ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 180 din 8 iulie 2022 pronunțată de Judecătoria Balș, în Dosarul nr. x/2021, în baza art. 396 din C. proc. pen. rap. la art. 193 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 38 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa amenzii de 3200 RON, reprezentând 120 zile-amendă, stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen. valoarea unei zile-amendă la 20 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe.

În baza art. 396 din C. proc. pen. rap. la art. 253 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii de 3200 RON, reprezentând 120 zile-amendă, stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen. valoarea unei zile-amendă la 20 RON, pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

În baza art. 38 alin. (1) și 39 alin. (1) lit. c) din C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, aplicând pedeapsa cea mai grea de 3200 RON (160 zile-amendă, stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen. valoarea unei zile-amendă la 20 RON), la care s-a adăugat un spor de o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 800 RON (40 de zile amendă stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen. valoarea unei zile-amendă la 20 RON), în final inculpatul urmând a executa pedeapsa amenzii de 4000 RON (200 zile-amendă, stabilind conform art. 61 alin. (2) din C. pen., valoarea unei zile-amendă la 20 RON).

S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 63 din C. pen. referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de sustragere cu rea-credință de la executarea amenzii.

În baza art. 397 din C. proc. pen., raportat la art. 1349 din C. civ. și art. 1357 din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă, împotriva inculpatului A. și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 1.000 RON, reprezentând daune morale.

A fost obligat inculpatul A. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 450 RON.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpatul A. și partea civilă B..

Prin Decizia penală nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă B. domiciliat în județul Olt, împotriva Sentinței penale nr. 180 din 8 iulie 2022 pronunțate de Judecătoria Balș, în Dosarul nr. x/2021.

S-a desființat în parte Sentința penală nr. 180/8 iulie 2022 a Judecătoriei Balș pe latură penală și, rejudecând:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 4.000 RON amendă penală (200 zile-amendă, valoarea unei zile-amendă fiind de 20 RON) în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere prevăzute de art. 253 alin. (1) din C. pen. ca urmare a lipsei plângerii prealabile.

În baza art. 193 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) din C. pen., s-a revocat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 2 ani și 2 luni închisoare dispuse prin Sentința penală nr. 63/22.01.2015 a Judecătoriei Slatina, definitivă prin Decizia penală nr. 477/03.04.2015 a Curții de Apel Craiova și s-a dispus executarea acesteia.

În baza art. 96 alin. (5) din C. pen. rap. la art. 41 alin. (1) din C. pen. și art. 43 alin. (1) din C. pen., s-a adăugat la pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, pedeapsa de 2 ani și 2 luni închisoare neexecutată, inculpatul urmând să execute în final o pedeapsă de 2 ani și 8 luni, în regim de detenție.

S-au menținut restul dispozițiilor sentinței penale atacate ce nu contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei decizii penale a formulat cerere de recurs în casație inculpatul A., care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub numărul de dosar x/2021

Prin cererea de recurs în casație, recurentul A. a susținut admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în temeiul art. 440 din C. proc. pen.

A indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., recurentul a solicitat admiterea recursului în casație și, în urma casării, să se dispună în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., achitarea în legătură cu săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (1) cu aplicarea art. 41 din C. pen.

S-a precizat că fapta pentru care s-a pronunțat o soluție de condamnare nu este tipică existând o cauză de neimputabilitate, și anume excesul neimputabil, prevăzut de art. 26 alin. (1) din C. pen.

S-a considerat că fapta nu întrunește condițiile de tipicitate pentru a se dispune condamnarea sa în condițiile în care există o cauză de neimputabilitate, respectiv excesul neimputabil.

Potrivit art. 26 alin. (1) din C. pen., nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de o persoană aflată în stare de legitimă apărare, care a depășit din cauza tulburării sau temerii, limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului.

S-a invocat depoziția unor martori, respectiv depoziția martorului C. din 05.05.2022, audiat în fața instanței de fond, care a declarat că "Între inculpat și persoana vătămată au existat discuții contradictorii, s-au jignit reciproc și s-au scuipat, însă persoana vătămată l-a scuipat prima pe inculpat". De asemenea, același martor a declarat că "persoana vătămată B. i-a spus inculpatului că în școala generală era un mucos". În continuare, s-a făcut trimitere și la depoziția martorului D. din 05.05.2022 care a precizat că "între persoana vătămată și inculpat au existat discuții legate de școala generală, persoana vătămată B. afirmând că inculpatul în școala generală era un mucos și un cocalar apoi l-a scuipat".

Ca atare, din depozițiile celor doi martori a rezultat că persoana vătămată B. a avut un comportament agresiv în incinta benzinăriei aparținând E., chiar percepându-l ca fiind "pornit pe scandal" (a se vedea in extenso declarația martorului D.) fiind întrunite în acest sens condițiile existenței legitimei apărări în raport de acțiunea persoanei vătămate care a scuipat și insultat, acțiunile sale ulterioare fiind consecința tulburării și temerii că integritatea sa corporală va fi pusă în primejdie în contextul în care persoana vătămată se îndrepta amenințător și încerca să-l îmbrâncească.

Recurentul a considerat că se află în ipoteza unei erori de judecată raportat la împrejurarea că ambele instanțe au considerat că infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., este tipică pronunțând soluții de condamnare.

Astfel, pe de o parte, întreg contextul factual al cauzei relevă existența unui atac material direct și injust, respectiv acțiunile persoanei vătămate B. de a-l scuipa și de a se îndrepta în mod agresiv, iar pe de altă parte, acțiunile sale ulterioare care s-au circumscris infracțiunii de lovire sau alte violențe, în mod cert nu îi sunt imputabile în condițiile în care se afla într-o stare de tulburare și temere fiind depășite limitele unei apărări proporționale cu gravitatea atacului.

Pe cale de consecință, fapta fiind lipsită de tipicitate, a apreciat recurentul că este incident motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și, în atare condiții, se impune admiterea recursului în casație și, în urma casării, în temeiul art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., achitarea sa în legătură cu săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 193 alin. (1), cu aplicarea art. 41 din C. pen.

Având în vedere motivul invocat în sprijinul cererii de recurs în casație, luând în considerare circumstanțele sale personale, a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei penale nr. 1636 din 15.12.2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2021 până la soluționarea recursului în casație, apreciind că obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. sunt apte să asigure buna desfășurare a procesului penal.

Având în vedere motivul invocat în sprijinul cererii de recurs în casație, luând în considerare circumstanțele sale personale, a solicitat să se dispună suspendarea executării Deciziei penale nr. 1636 din 15.12.2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2021 până la soluționarea recursului în casație, apreciind că obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. sunt apte să asigure buna desfășurare a procesului penal.

Prin încheierea din 12 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Din perspectiva formalismului unei cereri de recurs în casație, s-a constatat că cererea de recurs în casație formulată de recurent îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., recursul în casație urmând a fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., apreciindu-se că aspectele invocate de recurent, referitoare la condamnarea pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate de recurent în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate.

De asemenea, s-a făcut precizarea că nu pot fi analizate prin prisma niciunui caz de recurs în casație dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., criticile cu privire la interpretarea probatoriului ori stabilirea situației de fapt, fiind aspecte ce țin de temeinicie și nu de legalitatea pedepsei, iar o astfel de analiză nu se poate realiza în calea de atac a recursului în casație, prin prisma cazului invocat și nici a celorlalte cazuri expres și limitativ prevăzute de legiuitor.

Examinând recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. și în limitele încheierii de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen. care vizează exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Conform prevederilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală". Acest caz de casare are în vedere situația în care s-a săvârșit o faptă de către inculpat - persoana fizică sau persoană juridică - pe care instanța de apel a considerat-o infracțiune, când în realitate, fapta nu se regăsește în niciuna din prevederile legii penale ca infracțiune.

Constatarea prevederii faptei în legea penală presupune existența unui model legal de incriminare care să descrie fapta interzisă, existența unei fapte concrete și tipicitatea (corespondența dintre trăsăturile faptei concrete și modelul de incriminare).

În aceste coordonate de principiu, în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, criticile formulate de recurentul A. referitoare la condamnarea pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate de recurent în legătură cu neîntrunirea elementelor de tipicitate, se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată. Înalta Curte poate cenzura, în drept, hotărârea în calea extraordinară de atac a recursului în casație, exclusiv, prin raportare la situația de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, excluzând rejudecarea cauzei în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Ca atare, Înalta Curte urmează să analizeze dacă faptele reținute în sarcina recurentului, pentru care prin decizia penală pronunțată de instanța de apel s-a dispus soluția definitivă de condamnare pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., întrunește elementele de tipicitate ale normei de incriminare, respectiv dacă se realizează o corespondență între faptele săvârșite și configurarea legală a infracțiunilor.

Potrivit art. 193 alin. (1) din C. pen., infracțiunea de lovire sau alte violențe în varianta tip, constă în "Lovirea sau orice acte de violență cauzatoare de suferințe fizice se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".

Elementul material al infracțiunii presupune o activitate de lovire sau alte acte de violență (îmbrâncire, lovire cu obiecte contondente, tragerea de păr, punerea de piedici, mușcarea, zgârierea, etc) cauzatoare de suferințe fizice.

Lovirea este o agresiune concretizată într-o acțiune mecanică a unei energii cinetice exterioare, de contact, de compresiune sau de izbire a suprafeței lezate a corpului victimei prin utilizarea unui obiect sau corp contondent.

Prin acte de violență se înțeleg acele acte de conduită brutale sau constrângerile fizice de orice natură, care produc suferințe fizice. (Instituții de drept penal, M.A. Hotca, s.a., Universul juridic, București 2014, pg. 404).

În ceea ce privește starea de fapt, aceasta a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanța de apel care a constatat că "în mod corect s-a reținut de instanța de fond, că fapta inculpatului A. de a o lovi cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată B., producându-i suferințe fizice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzute de art. 193 alin. (1) din C. pen..".

Procedând, conform art. 447 din C. proc. pen., la verificarea corespondenței dintre împrejurările faptice stabilite și configurarea legală a infracțiunii de lovire și alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentului, că acțiunile ce i-au fost reținute în sarcină și pentru care a fost condamnat, astfel cum au fost stabilite cu titlu definitiv de către instanța de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc elementele constitutive prevăzute de norma de incriminare a infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În acest sens, prin hotărârea recurată, s-a reținut, pe baza probatoriului administrat, că, în data de 01.01.2020, în jurul orei 23:50, în timp ce se afla în stația E. din com. Slătioara, jud. Olt, a fost lovită de inculpatul A. cu pumnul în zona feței.

Înalta Curte constată că, în speță, există și urmarea imediată cerută de normele ce incriminează infracțiunea de lovire sau alte violențe, respectiv producerea de suferințe fizice ca urmare a acțiunii inculpatului de a o lovi cu pumnul în zona feței pe persoana vătămată B..

Or, raportat la această situație factuală, care nu mai poate fi cenzurată de Înalta Curte prin intermediul recursului în casație, dat fiind specificul acestei căi extraordinare de atac, se constată că, prin decizia penală atacată au fost analizate și susținerile inculpatului A. privind existența unei cauze de neimputabilitate.

Criticile formulate de recurent, în sensul că există o cauză de neimputabilitate, respectiv excesul neimputabil, nu pot fi invocate pe calea recursului în casație, deoarece nu privesc legalitatea hotărârii recurate, ci temeinicia acesteia.

Așadar, în raport de starea de fapt reținută cu titlu definitiv de instanța de apel, urmare a administrării probelor, în mod corect s-a constatat îndeplinirea elementelor de tipicitate ale infracțiunii de lovire sau alte violențe pentru care recurentul inculpat a fost condamnat, curtea de apel realizând o analiză corespunzătoare sub acest aspect.

Prin urmare, raportat la situația factuală reținută cu titlu definitiv de către instanța de apel, care nu mai poate fi reevaluată prin intermediul recursului în casație, pentru argumentele mai sus prezentate, Înalta Curte constată că acțiunile pentru care a fost condamnat inculpatul A., expuse în mod detaliat în hotărârea atacată, întrunesc elementele de tipicitate obiectivă pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) din C. pen., criticile formulate sub acest aspect de către recurent în calea extraordinară de atac, nefiind fondate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 200 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1636 din 15 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 200 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07 iunie 2023.

GGC - NN