ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 29 februarie 2024

Asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 2395 din 10.11.2022, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2018, în aplicarea art. 5 C. pen. și a Deciziei nr. 265/2014 a CCR, s-a constatat că legea penală mai favorabilă în cauză este Noul C. pen.

În baza art. 244 alin. (1), alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. raportat la art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen., s-a stabilit pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, în sarcina inculpatului A., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, stabilită în sarcina inculpatului A., pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen., care se va calcula de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza dispozițiilor art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Iași, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere datele prevăzute în conținutul art. 85 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune Iași.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 83 alin. (4) C. pen., s-a pus în vedere inculpatului A. dispozițiile art. 88 alin. (1) și (3) C. pen., privind revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere stabilite în sarcina sa sau a săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 25 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de către partea civilă Fabrica de Țigarete Iași.

S-a constatat că inculpatul A. a fost arestat, în baza cererii de extrădare, în perioada 12.04.2018 - 10.08.2018.

Prin decizia penală nr. 668 din data de 22.06.2023, pronunțată de către Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Iași, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 2395 din 10.11.2022, pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei instanței de apel, condamnatul A. a promovat calea extraordinară de atac a contestației în anulare, aceasta fiind admisă în principiu în ședința din cameră de consiliu din data de 3 octombrie 2023.

Prin decizia penală nr. 1031 din 15 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, în baza art. 432 alin. (2) C. proc. pen., Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 668 din 22.06.2023, pronunțată de către Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Iași

Analizând contestația în anulare, în esență, Curtea de Apel Iași a reținut, raportat la motivele invocate, respectiv cele menționate la art. 426 alin. (1) lit. a) și h) C. proc. pen., că deși inculpatul nu a fost prezent la judecata apelului, acesta a fost legal citat fiind asistat de apărător ales pe tot parcursul judecății, apărătorul confirmând că inculpatul are cunoștință de derularea procesului împotriva sa. În consecința nu se poate susține că inculpatul nu fost legal citat la judecat apelului.

De asemenea nu este incidentă nici situația prevăzută de art. 426 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., întrucât, chiar presupunând că inculpatul, din cauza stării de sănătate, ar fi fost în imposibilitatea de a se prezenta, acesta nu a fost în imposibilitatea de a înștiința instanța cu privire la imposibilitatea de prezentare, dimpotrivă, aducând instanței la cunoștință acest aspect. Prevăzând cumularea ambelor condiții: atât imposibilitatea de prezentare, cât și imposibilitatea aducerii la cunoștința instanței a acestei împrejurări, odată ce instanța a fost înștiințată cu privire la imposibilitatea de prezentare, inculpatul nu poate invoca pe calea contestației în anulare că s-a soluționat cauza în lipsa lui.

În ce privește motivul prevăzut de art. 426 lit. h) C. proc. pen., Curtea a constatat că inculpatului nu i s-a încălcat dreptul de a fi audiat în fața instanței de apel. Chiar interpretând în sens larg norma invocată, în sensul că instanța are obligația nu doar de a audia inculpatul prezent, ci și de a lua toate măsurile pentru ca inculpatul care dorește să fie prezent pentru a fi audiat să poată realiza acest lucru, s-a constatat pasivitatea inculpatului timp de aproape 5 ani în cursul celor două cicluri procesuale și lipsa oricărui demers al acestuia pentru a fi audiat, deși a avut același apărător ales, interesul acestuia pentru audiere ivindu-se brusc, atunci când a apărut perspectiva unei prescripții în scurt timp a răspunderii penale în contextul modificărilor legislative și jurisprudențiale. Or, deși procedura judecății în primă instanță și în apel obligă la audierea inculpatului, aceasta nu conferă inculpatului un drept de a fi audiat în orice condiții.

În prezenta cauză, apărătorul ales al inculpatului a învederat instanței că inculpatul dorește să fie audiat abia la al treilea termen de judecată, după ce anterior, la termenele anterioare fusese întrebat în mod expres dacă mai are alte solicitări. Or, art. 420 C. proc. pen. prevede ca audierea inculpatului să aibă loc la debutul cercetării judecătorești în apel și numai dacă este posibilă, fiind implicită condiția prezenței inculpatului la acel moment. Odată depășit acest moment, inculpatul poate fi audiat și la termenele ulterioare, dar numai dacă este prezent, inculpatul neputându-și rezerva un drept de a fi audiat la momentul la care dorește el provocând în acest fel amânarea cauzei. În cauza de față, la al doilea și al treilea termen de judecată când cauza era în stare de judecată și inculpatul ar fi trebuit să fie audiat, acesta nu a fost prezent și nici apărătorul ales al acestuia nu a învederat instanței vreun motiv de imposibilitate de prezentare a acestuia pentru aceste termene. Instanța a acordat oricum termen de judecată de o lună de pe 29.03.2023 pentru 26.04.2023 interval de timp rezonabil pentru prezentarea acestuia chiar și din Statele Unite ale Americii. Abia la al patrulea termen de judecată, apărătorul inculpatului a învederat instanței că inculpatul nu s-ar putea prezenta din motive medicale, fără ca actele medicale, în forma și limba în care au fost depuse să facă dovada certă a acestei imposibilități (actele medicale, în limba engleză făceau referire nu la un diagnostic ci la anumite simptome: slăbiciune în brațul stând, posibil accident vasular).

Instanța a apreciat că absența inculpatului timp de 5 ani la toate procedurile judiciare din două cicluri procesuale coroborată cu cererea de amânare a cauzei în vederea audierii inculpatului, urmată de o nouă cerere de amânare pentru audierea prin comisie rogatorie sau videoconferință, cu formularea a două cereri de recuzare și cu solicitarea, formulată în stadiul final al apelului, de administrare a unei probe ce presupune o durată mare de timp - expertiza grafoscopică - (deși apărătorul ales al inculpatului fusese interpelat la termenele anterioare dacă mai are alte solicitări, răspunzând negativ) nu avea ca scop real audierea inculpatului, ci mai degrabă tergiversarea cauzei și împlinirea termenului de prescripție. Nu se poate pune problema încălcării dreptului inculpatului de a fi audiat în condițiile în care acesta nu a fost prezent la termenul la care trebuia să aibă loc audierea (în ordinea efectuării cercetării judecătorești) și la acele termene nici nu s-a învederat un motiv de imposibilitate de prezentare, aceste motive fiind prezentate ulterior.

Împotriva deciziei penale nr. 1031 din 15 noiembrie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, contestatorul A. a formulat apel.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac, având în vedere că hotărârea apelată este o hotărâre definitivă, împotriva căreia legea nu prevede nicio cale de atac.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte reține următoarele:

Hotărârea judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție fiind explicite în sensul că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

În cauză, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea apelului formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1031 din 15 noiembrie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023, prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată împotriva hotărârii instanței de apel, respectiv decizia penală nr. 668 din 22.06.2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași.

Potrivit dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă.

În ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., jurisprudența a statuat în mod constant că această dispoziție vizează hotărârile pronunțate în procedura de judecare a contestației în anulare după admiterea în principiu reglementată de art. 431 din C. proc. pen.

Așadar, etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare este reglementată de art. 431 din C. proc. pen., dispoziții în cuprinsul cărora nu se prevede posibilitatea atacării hotărârii pronunțate cu apel, iar dispozițiile art. 432 alin. (4) din C. proc. pen. privesc exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de rejudecare a apelului sau a cauzei după desființare.

În speță, decizia prin care s-a respins, ca nefondată, contestația în anulare, decizie atacată de contestatorul condamnat, este definitivă în considerarea etapei procesuale în care a fost pronunțată, nefiind supusă niciunei căi de atac.

În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate. Ca atare, atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a din C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1031 din 15 noiembrie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1031 din 15 noiembrie 2023 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2023.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29 februarie 2024.