ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 25 ianuarie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 407/A din data de 14 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 338/2022 pronunțată de Judecătoria Oradea a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 2500 RON pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea ce formează obiectul prezentei cauze este concurentă cu infracțiunea care a atras condamnarea inculpatului A. la amenda penală în cuantum de 2000 prin sentința penală nr. 207/2021 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar penal nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 487/A/13.08.2021 a Curții de Apel Oradea.

În temeiul art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. au fost contopite pedepsele cu amenda penală aplicate pentru fapte săvârșite în concurs real, s-a aplicat pedeapsa de bază de 2500 RON care a fost sporită cu un spor fix și obligatoriu de 666 RON (reprezentând o treime din amenda de 2000 RON) urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa amenzii rezultate de 3166 RON (reprezentând un număr de 316 zile amendă).

S-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 63 C. pen. respectiv 64 C. pen. privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu închisoarea respectiv cu munca neremunerată în folosul comunității.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B..

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 8000 RON cu titlu de daune morale în favoarea părții civile.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

În baza art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata către partea civilă a sumei de 3500 RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de aceasta.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că inculpatul A., în data de 15.04.2017 în jurul orei 02:50, în timp ce se afla în fața localului C. situat în Pasajul Vulturul Negru din Oradea, l-a agresat fizic pe numitul B., lovindu-l cu pumnul în zona capului, ocazie cu care persoana vătămată a căzut la pământ, suferind leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 8-10 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 407/A/14 iulie 2022 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul penal declarat de inculpatul A., a fost desființată în parte hotărârea atacată și rejudecând cauza:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3.166 RON aplicată inculpatului A. în pedepsele componente de:

- 2.500 RON amendă penală stabilită prin înmulțirea unui număr de 250 zile amendă cu suma de 10 RON corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., în prezenta cauză,

- 2.000 RON amendă penală stabilită prin înmulțirea unui număr de 200 zile amendă cu suma de 10 RON corespunzătoare unei zile amendă, potrivit sentinței penale nr. 207/2021 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosar nr. x/2019, definitivă prin decizia penală nr. 487/A/13.08.2021 pronunțată de Curtea de Apel Oradea;

- sporul de 666 RON, pe care l-a înlăturat.

S-a înlăturat dispoziția de condamnare a inculpatului A. la pedeapsa de 2.500 RON amendă penală stabilită prin înmulțirea unui număr de 250 zile amendă cu suma de 10 RON corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. și art. 5 C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) C. pen. interpretat prin Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale.

S-a menținut restul dispozițiilor din sentința apelată

Împotriva hotărârii instanței de apel, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a declarat recurs în casație cu privire la inculpatul A., invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., solicitându-se admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și pronunțarea unei soluții legale, întrucât în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2022, apreciindu-se îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și a fost fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2022, pentru judecarea recursului în casație de Completul nr. 8, în compunere de 3 judecători.

În motivarea recursului, s-a susținut că din considerentele deciziei Curții de Apel Oradea rezultă că termenul de prescripție a răspunderii penale privind pe acest inculpat raportat la infracțiunea prev. și ped. de art. 193 alin. (2) C. pen. săvârșită la 15.04.2017 a început să curgă de la această dată și s-a împlinit la data de 14.04.2022.

S-a avut în vedere de Curtea de Apel că soluția normativă rămasă în vigoare după data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 până la data modificării prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2022, este legea penală substanțială mai favorabilă pentru inculpat față de care termenul de prescripție generală s-a împlinit, deoarece în intervalul de timp de mai sus, în fondul legislativ activ, nu a existat reglementată o situație care să genereze întreruperea cursului prescripției.

Parchetul a criticat pentru nelegalitate decizia în ce privește aplicarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece în cursul urmăririi penale și apoi în cursul cercetării judecătorești au fost efectuate acte procedurale care au întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, atât înainte de 25.06.2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018), cât și după acest moment, acestea din urmă fiind acte care trebuiau comunicate suspectului sau inculpatului.

S-a susținut că actul procedural care întrerupe termenul de prescripție generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală (de ex.: rechizitoriu, hotărâre judecătorească de primă instanță etc.), nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, constând în efectul retroactiv a legii penale mai favorabile.

S-a arătat că actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus legit actum, iar ulterior îndeplinirii acestor acte a început să curgă un nou termen general de prescripție.

CCR a arătat în decizia nr. 358/2022 că între 26.04.2018 și 30.05.2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale". Întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor intreruptive de prescripție din perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Înalta Curte observă că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că: "... în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (paragraful 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează: "(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Relativ la cele ce preced, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Înalta Curte reține că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În raport de aspectele prezentate, Înalta Curte apreciază că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile legale referitoare la prescripția specială prev. de art. 155 alin. (4) C. pen. întrucât, în perioada de referință, astfel cum a stabilit și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 358/2022, între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 – 25 iunie 2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 – 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Urmare a acestei situații, se impune luarea în considerare a termenului general de prescripție a răspunderii penale, care, în speță, raportat la infracțiunea comisă, este de 5 ani, și curge de la data de 15.04.2017, când fapta de lovire sau alte violențe a fost săvârșită, și s-a împlinit în data de 14.04.2022, conform art. 186 alin. (1) teza finală C. pen., anterior pronunțării deciziei penale nr. 407/A din data de 14 iulie 2022 de Curtea de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020,

.Pentru aceste considerente, având în vedere că în cauză nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 407/A din data de 14 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea împotriva deciziei penale nr. 407/A din data de 14 iulie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 ianuarie 2023.