ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 105/16.06.2023 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022, în baza art. 192 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON, echivalentul a 300 zile-amendă înmulțit cu 20 RON/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de "lovire sau alte violențe" (faptă din data de 18.08.2018, persoană vătămată B.).

În temeiul art. 40 alin. (1) din C. pen., s-a constatat că infracțiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile de: lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin. (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen. și tulburarea ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 75 lit. a) din C. pen. (1969) și art. 5 din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 43/30 martie 2018 a Judecătoriei Măcin, definitivă la data de 27 septembrie 2018, cu infracțiunea de lovire prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 143 din 17.12. 2018 a Judecătoriei Măcin, definitivă la data de 13.02.2019, precum și cu infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzută de art. 371 din C. pen. cu reținerea art. 77 lit. a) din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 83/17.08.2020, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 651/P/06.07.2021 a Curții de Apel Constanța.

În temeiul dispozițiilor art. 40 din C. pen., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 2 ani, 8 luni și 20 zile închisoare și 5000 de RON amendă, în cele patru pedepse componente: de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 2 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 43/30.03.2018 a Judecătoriei Măcin, de 1 an și 10 luni închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 83/17.08.2020, și pedeapsa amenzii penale de 5.000 de RON aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 143/17.12.2018.

În temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a contopit pedeapsa stabilită prin prezenta sentință, de 6.000 RON amendă penală cu pedepsele de 1 an și 10 luni închisoare, de 1 an și 6 luni închisoare și de 1 an și 2 luni închisoare, precum și cu pedeapsa amenzii penale în cuantum de 5.000 RON, și astfel, s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa închisorii calculată în condițiile art. 39 alin. (1) lit. b) (pedeapsa cea mai grea de 1 an și 10 luni închisoare la care s-a adăugat sporul de 10 luni și 20 de zile - o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea), la care s-a adăugat rezultanta pedepsei amenzii, în total 2 ani, 8 luni și 20 zile închisoare și pedeapsa amenzii penale calculată în condițiile art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. (pedeapsa cea mai grea de 6.000 de RON la care s-a adăugat sporul de 1.666,66 - o treime din pedeapsa de 5000 de RON amendă penală), pedeapsa rezultantă conform art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen. fiind de 2 ani, 8 luni și 20 de zile închisoare și 7.666,66 RON amendă penală.

Instanța a luat act că la data de 12.10.2020, inculpatul A. a achitat amenda penală de 5000 de RON.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., instanța a dedus ceea ce s-a executat din pedeapsa rezultantă de 7.666,66 de RON amendă penală, astfel că inculpatului A. i-a rămas de executat pedeapsa amenzii de 2.666,66 de RON din pedeapsa rezultantă.

Instanța a menținut beneficiul suspendării executării pedepsei cu închisoarea, pentru care termenul de supraveghere a expirat la data de 27.09.2022.

Instanța a luat act că inculpatul a fost arestat într-o altă cauză fiind încarcerat în Penitenciarul Tulcea, fapt pentru care a luat act de măsurile preventive, respectiv reținerea din data de 04.04.2023 ora 19:00 și până la data de 05.04.2023 inclusiv, arestarea preventivă de la data de 05.04.2023 - 05.05.2023 inclusiv, 05.05.2023-03.06.2023 inclusiv, respectiv de la 04.06.2023 la 16.06.2023.

În baza art. 192 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului C. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON, echivalentul a 300 zile-amendă înmulțit cu 20 RON/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de "lovire sau alte violențe" (faptă din data de 18.08.2018, persoană vătămată B.).

În baza art. 40 din C. pen., instanța a constatat că fapta din prezenta cauză este în concurs cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 143 din 17.12. 2018 a Judecătoriei Măcin, definitivă la data de 13.02.2019 și prin sentința penală nr. 83/17.08.2020 a Judecătoriei Măcin definitivă la 06.07.2021.

În temeiul art. 40 din C. pen., s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și 5000 de RON amendă penală, aplicată prin sentința penală nr. 83/17.08.2020 a Judecătoriei Măcin, în pedepsele componente de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice prevăzute de art. 371 din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., și respectiv 5000 de RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 143/17.12.2018 a Judecătoriei Măcin.

În temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a contopit pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului prin prezenta sentință, de 6.000 de RON amendă penală, cu pedeapsa amenzii de 5.000 RON aplicată prin sentința penală nr. 143/2018 și cu pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, și s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni la care s-a adăugat pedeapsa amenzii în condițiile art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. (pedeapsa cea mai grea de 6.000 de RON la care s-a adăugat sporul de 1.666,66 - o treime din pedeapsa de 5000 de RON amendă penală), pedeapsa rezultantă conform art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen., fiind de 1 an și 8 luni închisoare și 7.666,66 RON amendă penală.

Instanța a luat act că la data de 30.01.2020, inculpatul C. a achitat amenda penală de 5000 de RON.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., instanța a dedus ceea ce s-a executat din pedeapsa rezultantă de 7.666,66 de RON amendă penală, astfel că inculpatului C. i-a rămas de executat pedeapsa amenzii de 2.666,66 de RON din pedeapsa rezultantă.

Instanța a menținut beneficiul suspendării executării pedepsei cu închisoarea.

În baza art. 192 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului D., la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON, echivalentul a 300 zile-amendă înmulțit cu 20 RON/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de infracțiunii de "lovire sau alte violențe" (faptă din data de 18.08.2018, persoană vătămată B.).

S-a constatat, potrivit art. 40 din C. pen., că fapta din prezenta cauză, este în concurs cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 83/17.08.2020 a Judecătoriei Măcin definitivă la 06.07.2021, respectiv nr. 143/17.12.2018, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 1 an și 8 luni închisoare și 5000 de RON amendă penală, și s-a descontopit pedeapsa rezultantă în pedepsele componente de 1 an și 8 luni închisoare, respectiv 5000 de RON amendă penală.

În temeiul art. 38 alin. (1)-(39) alin. (1) lit. e) din C. pen., s-a contopit pedeapsa stabilită în sarcina inculpatului prin prezenta sentință, de 6.000 de RON amendă penală, cu pedeapsa amenzii de 5.000 RON aplicată prin sentința penală nr. 143/2018 și cu pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare, și s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa închisorii de 1 an și 8 luni la care s-a adăugat pedeapsa amenzii în condițiile art. 39 alin. (1) lit. c) din C. pen. (pedeapsa cea mai grea de 6.000 de RON la care s-a adăugat sporul de 1.666,66 - o treime din pedeapsa de 5000 de RON amendă penală), pedeapsa rezultantă conform art. 39 alin. (1) lit. e) din C. pen., fiind de 1 an și 8 luni închisoare și 7.666,66 RON amendă penală.

Instanța a luat act că la data de 16.11.2020, inculpatul D. a achitat amenda penală de 5000 de RON.

În temeiul art. 40 alin. (3) din C. pen., instanța a dedus ceea ce s-a executat din pedeapsa rezultantă de 7.666,66 de RON amendă penală, astfel că inculpatului D. i-a rămas de executat pedeapsa amenzii de 2.666,66 de RON din pedeapsa rezultantă.

Instanța a menținut beneficiul suspendării executării pedepsei cu închisoarea.

În temeiul dispozițiilor art. 63 alin. (1) din C. pen. a atenționat inculpații că, în situația în care, cu rea credință, nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor - amendă se înlocuiește cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

S-a pus în vedere inculpaților că, potrivit art. 559 alin. (1) din C. proc. pen., au obligația să depună recipisa de plată integrală a amenzii la judecătorul delegat cu executarea din cadrul Judecătoriei Măcin, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 1357 din C. civ. coroborat cu art. 1349 alin. (1) și (2) din C. civ., s-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă B., cu suma de 5.000 RON cu titlu de daune morale, respingându-se restul pretențiilor solicitate.

Au fost obligați inculpații, în solidar, la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de despăgubiri morale în favoarea părții civile B..

În temeiul dispozițiilor art. 398 din C. proc. pen., în referire la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., au fost obligați inculpații la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3000 RON fiecare, din care 2000 de RON fiecare pentru faza urmării penale și 1000 de RON fiecare pentru faza judecății.

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria Măcin a reținut, în esență, aceeași situație de fapt cu cea prezentată în rechizitoriu.

Astfel, s-a reținut că atât în faza de urmărire penală, cât și în faza cercetării judecătorești, martorii au confirmat faptul că la data de 18.08.2018, persoana vătămată s-a așezat pe o bancă, fiind înconjurată de mai mulți tineri, care, la rândul lor, veniseră în centrul comunei pentru a petrece seara. În jurul orei 23:00, în fața sa, venind de pe DE 87, a oprit un autovehicul marca E., de culoare albă, condus de către inculpatul A., proprietatea acestuia, fiind însoțit de către tatăl său, inculpatul C., și de către vărul său, inculpatul D.. Între persoana vătămată și inculpați era o relație tensionată, din cauza unui conflict ce avusese loc cu trei săptămâni în urmă. Astfel, persoana vătămată s-a apropiat la aproximativ 50 cm de autovehiculul în care se aflau inculpații pentru a afla de ce s-au oprit în apropierea sa. Ca răspuns, inculpatul A. i-a aplicat persoanei vătămate spray iritant lacrimogen în zona feței. Imediat, cei trei inculpați au coborât din autovehicul înarmați cu bastoane metalice, iar persoana vătămată a fugit în spatele dispensarului pentru a se feri de inculpați. Cei trei inculpați au urmărit persoana vătămată în spatele dispensarului, unde au lovit-o în mod repetat cu bastoanele, martorii oculari confirmând că, după câteva minute, persoana vătămată a fugit către un magazin din zonă, având sânge în zona capului. După intrarea în magazin, persoana vătămată a fost urmărită de către inculpați, însă aceștia au fost opriți de vânzătoarea magazinului care nu le-a permis accesul.

Pe latură civilă, prima instanță a constatat că există un raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpaților și prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civilă, astfel că a apreciat că admiterea daunelor morale în cuantum de 5.000 RON este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern (art. 397 C. proc. pen. în referire la art. 19 C. proc. pen., raportat la art. 1357- 1359 C. civ.), cât și exigențelor art. 3 din Protocolul nr. 7. la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel inculpatul A. și partea civilă B..

Prin decizia penală nr. 1225/P din 14 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de către inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 105/16.06.2023 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022

În baza art. 419 din C. proc. pen., au fost extinse efectele apelului și cu privire la inculpații C. și D..

A fost desființată, în totalitate, sentința penală apelată și, rejudecând cauza, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal privind pe inculpații A., C. și D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 77 lit. a) din C. pen.

Au fost înlăturate din cuprinsul sentinței penale apelate dispozițiile privind condamnarea inculpaților A., C. și D. la pedeapsa amenzii de 6000 RON reprezentând 300 zile amendă a 20 de RON/zi, cele privind aplicarea pentru fiecare dintre inculpați a dispozițiilor art. 38 alin. (1) din C. pen. - 39 alin. (1) lit. e) din C. pen. și art. 40 alin. (1) și (3) din C. pen., precum și a celorlalte dispoziții ce contravin prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate pe tot parcursul procesului penal au rămas în sarcina statului.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de către partea civilă B. împotriva sentinței penale nr. 105/16.06.2023 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligată partea civilă B. la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 272 din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu F., în sumă de 942 de RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Constanța a reținut, în esență, că, pe baza unui just examen al mijloacelor de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, prima instanță a reținut în mod corect că inculpatul A. a săvârșit cu forma de vinovăție a intenției directe infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Astfel, în fapt, inculpatul A., în seara zilei de 18.08.2018, în jurul orelor 23:00, împreună cu C. și D., l-a lovit pe numitul B. cu un baston metalic la nivelul capului și corpului, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 7-8 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico legal nr. 450 din data de 20.08.2018, eliberat de S.J.M.L. Tulcea.

Curtea de apel a reținut că această faptă a fost dovedită prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din 18.08.2018, procesul-verbal de investigații din 18.08.2018, certificatul Medico-Legal nr. 450/20.08.2018, declarația persoanei vătămate B., declarațiile martorilor G., H., I., J., K., precum și restul înscrisurilor administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești.

Suplimentar, Curtea de Apel Constanța a constatat că prima instanță a preluat, din eroare, data săvârșirii faptei ca fiind 18.08.2019, astfel cum a fost consemnată și în actul de sesizare a instanței, data corectă fiind 18.08.2018, astfel cum rezultă din actele și lucrările dosarului de urmărire penală. Totodată, instanța de control judiciar a identificat o altă eroare materială, respectiv reținerea în dispozitiv a dispozițiilor art. 192 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. pentru fiecare inculpat în parte, fiind evident că fapta ce constituie obiectul judecății este prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen.

În continuare, s-a reținut că, deși fapta reținută în sarcina inculpatului există, constituie infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen. și a fost comisă cu forma de vinovăției a intenției, în urma pronunțării Deciziei nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale a României, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, față de inculpat nu mai poate fi angajată răspunderea penală, ca efect al incidenței prescripției răspunderii penale.

Astfel, curtea de apel a constatat că pentru infracțiunea prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda, astfel că termenul general al prescripției răspunderii penale este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen.

Termenul general de prescripție a răspunderii penale în prezenta cauză se calculează conform art. 154 alin. (2) teza I din C. pen. - de la data comiterii faptei, respectiv 18.08.2018.

Potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, iar potrivit art. 155 alin. (2) din C. pen., după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripție.

Soluția legislativă ce prevedea întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză" din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. a fost declarată neconstituțională prin Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018, considerându-se că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele de o manieră completă, doar în condițiile unei pârghii legale de încunoștiințare a persoanei în cauză cu privire la debutul unui nou termen de prescripției.

Ulterior acestei decizii, Curtea Constituțională a pronunțat și Decizia nr. 358/26.05.2022 prin care a declarat neconstituțional și textul rămas în vigoare din cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. ca urmare a Deciziei nr. 297/2018.

Deși majoritatea opiniilor și soluțiilor exprimate în doctrina și jurisprudența națională au fost în sensul de a considera Decizia Curții Constituționale a României nr. 297/2018 ca fiind una de interpretare, valorificându-se actele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale care se comunicau suspectului sau inculpatului în procesul penal, prin Decizia nr. 358 din 26.05.2022, Curtea Constituțională a României a constatat că, prin efectele pe care le produce, Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 împrumută natura juridică a unei decizii simple sau extreme, întrucât, constând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin "îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză", Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau la acea vreme.

Deși prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531/30.05.2022, a fost modificat alin. (1) din cuprinsul art. 155 din C. pen., în sensul în care cursul termenului de prescripție a răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, Curtea de Apel Constanța a constatat că actele de întrerupere ale cursului prescripției răspunderii penale, efectuate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, după publicarea, la data de 25 iunie 2018, în Monitorul Oficial al României a deciziei Curții Constituționale nr. 297 din 26 aprilie 2018, nu își mai pot produce produce efectul întreruptiv al prescripției, în lumina celor statuate cu putere obligatorie de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 358 din 26.05.2022.

Mai mult, s-a reținut că Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2002 produce efecte numai pentru viitor, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, dispozițiile sale neputând fi extinse asupra unor situații juridice anterioare intrării lor în vigoare.

Așadar, s-a constatat că, în raport de data comiterii faptei, termenul general de prescripție a răspunderii penale nu poate fi considerat întrerupt, potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen. din noua reglementare, prin actele de procedură comunicate suspectului și inculpatului în procesul penal după data de 25 iunie 2018, deoarece în considerentele Deciziei nr. 358 din 26.05.2022 a Curții Constituționale a României, se menționează în mod expres faptul că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului de prescripție a răspunderii penale, fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Observând - pe baza dezlegării în drept statuate cu putere obligatorie de către Curtea Constituțională a României - că termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani (care s-a prelungit cu încă 60 de zile, în baza Decretului Președintelului României nr. 195 din 16.03.2020) s-a împlinit la data de 17.10.2023, în raport cu data comiterii faptei, Curtea de Apel Constanța a încetat procesul penal, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Cu privire la intimații inculpați C. și D., avându-se în vedere efectul extensiv al apelului reglementat de art. 419 din C. proc. pen., care permite instanței de apel să examineze cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel, fără a crea acestora o situație mai grea, s-a constatat incidența instituției prescripției răspunderii penale și în cazul acestora, trimiși în judecată și condamnați pentru aceeași infracțiune reținută în sarcina apelantului inculpat A., comisă în data de 18.08.2018.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 129/12.04.2017 prevede că, în cazul intervenirii unei legi mai favorabile ulterior judecării cauzei în prima instanță, nu există niciun impediment ca normele acesteia să fie aplicate ca urmare a efectului extensiv al apelului și inculpatului care nu a declarat apel (George Antoniu, Vasile Papadopol, Mihai Popovici, L., "Îndrumările date de Plenul Tribunalului Suprem si noua legislație penală," Ed. Științifică, București, 1971, pag. 324-344).

De altfel, nici în cazul inculpaților C. și D., termenul general de prescripție a răspunderii penale nu poate fi considerat că s-a întrerupt, potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen. din noua reglementare, prin actele de procedură comunicate suspectului și inculpatului în procesul penal, astfel că termenul general de prescripție de 5 ani pentru fapta reținută în sarcina acestor inculpați a fost considerat a fi împlinit tot la data de 17.10.2023.

Chiar dacă s-a dispus o soluție de încetare a procesului penal, Curtea de Apel Constanța, prin raportare la dispozițiile art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a procedat la propria analiză a laturii civile a cauzei, prin prisma criticilor aduse atât în apelul inculpatului A., cât și al părții civile B..

Astfel, instanța de apel a reținut că probațiunea existentă în cauză a dovedit că elementele răspunderii civile delictuale sunt pe deplin îndeplinite în prezenta cauză, însă a subliniat, în legătură cu daunele morale solicitate, că acestea sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale.

În stabilirea întinderii despăgubirilor, Curtea de Apel Constanța a subliniat că, spre deosebire de daunele materiale, despăgubirile morale nu sunt condiționate de existența unor probatoriu foarte riguros, putând fi cuantificate și pe baza unor evaluări proprii ale instanței, ținând seama de suferințele fizice sau morale provocate de fapta inculpatului, și putând fi acordate chiar dacă partea civilă nu a administrat probe pentru a le dovedi.

În mod firesc, acestea pot fi cenzurate de către instanță, fiind necesară motivarea întinderii lor în cazul admiterii, în funcție de anumite criterii, dar indiferent de sumele acordate, acestea trebuie să ofere victimei o anumită satisfacție pentru ușurarea suferințelor îndurate sau pentru a diminua întrucâtva frustrăile trăite de victimă.

Aceste sume trebuie să fie rezonabile, dar să răspundă și nevoilor reale de despăgubire efectivă, deoarece între sancțiunea civilă care urmează a opera în cauză și sancțiunea penală trebuie să existe o anumită corespondență, gravitatea faptei săvârșite impunând o reacție echilibrată atât în plan civil, cât și în plan penal, pentru ca ambele tipuri de sancțiuni să poată fi executate, iar sumele consfințite cu titlu de reparație bănească să asigure o justă reparație a prejudiciului, fără a conduce la împovărarea celui obligat la plată.

Procesul de cuantificare a daunelor morale este guvernat de criteriul echității, care exprimă cerința ca indemnizația să reprezinte o justă și integrală dezdăunare a părții vătămate și nu o îmbogățire a acesteia, dar nici o amendă excesivă pentru persoana responsabilă de repararea prejudiciului nepatrimonial, astfel că, la aprecierea rezonabilității sumei acordate cu titlu de daune morale, trebuie să se aibă în vedere contextul social-economic și nivelul general de trai al comunității, întrucât doar prin raportare la percepția generală privind importanța unor venituri se poate aprecia în ce măsura o anumită sumă poate constitui o reparație echitabilă.

Având în vedere toate aceste criterii și observând că suma de 5.000 RON stabilită, în solidar, în sarcina celor trei inculpați, cu titlu de daune morale nu se îndepărtează de la funcția reparatorie recunoscută în materia răspunderii civile delictuale, instanța de apel a reținut că solicitările fie de majorare, fie de reducere a acestei sume nu se justifică, și a menținut, așadar, cuantumul stabilit de prima instanță.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Constanța a reținut că, prin infracțiunea de lovire sau alte violențe, persoanei vătămate nu i-au fost restrânse posibilitățile lucrative ori recreative pentru o perioadă semnificativă de timp sau că acesteia i-ar fi fost îngreunate activitățile specifice vârstei și domeniului de activitate. Totodată, aceasta nu au făcut dovada unui prejudiciu care să impună acordarea unor daune morale într-un cuantum mai mare și nici a unor consecințe negative de durată la care să fi fost expusă, după comiterea faptei. Cu toate acestea, victima a fost expusă unei stări de temere, datorate agresivității de care inculpații au dat dovadă, într-un loc public, folosindu-se inițial de un spray lacrimogen, iar ulterior de bastoane metalice, evaluarea gravității leziunilor traumatice fiind cuantificată în 7-8 zile de îngrijiri medicale.

Prin urmare, aceste suferințe provocate în plan fizic și moral justifică menținerea despăgubirilor în cuantumul acordat, deoarece acestea nu exprimă o îmbogățire fără justă cauză, ci reprezintă o echitabilă reparație pentru prejudiciul nepatrimonial cauzat.

Astfel fiind, soluția dată pe latură civilă a fost menținută, sentința atacată fiind reformată numai pe latură penală.

Împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

În cererea de recurs în casație formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a invocat dispozițiile art. 438 pct. 8 din C. proc. pen., susținând, în esență, că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal fată de inculpații C. și D..

Astfel, a învederat că, prin decizia penală nr. 1225/P din 14.12.2023, Curtea de Apel Constanța, deși a constatat că doar inculpatul A. a formulat apel în cauză, a extins efectele apelului său și cu privire la inculpații C. și D., dispunând încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a precizat că termenul de prescripție a răspunderii penale nu se împlinise la momentul pronunțării instanței de fond, iar instanța de apel, în apelul formulat de A., a constatat că termenul de prescripție s-a împlinit în cursul judecării apelului.

În acest context, a apreciat că instanța nu putea să extindă efectul acestui apel pentru un aspect intervenit ulterior pronunțării instanței de fond și cu privire la inculpații care nu au declarat apel în cauză.

În opinia parchetului, s-ar fi impus extinderea efectului apelului inculpatului A. și cu privire la ceilalți doi inculpați, doar dacă termenul de prescripție s-ar fi împlinit anterior pronunțării instanței de fond, iar instanța de fond ar fi greșit și ar fi dispus totuși condamnarea, deși s-ar fi impus să dispună încetarea. Această greșeală a instanței de fond ar fi putut fi remediată de către instanța de apel și ar fi justificat extinderea apelului și cu privire la ceilalți inculpați.

În cauza dedusă judecății, soluția instanței de fond a fost corectă, iar prin admiterea apelului nu s-a înlăturat o nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii pronunțate de instanța de fond, elementul care a intervenit ulterior pronunțării instanței de fond neputând fi avut în vedere decât față de inculpatul care a formulat apel.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a arătat că instanța de apel a justificat extinderea efectelor apelului printr-o referire la un manual vechi, din 1971, și care se referă la o altă ipoteză, care nu este incidentă în cauză, și anume intervenirea unei legi mai favorabile, ulterior judecării cauzei în primă instanță. Or, instanța de apel nu a arătat ce schimbare legislativă a intervenit ulterior pronunțării instanței de fond, la data de 16.06.2023.

În opinia parchetului, situația este diferită, respectiv unul dintre inculpați, prin declararea apelului, a făcut ca termenul de prescripție să fie incident încă față de el, curgând în continuare, iar inculpații care nu au declarat apel nu pot fi puși într-o situație similară.

Ministerul Public a susținut, în continuare, că nu toți inculpații pot beneficia de o situație nouă care este aplicabilă doar inculpatului care a declarat apel și care lor nu le poate fi aplicată. Extinderea efectelor apelului are rolul doar de remediere unitară a unor elemente de noutate care, în esență, sunt aplicabile și celorlalți inculpați prin alte procedee juridice, chiar și în faza de executare.

Așadar, considerațiile teoretice la care a făcut referire instanța de apel nu trebuie interpretate în sensul în care, dacă un inculpat declară apel și apelul nu îi este admis pe considerente ce privesc nelegalitatea sau netemeinicia hotărârii pronunțate, ci doar pentru faptul că în timpul apelului față de acesta se împlinește termenul de prescripție, atunci acest lucru profită și inculpaților care nu au declarat cale de atac, inculpați pentru care nu mai curge în continuare un termen de prescripție, acțiunea penală fiind stinsă prin condamnarea lor.

Prin urmare, Parchetul a susținut că extinderea efectelor apelului inculpatului pentru care s-a împlinit termenul de prescripție în timpul judecării apelului cu privire la inculpații care nu au declarat apel, este nelegală, astfel că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpații C. și D..

Pentru toate aceste motive, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., admiterea recursului în casație, desființarea deciziei instanței de apel doar cu privire la inculpații C. și D. și înlăturarea greșitei aplicări a dispozițiilor privind încetarea procesului penal față de aceștia.

Prin încheierea din Camera de consiliu din data de 20 martie 2024, a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 1225/P din 14 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022 și s-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 1.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul în casație este întemeiat.

Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Potrivit art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal". Acest caz de casare poate fi invocat atunci când, față de actele și lucrările dosarului, prin hotărârea recurată s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal.

În cauză, prin sentința penală nr. 105/16.06.2023 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022, printre altele, în baza art. 193 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 77 lit. a) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 61 alin. (4) lit. c) din C. pen., au fost condamnați inculpații A., C. și D. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6.000 RON, echivalentul a 300 zile-amendă înmulțit cu 20 RON/zi, pentru săvârșirea infracțiunii de "lovire sau alte violențe" (faptă din data de 18.08.2018, persoană vătămată B.).

Ulterior, prin decizia penală nr. 1225/P din 14 decembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie în dosarul nr. x/2022, printre altele, în baza art. 419 din C. proc. pen., au fost extinse efectele apelului declarat de inculpatul A. și la inculpații C. și D. și, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului procesul penal pornit împotriva inculpaților A., C. și D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 77 lit. a) din C. pen.

Prin motivele de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a susținut, în esență, că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpații C. și D. în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea dispozițiilor art. 77 lit. a) din C. pen., având în vedere că la momentul pronunțării hotărârii instanței de fond, 16 iunie 2023, nu era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Înalta Curte constată că infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., pentru care inculpații C. și D. au fost trimiși în judecată, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani sau cu amendă.

Conform prevederilor art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., "termenele de prescripție a răspunderii penale sunt: (...) 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani (...)". Alineatul 2 al aceluiași articol reglementează momentul de la care curg aceste termene. Astfel, "termenele prevăzute în prezentul articol încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii (...).".

Drept urmare, termenul de prescripție generală a răspunderii penale, de 5 ani (prelungit cu încă 60 de zile, în baza Decretului Președintelului României nr. 195 din 16.03.2020), a început să curgă de la data săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., respectiv de la 18.08.2018, și s-a împlinit la 17.10.2023 (în cursul judecării apelului declarat de inculpatul A.).

Înalta Curte subliniază că, în cauză, inculpații C. și D. nu au declarat apel, iar hotărârea insanței de fond a rămas definitivă pentru aceștia la data expirării termenului de apel, potrivit art. 551 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen.. Altfel spus, acțiunea penală a fost stinsă prin condamnarea inculpaților C. și D. de către prima instanță, termenul de prescriție a răspunderii penale neputând curge ulterior rămânerii definitive a hotărârii instanței de fond față de aceștia.

Așadar, în mod greșit, instanța de apel a dispus extinderea efectelor apelului declarat de inculpatul A. și față de inculpații C. și D., deși nu se aflau în aceeași situație juridică, întrucât la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate de instanța de fond față de inculpații C. și D. nu era împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

În aceste condiții, având în vedere că la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de fond, pentru inculpații C. și D. nu era împlinit termenul de prescripție generală a răspunderii penale în ceea ce privește infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 193 alin. (2) din C. pen., Înalta Curte constată că, în mod greșit, instanța de apel a dispus, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., încetarea procesului penal față de aceștia.

Având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 1225/P din data de 14.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, va casa, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând, va înlătura dispoziția privind extinderea efectelor apelului și cu privire la inculpații C. și D. și va menține dispozițiile din sentința penală nr. 105/16.06.2023 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022 în ceea ce îi privește pe intimații C. și D..

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C. și D., și pentru intimatul parte vătămată B., în sumă de câte 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța împotriva deciziei penale nr. 1225/P din data de 14.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Casează, în parte, hotărârea atacată și, rejudecând:

Înlătură dispoziția privind extinderea efectelor apelului și cu privire la inculpații C. și D..

Menține dispozițiile din sentința penală nr. 105/16.06.2023 pronunțată de Judecătoria Măcin în dosarul penal nr. x/2022 în ceea ce îi privește pe intimații C. și D..

Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu pentru intimații inculpați C. și D., și pentru intimatul parte vătămată B., în sumă de câte 680 RON, rămâne în sarcina statului și se suportă din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 aprilie 2024.