ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 01 martie 2022

Deliberând asupra recursului în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 626 din data de 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 507 din data de 03.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Iași a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (1), (4) și 10 din C. proc. pen., a stabilit pedeapsa de 1 (un) an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen.

În baza art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 alin. (1) C. pen., ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii.

În baza art. 84 alin. (2) și art. 85 alin. (1) din C. pen., a pus în vedere inculpatului A. obligația de a respecta, pe durata termenului de supraveghere, următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Iași, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în conținutul art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de probațiune Iași.

În baza dispozițiilor art. 85 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca inculpatul A., pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 50 de zile, în cadrul unei instituții publice aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Iași, Județul Iași, instituție ce va fi stabilită de către consilierul de probațiune ca urmare a evaluării efectuate, conform art. 51 alin. (1) raportat la art. 57 alin. (2) din Legea nr. 253/2013, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 83 alin. (4) din C. pen., a pus în vedere inculpatului A. dispozițiile art. 88 alin. (1) și (3) din C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa sau a săvârșirii unei noi infracțiuni.

În baza art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 72 alin. (1) C. pen., a dedus, din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului A., durata reținerii din prezenta cauză, de la data de 12.08.2020 și până la data de 13.08.2020.

A luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales pe parcursul judecății.

În baza dispozițiilor art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 2.398,35 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, compusă din suma de 1.698,35 RON cheltuieli judiciare avansate în cursul urmăririi penale și suma de 700 RON cheltuieli judiciare avansate în cursul judecății.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Prin decizia nr. 626 din 23 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 507/03.03.2021 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 423 din C. proc. pen., a desființat, în parte, sentința apelată și în rejudecare, s-au înlăturat dispozițiile privind stabilirea pedepsei principale și amânarea aplicării acesteia pentru inculpatul A..

S-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de "refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice", prevăzută de art. 337 din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, stabilit conform art. 92 alin. (1) din C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri și obligații: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Iași la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; f) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 80 de zile, în cadrul Consiliului Local Iași ori în cadrul Primăriei Municipiului Iași, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai săvârși infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, punându-i în vedere dispozițiile art. 96 din C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare efectuate pentru soluționarea apelului parchetului au rămas în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a reținut următoarele:

Inculpatul A. a fost trimis în judecată, prin rechizitoriul nr. x/2020 din data de 19.10.2020 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 din C. pen.

În actul de sesizare a instanței s-a reținut, că, în data de 12.08.2020, în jurul orei 07:30, după ce a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca x, cu număr de înmatriculare x, pe raza municipiului Iași, pe ruta B-dul x - Str. x - Str. x (zona Piața Nicolina), iar la solicitarea organelor de poliție a refuzat să se deplaseze la o unitate spitalicească unde să îi fie recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, aceasta după ce anterior fusese testat cu etilotestul iar rezultatul fusese de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Judecata în primă instanță s-a desfășurat conform procedurii simplificate, instanța de fond reținând în mod corect îndeplinirea condițiilor prev. de art. 374 alin. (4) și art. 375 C. proc. pen.

În urma propriei analize a ansamblului probator administrat în faza de urmărire penală și însușit de inculpat în faza de judecată în primă instanță (declarația de la dosarul de fond), Curtea a apreciat că în mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunii prezentată mai sus.

În ceea ce privește soluția dispusă de instanța de fond, sub aspectul modalității de individualizare a pedepsei, respectiv amânarea aplicării acesteia, Curtea, în acord cu opinia parchetului, a considerat că nu se justifică, față de toate elementele de fapt redate de altfel, chiar de prima instanță în considerentele sentinței apelate, amânarea aplicării pedepsei principale, conform art. 83 C. pen., această modalitate de individualizare a executării pedepsei fiind total disproporționată față de gravitatea și natura faptei săvârșite de inculpatul A..

Prin urmare, Curtea, în acord cu solicitarea parchetului, a constatat că se impune o soluție de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art. 337 din C. pen.

Decizia din apel a fost comunicată la data de 24 septembrie 2021 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și la data de 28 septembrie 2021 inculpatului A..

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 25 octombrie 2021 pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, la data de 29 octombrie 2021 pentru inculpatul A..

Împotriva deciziei instanței de apel, a declarat recurs în casație, la data de 28 octombrie 2021, inculpatul A., prin avocat ales B. (conform împuternicirii nr. x din cadrul Baroului Iași), invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

Astfel, prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., inculpatul a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu nerespectarea principiului proporționalității, în sensul corectei adecvări a pedepsei aplicate față de situația de fapt și scopul legii penale, față de dispozițiile art. 75 C. pen. și față de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., solicitând în acest sens reindividualizarea pedepsei cu consecința diminuării acesteia.

Prin încheierea din 01 februarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 626 din 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020. S-a trimis cauza, în vederea judecării recursului în casație, Completului nr. 2, s-a fixat termen de judecată în ședință publică la data de 1 martie 2022, pentru când s-a dispus citarea recurentului inculpat A. și încunoștințarea apărătorului ales al recurentului-inculpat cu privire la termenul stabilit.

Examinând cererea de recurs în casație sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte a constatat că aceasta îndeplinește cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia nr. 626 din 23 septembrie 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac. Totodată, s-a constatat că recursul în casație a fost promovat în termenul legal, de către inculpat, prin apărător ales, fiind, așadar, respectate dispozițiile art. 435 - art. 436 C. proc. pen.. Cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului care a exercitat calea de atac, hotărârea atacată, precum și semnătura persoanei care a exercitat calea extraordinară de atac.

S-a constatat că și condiția reglementată de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este îndeplinită de calea de atac promovată de inculpat, acesta invocând cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., cu argumentarea că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu nerespectarea principiului proporționalității, în sensul corectei adecvări a pedepsei aplicate față de situația de fapt și scopul legii penale, față de dispozițiile art. 75 C. pen. și față de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., solicitând în acest sens reindividualizarea pedepsei cu consecința diminuării acesteia.

În consecință, având în vedere că cererea de recurs în casație formulată de inculpat îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a dispus admiterea în principiu a acesteia.

Analizând recursul în casație în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 433 din C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. are în vedere respectarea principiului legalității sancțiunilor, iar Înalta Curte nu poate proceda la o reapreciere a probelor din perspectiva individualizării pedepsei sau a modului de executare, acestea neîncadrându-se în chestiunile de drept, singurele ce pot fi analizate de instanța de recurs.

În aceste coordonate, în raport de motivele de recurs în casație astfel formulate, de dispozițiile incidente și scopul prezentei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, prin cererea de recurs în casație, recurentul inculpat a invocat, în susținerea cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., nelegalitatea pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, întrucât a fost data cu nerespectarea principiului proporționalității în sensul corectei adecvări a pedepsei aplicate față de situația de fapt și scopul legii penale, față de dispozițiile art. 75 C. pen. și față de dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Pornind de la considerațiile de ordin teoretic expuse și de la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen. este cuprinsă între 1 an și 5 ani închisoare. În cauză, pentru această infracțiune, recurentul inculpat a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în condițiile aplicării dispozițiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele fiind astfel reduse cu o treime, respectiv de la 8 luni la 3 ani și 4 luni.

Se constată, așadar, caracterul legal al pedepsei aplicate recurentului inculpat, sub aspectul cuantumului care se circumscrie limitelor prevăzute în lege, nefiind identificate situații de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 66 alin. (1) din C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la unu la 5 ani a unuia sau mai multora dintre drepturi. Or, în cauză în temeiul art. 67 alin. (1) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și i) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și dreptul de a conduce autovehicule, pe o durată de 5 ani, fiind în limitele prevăzute de legiuitor.

Procesul individualizării pedepsei este atributul instanței care are libertatea alegerii sancțiunii aplicate. Pe de altă parte, fiind o chestiune de apreciere a instanței de apel, aceasta era singura în măsură să stabilească cuantumul pedepsei, în contextul concret al cauzei.

Înalta Curte reamintește că dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport de încadrarea juridică dată faptei și de incidența unor cauze de agravare sau atenuare a pedepsei reținute prin hotărârea definitivă, instanța de recurs în casație neavând posibilitatea legală să dispună reindividualizarea pedepsei, textul permițând cenzurarea doar a unor aspecte de nelegalitate care situează pedeapsa aplicată în alte limite speciale prevăzute de C. pen. pentru o anumită infracțiune.

În jurisprudența constantă a instanței supreme s-a stabilit că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei sau a măsurilor educative, prin stabilirea unei sancțiuni neprevăzute de lege, prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator. În toate cazurile însă, legalitatea sancțiunilor a fost examinată prin raportare la încadrarea juridică dată faptei prin decizia definitivă, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea recurată (relevante în acest sens sunt deciziile nr. 66, 230, 246, 249, 250, 267, 367 din 2014; nr. 27, 32, 75, 115, 124, 349, 404 din 2015; nr. 51, 63, 327, 522, 554 din 2016; nr. 23, 150 din 2017 ale I.C.C.J., secția penală, publicate, www.x.ro).

Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Susținerile apărării vizând aplicarea circumstanțelor atenuante ce ar implica reducerea cuantumului pedepsei aplicate nu pot face obiectul analizei în cadrul recursului în casație, reprezentând chestiuni subsumate temeiniciei hotărârii recurate. Critica recurentului inculpat adusă procesului de individualizare a pedepsei de către curtea de apel și solicitarea acestuia de reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 din C. pen. nu fac obiectul cenzurii în calea extraordinară a recursului în casație, deoarece sunt aspecte care țin de temeinicia hotărârii recurate.

Așadar, în raport de considerentele mai sus precizate, Înalta Curte constată că pedeapsa de 1 am și 6 luni închisoare aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice prev de art. 337 din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., precum și pedeapsa complementară astfel cum a fost aplicată au caracter legal.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 626 din data de 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

In baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A., împotriva deciziei penale nr. 626 din data de 23 septembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 01 martie 2022.