ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 04 noiembrie 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 628 din data de 09.08.2024, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, secția Penală a hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. raportat la art. 83 din C. pen., a stabilit pedeapsa de 1 an închisoare în sarcina inculpatei A., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 196 alin. (2), (3) și (4), raportat la art. 194 alin. (1) lit. a), b), c) și e) din C. pen.

În temeiul art. 83 alin. (1) din C. pen., a amânat aplicarea pedepsei de 1 an închisoare pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condițiile art. 84 din C. pen.

În temeiul art. 85 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a pus în vedere inculpatei A. că trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, a dispus că datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) din C. pen. se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În temeiul art. 404 alin. (3) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatei A. asupra prevederilor art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării, aplicarea și executarea pedepsei stabilite, în cazul nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse de instanță și în cazul săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

II. În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. (2), (3) și (4), raportat la art. 194 alin. (1) lit. a), b), c) și e) din C. pen.

În temeiul art. 91 alin. (1) din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate de 1 an și 6 luni închisoare și stabilește, în condițiile art. 92 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., un termen de supraveghere de 2 ani, ce se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen., a pus în vedere inculpatului B., ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza prevederilor art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., a impus inculpatului B. să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune București sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., a dispus ca inculpatul B., pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile, în cadrul Administrației Domeniului Public Sector 2 sau în cadrul Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București.

În temeiul art. 94 alin. (2) din C. pen., a dispus ca supravegherea executării obligațiilor prevăzute în art. 93 alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen. se va face de Serviciului de Probațiune București.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) din C. pen., a atras atenția inculpatului B. asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., respectiv asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse, dar și cu privire la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii și executarea pedepsei, la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită cu intenție; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei închisorii și executarea pedepsei, la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenție, în cazul în care noua infracțiune este săvârșită din culpă.

Împotriva acestei sentințe penale a formulat apel inculpatul B. și partea responsabilă civilmente C. S.A. părțile civile părțile civile D. și E.

Prin decizia penală nr. 857/A din data de 28 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul B. și partea responsabilă civilmente C. S.A., împotriva sentinței penale nr. 628 din data de 09.08.2024, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de părțile civile părțile civile D. și E. împotriva sentinței penale nr. 628 din data de 09.08.2024, pronunțate de Judecătoria Sectorului 2 București.

A desființat, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:

În temeiul art. 85 alin. (2) lit. g) C. pen. a interzis inculpatei A. dreptul de a conduce orice categorie de autovehicule, în sensul art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 pe durata termenului de supraveghere stabilit, reținând o culpă a acesteia în producerea accidentului de 40%.

În baza art. 68 C. pen., raportat la art. 66 alin. (1) lit. i) C. pen., a interzis inculpatului B. ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule, în sensul art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 pe o perioadă de 2 ani, reținând o culpă a acestuia în producerea accidentului de 50%.

În baza art. 45 C. pen., raportat la art. 65 alin. (1) și la art. 66 alin. (1) i) din C. pen. a interzis inculpatului B. ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a conduce orice categorie de autovehicule, în sensul art. 6 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit conform disp. art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere de 4 ani, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 120 de zile.

Împotriva deciziei penale nr. 857/A din data de 28 mai 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, a declarat recurs în casație inculpatul B., la data de 20 iunie 2025.

În susținerea cererii de recurs în casație, inculpatul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" și art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", a invocat următoarele chestiuni:

Din raportul de expertiză tehnică judiciară din data de 23.04.2022 rezultă că, la data de 20.07.2020 în jurul orei 21:50, inculpatul conducea autoturismul cu o viteză de 86 km/h, deși limita maximă legală în interiorul localității era de 50 km/h.

Practic, sunt îndeplinite toate elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 49 și art. 101 și 102 din O.U.G. nr. 195/2002, respectiv există norma legală clară (50 km/h), fapta concretă este depășirea cu aproximativ 36km/h a limitei legale, și este sancționată prin amendă și puncte de penalizare.

- Fapta ilicită (culpa)- neîndeplinirea exercițiului prudenței necesare conducătorului auto;

- Rezultatul vătămător - vătămări corporale suferite de o persoană, cu incapacitate temporară de muncă (cel puțin 60 de zile);

- Legătura de cauzalitate directă între fapta culpabilă și producerea vătămării;

- Previzibilitate și evitabilitate - conducătorul trebuia să anticipeze pericolul și să îl poată evita prin conduită prudentă.

A arătat că faptul generator al accidentului a fost împrejurarea că autoturismul, condus de A., a pătruns în intersecție fără a ceda prioritate autoturismului condus de inculpat.

A subliniat că acesta este evenimentul primar care a produs devierea bruscă a autoturismului inculpatului și, ulterior la lovirea pietonilor.

În cuprinsul raportului de expertiză se menționează că autoturismul inculpatului a fost lovit din partea laterală de către autoturismul și apoi proiectat cu viteză spre pietoni. Așadar, chiar dacă inculpatul ar fi mers cu 50 km/h, impactul oricum s-ar fi produs, iar autoturismul condus de acesta ar fi fost deviat lateral. Cu alte cuvinte, cauza principală a producerii evenimentului rutier a fost neacordarea priorității de către coinculpata A..

În acest sens, a precizat că odată ce a fost lovit puternic în lateral, direcția și traiectoria autoturismului au fost modificate brusc, fără ca șoferul să mai poată controla deplasarea, a fost anulată capacitatea de frânare sau de redresare a direcției.

Prin urmare, între viteza excesivă (86 km/h) și vătămarea corporală a pietonilor nu există legătura de cauzalitate directă și adecvată necesară încadrării infracțiunii în vătămare corporală din culpă. Accelerarea excesivă reprezintă o culpă generală, dar nu e cauza primară și nemijlocită a rezultatului vătămător.

Pentru a putea reține infracțiunea de vătămare corporală este necesar ca autorul să poată prevedea riscul și să nu facă tot ce este rezonabil pentru a-l reduce la minimum.

Or, în cauză, inculpatul nu a avea cum să anticipeze că autoturismul coinculpatei se va "arunca" în intersecție, fără a ceda prioritate. Practic, este un eveniment imprevizibil major, generat de culpa altui participant la trafic.

Pentru toate aceste aspecte, a apreciat că inculpatul a încălcat obligația de a respecta limita de viteză la 50 km/h în localitate și poate fi sancționat administrativ.

Greșita aplicare a dispozițiilor privind admisibilitatea acțiunii civile față de asigurători.

În susținerea acestui aspect, circumscris de către recurentul inculpat tot cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a arătat că C. S.A. a invocat inadmisibilitatea cererii civile pe motiv că părțile civile trebuiau să urmeze procedura specială prin Fondul de Garantare a Asiguraților, iar deciziile FGA din decembrie 2024 nu fuseseră contestate în termen.

În acest context, a apreciat că în mod greșit instanța de apel a stabilit că deciziile FGA nu împiedică judecarea cererii civile, fără a se raporta la dispozițiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", a susținut că a fost încălcat principiul neagravării situației în propriul apel, având în vedere că s-au dispus pedepse complementare mai severe (interdicția de a conduce) decât cele stabilite de prima instanță, fără ca instanța de apel să motiveze în ce mod a fost agravată situația inculpatului.

În opinia recurentului inculpat, lipsa acestei motivări atrage nulitatea hotărârii sub aspectul procedurii de apel și poate influența soluția penală.

Pentru toate aceste considerente, a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București sau, după caz, la instanța de fond pentru:

Prin încheierea din data de 7 octombrie 2025, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat B. numai în ceea ce privește aspectele referitoare la neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, din perspectiva legăturii de cauzalitate între faptă și urmarea produsă, precum și că fapta inculpatului s-ar circumscrie contravenției prevăzută de art. 49 și art. 101-102 din O.U.G. nr. 195/2002, aspecte subsumate formal cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În speță, recurentul inculpat B. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Ca atare, motivele de casare invocate de recurent trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, reține Înalta Curte că recurentul inculpat a formulat critici care, în esență, vizează neîndeplinirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, susținând pe de o parte, că nu există o legătură de cauzalitate între acțiunea inculpatului și urmarea produsă, iar pe de altă parte, că fapta inculpatului s-ar circumscrie contravenției prevăzută de art. 49 și art. 101-102 din O.U.G. nr. 195/2002.

În analiza conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte va porni de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, respectiv că la data de 20.07.2020, în jurul orei 21:54, inculpatul B. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare x, pe str. x A. Rosetti, dinspre str. x către str. x, cu viteza de aproximativ 90 km/h, iar când a ajuns la intersecția dirijată cu str. x a fost lovit de autoturismul cu numărul de înmatriculare x, condus de inculpata A., care circula din direcția str. x către str. x și care nu a respectat indicatorul "Cedează trecerea", constând în aceea că nu s-a asigurat în mod corespunzător, intrând în intersecție cu viteza de aproximativ 20-25 km/h, împrejurare în care autoturismul cu numărul de înmatriculare x a fost deviat de la traiectoria sa, deplasându-se spre dreapta direcției inițiale, împrejurare în care a accidentat părțile civile E. și D., care se aflau pe carosabil, partea civilă E. suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 250-300 de zile de îngrijiri medicale, iar partea civilă D. suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de cca. 250 zile de îngrijiri medicale, ambilor fiindu-le produse o infirmitate și un prejudiciu estetic grav și permanent și fiindu-le pusă viața în primejdie.

În ceea ce privește prevederea faptei în legea penală și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte notează că, în conformitate cu dispozițiile art. 196 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă:

(2) Fapta prevăzută în art. 194 alin. (1) săvârșită din culpă se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă.

(3) Când fapta prevăzută în alin. (2) a fost săvârșită ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amenda.

Din analiza acestor texte de lege și prin raportare la situația de fapt, Înalta Curte constată că există infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în forma reținută de instanța de apel, când se săvârșește o faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., adică loviri sau alte violențe care au cauzat leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, care au necesitat, pentru vindecare, mai mult de 90 de zile de îngrijiri medicale.

Din examinarea situației de fapt, Înalta Curte constată că acțiunea inculpatului s-a desfășurat cu ocazia efectuării activității de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, activitate reglementată prin dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (normă completatoare la varianta agravată prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.), republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 670 din 03 august 2006, precum prin cele ale Hotărârii de Guvern nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 876 din 26 octombrie 2006, iar urmările acțiunii sale au avut la bază nerespectarea dispozițiilor legale ce reglementează activitatea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice.

Astfel, legiuitorul a impus participanților la trafic, inclusiv conducătorilor auto, prin art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, obligația de a avea un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private.

De asemenea, aceștia (conducătorii auto) trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Din analiza elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, reglementată în art. 196 alin. (2) și (3) din C. proc. pen., Înalta Curte constată că elementul material constă în lovirea sau exercitarea oricărei violențe cauzatoare de leziuni traumatice asupra corpului unei persoane ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități, având urmare imediată producerea unei vătămări a integrității corporale sau a sănătății ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 90 de zile, o infirmitate, un prejudiciu estetic grav și permanent, avortul, punerea în primejdie a vieții unei persoane. De asemenea, trebuie să existe legătură de cauzalitate între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată, adică este necesar ca vătămarea corporală a victimei să fi avut drept cauză acțiunea făptuitorului.

În cauză, reține Înalta Curte că s-a realizat elementul material al infracțiunii de vătămare corporală din culpă pentru care inculpatul a fost condamnat, cât și urmarea imediată cerută de lege, respectiv lezarea integrității fizice a persoanelor vătămate, concretizată într-un număr de 250-300 zile de îngrijiri medicale pentru persoana vătămată E., respectiv un număr de aproximativ 250 de îngrijiri medicale pentru persoana vătămată D., ambelor părți civile fiindu-le produse o infirmitate și un prejudiciu estetic grav și permanent și fiindu-le pusă viața în primejdie.

Totodată, Înalta Curte constată că pentru stabilirea legăturii de cauzalitate este necesar a se verifica existența unui raport cauză-efect între acțiunea făptuitorului și urmările imediate ale acestuia, având în vedere că o eventuală constatare a încălcării unei dispoziții legale referitoare la circulația pe drumurile publice nu este suficientă pentru a reține culpa în producerea accidentului, fiind necesar să se analizeze în ce măsură încălcarea respectivelor dispoziții legale a influențat producerea evenimentului rutier și, implicit, a urmărilor acestuia.

În acest context, Înalta Curte, contrar susținerilor apărării, constată că, deși este adevărat că acțiunea principală care a generat starea de pericol a fost reprezentată de un cumul de factori favorizanți, respectiv neglijența intimatei inculpate A., care a pătruns în intersecție, fără respectarea indicatorului "Cedează trecerea", cu încălcarea normelor legale, neglijența pietonilor E. și D., care se deplasau pe partea carosabilă, condițiile de vizibilitate reduse, determinate de arhitectura arterelor de circulație și traficul pe timp de noapte, însă toate aceste aspecte nu îl exonerează pe inculpatul B. de răspundere penală, întrucât prin depășirea limitei legale de viteză pe sectorul respectiv de drum, circulând cu aproximativ 90 km/h, acesta a facilitat producerea accidentului și a amplificat consecințele acestuia.

Astfel, doar în situația în care inculpatul conducea cu o viteză legală care să-i permită efectuarea oricărei manevre în regim de siguranță și dacă în timpul apariției stării de pericol, lua măsurile necesare (frânare, virare, acționarea claxonului, sporirea atenției) pentru evitarea accidentului sau pentru diminuarea urmărilor, se putea analiza neîndeplinirea condiției privind existența legăturii de cauzalitate.

În lipsa unei astfel de conduite din partea inculpatului, Înalta Curte apreciază că este îndeplinită condiția legăturii de cauzalitate, la producerea urmărilor imediate contribuind ambele fapte culpabile, atât ale intimatei inculpate A., cât și ale inculpatului, în concurs, iar instanța de apel, în mod corect, a arătat că lipsa de tipicitate a infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată ar fi putut fi reținută în cauză numai dacă acesta ar fi respectat dispozițiile art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, iar vătămarea corporală a părților vătămate s-ar fi produs ca urmare a culpei exclusive a intimatei, ceea ce nu s-a probat în cauză.

În acest context argumentativ, reține Înalta Curte că raportat la consecințele deosebit de grave rezultate în urma accidentului, nu se poate susține că fapta inculpatului ar putea fi subsumată simplei contravenții prevăzute de art. 49, art. 101 sau art. 102 din O.U.G. nr. 195/2002. Aceste texte vizează strict ipoteza depășirii limitei de viteză pe un anumit sector de drum, sancționând o conduită rutieră periculoasă doar în plan preventiv, fără a acoperi și ipoteza, mult mai gravă, în care încălcarea regimului de viteză se concretizează într-un accident soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Or, în speță, urmările produse, rezultat nemijlocit al nerespectării limitelor de viteză, depășesc cu mult cadrul unei simple abateri contravenționale, evidențiind un grad de pericol social și o intensitate a culpei care reclamă analizarea faptei prin prisma răspunderii penale, iar nu minimalizarea acesteia doar la nivelul unei încălcări a regimului de viteză.

În raport de considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 857/A din data de 28 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2023.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul B. împotriva deciziei penale nr. 857/A din data de 28 mai 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală în dosarul nr. x/2023.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04 noiembrie 2025.