ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei nr. 723 din 19 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 598 din 07.04.2021, pronunțată de Judecătoria Bacău, în dosarul nr. x/2018, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. a) și art. 396 alin. (5) C. proc. pen., au fost achitați inculpații A. și B., pentru săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, prevăzute de art. 224 alin. (1), (2), cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., întrucât fapta nu există.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) și art. 396 alin. (5) C. proc. pen., au fost achitați aceiași inculpați, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., întrucât nu există probe că fapta a fost săvârșită de aceștia.

În temeiul art. 19 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen.. și al art. 1357 C. civ., a fost respinsă ca nefondată cererea părții civile C. de obligare a inculpaților la plata de despăgubiri civile.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău.

Prin decizia nr. 723 din 19 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018, s-a decis:

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău împotriva sentinței penale nr. 598 din 07.04.2021, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. x/2018.

S-a desființat sentința penală apelată în totalitate, reținând cauza spre rejudecare și, pe fond:

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, a încetat procesul penal față de inculpatul A., pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. și art. 224 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen., interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, a încetat procesul penal față de inculpata B., pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. și art. 224 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Conform art. 19, art. 25 și art. 397 C. proc. pen., a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă C..

Conform art. 275 alin. .3 din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat pentru judecata în primă instanță și în apel, au rămas în sarcina acestuia.

Curtea de Apel Bacău a reținut că a intervenit prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, anume acelea de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. și art. 224 alin. (1) și (2) C. pen., fapte constând în următoarele:

Inculpații A. și B., în zilele de 25.12.2015 și 26.12.2015, în jurul orelor 22:00, respectiv 10.00, au intrat fără drept în locuința persoanei vătămate C., din jud. Bacău, iar, la data de 25.12.2015, au exercitat acte de violență asupra persoanei vătămate C., provocându-i acesteia leziuni ce au necesitat pentru vindecare un număr de 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Instanța de apel a considerat că faptele inculpaților A. și B. respectă tipicitatea obiectivă și subiectivă a infracțiunilor deduse judecății, comiterea faptelor de care sunt acuzați inculpații rezultând din probele administrate.

În prezenta cauză, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă evaluată în mod global, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 372 din 20 mai 2014, este cea cuprinsă între data de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) și data de 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022), dat fiind faptul că dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen., în perioada anterior menționată, nu au inclus vreo cauză de întrerupere a cursului termenului de prescripție, condiții în care prescripția specială nu va opera, prescripția răspunderii penală urmând a fi evaluată prin raportare la termenele generale de prescripție, prevăzute de art. 154 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, Curtea a reținut că acestea sunt pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, respectiv de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.

Astfel, Curtea a constatat că, potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., la datele de 25.12.2015 și 26.12.2015, datele comiterii celor două infracțiuni de către inculpații A. și B., au început a curge termenele generale de 5 ani ale prescripției răspunderii penale, prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., și s-ar fi împlinit în datele de 24.12.2020 și 25.12.2020, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., dacă nu ar fi aplicabile la speță vreuna dintre cauzele de suspendare a cursului prescripției.

Curtea a mai reținut că, în prezenta speță, cursul prescripției a fost suspendat 60 de zile conform art. 43 alin. (2) din Anexa 1 la Decretul Președintelui nr. 195 din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 3 din 19 martie 2020, pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind instituirea stării de urgență pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 19 martie 2020), respectiv conform art. 64 alin. (5) din Anexa 1 la Decretul Președintelui nr. 240 din 14 aprilie 2020, privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 14 aprilie 2020), aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4 din 16 aprilie 2020, pentru încuviințarea măsurii adoptate de Președintele României privind prelungirea stării de urgență pe întreg teritoriul României (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 16 aprilie 2020).

Suspendarea cursului prescripției pentru 60 de zile își produce efectele juridice potrivit art. 156 C. pen., conform căruia:

,,1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal.

(2) Prescripția își reia cursul din ziua în care a încetat cauza de suspendare."

În aceste condiții s-a concluzionat de către instanța de apel că termenele generale de 5 ani ale prescripției răspunderii penale, prevăzute de art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., s-au împlinit, în prezenta speță, la datele de 24.02.2021 și 25.02.2021.

Decizia din apel a fost comunicată la 22 august 2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, inculpatei B. la data de 30 august 2022, inculpatului A. la data de 24 august 2022 și părții civile C. la data de 24 august 2022.

Data până la care Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău avea posibilitatea de declarare a recursului în casație este 26 septembrie 2022, inclusiv.

Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs în casație, la data de 19 septembrie 2022, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin procuror general, prin adresa nr. x/2022, invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Parchetul a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. și art. 224 alin. (1) și (2) C. pen., reținute în sarcina inculpaților A. și B..

Cererea de recurs în casație a fost comunicată inculpaților și părții civile, iar până la expirarea termenului de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14 octombrie 2022, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

La data de 9 noiembrie 2022 a fost întocmit raportul de către magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin încheierea din 15 noiembrie 2022, Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., sens în care, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia și trimiterea cauzei în vederea judecării la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, cu termen de judecată la data 17 ianuarie 2023.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că: "... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia."

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că parchetul a susținut recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunile de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. și art. 224 alin. (1) și (2) C. pen., reținute în sarcina inculpaților A. și B..

Se constată că instanța de apel a apreciat că legea penală mai favorabilă aplicabilă pricinii este actualul C. pen., în vigoare în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022.

Potrivit art. 193 alin. (2) C. pen., infracțiunea de lovire sau alte violențe se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, iar potrivit art. 224 alin. (1) și (2) C. pen., infracțiunea de violare de domiciliu se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amenda, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani în cazul ambelor infracțiuni.

Așadar, termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 5 ani, începe să curgă de la data de 25.12.2015, respectiv de la data de 26.12.2015, datele comiterii celor două infracțiuni de către inculpații A. și B. și s-au împlinit în datele de 24.12.2020 și 25.12.2020, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., anterior pronunțării deciziei penale nr. 723 din data de 19 august 2022 de către Curtea de Apel Bacău – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018.

Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul temput regit actum, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Pe cale de consecință, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților A. și B. pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și violare de domiciliu, prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen. și art. 224 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 723 din data de 19 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpații A. și B..

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău împotriva deciziei penale nr. 723 din data de 19 august 2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău – secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2018, privind pe inculpații A. și B..

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 ianuarie 2023.

GGC - MM