ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 206 din 16.03.2021, pronunțată de Judecătoria Buftea, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 337 C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost stabilită pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea probelor biologice, prev. de art. 337 C. pen.

În baza art. 83 alin. (1), (3) C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Ilfov.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu a rămas în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, solicitând admiterea căii de atac și condamnarea inculpatului A. la pedeapsa închisorii orientată spre mediu pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prev. de art. 337 C. pen., iar ca modalitate de individualizare judiciară a executării pedepsei, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 91 și urm. C. pen.

Prin Decizia penală nr. 979/A din 1 octombrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea împotriva Sentinței penale nr. 206/16.03.2021, pronunțată de Judecătoria Buftea.

A fost desființată, în parte, sentința apelată și, în fond, rejudecând:

În baza art. 337 C. pen. cu aplic. art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o durată de 2 ani de la data pronunțării prezentei decizii.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, dreptul de a conduce autovehicule, prevăzut de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe durata executării pedepsei principale, pedeapsa accesorie devenind executabilă în ipoteza în care pedeapsa principală devine executabilă.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pentru un termen de supraveghere de 2 ani de la pronunțarea prezentei decizii, termen stabilit conform art. 92 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a stabilit că, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de Probațiune Ilfov sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit că, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, la Serviciul Voluntari pentru Situații de Urgență sau la Direcția Educație Cultural-Sportivă și Îngrijiri Comunitare, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

În temeiul art. 96 C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra revocării suspendării sub supraveghere.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva hotărârii instanței de apel, cu respectarea termenului prevăzut de dispozițiile art. 435 C. proc. pen., a declarat recurs în casație inculpatul A.

În susținerea orală a căii de atac a fost invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., prin prisma căruia s-a apreciat că pedeapsa complementară stabilită de instanța de apel este excesivă în raport cu atitudinea procesuală a recurentului inculpat, care a uzat în cauză de procedura recunoașterii învinuirii, limitele pedepsei principale fiind reduse în mod corespunzător, dar și în raport cu împrejurarea că, potrivit dispozițiilor cuprinse în O.U.G nr. 195/2002, în situația în care se dispune condamnarea la pedeapsa închisorii, cu suspendarea executării acesteia și se anulează permisul de conducere, inculpatul are dreptul ca, după un an, să dea examen pentru obținerea unui nou permis.

În cuprinsul motivelor scrise pe care se fundamentează calea extraordinară de atac s-a mai arătat că, față de legislația aplicabilă, instanța putea stabili pedeapsa complementară minimă, raportat la natura și gravitatea infracțiunii, la împrejurările cauzei și persoana infractorului, care s-a prezentat de fiecare dată în fața organelor de urmărire penală și nu a recurs la manevre dilatorii, a recunoscut săvârșirea faptei și a inițiat un acord de recunoaștere a vinovăției. Pe de altă parte, recurentul inculpat a susținut că, la stabilirea pedepsei complementare, era necesar a se avea în vedere dispozițiile art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., în sensul stabilirii unei pedepse complementare orientate către minim și, în raport de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, să se aprecieze dacă această pedeapsă mai era necesară.

Prin încheierea din 17 februarie 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-a dispus admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 979/A din 1 octombrie 2021 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul cu același număr, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casație.

Examinând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Spre deosebire de reglementarea anterioară, când recursul a constituit o cale de atac ordinară, în noua reglementare, recursul în casație a devenit o cale extraordinară de atac, revenindu-se astfel la sistemul clasic al dublului grad de jurisdicție, pornindu-se de la teza potrivit cu care, în această cale de atac, nu se rejudecă litigiul, respectiv fondul cauzei, ci se fac doar aprecieri asupra hotărârii date și dacă ea corespunde sau nu legii.

Recursul în casație reprezintă, astfel, un mijloc de reparare a ilegalităților și nu are ca obiect rezolvarea unei acțiuni penale, ci desființarea sentințelor și deciziilor care sunt contrare legii.

Recursul în casație nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept, dintre acestea patru fiind cazuri întemeiate pe încălcări ale legii penale - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală; nu s-a constatat grațierea sau în mod greșit s-a constatat că pedeapsa aplicată inculpatului a fost grațiată; s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege; în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal - și un singur caz având ca temei încălcări ale legii procesual penale - încălcarea dispozițiilor privind competența după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară celei legal competente.

Potrivit dispozițiilor art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Acest caz de recurs în casație devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanță nu se încadrează în limitele stabilite în norma de incriminare pentru infracțiunea consumată, pentru tentativă sau prin reținerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reținerea circumstanțelor atenuante judiciare.

În speță, recurentul inculpat a fost condamnat de instanța de apel, în baza art. 337 C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, iar în temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a conduce autovehicule, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., pe o durată de 2 ani de la data pronunțării deciziei.

În prezenta cale extraordinară de atac, recurentul inculpat a criticat, prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., aplicarea pedepsei complementare, respectiv durata acesteia, apreciată a fi excesivă în raport cu atitudinea sa procesuală, de recunoaștere a faptei săvârșite, cu natura și gravitatea infracțiunii, dar și cu împrejurările cauzei.

Înalta Curte reține că, în cadrul cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de recurentul inculpat A. în susținerea căii de atac, legiuitorul are în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege, în raport de încadrarea juridică a faptei și de cauzele de atenuare sau agravare a răspunderii penale, fiind exclusă orice analiză sub aspectul reindividualizării pedepsei. În procedura recursului în casație se verifică legalitatea pedepsei aplicate în raport cu încadrarea juridică și circumstanțele de fapt reținute, în mod definitiv, de instanța de apel.

Se constată că, în cauză, pedeapsa complementară i-a fost aplicată inculpatului cu respectarea dispozițiilor art. 66 alin. (1) C. pen. - "pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării, pe o perioadă de la unu la 5 ani, a unuia sau mai multora dintre următoarele drepturi (...)" - și art. 67 alin. (1) din același cod ("pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța constată că, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară").

Astfel, criticile apărării vizând durata excesivă a pedepsei complementare stabilite de instanța de apel nu pot face obiectul analizei instanței supreme în soluționarea prezentei căi extraordinare de atac.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica în sensul că în mod greșit nu au fost diminuate limitele pedepsei complementare, având în vedere că și limitele pedepsei principale au fost reduse, inculpatul fiind judecat în baza procedurii simplificate a recunoașterii vinovăției, în condițiile în care dispozițiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen. fac referire exclusiv la limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii, respectiv a amenzii.

Prin urmare, față de criticile formulate, se constată că nu este incident în speță cazul de recurs în casație invocat, pedeapsa la care a fost condamnat recurentul inculpat A. (atât cea principală, cât și cea complementară) situându-se în limitele prevăzute de lege.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 979/A din 1 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 979/A din 1 octombrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2022.

GGC - ED