ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 58 pronunțată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean în temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6.000 RON amendă penală (200 de zile amendă înmulțite cu suma de 30 de RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe - prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..

În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 6.000 RON amendă penală (200 de zile amendă înmulțite cu suma de 30 de RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe - prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..

În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., coroborat cu prevederile art. 61 C. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa de 6.000 RON amendă penală (200 de zile amendă înmulțite cu suma de 30 de RON corespunzătoare unei zile amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe - prevăzută și pedepsită de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..

Împotriva acestei sentințe, au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean, partea civilă Spitalul Clinic de Urgență Tg. Mureș și inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 794 din 9 iunie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2019 a Curții de Apel Cluj în baza art. 421 alin. (1), pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. s-a admis apelul declarat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Beclean și Spitalul Clinic de Urgență Tg Mureș împotriva sentinței nr. 58 din data de 23.02.2022 pronunțată de Judecătoria Beclean, pe care a desființat-o în totalitate în ceea ce privește latura penală a cauzei, și doar în parte, în ceea ce privește latura civilă a cauzei, în privința omisiunii primei instanțe de a acorda părții civile Spitalul Clinic de Urgență Tg Mureș dobânda legală aferentă daunelor materiale, și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite,

În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa închisorii de 1 an, cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..

În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa închisorii de 1 an, cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..

În temeiul art. 396, alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D., la pedeapsa închisorii de 1 an, cu executare în detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) C. pen., comisă la 22.01.2016 în dauna persoanei vătămate B..

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate în măsura în care nu contravin prezentei decizii penale.

În baza art. 421 alin. (1), pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-a respins ca nefondat apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 58 pronunțată la data de 23.02.2022 de Judecătoria Beclean.

Împotriva acestei decizii penale, inculpații D. și C. au formulat contestație în anulare.

Prin decizia nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen. și art. 432 alin. (1), cu aplicarea art. 426 lit. b) C. proc. pen., a admis în principiu și în fond contestațiile în anulare formulate de contestatorii condamnați D. și C. împotriva deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2019 pe care a desființat-o în parte pe latura penală cu privire la acești inculpați și pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaților D. și C. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire și alte violențe prev. de art. 193 alin. (2) C. pen. în dauna persoanei vătămate B., -fapte comise la data de 22.01.2016- ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, înlăturând toate consecințele condamnărilor.

A anulat mandatele de executare a pedepselor nr. 16/10.06.2022 și respectiv 1710.06.2022 emise de Judecătoria Beclean pe numele contestatorilor și a dispus punerea de îndată în libertate a acestora, dacă nu sunt arestați în altă cauza sau nu se află în executarea altor pedepse.

Împotriva deciziei penale nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, la data de 02 septembrie 2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 19 octombrie 2022, când s-a stabilit termen la data de 13 decembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal."

A apreciat că hotărârea instanței de apel este nelegală, întrucât în mod greșit s-a constatat împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Infracțiunile pentru care s-a dispus încetarea procesului penal au fost săvârșite în data de 22.01.2016.

Infracțiunea de lovire sau alte violențe are limita maximă a pedepsei mai mare de l an, dar nu mai mare de 5 ani.

Raportat la această pedeapsă maximă, termenul de prescripție generală este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen.

Termenul de prescripție specială pentru această infracțiune este așadar de 10 ani, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen.

Ținând cont de data săvârșirii infracțiunii, 22.01.2016, acest termen de prescripție specială nu era împlinit la data de 09.06.2022, când a fost pronunțată Decizia nr. 794/A/2022, pentru următoarele motive:

În acest sens, a arătat că potrivit doctrinei relevante "în prezent, cvasiunanimitatea doctrinei consideră instituția prescripției ca aparținând dreptului penal substanțial și ca atare aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. într-adevăr, în timp ce -prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)."

La rândul său, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014):

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

În cauza de față au fost evident îndeplinite astfel de acte de procedură, a indicat în acest sens faptul că în dosarul coinculpatului A. i-a fost adusă la cunoștință învinuirea și a fost audiat în calitate de inculpat la data de 02.03.2018 .

Întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat în ce condiții acest act de procedură a avut efect întreruptiv de prescripție.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

În concluzie, a precizat că examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior audierii inculpaților din 02.03.2018 a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care în mod evident nu a fost împlinit la 09.06.2022, data soluționării definitive a cauzei.

În cuprinsul Deciziei CCR nr. 358/2022, s-a arătat că, între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022, "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

În opinia reprezentantului Ministerului Public, întrucât întreruperea cursului prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 și mai 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

De asemenea, Curtea Constituțională a subliniat că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor ort. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale".

Per a contrario, interpretarea cauzelor întreruptive de prescripție ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile, ar face ca Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte și pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziției constituționale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală.

Art. 5 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească de eficientă dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție.

A mai considerat, caracterul întreruperii prescripției ca instituție de drept procesual penal rezultă și din faptul că spre deosebire de prescripția răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripție este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durata întregului termen de prescripție și își produc efectele de îndată.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele și lucrările existente la dosar la data pronunțării hotărârii definitive, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În cauza de față, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului D. pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.

Astfel, Înalta Curte constată, similar instanței de apel, că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru inculpatul D. a început să curgă data de 22.01.2016, data săvârșirii faptei și s-a împlinit la data de 23.03.2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale, conform prevederilor art. 156 C. pen.), anterior pronunțării deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 a Curții de Apel Cluj, care face obiectul căii extraordinare de atac.

Sub acest aspect, instanța de recurs va evalua instituția prescripției răspunderii penale în raport de Deciziile instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție problema intervenirii prescripției răspunderii penale.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională" .

Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei, instanța de control constituțional a reținut că (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (par. 72); În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (par. 74); Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate." (par. 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate inculpatului neputând fi valorificate în cauză.

Astfel, Decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Pe cale de consecință, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul D. se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziții legale referitoare la întreruperea cursului prescripției, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripție, cu consecința socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripție, în cazul depășirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripție se calculează, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.

Raportat la aceste considerente, similar instanței de apel, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda, termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani.

Astfel, Înalta Curte constată că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru inculpatul D. a început să curgă de la data de 22.01.2016, data săvârșirii faptei și s-a împlinit la data de 23.03.2021 (după adăugarea celor 60 de zile în care cursul termenului de prescripție a fost suspendat pe durata stării de urgență în baza Decretelor prezidențiale, conform prevederilor art. 156 C. pen.), anterior pronunțării deciziei penale nr. 794/A/09.06.2022 a Curții de Apel Cluj, care face obiectul căii extraordinare de atac.

Ca urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel de dispunere a încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului E., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este legală, susținerile Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchet, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1058/A din data de 19 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2023.

GGC - MM