ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 903/A din 12 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A., constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1880/29.06.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara în Dosar nr. x/2021, în baza art. 396 alin. (1), alin. (4) și alin. (10) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Timiș, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c)-e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune Timiș.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse, precum și cele ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 404 alin. (4) din C. proc. pen., s-a constatat că în cauză nu au fost luate măsuri preventive, de siguranță sau asiguratorii față de inculpatul A.

În baza art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen., cu aplicarea Deciziei nr. 1/2016 (M. Of. nr. 258 din 6 aprilie 2016) a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a respins acțiunea civilă exercitată de partea civilă B., ca inadmisibilă.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul A. a fost obligat la plata sumei de 3.500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În fapt, în esență, s-a reținut că, în data de 09.07.2017, în jurul orei 12:00, inculpatul a condus autoutilitara marca C., cu numărul de înmatriculare x, pe Centura Timișoarei, pe raza localității Dumbrăvița, jud. Timiș, din direcția Lugoj către Sânandrei, iar la KM 5+850 a virat la stânga pentru a intra pe un drum lateral de acces către sediul D., fără a se asigura la schimbarea direcției de mers, moment în care a intrat în coliziune cu motociclul marca E. cu nr. de înmatriculare x (Ungaria) care era condus de persoana vătămată B., din aceeași direcție de mers cu autoutilitara și care se afla în depășire, iar în urma producerii accidentului rutier, persoana vătămată a suferit leziuni pentru care a necesitat 40 de zile de îngrijiri medicale și i-au pus viața victimei în primejdie.

Împotriva Sentinței penale nr. 1880/29.06.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul nr. x/2021, a declarat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, apel înregistrat la Curtea de Apel Timișoara la data de 21.07.2022.

Prin Decizia penală nr. 903/A din data 12.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva Sentinței penale nr. 1880/29.06.2022 pronunțată de Judecătoria Timișoara, în Dosarul nr. x/2021.

S-a desființat sentința penală apelată și rejudecând:

În temeiul art. 17 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (2) lit. f) teza a II-a C. proc. pen. și art. 153, art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prevăzută de art. 196 alin. (2) și (3) C. pen. - faptă din 09.07.2017.

În temeiul art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au menținut dispozițiile privind cheltuielile de judecată la care a fost obligat inculpatul în primă instanță. În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., s-au menținut dispozițiile vizând latura civilă a cauzei. În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Decizia penală nr. 903A din data 12.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a fost comunicată Parchetului de pe Curtea de Apel Timișoara la data 13.10.2022, părții vătămate B. la data de 18.10.2022, inculpatului A. la data de 18.10.2022 la cabinet de avocat, părților responsabile civilmente F. SRL la data de 18.10.2022 și G. SA prin lichidator la data de 17.10.2022.

Pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara termenul s-a împlinit la data de 14.11.2022, în conformitate cu art. 269 alin. (2) și (4) din C. proc. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 903/A din data 12.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la data de 19.10.2022.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată către partea civilă B. la data de 25.10.2022, părților responsabile civilmente SC F. SRL la data de 24.10.2022 și G. SA prin lichidator la data de 24.10.2022, inculpatului A. la data de 25.10.2022.

În cauză, inculpatul A., la data de 27.10.2022, a depus concluzii scrise.

În esență, a solicitat, în temeiul disp. art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., respingerea recursului în casație, ca fiind nefondat, arătând că prin recursul în casație declarat, în esență, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a criticat nelegalitatea deciziei instanței de apel, susținând că întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual penal și în atare situație pretinsa inexistența a vreunui caz de întrerupere a prescripției în perioada 2018 - 2022 nu poate avea vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

S-a susținut că actele de urmărire penală, efectuate în prezenta cauză până la data de 25.06.2018, anterior pronunțării Deciziei nr. 297/26.04.2018 de către Curtea Constituțională, au fost de natură a întrerupe curgerea termenului de prescripție a răspunderii penale și în atare situație, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile, în situația de față, termenul de prescripție nu s-a împlinit, soluția de încetare a procesului penal fiind nelegală.

S-a solicitat instanței de recurs să constate că această chestiune a fost tranșată prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în Dosarul nr. x/2022, în sensul în care normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen. Întrucât decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie, a solicitat să se constate că orice analiză a criticilor de nelegalitate invocate prin recursul în casație sunt de prisos, motiv pentru care, a apreciat că se impune respingerea recursului, ca fiind nefondat.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 19.12.2022, sub Dosar nr. x/2021, iar judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea verificării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 14.02.2023, dată la care a fost amânată pronunțarea la data de 28.02.2023.

În cuprinsul cererii de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara sunt menționate numele și prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (H.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 903/A din 10.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală), precum și semnătura titularului cererii, în raport de dispozițiile art. 437 alin. (1) din C. proc. pen.

Totodată, prin cererea formulată de parchet a fost indicat drept temei pe care se întemeiază calea de atac - art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., respectiv în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În susținerea cererii de recurs în casație, parchetul a menționat că întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum și nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat pentru fiecare dintre perioadele distincte marcate de intrarea în vigoare a C. proc. pen., de cele două decizii ale CCR și de O.U.G. nr. 71/2022, în ce condiții actele de procedură efectuate au avut efect întreruptiv de prescripție.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 parag. 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii. Curtea a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție, iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală.

Totodată, în Decizia nr. 341/2014, Curtea Constituțională a concluzionat că opțiunea legiuitorului privind reglementarea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 174 - 176 din C. pen. din 1969 și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor de lege criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție a executării, nu are drept consecință un prejudiciu constituțional relevant. Prin urmare, Curtea a statuat că reglementarea cuprinsă în art. 125 alin. (3) din C. pen. din 1969 nu încalcă Constituția, fiind compatibilă cu sistemul principiilor consacrate de prevederile Legii fundamentale. Or, față de cele expuse, deși Curtea se ferește să expliciteze natura juridică a prescripției, indiferent că este vorba de cea aferentă executării pedepselor sau de cea a răspunderii penale, limitându-se în a spune că este "controversată", este evident că pleacă de la premisa că are cel puțin o natură juridică mixtă.

Plecând de la aceste coordonate de aplicare temporală a efectelor Deciziilor Curții Constituționale, astfel cum rezultă din cele mai sus menționate, s-a precizat că prevederile art. 155 alin. (1) din C. pen. declarate neconstituționale au o natură juridică dublă, de normă de drept penal substanțial (cursul termenului de prescripție, prescripția specială a răspunderii penale) și de normă de drept penal procesual (actul de procedură îndeplinit în cauză, clasarea/încetarea procesului penal), în speță, întreruperea cursului prescripției răspunderii penale. Or, actul procedural care întrerupe termenul de prescripție generală a răspunderii penale, fiind prevăzut de o normă procesual penală nu poate intra sub incidența principiului specific dreptului penal substanțial, constând în efectul retroactiv al legii penale mai favorabile.

Mai mult, s-a precizat că dispozițiile legale care suspendă cursul prescripției răspunderii penale se regăsesc în C. proc. pen., fiind considerate dispoziții legale care suspendă cursul prescripției, de pildă, cele care prevăd suspendarea urmăririi penale (art. 312 din C. proc. pen.), respectiv suspendarea judecății (art. 367, art. 368 din C. proc. pen.) ori cele privind necesitatea existenței unei autorizări pentru punerea în mișcare a acțiunii penale (art. 9 alin. (3), art. 10 alin. (2) din C. proc. pen.). Dispozițiile legale care exclud prin ele însele posibilitatea continuării cursului prescripției răspunderii penale (cauze de suspendare) au fost considerate cele care reglementau procedura de rejudecare în caz de extrădare a persoanei judecate și condamnate în lipsă, respectiv art. 522 din C. proc. pen. anterior. În prezent, procedura corespunzătoare se regăsește în art. 466 - art. 469 din C. proc. pen. și este prevăzută expres drept cauză de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale.

În concluzie, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile.

Referitor la actele de procedură întreruptive de prescripție din perioada 1 februarie 2014 - 25 iunie 2018, s-a menționat că actele de procedură îndeplinite înainte de 2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum.

Ulterior îndeplinirii actului de procedură a început să curgă un nou termen general de prescripție. Curtea Constituțională a arătat, în Decizia nr. 358/2022, că între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022 "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale".

Întrucât întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere între 2018 și 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție din perioada 2014 - 2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Referitor la actele de procedură întreruptive de prescripție după data de 30 mai 2022, s-a precizat că pentru termenele de prescripție generală neîmplinite (indiferent de data comiterii faptei), se aplică efectul întreruptiv de prescripție. Se impune, în special în cauzele în care s-au efectuat acte care se comunică suspectului sau inculpatului în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, să se efectueze de îndată acte cu această natură.

Actele de procedură vor întrerupe cursul termenului de prescripție în condițiile O.U.G. nr. 71/2022.

În ceea ce-1 privește pe inculpatul A., în data de 13.12.2019, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. De asemenea, în data de 21.04.2021, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 30.09.2021, sub nr. Dosar nr. x/2021, iar prin încheierea penală pronunțată la data de 06.12.2021, în Dosarul nr. x/2021/al, definitivă prin neexercitarea dreptului la contestație, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății.

La termenul de judecată din data de 02 iunie 2022, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat, iar după ascultarea acestuia conform art. 375 alin. (1) C. proc. pen., instanța a admis cererea inculpatului privind judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii prevăzute la art. 375 C. proc. pen.

Astfel, s-a menționat că aceste acte au întrerupt cursul termenului de prescripție și, ținând seama că fapta a fost săvârșită în data de 09.07.2017, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că, nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârea este supusă casării când în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

Având în vedere considerentele mai sus dezvoltate, parchetul a solicitat în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., admiterea recursului în casație, iar în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziei penale nr. 903/A/12.10.2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2021 al Curții de Apel Timișoara, să se înlăture greșita aplicare a legii, constând în aceea că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) C. pen.

Prin încheierea din 28 februarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 903/A din data 12.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, privind pe inculpatul A.

S-a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători.

S-a acordat termen la data de 25 aprilie 2023, cu citarea intimatului-inculpat A., intimatei-părți civile B., intimatelor-părți responsabile civilmente SC F. SRL și G. SA prin lichidator, precum și asigurarea apărării (apărător ales/din oficiu).

Procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

De asemenea, s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește și condițiile prevăzute de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., precum și cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) a, b, c și d din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara care a exercitat calea extraordinară de atac (H.), hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 903/A din 13.10.2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală), precum și semnătura procurorului care a exercitat calea de atac și a procurorului general.

În ceea ce privește condiția prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cauză, s-a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. susținând, în esență, că se impune înlăturarea greșitei aplicări a legii, constând în aceea că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) C. pen., având în vedere că actele astfel cum au fost menționate în cerere au întrerupt cursul termenului de prescripție, întrucât fapta a fost săvârșită în data de 09.07.2017, prin urmare, termenul prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. e) din C. pen. nu a fost depășit cu încă o dată, astfel că, nu a intervenit prescripția răspunderii penale.

Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a fost declarată în termen legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 434, 436 alin. (1) și art. 437 din C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art. 448 alin. (1) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 din C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecății în fața primei instanțe ori în apel, ci se judecă exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri și condiții expres prevăzute de lege.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În speță, în limitele procesuale menționate, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, prin decizia Curții Constituționale nr. 297/2018 (publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25 iunie 2018), s-a constatat că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedură în cauză", din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională.

Ulterior, prin decizia Curții Constituționale nr. 358/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 565 din 09 iunie 2022) s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale, în considerente reținându-se că:

"În condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale" (parag. 73).

Anterior publicării acestei din urmă decizii, prin articolul unic al O.U.G. nr. 71/2022 (publicată în Monitorul Oficial nr. 531 din 30 mai 2022), a fost modificat art. 155 din C. pen. după cum urmează:

"(1) Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului."

Prin Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

În considerentele acestei decizii s-a reținut că "în egală măsură, în contextul examinării instituției prescripției răspunderii penale nu pot fi combinate prevederi cuprinse în două legi distincte, una aparținând dreptului procesual aplicabilă cauzei (actului întreruptiv) și una aparținând dreptului material, aplicabilă efectului (întreruperea cursului prescripției), întrucât ar echivala cu crearea unei lex tertia.

Consecutiv, sub aceeași interdicție intră și combinarea în cauzele pendinte a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect după cum s-a arătat prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, întrucât ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Cu alte cuvinte, existența caracterului întreruptiv al cursului prescripției în cazul îndeplinirii unui act de procedură în cauză poate fi examinată prin raportare la o singură normă legală, apreciată ca fiind mai favorabilă persoanei acuzate, iar nu prin combinarea unor dispoziții legale succesive.

Revine fiecărei instanțe de judecată învestită cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia."

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că în perioada cuprinsă între data publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 - 25 iunie 2018 - și data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr. 71/2022 - 30 mai 2022 - nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

În speță, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că parchetul a susținut recursul în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prin prisma faptului că, în mod greșit, s-a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen.

Potrivit art. 196 alin. (2) și (3) C. pen., infracțiunea de vătămare corporală din culpă este sancționată de legiuitor cu pedeapsa cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, iar conform art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii care nu depășește 5 ani.

Prin urmare, raportat la data săvârșirii faptei de către inculpatul, respectiv 09.07.2017, în mod corect, s-a constatat că termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit în data de 09.07.2022, și s-a dispus încetarea procesului penal.

Argumentele Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, în sensul că actele de procedură îndeplinite înainte de data de 25 iunie 2018, data publicării Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și-au împlinit efectele de întrerupere a termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul temput regit actum, sunt nefondate.

Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 67/25 octombrie 2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (publicată în Monitorul Oficial nr. 1141 din 28 noiembrie 2022), s-a stabilit că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție și art. 5 din C. pen.

Pe cale de consecință, se constată că, în mod corect, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal pornit față de inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev de art. 196 alin. (2), (3) din C. pen., ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 903/A din 12 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A.

Conform prevederilor art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 903/A din 12 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, privind pe inculpatul A.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 aprilie 2023.

GGC - ED