ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursurilor în casație, în baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 70 din data de 28 februarie 2023, Judecătoria Vălenii de Munte, a condamnat, în baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen., pe inculpata A. la o pedeapsă de 9 luni închisoare, faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate B..

În temeiul art. 97 alin. (1) din C. pen., a fost anulată suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 61/30.01.2018 a Judecătoriei Vălenii de Munte (lămurită prin sentința penală cu nr. 84/28.07.2020 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin neapelare), definitivă prin decizia penală cu nr. 846/03.10.2019.

În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a fost contopită pedeapsa stabilită în prezenta cauză cu pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 61/30.01.2018 a Judecătoriei Vălenii de Munte (lămurită prin sentința penală cu nr. 84/28.07.2020 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin neapelare), definitivă prin decizia penală cu nr. 846/03.10.2019, inculpata urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 3 luni închisoare reprezentând 1/3 din pedeapsa aplicată în prezenta acuză, inculpata urmând a executa o pedeapsă rezultantă de 3 (trei) ani și 3 (trei) luni de închisoare.

În temeiul art. 45 alin. (4) din C. pen., s-a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. e) și f) din C. pen. a fost executată.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea hotărârilor judecătorești, prevăzută de art. 287 alin. (1) lit. a) din C. pen. ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., (persoană vătămată C.), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. a fost condamnată inculpata D., la o pedeapsă de 9 luni închisoare, faptă săvârșită în dauna persoanei vătămate B..

În baza art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispozițiilor art. 92 din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Măneciu, jud. Prahova, sau Liceului Tehnologic Măneciu, jud. Prahova, pe o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) și (4) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (1) din C. pen., (persoană vătămată E.), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatei D., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovirea sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (1) C. pen., (persoană vătămată C.), ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 25 din C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., rap. la art. 1357 din C. civ. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B. și a fost obligată inculpata A. și inculpata D. la plata către aceasta a sumei de 20.000 RON, fiecare, cu titlu de daune morale.

În temeiul art. 25 din C. proc. pen. și art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., rap. la art. 1357 C. civ. a fost admisă, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă C. și obligă inculpatele A. și inculpata D. la plata către aceasta a sumei de 10.000 RON, fiecare, cu titlu de daune morale.

A fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de minorul F., prin reprezentant legal C., în procesul penal, de obligare a inculpatelor la plata de despăgubiri morale.

A fost respinsă ca nedovedită cererea privind obligarea inculpatelor A. și D. la plata către partea civilă B. a sumei de 1.000 RON, fiecare, cu titlu de despăgubiri materiale, reprezentând contravaloarea ochelarilor de soare și a cămășii, bunuri distruse în timpul incidentului.

S-a luat act că persoana vătămată E. nu s-a constituit parte civilă față de cele două inculpate.

Prin decizia penală nr. 1256 din data de 05 octombrie 2023 pronunțată de Curtea de apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în temeiul art. 421, alin. (1), pt. 2, lit. b) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii de Munte, apelantele inculpate D. și A. și de partea civilă C. împotriva sentinței penale nr. 70 din data de 28 februarie 2023 a Judecătoriei Vălenii de Munte.

S-a desființat hotărârea apelată și pe fond, ca urmare a rejudecării, s-a pronunțat o nouă hotărâre, după cum urmează:

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. și cu aplicarea art. 61, alin. (2) și (4), lit. c) din C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 15.000 RON, stabilită prin înmulțirea unui număr de 300 zile amendă cu suma de 50 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj în dauna părții civile B..

În temeiul art. 63 alin. (1) din C. pen., a atras atenția inculpatei că, în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare ce urmează a se executa în regim de detenție.

În temeiul art. 64 alin. (1) din C. pen., a adus la cunoștința inculpatei că, în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile acestuia, cu consimțământul său, instanța va înlocui obligația de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

A fost menținută suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 61/30.01.2018 a Judecătoriei Vălenii de Munte (lămurită prin sentința penală cu nr. 84/28.07.2020 a Judecătoriei Vălenii de Munte, definitivă prin neapelare), definitivă prin decizia penală cu nr. 846/03.10.2019.

A înlăturat din cuprinsul sentinței apelate dispozițiile referitoare la condamnarea inculpatei A. la pedeapsa închisorii și la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei menționate anterior.

În baza art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 257 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 193 alin. (2) din C. pen. a fost condamnată inculpata D. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 15.000 RON, stabilită prin înmulțirea unui număr de 300 zile amendă cu suma de 50 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj în dauna părții civile B..

S-a înlăturat din cuprinsul sentinței apelate dispozițiile privitoare la condamnarea apelantei inculpate D. la pedeapsa închisorii.

În temeiul art. 82, alin. (3) din C. pen. s-a anulat renunțarea la aplicarea pedepsei pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 268, alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 15 ianuarie 2014, dispusă prin sentința penală nr. 844 din data de 19 noiembrie 2019 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 327/A din data de 6 aprilie 2020 a Curții de Apel București.

S-a stabilit pentru inculpata D. pedeapsa amenzii penale în cuantum de 9.000 RON, stabilită prin înmulțirea unui număr de 180 zile amendă cu suma de 50 RON corespunzătoare unei zile-amendă pentru infracțiunea prevăzută de de art. 268, alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., faptă din data de 15 ianuarie 2014.

În temeiul art. 39, alin. (1), lit. c) din C. pen. a aplicat inculpatei D. pedeapsa cea mai grea, amenda penală în cuantum de 15.000 RON, stabilită prin înmulțirea unui număr de 300 zile amendă cu suma de 50 RON corespunzătoare unei zile-amendă la care se adaugă o treime din amenda penală în cuantum de 9000 RON, stabilită prin înmulțirea unui număr de 180 zile amendă cu suma de 50 RON corespunzătoare unei zile-amendă, urmînd ca inculpata D. să execute pedeapsa rezultantă a amenzii penale în cuantum de 18.000 RON, stabilită prin înmulțirea unui număr de 360 zile amendă cu suma de 50 RON corespunzătoare unei zile-amendă.

În temeiul art. 63 alin. (1) din C. pen., i-a atras atenția inculpatei că, în caz de neexecutare cu rea-credință a pedepsei amenzii în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare ce urmează a se executa în regim de detenție.

În temeiul art. 64 alin. (1) din C. pen., a adus la cunoștința inculpatei că, în cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile acestuia, cu consimțământul său, instanța va înlocui obligația de plată a amenzii neexecutate cu obligația de a presta muncă neremunerată în folosul comunității.

A disjuns cauza pentru infracțiunile prevăzute de art. art. 287 alin. (1) lit. a) din C. pen. (faptă reținută în sarcina inculpatei A.), art. 193, alin. (2) din C. pen. (faptă reținută în sarcina inculpatei A., parte civilă C.), art. 257, alin. (1) și (4) din C. pen. rap. la art. 193, alin. (1) din C. pen. (faptă reținută în sarcina inculpatei D., persoană vătămată E.) și art. 193, alin. (1) din C. pen. (faptă reținută în sarcina inculpatei A., persoană vătămată C.) și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Vălenii de Munte pentru aceste infracțiuni, în latură penală și în latură civilă (inclusiv cererea minorului F., prin reprezentant legal C., în procesul penal, de obligare a inculpatelor la plata de despăgubiri morale).

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate care nu contravin prezentei decizii.

Împotriva deciziei penale nr. 1256 din 5 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, inculpatele A. și D. au declarat recursuri în casație, inculpatele A. și D. au formulat cerere de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurentele inculpate au solicitat, în temeiul art. 16 alin 1 lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj prevăzut și pedepsit de dispozițiile art. 257 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) din C. pen., în dauna persoanei vătămate B..

Prin încheierea din 18 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatele A. și D. împotriva deciziei penale nr. 1256 din 5 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpatele A. și D., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, inculpatele A. și D. au formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că, faptele pentru care au fost condamnate nu sunt prevăzute de legea penală, sens în care au invocat: lipsa elementului material al infracțiunii de ultraj, în ceea ce o privește pe inculpata D.; lipsa raportului de cauzalitate dintre conduita comisivă și omisivă imputată inculpatei și producerea urmării imediate (căderea la pământ a persoanei vătămate B.), urmarea imediată fiind rezultatul propriei acțiuni a persoanei vătămate și nu a acțiunii/inacțiunii inculpatei D.; lipsa elementului constitutiv referitor la urmarea imediată, în ceea ce privește activitatea reținută în sarcina inculpatei A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpata A. și-a justificat acțiunile prin prisma legitimei apărări, susținând că instanța de apel a omis să analizeze conduita persoanei vătămate în desfășurarea activității sale, element determinant în ceea ce privește protecția oferită de legiuitor persoanelor aflate în desfășurarea autorității de stat; în opinia inculpatei, intervenția executorului judecătoresc a fost una vădit nelegală, astfel că faptele sale nu realizează conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj, ci, eventual, al infracțiunii de lovire sau alte violențe, în stare de legitimă apărare, întrucât, dacă un funcționar public își îndeplinește atribuțiile de serviciu în mod abuziv, acesta nu se află în exercițiul funcției și, ca atare, nu acționează în numele autorității de stat, iar în consecință, actele pe care le îndeplinește nu pot fi considerate drept acte ale acelei autorități.

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanței de fond, confirmată de instanța de apel, au fost descrise faptele care a justificat încadrarea acestora ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen., fiind reținute în concret acțiunile inculpatelor A. și D. și motivele pentru care s-a considerat că acestea au acționat.

În fapt, instanțele de fond și apel au reținut că, pentru a pune în executare dispozițiile titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 2088/A din 16.12.2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2012, la data de 22 iunie 2016, în jurul orei 13:00, executorul judecătoresc B., din cadrul Biroului Executorului Judecătoresc B., s-a deplasat în comuna Măneciu, sat Măneciu Ungureni la imobilul nr. 167, jud. Prahova, împreună cu C., psihologul G. din cadrul D.G.A.S.P.C. Prahova, martorul H., plt. major I., plt. major J. și plt. major E. din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Matei Basarab din Ploiești, unde au fost întâmpinați de părinții inculpatelor A. și D., care le-au permis accesul atât în curtea imobilului, cât și în locuință. După îndelungi căutări, au constatat că nici minorul F., nici mama acestuia, inculpata A., nu se aflau acolo.

În curtea imobilului au găsit autoturismul despre care cunoșteau că îl folosea inculpata A., au atins capota acestuia și au constatat că este încă caldă, semn că fusese folosit recent, de unde au dedus că aceasta se întorsese acasă cu puțin timp în urmă. Întrucât C. primise informații de la martorul K. că o doamnă blondă însoțită de un minor fuseseră văzuți în zonă, s-au deplasat toți pe terenul întins, situat în spatele casei, pe care se afla o fabrică dezafectată și au procedat la căutarea acestora. După îndelungi căutări, inculpata A. și minorul F. au fost găsiți culcați pe spate în vegetația înaltă, deși temperatura atmosferică era una foarte înaltă, aproape de 40 de grade celsius.

Între timp, la fața locului au ajuns și părinții inculpatelor, martorii L. și M., precum și inculpata D.. Executorul judecătoresc B. s-a aplecat și a luat minorul spre a-l încredința tatălui - C., iar acesta din urmă l-a preluat. Imediat după momentul preluării copilului, inculpata A. s-a apropiat de executorul judecătoresc B. și l-a mușcat de brațul stâng, aspect recunoscut de către aceasta.

În continuare a intervenit și inculpata D., care l-a prins pe executorul judecătoresc B., de cămașă și i-a rupt nasturii, l-a zgâriat în zona mâinii stângi, până la momentul la care a fost împinsă de o persoană prezentă la fața locului, căzând, astfel, pe partea dorsală dreaptă.

Inculpata A. s-a apropiat de C. și a început să îl lovească cu palmele și pumnii, zgâriindu-l pe spate, până când a reușit să rupă tricoul cu care acesta era îmbrăcat. Inculpata D. s-a apropiat și ea de C. și l-a atacat. Toate aceste violențe, atât fizice, cât și verbale, au continuat până persoanele vătămate au reușit să urce în autoturismele cu care ajunseseră acolo.

În urma agresiunii fizice exercitate de către cele două inculpate, executorul judecătoresc B. a suferit leziuni care au necesitat 5-6 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare conform certificatului medico-legal nr. 952/23.06.2016 emis de S.J.M.L. Prahova, iar C. a suferit leziuni care au necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, conform certificatului medico-legal nr. x/23.06.2016 emis de I.N.M.L. Mina Minovici.

În drept, instanța de apel a reținut că faptele inculpatelor A. și D. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.

Pentru a verifica dacă inculpatele A. și D. a fost condamnate pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 257 alin. (1) C. pen., lovirea sau alte violențe săvârșite împotriva unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuții, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casație, Înalta Curte constată că, faptele imputate inculpatelor A. și D. constau în aceea că, au exercitat violențe asupra executorului judecătoresc N., în timpul exercitării de către acesta a atribuțiilor de serviciu, constând în punerea în executare a deciziei civile nr. 2088/A/16.12.2014 a Tribunalului București, cauzându-i suferințe fizice.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, prin decizia recurată s-a reținut că elementul material constă în acțiunea inculpatei A., cu prilejul punerii în executare a deciziei civile nr. 2088/A/16.12.2014 a Tribunalului București, în dosarul nr. x/2012, de a-l mușca de braț pe executorul judecătoresc N., o singură dată, însă cu atât de multă putere, încât i-a cauzat acesteia suferințe fizice ce au avut nevoie de 5-6 zile de îngrijiri medicale.

În ceea ce privește elementul material al infracțiunii imputate inculpatei D., s-a reținut acțiunea inculpatei de a-l îmbrânci, a-l brusca, a-l trage de cămașă, determinându-l să cadă la sol, pe executorul judecătoresc B., cu prilejul punerii în executare a deciziei civile nr. 2088/A/16.12.2014 a Tribunalului București, în dosarul nr. x/2012, cauzându-i acestuia suferințe fizice.

Urmarea imediată principală a faptelor inculpatelor o constituie starea de pericol creată pentru autoritatea instituției în care își desfășoară activitatea funcționarul public, iar cea secundară constă în atingerea adusă integrității corporale a funcționarului public.

Legătura de cauzalitate dintre elementul material al infracțiunilor imputate inculpatelor și urmarea imediată rezultă din materialitatea faptei (ex re).

În condițiile în care prin motivele de recurs în casație, recurentele inculpate critică conduita executorului judecătoresc B. în realizarea atribuțiilor de serviciu, susținându-se, pe de o parte, că inculpata A. a acționat în legitimă apărare, iar pe de altă parte, că nu există o legătură de cauzalitate între acțiunile inculpatei D. și căderea la pământ a executorului judecătoresc, Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

În acest sens, se constată că susținerile inculpatei D., potrivit cărora executorul judecătoresc a căzut în urma unui contact involuntar cu inculpata, de care s-a lovit când s-a întors brusc în direcția în care se afla minorul, nu conduc la înlăturarea elementului material al infracțiunii de ultraj.

Totodată, nu se poate reține că inculpata A. a acționat în legitimă apărare, atât timp cât executorul judecătoresc exercita atribuțiile de serviciu, în sensul punerii în executare a deciziei civile nr. 2088/A/16.12.2014 a Tribunalului București, ceea ce implica luarea minorului și încredințarea sa tatălui, în condițiile hotărârii definitive a instanței civile.

Pe de altă parte, aprecierile inculpatelor cu privire la presupusa violență a tatălui nu pot să justifice acțiunile lor de opunere la executarea hotărârii civile.

Prin urmare, criticând decizia instanței de apel, susținerile recurentelor inculpate tind, în realitate, la reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că faptele imputate inculpatelor, astfel cum au fost reținute în mod definitiv de instanța de apel, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 193 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpatele A. și D. împotriva deciziei penale nr. 1256 din 5 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpatele A. și D. împotriva deciziei penale nr. 1256 din 5 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentele inculpate la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2024.