ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 08 aprilie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulată de partea civilă A., în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1012 din 13.08.2024 pronunțată de Judecătoria Brăila, s-au hotărât următoarele:

În baza art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. s-a suspendat sub supraveghere aplicarea pedepsei astfel stabilite.

În baza art. 91 alin. (3) C. pen., s-a atras atenția inculpatei asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatei să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a fost obligată inculpata să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., i s-a impus acesteia să presteze un număr de 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității la una din unitățile aflate în subordinea primăriei de domiciliu.

În baza art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349 C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă A. și a fost obligată inculpata B. la plata către aceasta a sumei de 82.269,71 RON, la care se adaugă dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data achitării integrale.

S-a menținut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului inculpatei, situat în municipiul Brăila, Aleea x.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 3.550 RON, din care suma de 3000 RON aferentă fazei de urmărire penală și suma de 550 RON aferentă cercetării judecătorești la instanța de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, în urma analizării probatoriului administrat în cauză, inclusiv prin raportare la apărările formulate, instanța de fond a reținut, în esență, că, în perioada 24.03.2016-21.07.2016, inculpata B. în calitate de mandatar special al mandantului C. (mama persoanei vătămate A., în prezent decedată), având ca atribuții efectuarea oricărui fel de operațiuni bancare (depuneri, retrageri de numerar) din contul bancar IBAN x deschis pe numele C. la D. S.A., Sucursala Brăila și care, în îndeplinirea atribuțiilor de administrare și conservare a sumelor de bani existente în cont, pe durata acestui mandat, respectiv până la decesul lui C. (din data de 21.07.2016), a pricinuit o pagubă materială în sumă de 82.269,71 RON, prin aceea că persoana vătămată A., la momentul când i s-a emis certificatul de moștenitor, ca și unic fiu al defunctei C., a constatat lipsa banilor ce i se cuveneau din contul respectiv, prin aceasta B. dând dovadă de rea credință prin comportarea sa față de bunurile gestionate, activitate infracțională desfășurată în scopul dobândirii unui folos patrimonial. Or, față de faptul că inculpata B. nu a apărat numai interesele financiare ale defunctei C., ci și-a apărat și propriile interese, instanța de fond a reținut că în cauză s-a făcut dovada săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, prev. de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen.

Pe latură civilă, instanța de fond a admis acțiunea părții civile A. și a obligat-o pe inculpata B. la plata către partea civilă a sumei de 82.269,71 RON, la care s-a adăugat dobânda legală de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești până la data achitării integrale. Cu privire la dobânda legală, instanța a apreciat întemeiată susținerea părții civile conform căreia se solicită și beneficiul nerealizat, ținându-se cont de toate elementele necesare pentru ca despăgubirea să reprezinte o reparare completă a prejudiciului cauzat. Astfel, pentru ca partea civilă să nu fie lipsit de o parte din acest prejudiciu și anume de cel pe care nu l-a putut realiza dacă plata despăgubirilor s-ar face cu întârziere și pentru a evita un nou proces, este necesar ca cel care urmează să plătească pagubele să fie obligat și la plata dobânzii legale pe tot timpul de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri până la completa achitare, deoarece din momentul rămânerii definitive a hotărârii prin care instanța a stabilit daunele, acestea s-au transformat într-o creanță certă, lichidă și exigibilă, deci într-o obligație care produce dobânzi civile.

În aceste condiții, instanța de fond a menținut măsura sechestrului asigurător asupra imobilului inculpatei, situat în municipiul Brăila, Aleea x pentru a da posibilitatea părții civile să-și recupereze prejudiciul suferit și cheltuielile judiciare.

Prin decizia penală nr. 101/A din 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, a fost admis apelul declarat de inculpata B., a fost desființată sentința penală nr. 1012/13.08.2024 a Judecătoriei Brăila și, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., în referire la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata B. pentru săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen. întrucât nu există probe că aceasta ar fi comis infracțiunea dedusă judecății.

A fost respinsă, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă A..

S-a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului inculpatei, situat în municipiul Brăila, județul Brăila.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate în cauză au rămas în sarcina statului.

În esență, Curtea a reținut că, în cauză, s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, însă nu la data de 20.07.2024, cum a susținut procurorul prin motivele de apel, ci la data de 18.09.2024, respectiv după pronunțarea de către instanța de fond a sentinței penale apelate.

Astfel, a constatat că, în cauza dedusă judecății, referitor la infracțiunea de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) pentru care este judecată inculpata, niciunul dintre actele efectuate de organele de urmărire penală sau de instanțele de judecată (fond/apel) nu a condus la întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

De asemenea, curtea de apel a reținut incidența dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., care prevăd că, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă. Drept urmare, având în vedere că instituția prescripției răspunderii penale este eminamente una de drept substanțial, fiind aplicabilă regula mitior lex cuprinsă în art. 5 alin. (1) C. pen., singurul termen de prescripție de referință în cauza dedusă judecății este termenul general prevăzut la art. 154 alin. (1) C. pen.

Potrivit art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 8 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani.

Față de aceste dispoziții legale, termenul general de prescripție incident prin raportare la limitele legale de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de "gestiune frauduloasă", este de 8 ani, în conformitate cu art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., și curge de la data comiterii acesteia, respectiv 21.07.2016.

Cu toate acestea, la calcularea datei împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale în prezenta cauză, instanța de apel a avut în vedere și dispozițiile art. 43 alin. (8) din Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României, respectiv dispozițiile art. 64 alin. (13) din Decretul nr. 240/2020 al Președintelui României, acte normative prin care a fost instituit un caz de suspendare a prescripției răspunderii penale în cauzele în care nu s-au efectuat acte de urmărire penală.

Analizând prevederile celor două decrete, Curtea a constatat că, începând cu data de 16.03.3020 a fost instituită la nivel național starea de urgență ca urmare a izbucnirii pandemiei generate de virusul SARS-COV-2, iar pentru prevenirea răspândirii intracomunitare a virusului s-au luat o serie de măsuri ce vizau în primul rând limitarea interacțiunii dintre persoane. În atare condiții, în ceea ce privește procesele penale, s-a stabilit efectuarea actelor de urmărire penală și continuarea judecății numai în anumite tipuri de cauze indicate în cuprinsul celor două acte normative. Prin urmare, potrivit prevederilor Constituției și ale legii cadru în materie, decretul Președintelui constituie un act administrativ normativ, limitările și restricțiile impuse, ce au fost generate tocmai de situația pandemică, constituie împrejurări de neînlăturat ce au împiedicat punerea în mișcare a acțiunii penale și continuarea proceselor penale.

În aceste condiții, instanța de apel a reținut că termenul de prescripție prevăzut de art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., de 8 ani, s-ar fi împlinit la data de 20.07.2024 dacă în cauză nu ar fi intervenit vreo cauză de întrerupere sau suspendare a cursului acestei prescripții. Or, în perioada în care pe teritoriul României a fost instituită starea de urgență (16 martie 2020 - 14 mai 2020), a operat suspendarea de drept a cursului prescripției răspunderii penale, în condițiile art. 156 C. pen.

Prin urmare, la calculul termenului de prescripție a răspunderii penale s-a adăugat perioada de 60 de zile în care cursul prescripției a fost suspendat de drept, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea de "gestiune frauduloasă", prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., reținută în sarcina inculpatei B. împlinindu-se la data de 18.09.2024.

Cu privire la fondul cauzei, curtea de apel a constatat că, din mijloacele de probă pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția de condamnare a inculpatei B. nu rezultă cu certitudine săvârșirea de către aceasta a infracțiunii deduse judecății, mijloacele de probă administrate în cauză neducând la această concluzie în mod indubitabil.

În acest sens a reținut că, într-adevăr, inculpata B. nu a reușit să probeze cu certitudine modalitatea în care a cheltuit toate sumele de bani ridicate din contul defunctei C., însă, în același timp, nici organele de urmărire penală nu au reușit să evalueze în mod convingător contravaloarea îmbunătățirilor aduse apartamentului din municipiul Brăila, județul Brăila, achiziționat de defunctă la data de 30.03.2016.

Astfel, s-a observat că, potrivit susținerilor inculpatei, după ce ridica sumele de bani din cont, aceasta i le remitea defunctei C., în cauză nefiind administrat niciun mijloc de probă care să dovedească contrariul. Potrivit procurii date de defunctă, inculpata nu era obligată să întocmească vreun înscris la remiterea sumelor de bani, defuncta putând dispune de acestea după bunul său plac. De asemenea, inculpata făcea cumpărături pentru defunctă, iar documentele fiscale doveditoare le preda acesteia, cel mai probabil, neputându-se afirma, fără echivoc, că documentele găsite în apartamentul defunctei ar reflecta totalitatea achizițiilor făcute de aceasta, existând posibilitatea ca defuncta C. să fi aruncat/distrus/pierdut astfel de documente.

Împrejurarea că, în cursul anului 2016, inculpata și-a achiziționat un apartament în valoare de 26.000 RON și a achitat mai multe rate din împrumuturile pe care le avea nu poate conduce, singură, la concluzia de netăgăduit că aceasta și-ar fi însuși vreo sumă de bani din contul defunctei C., în condițiile în care inculpata avea un loc de muncă și beneficia de ajutorul copiilor săi, aflați la muncă în străinătate. Faptul că inculpata nu a prezentat dovezi în sensul că ar fi primit bani de la copiii săi este cât se poate de firesc, deoarece, de regulă, între rudele apropiate nu se întocmesc înscrisuri pentru dovedirea unor astfel de acte juridice. Având în vedere și valoarea redusă a apartamentului achiziționat, de numai 26.000 RON, curtea a apreciat că este rezonabil a presupune că aceasta ar fi putut achiziționa apartamentul respectiv din surse proprii, fără nicio legătură cu sumele de bani ridicate din contul defunctei C..

În aceste condiții, instanța de apel a constatat că trimiterea în judecată a inculpatei B. și condamnarea acesteia pentru infracțiunea de gestiune frauduloasă s-a făcut pe baza unor prezumții simple, care nu pot sta la baza pronunțării unei soluții de condamnare.

Față de toate aceste considerente, curtea a apreciat că, prin mijloacele de probă administrate în cauză, nu s-a reușit înlăturarea prezumției de nevinovăție de care beneficiază inculpata B..

În consecință, în temeiul art. 421 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., curtea a admis apelul declarat de inculpată, a desființat sentința penală apelată, iar în rejudecare a dispus achitarea acesteia, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă, prevăzută de art. 242 alin. (1) și (3) C. pen., întrucât nu există probe că aceasta ar fi comis infracțiunea dedusă judecății. Temeiul juridic al soluție de achitare nu poate fi acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., astfel cum a solicitat în principal inculpata, deoarece mijloacele de probă administrate în cauză nu exclud în mod absolut posibilitatea ca aceasta să își fi însușit, în interes propriu, sume de bani din contul defunctei C..

Pe de altă parte, Curtea, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, întrucât la data declarării căii de atac (21.08.2024) termenul de prescripție a răspunderii penale nu era împlinit în cauză.

De asemenea, a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea civilă A. și, subsecvent, a dispus ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului inculpatei, situat în municipiul Brăila, județul Brăila.

Hotărârea din apel a fost comunicată la 27 ianuarie 2025 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și părții civile A., și la 30 ianuarie 2025 inculpatei B..

Termenul de declarare a recursului în casație s-a împlinit la data de 28 februarie 2025 pentru partea civilă A..

Împotriva hotărârii instanței de apel, la 06 februarie 2025, a declarat recurs în casație partea civilă A., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a arătat că, în mod greșit, s-a dispus achitarea inculpatei B., din probele administrate în cauză (expertiza contabilă și tehnică, martori, înscrisuri, mandatul de verificare a conturilor bancare ale inculpatei) rezultând că această soluție este nelegală și netemeinică. De asemenea, a susținut că hotărârea de achitare i-a adus un grav prejudiciu, favorizarea inculpatei de către judecătorii învestiți cu soluționarea apelului fiind evidentă.

La data de 18 februarie 2025, recurentul a depus o nouă cerere, în care a reiterat susținerile formulate anterior.

La data de 23 februarie 2025, recurentul a depus o completare a cererii de recurs în casație prin care a solicitat, în principal, suspendarea executării hotărârii atacate și, în subsidiar, suspendarea ridicării sechestrului asigurator, întrucât acesta este singura garanție pentru recuperarea prejudiciului material pentru care s-a constituit parte civilă.

La data de 06 martie 2025, recurentul a depus o nouă completare a cererii de recurs în casație prin care a susținut că, în hotărârea pronunțată în apel, inculpata B. a fost achitată în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., deși aceste dispoziții nu prevăd achitarea, ci încetarea procesului penal.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați și inculpatei B. la 20 februarie 2025.

Termenul de 10 zile prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen. a expirat 04 martie 2025.

La data de 04 martie 2025, inculpata B., prin apărător ales, a depus concluzii scrise, solicitând, în esență, respingerea, ca inadmisibil, a recursului în casație declarat de partea civilă, întrucât criticile formulate nu se încadrează în cazul de casare invocat, ci vizează netemeinicia hotărârii recurate.

Dosarul a fost înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 06 martie 2025. La înaintarea dosarului în calea de atac procedura de comunicare a cererii de recurs în casație era îndeplinită.

La data de 04 aprilie 2025 a fost depus la dosar raportul întocmit de magistratul-asistent desemnat, potrivit căruia cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. apare ca inadmisibilă în principiu întrucât nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen. (nefiind respectată cerința de la art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.).

Înalta Curte, analizând cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A., constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen., în cazul în care, cu ocazia examinării admisibilității în principiu, se constată că cererea nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau că nu s-au respectat dispozițiile art. 434 (ce stabilesc hotărârile supuse acestei căi extraordinare de atac), art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. (privind persoanele îndreptățite a promova recursul în casație), art. 437 (referitor la conținutul cererii) și art. 438 C. proc. pen. (ce reglementează cazurile în care se poate face recurs în casație), instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Reglementând conținutul cererii de recurs în casație, art. 437 alin. (1) C. proc. pen. stabilește că aceasta trebuie să cuprindă numele și prenumele, domiciliul sau reședința părții ori, după caz, numele și prenumele procurorului care exercită calea extraordinară de atac și organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de casare pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora (lit. c), precum și semnătura persoanei care a promovat recursul în casație (lit. d).

Rezultă, așadar, din cuprinsul textului de lege menționat că cererea de recurs în casație se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanței cu soluționarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conținutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casație, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac, domiciliul sau reședința părții, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părților (conform art. 445 C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, precum și voința de a recura respectiva hotărâre și limitele acestei voințe, respectiv motivele în fapt și în drept ce au determinat exercitarea căii de atac, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanței de recurs.

Așa cum se prevede în art. 440 alin. (2) C. proc. pen., indicarea în cerere a tuturor elementelor de conținut la care se referă expres art. 437 alin. (1) C. proc. pen. constituie o condiție de admisibilitate a recursului în casație, a cărei neîndeplinire atrage în mod obligatoriu respingerea ca inadmisibilă a căii extraordinare de atac.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că aceasta respectă cerința prevăzută de art. 434 C. proc. pen., decizia penală nr. 101/A din 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, fiind susceptibilă de a fi atacată cu această cale extraordinară de atac.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, de către de către A., persoană care, față de calitatea sa de parte civilă în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen., având în vedere că, deși partea civilă A. nu a declarat apel în cauză, situația juridică a acesteia s-a modificat ca urmare a admiterii de către Curtea de Apel Galați a căii de atac formulate de inculpata B..

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație din perspectiva respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte constată că aceasta întrunește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., întrucât cuprinde întrucât cuprinde numele și prenumele recurentului, este indicată hotărârea atacată și are aplicată semnătura persoanei care au întocmit-o.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că a fost invocat motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Referitor la această condiție de admisibilitate, se impune a se menționa că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

Din această perspectivă se reține că, din modalitatea de reglementare a recursului în casație, care este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, așadar care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, rezultă că aspectele de fapt analizate de instanța de fond și/sau apel intră în puterea lucrului judecat și excedează cenzurii Înaltei Curți învestită cu judecarea recursului în casație, fiind obligatoriu ca motivele de casare prevăzute limitativ de lege și invocate de recurent să se raporteze exclusiv la situația factuală și elementele care au circumstanțiat activitatea imputată astfel cum au fost stabilite prin hotărârea atacată, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză.

Cu alte cuvinte, recursul în casație nu presupune examinarea unei cauze sub toate aspectele, ci doar controlul legalității hotărârii atacate, respectiv al concordanței acesteia cu regulile de drept aplicabile, însă exclusiv din perspectiva motivelor prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen., având, așadar, ca scop exclusiv sancționarea deciziilor neconforme cu legea materială și procesuală și nicidecum judecarea propriu-zisă a procesului penal prin reaprecierea faptelor și a vinovăției persoanei condamnate/achitate sau în privința căreia s-a dispus încetarea procesului penal.

Aceste considerații sunt valabile și în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin intermediul căruia, hotărârile sunt supuse casării în acele situații în care, în raport cu actele și lucrările dosarului, s-a reținut în mod eronat incidența unuia dintre impedimentele prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., dispunându-se încetarea procesului penal, ca urmare a aplicării greșite a unor dispoziții legale (cum ar fi cele care reglementează prescripția răspunderii penale), aspect care, însă, nu a fost invocat de recurent.

Astfel, așa cum rezultă din cuprinsul cererii de recurs în casație, recurentul parte civilă a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a dispus achitarea inculpatei B., din probele administrate în cauză (expertiza contabilă și tehnică, martori, înscrisuri, mandatul de verificare a conturilor bancare ale inculpatei) rezultând că se impunea condamnarea acesteia.

Se observă, așadar, că aspectele invocate de către recurentul parte civilă nu se circumscriu motivului de casare invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., acesta vizând, așa cum s-a menționat anterior, doar situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal", soluție care nu a fost pronunțată în speță, prin hotărârea recurată dispunându-se achitarea inculpatei B.. Așadar, recurentul nu a formulat, în concret, vreo critică de nelegalitate care să poată fi analizată prin prisma cazului de casare invocat.

Or, formularea unor critici care nu se subsumează cazului de casare invocat echivalează cu nemotivarea în fapt a recursului în casație, fapt ce atrage nerespectarea cerinței prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurent trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, ceea ce nu este cazul în speță.

În ceea ce privește aspectele invocate ulterior, în cadrul notelor scrise depuse la data de 06 martie 2025, respectiv că instanța de apel a dispus achitarea inculpatei B. în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen., deși aceste dispoziții nu prevăd achitarea, ci încetarea procesului penal, Înalta Curte constată că motivarea, precizarea sau modificarea cererii de recurs în casație se poate realiza numai în interiorul termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen. în care poate fi exercitată calea de atac, termenul de motivare a căii de atac suprapunându-se peste termenul de exercitare a recursului în casație atât în privința duratei, cât și a momentului de la care începe să curgă. În consecință, precizările aduse cererii de recurs în casație în afara termenului de exercitare a căii de atac nu pot fi avute în vedere de către instanța de control judiciar, întrucât au fost făcute cu încălcarea termenului prevăzut de lege în care puteau fi formulate, termen împlinit la data de 28 februarie 2025.

Pentru considerentele mai sus arătate, Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. nu îndeplinește toate condițiile prevăzute în mod cumulativ de dispozițiile legale, fiind promovată cu încălcarea prevederilor art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motiv pentru care, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., va respinge calea extraordinară de atac exercitată de aceasta ca inadmisibilă. Față de soluția ce se va pronunța, nu se mai impune analizarea cererii formulate de recurent, în temeiul art. 441 C. proc. pen., de suspendare a executării deciziei recurate, respectiv de suspendare a ridicării măsurii sechestrului asigurator.

Totodată, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., având în vedere culpa sa procesuală, îl va obliga pe recurentul parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În baza art. 440 C. proc. pen. respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de partea civilă A. împotriva deciziei penale nr. 101/A din 27 ianuarie 2025 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă recurentul parte civilă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08 aprilie 2025.