ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra cererii de recurs în casație de față;
În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 64/2022 din data de 27.05.2022 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul cu nr. x/2021 a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen.
S-a interzis inculpatului A. exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din C. pen. în condițiile art. 65 alin. (1) din C. pen.
A fost anulată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 1 an și 2 luni închisoare dispusă prin Sentința penală nr. 2021/2016 a Judecătoriei Focșani, definitivă la 20.03.2017.
Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente și anume:
a. 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 25 din C. pen. (1969) rap. la art. 288 alin. (1) și (2) din C. pen. (1969), cu aplicarea art. 5 din C. pen. - f. x/2013 - 08.04.2013 - (Sentința penală nr. 226/2015 a Judecătoriei Adjud modificată prin Decizia penală nr. 1415/2015 a Curții de Apel Galați definitivă la 15.12.2015);
b. 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 291 teza I din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen. - f. x/2013 - 08.04.2013 - (Sentința penală nr. 226/2015 a Judecătoriei Adjud modificată prin Decizia penală nr. 1415/2015 a Curții de Apel Galați definitivă la 15.12.2015);
c. spor de 2 luni închisoare;
d. 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev și ped. de art. 253
1
din C. pen. (1969) cu aplicarea art. 5 din C. pen.- f. x/2011;
e.1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 253
1
din
C. pen. (1969) - f. x/2012;
f. x an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 253
1
din C. pen. (1969) - f. x/2013.
S-a constatat că infracțiunile din prezenta cauză și infracțiunile pentru care i s-au aplicat inculpatului A. pedepsele de la pct. 2 (a, b, d, e, f) realizează condițiile pluralității de tipul concursului de infracțiuni.
În baza art. 10 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. și art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa cea mai grea 2 ani închisoare la care adaugă 1/3 parte din totalul celorlalte pedepse - de la pct. 2 a, b, d, e, f - și anume 1 an, 5 luni și 5 zile închisoare; pedeapsa principală rezultantă este 3 ani, 5 luni și 5 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară rezultantă interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și lit. b) din C. pen. pe durata a 3 ani.
În baza art. 45 alin. (5) din C. pen. s-a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.
Pedepsele de executat pentru inculpatul A. sunt: pedeapsa rezultantă principală 3 ani, 5 luni și 5 zile închisoare, pedeapsa rezultantă complementară rezultantă interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen. pe durata a 3 ani și pedeapsa rezultantă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen.
S-a luat act că persoana vătămată, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că fapta inculpatului A., constând în aceea că, în calitate de primar al com. Homocea, jud. Vrancea, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013 a depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit declarație falsă și documente atât false, cât și incomplete, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile din fondurile Uniunii Europene, în ceea ce privește Proiectul "Renovare clădire publică "Sediu secundar primărie" în cadrul Programului FEADR - Măsura 413.322 - Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 -2013; a determinat încheierea Contractului de finanțare nr. x pentru o valoare totală eligibilă de maxim 890.155 RON (echivalentul a maxim 199.999 euro), sumă de bani care nu a fost încasată de către beneficiar întrucât contractul a fost reziliat de către APDRP, conform Procesului Verbal de constatare a neregulilor și recuperare a creanțelor bugetare nr. x/19.02.2014 realizează elementele de tipicitate ale infracțiunii de tentativă la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (varianta aflată în vigoare la data de 01.02.2014).
S-a mai reținut că existența faptei ilicit penale, constând în infracțiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000 este imputabilă inculpatului A. și este dovedită la nivelul standardului de efectivitate - dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În aceste condiții, instanța l-a condamnat pe inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (varianta aflată în vigoare la data de 01.02.2014) potrivit dispozitivului prezentei.
Cu privire la individualizarea pedepsei, instanța de fond a reținut că, în raport cu cele două variabile stabilite de art. 74 din C. pen. și anume: gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului, se impune inculpatului A. pentru infracțiunea reținută în sarcina sa, aplicarea unei pedepse cu închisoarea în limitele determinate de norma legală de incriminare. Instanța a constatat că are antecedente penale, a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2021/2016 a Judecătoriei Focșani, definitivă la 20.03.2017, respectiv Sentința penală nr. 226/2015 a Judecătoriei Adjud, definitivă la 15.12.2015; a fost prezent la judecată ceea ce relevă o conduită procesuală bună; periculozitatea inculpatului A. este relativ redusă.
În aceste condiții instanța a aplicat inculpatului A. o pedeapsă cu închisoarea orientată spre minimul special potrivit dispozitivului prezentei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Galați și inculpatul A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Galați a formulat următoarele critici:
- în mod nelegal prima instanță a aplicat dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Noului C. pen., raportat la art. 38 - 39 din Noul C. pen., întrucât niciuna dintre faptele imputate inculpatului ce intră în structura pluralității de infracțiuni nu a fost comisă sub legea nouă (acestea fiind săvârșite în perioada iunie - septembrie 2013). Prin urmare, tratamentul sancționator era cel prevăzut de C. pen. din 1969.
Apelantul-inculpat A. a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale (împlinirea termenului general de prescripție pentru faptele săvârșite).
Prin Decizia penală nr. 1089/A din data de 17 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinței penale nr. 64 din 27.05.2022, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2021.
A fost desființată, în totalitate, sentința apelată și, în rejudecare:
A fost înlăturată soluția de condamnare a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., precum și operațiunea de contopire a pedepselor concurente.
În temeiul art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 153 din C. pen., art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18 alin. (1) Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
S-a luat act că persoana vătămată Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale- Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost înlăturată dispoziția de obligare a inculpatului A. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.000 RON.
În temeiul art. 272 din C. proc. pen., s-a dispus ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu la judecata în cameră preliminară, fond și apel, în sumă de 1.712 RON (avocat B. - 627 RON, avocat C.- 868 RON, avocat D. - 217 RON) să fie avansate din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați Galați.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Galați împotriva Sentinței penale nr. 64 din 27.05.2022, pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. x/2021.
În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Galați a reținut că, în calitate de primar al comunei Homocea, județul Vrancea, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013, inculpatul:
- a depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit declarație falsă și documente atât false, cât și incomplete în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile din fondurile Uniunii Europene, în ceea ce privește Proiectul "Renovare clădire publică - Sediu secundar primărie" în cadrul Programului FEADR - Măsura 413.322 - Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013;
- a determinat încheierea Contractul de finanțare nr. x pentru o valoare totală eligibilă de maxim 890.155 RON (echivalentul a maxim 199.999 euro), sumă de bani care nu a fost încasată de către beneficiar, întrucât contractul a fost reziliat de către APDRP, conform Procesului - Verbal de constatare a neregulilor și recuperare a creanțelor bugetare nr. x/19.02.2014.
Curtea a mai reținut că, prin Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25.06.2018), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională, deoarece respectivele dispoziții legale "31. (...) sunt lipsite de previzibilitate și, totodată, contrare principiului legalității incriminării, întrucât sintagma «oricărui act de procedură» din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale", iar prin Decizia nr. 358 din 26 mai 2022 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 9 iunie 2022), Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor. Pentru a decide astfel, instanța de contencios constituțional a reținut că "55. (...) Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 sancționează «soluția legislativă» pe care textul de lege criticat o conținea, astfel că, (...), aceasta nu va putea fi încadrată în categoria deciziilor interpretative/cu rezervă de interpretare.", ci "61. (...), prin efectele pe care le produce, (...) împrumută natura juridică a unei decizii simple/extreme, întrucât, constatând neconstituționalitatea faptului că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se realiza prin îndeplinirea «oricărui act de procedură în cauză», Curtea a sancționat unica soluție legislativă pe care dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. o reglementau (s.n.)".
Curtea a mai reținut că, în literatura de specialitate, s-a arătat că "aplicarea legii penale mai favorabile în cazul infracțiunilor în curs de judecată presupune fie un caz de retroactivitate atunci când legea mai favorabilă este legea nouă, fie un caz de ultra-activitate, în situația în care legea mai favorabilă este legea veche", în ambele ipoteze determinarea urmând a se efectua în concret printr-o operațiune (imaginară) de comparare a efectelor pe care aplicarea legilor penale succesive le generează în cauza penală cu privire la situația persoanei acuzate (Fl. Streteanu, D. Nițu, Drept Penal. Partea generală).
Unul dintre criteriile prin care se determină în concret legea penală mai favorabilă până la soluționarea definitivă a cauzei este cel al condițiilor de tragere la răspundere penală. În aplicațiunea concretă a respectivului criteriu, doctrina relevantă statuează că "va fi mai favorabilă legea care (...) prevede un termen de prescripție mai scurt sau permite împlinirea mai rapidă a termenului de prescripție (spre exemplu, nu prevede o anumită cauză de întrerupere)" (Fl. Streteanu, D. Nițu, Drept Penal. Partea generală).
Prin urmare, Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 configurează, prin efectele pe care le produc la nivelul normei înscrise în cadrul art. 155 alin. (1) din C. pen., un veritabil criteriu concret de determinare a legii penale mai favorabile până la soluționarea definitivă a cauzei, constând dintr-un regim juridic mai favorabil aplicabil unei cauze care înlătură răspunderea penală (prescripția răspunderii penale). Astfel fiind, legea penală care a reglementat în cuprinsul art. 155 alin. (1) din C. pen. soluția normativă declarată neconstituțională, de la intrarea sa în vigoare (1 februarie 2014) și până la modificarea dispoziției legale prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022, este o lege penală substanțială în concret mai favorabilă persoanei acuzate până la soluționarea definitivă a cauzei, aplicabilă astfel în mod global raportului de conflict.
Așadar s-a reținut că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen., astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 71/2022, nu pot produce efecte juridice întreruptive de prescripție după intrarea lor în vigoare în cauzele pendinte guvernate de legea penală mai favorabilă persoanei acuzate, care include norma declarată neconstituțională prin actele de jurisdicție constituțională sus iterate. Aceasta va ultraactiva (potrivit art. 5 din C. pen.), guvernând regimul juridic al întreruperii termenului de prescripție a răspunderii penale și cu privire la actele subsecvente intrării în vigoare a Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2022.
Concluzionând, s-a apreciat că, până la data de 30 mai 2022, data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022, în materie penală nu a funcționat întreruperea cursului termenelor de prescripție a răspunderii penale. În aplicarea mitior lex, Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 se aplică tuturor cauzelor pendinte, în care raportul de conflict nu s-a consolidat în lipsa unei hotărâri definitive, și nu doar celor cuprinse în intervalul 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 297/2018) - 30 mai 2022.
Ipotezele de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2022 se vor aplica numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022, acestea neputând fi aplicate retroactiv în cauzele pendinte, neavând natura unei legi penale mai favorabile, ci dimpotrivă.
Aplicând aceste considerații de ordin teoretic la speța de față, curtea a observat că, pentru infracțiunile imputate inculpatului A., tentativă la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., sancționată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, termenul general de prescripție a răspunderii penale este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani.
Potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., s-a reținut că aceste termene încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, iar în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni.
Astfel, curtea a constatat că, din perioada septembrie 2013 (data săvârșirii ultimului act material) a început să curgă termenul general de 8 ani al prescripției răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care s-ar fi împlinit în perioada septembrie 2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen.
Pe de altă parte, curtea a mai reținut că prescripția răspunderii penale a fost suspendată pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și, ulterior, prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020, respectiv de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020 inclusiv, potrivit art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020, termenul de prescripție fiind suspendat timp de 60 zile, cât a durat starea de urgență instituită pe teritoriul României și acesta s-a împlinit în perioada noiembrie 2021.
În consecință, în temeiul prevederilor art. 396 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., coroborat cu art. 153 din C. pen., art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen. și art. 5 din C. pen., cu referire la art. 155 alin. (1) din C. pen. interpretat prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale a României, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de tentativă la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.
Față de soluția dispusă, curtea a apreciat că nu se mai impune a fi analizat motivul de nelegalitate invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DNA - Serviciul Teritorial Galați.
Totodată, Curtea de Apel Galați a observat că nu există în cauză o constituire de parte civilă.
Împotriva Deciziei penale nr. 1089/A din data de 17 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați.
În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că instanța de apel a procedat în mod greșit, apreciind ca obligatorie aplicarea în cauză a interpretării date prin considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022 prevederilor privind prescripția răspunderii penale, ca lege mai favorabilă, fără a avea în vedere că, în cazul prescripției răspunderii penale Curtea Constituțională a României a pronunțat două decizii contradictorii (nr. 297/2018 și nr. 358/2022), iar principiul supremației dreptului Uniunii Europene impune instanței naționale să asigure efectul deplin al cerințelor acestui drept, lăsând neaplicată, dacă este necesar, din oficiu, orice reglementare sau practică națională, chiar și ulterioară, care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii.
În consecință, procurorul a susținut că, pentru respectarea acestui principiu, având în vedere că infracțiunea ce face obiectul cauzei este una din infracțiunile ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, instanța trebuia să facă aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale, în interpretarea dată prin prisma Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale.
În acest sens, a avut în vedere aspectul că, în jurisprudența Curții Constituționale, privitoare la aplicarea retroactivă a normelor prin care anumite infracțiuni au fost declarate imprescriptibile (Deciziile nr. 511/2013 și nr. 341/2014) rezultă că, în cazul normelor privitoare la prescripție, principiul aplicării legii penale mai favorabile poate fi pus în balans cu cerințele echității substanțiale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului distingând, cu privire la aplicarea art. 7 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivității legii penale mai favorabile, între normele privind prescripția și cele care definesc infracțiunile și pedepsele care le sancționează. Dacă în discuție nu este reapariția posibilității de a sancționa fapte cu privire la care termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, neaplicarea celei mai favorabile interpretări a legii privitoare la prescripție nu pune probleme din perspectiva art. 7 din Convenție (decizia din data de 22 septembrie 2015 din cauza Borcea c. României, par. 64 - 67).
Totodată, s-a învederat că, deși prescripția răspunderii penale este o instituție de drept material, instituția întreruperii termenului de prescripție este o instituție preponderent de drept procedural, ea reprezentând, în esență, unul dintre efectele actelor de procedură, acte realizate în cursul procesului penal de către organele judiciare, acest fapt rezultând inclusiv din aceea că, în cuprinsul Deciziei nr. 358/2022 (par. 67) Curtea Constituțională tratează în mod distinct cele două instituții. Având în vedere natura ei, întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale este guvernată de principiul aplicării imediate a legii care guvernează actele de procedură. Ca urmare, orice act de procedură întocmit în intervalul de timp situat până la data de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) a produs efectul juridic prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.
Cu referire la termenele de prescripție din prezenta cauză, s-a arătat că infracțiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept sau reținerea pe nedrept de fonduri ori active din bugetul Uniunii Europene sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în forma tentativei, prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. s-a consumat în luna septembrie 2013.
Astfel, s-a reținut că, din luna septembrie 2013 (data săvârșirii ultimului act material) a început să curgă termenul general de 8 ani al prescripției răspunderii penale prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., care s-ar fi împlinit în perioada septembrie 2021, conform art. 186 alin. (1) teza finală din C. pen. Termenul de prescripție a răspunderii penale a fost suspendat pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și, ulterior, prelungit prin Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020, respectiv de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020 inclusiv. Potrivit art. 41 din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 "Prescripțiile și termenele de decădere de orice fel nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe toată durata stării de urgență". Prin urmare, termenul de prescripție a fost suspendat timp de 60 zile, cât a durat starea de urgență instituită pe teritoriul României și acesta s-a împlinit în perioada noiembrie 2021.
În continuare, s-a arătat că art. 18
1
din Legea nr. 78/2000 prevede în prezent o pedeapsă de maxim 7 ani ce atrage un termen general de prescripție de 8 ani pentru infracțiunea sus-menționată, iar termenul special de prescripție, conform legii noi, prevede depășirea termenului general cu încă o dată (art. 155), ajungându-se astfel la un termen de prescripție maxim de 16 ani.
De asemenea, s-a arătat că, tot potrivit art. 155 alin. (1) din C. pen., termenul putea fi întrerupt prin efectuarea oricărui act de procedură în cauză.
S-a mai arătat că, în cauză au fost îndeplinite numeroase acte de întrerupere a cursului termenului general de prescripție în conformitate cu legea în vigoare la data faptelor, precum și cu legea în vigoare până la apariția Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv nr. 358/2022.
Totodată, procurorul a făcut referiri cu privire la consecințele Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale și a Deciziei nr. 67/2022 a instanței supreme, precum și la necesitatea prevalenței principiului supremației dreptului Uniunii Europene, invocând și aspectul că, în Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, EU:C:1964:66, p. 1158 - 1160), Curtea a stabilit principiul supremației dreptului comunitar, înțeles în sensul în care consacră prevalența acestui drept asupra dreptului statelor membre, în această privință, Curtea constatând că instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptată de statele membre pe bază de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor menționate de a face să prevaleze, împotriva acestei ordini juridice, o măsură unilaterală ulterioară sau de a opune dreptului născut din Tratatul CEE norme de drept național, indiferent de natura acestora, altfel existând riscul ca acest drept să își piardă caracterul comunitar și ca fundamentul juridic al Comunității înseși să fie pus în discuție.
Or, în acest context faptic și normativ, a susținut că este evident că, prin prisma jurisprudenței C.J.U.E. (cauzele Tarico I și II și euro Box Promotion la care a referit anterior) și având în vedere ordonanța dispusă ca urmare a numeroaselor sesizări cu același obiect referitor la întrebările dacă neaplicarea Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale ar fi conformă dreptului comunitar și dacă lăsarea neaplicată a prevederilor naționale în materie de prescripție aduce atingere art. 49 paragraful 1 teza ultimă din Carta drepturilor fundamentale -pentru evitarea riscului sistemic de impunitate este necesară aplicarea legislației naționale privind prescripția specială a răspunderii penale, făcându-se abstracție de interpretarea dată prin decizia 297/2018.
Față de aspectele menționate, s-a apreciat că, în cauză nu se impunea constatarea încetării procesului penal motivat de împlinirea termenului general de prescripție, întrucât, dând prevalență principiului supremației dreptului Uniunii Europene, instanța trebuia să facă aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. proc. pen. privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale prin acte de procedură care au fost comunicate suspectului/inculpatului A. și să constate că termenul de prescripție specială nu s-a împlinit în prezenta cauză.
Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 26 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, fixând termen la data de 09 martie 2023, când cauza s-a amânat pentru imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al intimatului inculpat A.
La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv 20 aprilie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 din C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit art. 447 din C. proc. pen., pe această cale instanța examinează exclusiv legalitatea deciziei recurate. Drept urmare, chestiunile de fapt analizate de instanța de fond și, respectiv, cea de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.
În conformitate cu dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a stabilit în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (lipsa plângerii prealabile, a autorizării sau sesizării organului competent ori a altei condiții prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; intervenirea amnistiei sau prescripției, a decesului suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; retragerea plângerii prealabile, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, intervenirea împăcării ori încheierea unui acord de mediere în condițiile legii; existența unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege; existența autorității de lucru judecat; intervenirea unui transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se greșit încetarea procesului penal.
În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.
În speță, cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale luat în considerare de instanța de apel este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A. ca urmare a adoptării, de către Curtea Constituțională a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen.
Astfel, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, în perioada iunie 2013 - septembrie 2013, în calitate de primar al comunei Homocea, jud. Vrancea, și de reprezentant legal al Primăriei comunei Homocea, în cadrul Programului FEADR - Măsura 413.322 - Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007 - 2013, în vederea obținerii pe nedrept a unei finanțări nerambursabile din fondurile Uniunii Europene, în ceea ce privește Proiectul Renovare clădire publică "Sediu secundar primărie", a depus la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, mai multe declarații și documente false/incomplete/inexacte, respectiv: cererea de finanțare nr. x, declarația pe propria răspundere din data de 10.05.2013 Procesul-Verbal nr. x/27.02.2009 de recepție la terminarea lucrărilor pentru obiectivul "Sediu secundar primărie", Anexa nr. 28 - Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunei Homocea (aprobat prin HCL nr. 19/31.03.2009), HCL Homocea nr. 19/2009 în formă incompletă, adresa nr. x/21.04.2009 prin care Prefectura județului Vrancea a emis avizul de legalitate al HCL Homocea nr. 19/2009 în formă incompletă, Extrasul de carte funciară nr. x/12.04.2013 emis de către Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Adjud (BCPI) din cadrul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Vrancea, Certificat de urbanism nr. x/12.02.2013 eliberat de Primăria Comunei Homocea în scopul Renovare clădire publică "Sediu secundar Primărie", HCL Homocea nr. 34/10.04.2013, privind aprobarea studiului de fezabilitate și principalii indicatori tehnico-economici ai obiectivului de investiții Renovare clădire publică Sediu secundar primărie", comuna Homocea, județul Vrancea, Adresei nr. x/09.05.2013 a Prefecturii județului Vrancea prin care s-a emis avizul de legalitate a HCL nr. 34/2013, documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, întocmită de SC E. SRL, Expertiza tehnică din 10.04.2013, Expertiza termo-energetică și obținere Certificat de performanță energetică pentru Sediul secundar - Primăria Homocea, județul Vrancea, Aviz de amplasament favorabil nr. x/02.04.2013, eliberat de către SC F. SA, Aviz nr. x/26.03.2013 eliberat de către Arhitect Șef din cadrul Consiliului Județean Vrancea, Aviz tehnic nr. x/16.04.2013, eliberat de Cabinet Secretar de Stat - Inspectoratul de Stat în Construcții din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care au avut ca rezultat încheierea Contractul de finanțare nr. x pentru o valoare totală eligibilă de maxim 890.155 RON (echivalentul a maxim 199.999 euro), sumă de bani care nu a fost încasată de către beneficiar, întrucât contractul a fost reziliat de către APDRP, conform procesului-verbal de constatare a neregulilor și recuperare a creanțelor bugetare nr. x/19.02.2014, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la comiterea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 18
1
alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. (varianta aflată în vigoare la data de 01.02.2014).
Raportat la data săvârșirii, respectiv iunie 2013 - septembrie 2013, precum și la Decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022, Curtea de Apel Galați a apreciat că, în ceea ce îl privește pe inculpatul A. s-a împlinit termenul de prescripție generală în luna noiembrie 2021, deoarece, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale curge, în cazul infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. (1) din C. pen., rap. la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 și art. 18
4
din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 5 alin. (1) din C. pen. de la momentul epuizării infracțiunii, respectiv de la data când a încetat activitatea infracțională, fiind vorba de un termen de prescripție de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen.
Examinând critica formulată, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că argumentele invocate de parchet în susținerea cererii sale de recurs în casație, vizând faptul că, raportat la perioada în care au fost săvârșite faptele, termenul de prescripție specială nu era împlinit în luna noiembrie 2021, așa cum a reținut instanța de apel având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, precum și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului privitoare la principiul neretroactivității legii penale mai favorabile, sunt nefondate.
Prioritar, Înalta Curte reține că, prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 s-a constatat neconstituționalitatea soluției legislative circumscrisă sintagmei "oricărui act de procedură în cauză", întrucât aceasta era lipsită de previzibilitate și, totodată, contrară principiului legalității incriminării, pentru că sintagma are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii sale penale (paragraful 31). Această decizie a avut natura unei decizii simple/extreme, întrucât instanța de contencios constituțional a sancționat unica soluție legislativă reglementată prin dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. (aspect statuat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, paragraful 61). Referirea la soluția legislativă cuprinsă în C. pen. anterior a avut un rol orientativ, iar nu obligatoriu, destinat legiuitorului, iar nu organelor judiciare (paragrafele 68, 70) și aceasta nu putea fi interpretată ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (paragraful 72).
De la data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, respectiv 25 iunie 2018, "fondul activ al legislației nu a conținut vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale", rămânând neafectate termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. (Decizia nr. 358/2022, paragraful 73, 74).
Prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că norma supusă controlului de constituționalitate nu este susceptibilă de o aplicare clară și previzibilă în absența intervenției legiuitorului (paragrafele 60, 75).
În dreptul român normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial), supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.
În consecință, având în vedere aspectele reținute cu privire la efectele deciziilor Curții Constituționale, Înalta Curte constată că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma în vigoare ulterior Deciziei nr. 297/2018 (a cărei natură a fost stabilită prin Decizia nr. 358/2022) constituie lege penală mai favorabilă, ca efect al inexistenței unui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție prevăzute de art. 154 din C. pen. Totodată, prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 din C. proc. pen., Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.
În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.
Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.
Înalta Curte a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente, în raport, cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.
Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față. În faza judecării apelului, Curtea de Apel Galați a valorificat incidența prescripției generale a răspunderii penale a inculpatului A., ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022, interpretând și aplicând normele de drept penal pertinente în modalitatea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă menționată.
În acest context, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea dedusă judecății este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani și a început să curgă în luna septembrie 2013.
Cum prescripția răspunderii penale a fost suspendată pe toată durata stării de urgență instituite prin Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și, ulterior, prelungită prin Decretul Președintelui României nr. 240/14.04.2020, respectiv de la data de 16 martie 2020 până la data de 14 mai 2020 inclusiv, termenul de prescripție a fost suspendat timp de 60 de zile, astfel că s-a împlinit în luna noiembrie 2021.
În cuprinsul motivelor de recurs în casație parchetul a invocat necesitatea prevalenței principiului supremației dreptului Uniunii Europene, având în vedere faptul că prin tratatul CEE s-a instituit o ordine juridică proprie, acceptată de statele membre pe bază de reprocitate, fapt ce are drept corolar imposibilitatea statelor membre de a face să prevaleze norme de drept național în detrimentul celor comunitare.
Cu referire la aplicabilitatea deciziilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele C-105/14 (Taricco I) și C-42/17 (Taricco II), instanța supremă constată că, în prima cauză, Curtea de la Luxemburg a statuat faptul că incumbă în sarcina instanței naționale de a verifica modalitatea de îndeplinire a art. 325 alin. (1) și alin. (2) TFUE lăsând, atunci când este necesar, neaplicabile dispozițiile din dreptul național care ar avea ca efect împiedicarea statului membru să își respecte obligațiile ce derivă din statutul de membru al UE, tot instanței naționale revenindu-i sarcina să aprecieze dacă sancțiunile prevăzute în cadrul sistemului național sunt eficiente, proporționale și disuasive (punctul 86 cauza C-105/14).
În ceea ce privește cauza C-42/17, CJUE a reiterat soluția propusă prin hotărârea antemenționată, în sensul că se vor lăsa neaplicate dispozițiile din dreptul național, instituind însă, de data aceasta o excepție în ipoteza cazului în care, neaplicarea determină încălcarea principiului legalității infracțiunilor și pedepselor datorită lipsei preciziei legii aplicabile sau în ipoteza aplicării retroactive a legii care impune condiții de incriminare mai severe decât cele în vigoare la momentul săvârșirii infracțiunii, Curtea de la Luxemburg a statuat că rămâne la atitudinea instanței naționale stabilirea existenței unui drept fundamental "superior" ce vine în contradicție cu obligația prevăzută la art. 325 TFUE.
Astfel, este evident că dispozițiile de drept național privind prescripția specială a răspunderii penale nu vor putea fi înlăturate de la aplicare pentru a asigura efectivitate dreptului UE, în cazul încălcării art. 49 din Cartă, ce reglementează principiul legalității infracțiunilor și pedepselor.
Concluzionând, cu privire la acest argument, Înalta Curte apreciază că nu pot fi înlăturate de la aplicare deciziile pronunțate de Curtea Constituțională a României în materia prescripției răspunderii penale, în nicio ipoteză.
În consecință, în privința inculpatului A. este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., soluția dispusă prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva Deciziei penale nr. 1089/A din data de 17 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați împotriva Deciziei penale nr. 1089/A din data de 17 noiembrie 2022 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 aprilie 2023.