ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 2 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de partea civilă A. constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 140 din 23 octombrie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Judecătoria Bolintin Vale a hotărât următoarele:

În baza art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 91 C. pen. a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, calculat conform art. 92 alin. (2) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. a impus inculpatei ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Giurgiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatei obligația ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., a impus inculpatei ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Administrației Domeniului Public București - Sector III ori a Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București, pe o perioadă de 90 de zile.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și art. 23 alin. (3) C. proc. pen. cu referire la art. 1349 C. civ. și la art. 1357 C. civ., a admis, în parte, acțiunea civilă și a obligat inculpata la plata către partea civilă A. a sumei de 250 de RON, cu titlu de daune materiale și a sumei de 10.000 de RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 249 alin. (1) C. proc. pen. a respins, ca neîntemeiată, cererea părții civile de instituire a unor măsuri asigurătorii asupra patrimoniului inculpatei.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata la plata către stat a sumei de 1.200 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 276 alin. (1) C. proc. pen. a obligat inculpata la plata către partea civilă a sumei de 9.600 de RON, reprezentând onorariul apărătorului ales.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpata B. și partea civilă A..

Prin decizia penală nr. 411/A din 19 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală s-au admis apelurile declarate de inculpata B. și partea civilă A. împotriva sentinței penale nr. 140 din 23 octombrie 2024 pronunțată de Judecătoria Bolintin Vale, s-a desființat, în parte, hotărârea apelată și, în rejudecare:

S-a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. în privința inculpatei B..

S-au înlăturat dispozițiile vizând condamnarea și suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicate inculpatei B. pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 83 C. pen. s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatei B., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art. 193 alin. (2) C. pen.

În baza art. 83 alin. (1) C. pen. s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani, stabilit în condițiile art. 84 C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a impus inculpatei ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și a obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

S-au menținut în rest dispozițiile sentinței penale atacate.

În baza art. 276 alin. (6) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, cererea apelantei parte civilă de obligare a inculpatei B. la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părți.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au fost lăsate în sarcina statului.

****

La data de 27 aprilie 2025 (prin e-mail), partea civilă A. a formulat recurs în casație împotriva deciziei penale nr. 411/A din 19 martie 2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin avocat C..

După efectuarea comunicărilor prev. de art. 439 C. proc. pen., Curtea de Apel București a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției penale, la data de 3 iulie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen., la data de 2 octombrie 2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

*****

Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație formulate de partea civilă A., în conformitate cu prevederile art. 440 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 C. proc. pen., care poartă titlul marginal "Admiterea în principiu", dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Alineatul (4) al aceluiași text de lege stabilește că, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. la data de 27 aprilie 2025 a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen., care, raportat la data comunicării deciziei din apel (26 martie 2025), s-a împlinit la 28 aprilie 2025 și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen., fiind formulată de partea civilă A., care a formulat și apel în cauză.

În fine, cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentei, domiciliul acesteia și hotărârea care se atacă, deopotrivă, cererea fiind semnată de apărătorul recurentei părți civile.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1), lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că apărarea recurentei parte civilă A. a invocat, punctual, următoarele:

În acest sens, apărarea a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre contrară legii, aplicând eronat dispozițiile art. 83 C. proc. pen. și ignorând obligația de motivare clară prevăzută de art. 403 C. proc. pen.

Instanța a dispus amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, deși fapta comisă de inculpata B. are o gravitate sporită. Inculpata a trântit-o la pământ pe recurentă, a lovit-o cu capul de ciment și cu pumnii în față, de mai multe ori, în prezența fiicelor sale minore, provocându-i leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal nr. x/11.06.2020. Or, aceste acte de violență extremă, comise în fața minorelor, au generat traume psihologice severe recurentei și fiicelor acesteia, confirmate de evaluările psihologice depuse la dosar.

În plus, decizia este motivată contradictoriu întrucât, recunoscând gravitatea faptei (agresiune violentă, leziuni multiple, impact asupra minorelor, atitudinea nesinceră a inculpatei), instanța a calificat fapta ca având o gravitate "relativ redusă" și a dispus amânarea aplicării pedepsei, fără a explica adecvat această concluzie. Or, această contradicție încalcă art. 403 C. proc. pen., astfel că hotărârea recurată este contrară legii (Decizia nr. 27/RC/2015, Monitorul Oficial nr. 345/2015). Eroarea de drept a influențat soluția, fiind necesară casarea deciziei.

În acest sens, a arătat că instanța de apel a aplicat eronat dispozițiile art. 83 C. proc. pen., dispunând amânarea aplicării pedepsei, deși gravitatea faptei și atitudinea inculpatei nu justifică o astfel de soluție.

Conform art. 74 C. pen., individualizarea pedepsei trebuie să țină cont de gravitatea infracțiunii și periculozitatea infractorului.

Or, fapta comisă (loviri multiple, leziuni grave, impact psihologic asupra minorelor) și lipsa regretului inculpatei (confirmată de negarea faptei și lipsa probelor pentru legitima apărare) impuneau o pedeapsă cu executare efectivă, nu amânarea aplicării pedepsei, jurisprudența instanței supreme (Decizia nr. 27/RC/2015, Monitorul Oficial nr. 345/2015) confirmând că aplicarea greșită a dispozițiilor privind modalitatea de executare a pedepsei se încadrează în cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8. Această eroare a influențat soluția, justificând casarea deciziei.

Sub acest aspect, apărarea a arătat că instanța de apel a comis o eroare gravă de fapt, ignorând probele privind traumele psihologice suferite de recurentă și fiicele sale, confirmate de evaluările psihologice depuse la dosar.

Practic, instanța a reținut eronat că leziunile "nu au produs consecințe de lungă durată" și că recurenta și-a reluat "în mod normal" viața familială, socială și profesională. Aceste afirmații contrazic probele care atestă necesitatea ședințelor de psihoterapie pentru recutentă și fiicele sale, datorită anxietății și insecurității generate de agresiune.

Or, conform practicii instanței supreme, ignorarea probelor relevante privind impactul faptei asupra victimei constituie o eroare gravă de fapt, care justifică casarea hotărârii pronunțate în astfel de împrejurări.

Această eroare a influențat decizia instanței de apel de a amâna aplicarea pedepsei și de a menține daune morale insuficiente, hotărâre care, fiind pronunțată în astfel de condiții, este vădit nelegală.

Pentru argumentele prezentate, apărarea a solicitat admiterea recursului și:

- suspendarea executării deciziei atacate, conform art. 441 alin. (1) C. proc. pen., până la soluționarea recursului în casație, pentru a se preveni efectele ireversibile ale soluției de amânarea a aplicării pedepsei;

- pe fond, casarea deciziei penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel București, cu indicații exprese privind: reaprecierea gravității faptei, ținând cont de violența extremă și de impactul acesteia asupra minorelor; reevaluarea modalității de executare a pedepsei, astfel încât să se dispună o pedeapsă cu executare efectivă, proporțională cu gravitatea faptei și periculozitatea inculpatei; reanalizarea cuantumului daunelor morale, pentru ca acestea să reflecte traumele psihologice suferite de recurentă și fiicele sale.

*****

Raportat la criteriile de exigență ale condiției de admisibilitate analizate, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că aspectele invocate de partea civilă A. în recurs în casație și care se circumscriu, în esență, greșitei individualizări judiciare a pedepsei stabilite în sarcina inculpatei B. în apel (raportat la gravitatea concretă a faptei săvârșite și urmările asupra sa și a copiilor săi), greșitei stabiliri a cuantumului daunelor morale acordate în cauză (care nu reflectă prejudiciul moral real suferit) și insuficientei/neadecvatei motivări a soluției instanței de apel, nu pot fi cenzurate prin prisma cazurilor de recurs în casație invocate, excedând sferei acestora.

Astfel, cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., care permite cenzurarea hotărârii definitive atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală", vizează exclusiv situațiile în care fapta concretă, pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare, nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare sau în care instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, în ansamblul său ori ca efect al modificării unor elemente ale conținutului constitutiv, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta concret săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

La rândul său, cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., astfel cum a fost reconfigurat prin Decizia Curții Constituționale nr. 50/2025, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 328 din 11 aprilie 2025, vizează situațiile în care, în raport cu actele dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen. (respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii), dispunându-se încetarea procesului penal sau, dimpotrivă, în mod greșit, nu s-a reținut incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e) - j) din C. proc. pen., dispunându-se condamnarea inculpatului sau amânarea aplicării pedepsei.

În fine, cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., care permite cenzurarea hotărârii definitive atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", vizează exclusiv erorile care se produc urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau a unei durate a pedepsei superioare ori inferioare limitelor legale speciale.

Or, niciuna dintre criticile concrete formulate de partea civilă A. în actualul cadru procesual nu aduc în discuție elemente de tipicitate obiectivă sau de eventuală dezincriminare a infracțiunii cercetate în cauză, de incidență a unei eventuale cauze de încetare a procesului penal sau de nelegalitate a pedepsei stabilite în sarcina inculpatei B..

Dimpotrivă, raportat la modul concret în care sunt formulate și scopul urmărit prin invocarea lor, aceste susțineri tind, în mod determinant, la punerea în discuție a temeiniciei soluției pronunțate de instanța de apel, atât sub aspectul laturii penale a cauzei, cât și a celei civile (în special, sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate părții civile), recurenta A. pretinzând că acestea sunt rezultatul unei greșite evaluări a datelor particulare ale speței, în special, sub aspectul gravității reale a faptei cercetate și a urmărilor acesteia.

Or, în reperele prezentate, aducând în discuție, chiar temeinicia soluției definitive date cauzei, criticile formulate de recurenta parte civilă A. nu pot fi cenzurate eo ipso nici prin prisma cazurilor invocate, dar nici a vreunuia dintre celelalte cazuri limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac menită să asigure echilibrul între principiile legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. În acest sens, dispozițiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul în casație nu permite, însă, reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanțele de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată ca atare în hotărârea atacată.

Aceasta deoarece, în actualul cadru procesual, instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În fine, Înalta Curte, judecătorul de filtru constată că recurenta parte civilă invocă și pretinsul caracter insuficient/neadecvat al motivării hotărârii recurate, chestiune care, deopotrivă, nu se circumscrie nici măcar formal vreunuia dintre cazurile de casare invocate sau celorlalte cazuri limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., care ar justifica admiterea în principiu a acestei căi de atac destinate, în mod esențial (și cu singura excepție a chestiunii competenței), să înlăture erori de drept substanțial ce afectează hotărârea definitivă.

Pentru considerentele expuse, constatând că cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din data de 19 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală nu îndeplinește condiția de admisibilitate prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte, judecătorul de filtru, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., o va respinge, ca inadmisibilă, soluție în contextul căreia nu va mai proceda la evaluarea cererii de suspendare a executării deciziei recurate, formulate de recurenta parte civilă, aceasta fiind superfluă.

Urmare acestei soluții, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen. va dispune obligarea recurentei părți civile la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 411/A din data de 19 martie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurenta parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2025.