ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 16 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 691 din data de 12 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza art. 192 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, stabilit conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) din C. pen., termen care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe, conform art. 92 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligat inculpatul, ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dâmbovița, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul urma a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile în cadrul Primăriei Gura Șuții-Baza Sportivă și oborul săptămânal sau în cadrul Primăriei Gura Șuții-Biserica.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., raportat la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și asupra consecințelor la care se expune conform art. 96 din C. pen., care prevăd că nerespectarea cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse, precum și săvârșirea unei noi infracțiuni pe durata termenului de supraveghere conduce la revocarea suspendării și executarea pedepsei închisorii în regim de detenție.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen., rap. la art. 25 alin. (1) și art. 19 alin. (1), (4) și (5) din C. proc. pen., corob. cu art. 1.349 alin. (1) și (2), art. 1.357, art. 1.381, art. 1.385 alin. (1), art. 1.386 alin. (1), art. 1.391 alin. (1) din C. civ. și art. 11 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 132/2017 republicată, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de către partea civilă B. cu domiciliul procesual ales la Cab. de avocat C., și obligată partea responsabilă civilmente D. S.A., la plata către B. în calitate de fiică a defunctului, a sumei de 10.000 RON, daune materiale, respectiv suma de 20.000 euro (în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății) daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul E..

Prin decizia penală nr. 716 din data de 19 iunie 2025 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A., împotriva sentinței penale nr. 691 din data de 12 noiembrie 2024 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

Prin încheierea din data de 04 august 2025 a aceleiași instanțe, în baza art. 278 alin. (1) din C. proc. pen. a fost admisă cererea formulată de D. S.A. în faliment, prin lichidator F., privind îndreptarea erorii materiale cu privire la decizia penală nr. 716 din 19 iunie 2025 pronunțată în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Ploiești și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul considerentelor deciziei penale antemenționate, în sensul că, în loc de "în baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., a admis cererea formulată de intimata parte civilă B. și a dispus obligarea apelantului inculpat la plata sumei de 1000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul de avocat) către aceasta" urma a se citi "în baza art. 276 alin. (6) din C. proc. pen., a admis cererea formulată de intimata parte civilă B. și a dispus obligarea părții responsabile civilmente D. S.A. la plata sumei de 1000 de RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariul de avocat) către aceasta", cum corect ar fi fost.

Decizia penală nr. 716 din data de 19 iunie 2025 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 24 iunie 2025, inculpatului A. la data de 27 iunie 2025, părților civile B. și Spitalul Clinic de Urgență București la data de 26 iunie 2025, iar părților responsabile civilmente S.C. D. S.A și Fondul de Garantare a Asiguraților București la data de 01 iulie 2025.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 25 iulie 2025, data poștei .

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și celorlalte părți conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul cauzei.

În cauză au fost depuse concluzii scrise de către partea civilă B..

În cuprinsul concluziilor scrise partea civilă a solicitat respingerea recursului în casație, ca nefondat, arătând că, în cuprinsul motivării au fost învederate aceleași aspecte ce au fost susținute și în fața instanței de apel care, în mod judicios a reținut culpa exclusivă a conducătorului auto care nu a respectat distanța regulamentară și nici nu a respectat viteza de rulare raportat la folosirea de către acesta a fazei scurte.

După efectuarea comunicării prev. de art. 439 din C. proc. pen., Curtea de Apel Ploiești a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, unde a fost înregistrat, pe rolul secției Penale, la data de 09 septembrie 2025, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu completului C10 Filtru.

Prin referatul din aceeași dată, judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea examinării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 16 octombrie 2025.

În conformitate cu dispozițiile art. 439 alin. (5) din C. proc. pen., magistratul asistent desemnat în cauză a întocmit și depus la dosar raportul asupra cererii de recurs în casație.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulată de inculpatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor alin. (2) al art. 440 din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Alineatul (4) al aceluiași text de lege stabilește că, în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 434 - 438, dispune, prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării recursului în casație.

În acest context normativ, procedând la verificarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, se constată că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul legal prevăzut de art. 435 din C. proc. pen. și îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 434 din C. proc. pen., hotărârea recurată nefăcând parte din categoria celor care nu pot fi atacate cu recurs în casație.

Cererea îndeplinește și condiția prevăzută de art. 436 alin. (1) și (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A. care a formulat și apel în cauză.

Cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicate numele și prenumele recurentului, domiciliul acestuia, precum și decizia împotriva căreia s-a formulat cererea de recurs în casație, cererea fiind semnată de apărătorul ales al inculpatului, cu delegație depusă la dosar.

În ceea ce privește condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., se constată că, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.- "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de lega penală".

În cuprinsul motivelor de recurs în casație a făcut un scurt istoric al cauzei, arătând soluțiile dispuse de instanța de fond și de cea de apel.

Cu referire la cazul de recurs în casație prev. de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. a susținut că a fost trimis în judecată și condamnat pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., constând în aceea că, la data de 12 decembrie 2017, în jurul orelor 17:30, în timp ce conducea autoutilitara pe D.J. 721, în afara localității Văcărești, județul Dâmbovița, dinspre Colanu către Văcărești, cu o viteză de 80 km/h, nu a păstrat o distanță laterală de siguranță față de ansamblul biciclist - bicicletă, de minimum 1,5 m, în momentul efectuării unei manevre de depășire și l-a acroșat pe numitul G., care se deplasa pe bicicletă în aceeași direcție de mers, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acestuia.

A mai susținut că accidentul de circulație s-a produs din culpa exclusivă a victimei care, în timp ce se deplasa s-a speriat de niște câini de pe marginea drumului și a virat stânga, fiind acroșat de autoutilitara condusă de inculpat, situație în care fapta nu este prevăzută de legea penală, având în vedere următoarele considerente:

- în depozițiile de suspect și de inculpat, făcute la 29 ianuarie 2018, filele x și la 11 martie 2022, dosar urmărire penală, precum și la 7 decembrie 2023, filele x și la 23 octombrie 2024, dosar fond, a menționat că, la 12 decembrie 2017, în jurul orelor 17:30, în timp ce conducea autoutilitara în afara localității Văcărești, circulând cu o viteză de aproximativ 60 km/h, a virat stânga și s-a angajat în depășirea victimei care se deplasa pe bicicletă în aceeași direcție de mers, pătrunzând cu roțile din partea stângă pe celălalt sens de circulație, moment în care aceasta a virat stânga, acroșând-o cu aripa dreapta față și oglinda laterală dreapta;

- de asemenea, din cuprinsul declarațiilor date de martorul H., la 29 ianuarie 2018, dosar urmărire penală, la 7 decembrie 2023 și la 23 octombrie 2024, dosar urmărire penală și dosar fond, a rezultat că la acea dată inculpatul circula cu viteză redusă, că în timpul depășirii distanța dintre acesta și biciclist era mai mare de un metru și că în acel moment victima a virat stânga, întrucât s-a speriat din cauza unor câini, împrejurare în care s-a produs accidentul de circulație, deși autoutilitara a trecut cu roțile stânga peste axa drumului.

În consecință, a susținut că evenimentul rutier a avut loc prin încălcarea, de către numitul G., a dispozițiilor art. 35 alin. (1) și ale art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și ale art. 1, art. 161 alin. (1) lit. i), j) și r) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, în vigoare la data săvârșirii faptei, întrucât, în principal, nu a semnalizat și nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers, nu a circulat pe acostament, a transportat pe bicicletă obiecte voluminoase care i-au pericilitat conducerea bicicletei și nu a purtat îmbrăcăminte cu elemente fluorescent - reflectorizante.

Pe de altă parte, a susținut că cele două instanțe nu puteau să-și întemeieze soluția de condamnare, în mod exclusiv, pe concluziile raportului de expertiză criminalistică în specialitatea autovehicule - circulație rutieră nr. 205/29 august 2024, întocmit de un expert din cadrul Laboratorului Interjudețean de Expertize Criminalistice București, deși prima instanță a stabilit ca această a doua expertiză să fie efectuată de către Institutul Național de Expertize Criminalistice București, potrivit dispozițiilor art. 10 lit. a) din H.G. nr. 368/1998, considerând, printre altele, că locul impactului s-a situat la circa 2 m anterior poziției finale a bicicletei și la cca. 0,5 m față de marginea părții carosabile, că viteza de impact a autoutilitarei a fost de circa 94 km/h, că starea de pericol pentru inculpat s-a declanșat în momentul sesizării prezenței biciclistului pe partea carosabilă a drumului public, că nu se pot stabili posibilitățile de evitare a accidentului, datorită faptului că nu se poate stabili distanța la care se afla autoutilitara în momentul declanșării stării de pericol față de locul impactului, că atât inculpatul, cât și victima puteau preveni accidentul/accidentarea și că evenimentul rutier a avut drept cauză faptul că bicicleta condusă de victimă s-a deplasat fără mijloace de semnalizare, iar inculpatul A. nu a păstrat o distanță laterală corespunzătoare față de vehiculul depășit, dosar fond.

În continuare, a mai susținut că, la data de 24 septembrie 2024 a formulat obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză criminalistică, deoarece expertul a stabilit, în mod greșit, mecanismul producerii accidentului, acesta menționând în cuprinsul raportului de expertiză că: din vizualizarea fotografiilor executate la fața locului a rezultat ca nu a existat contact între bicicletă și autoutilitara avariile bicicletei datorându-se impactului acesteia cu partea carosabilă, deși autovehiculul a prezentat, printre altele, următoarele avarii: aripă dreapta înfundată și zgâriată, precum și urme de destratificare dinamice la roata dreapta fața, produse de ghidonul bicicletei și frâna de mână stânga, care era ruptă, ca și clopoțelul montat în partea stângă a ghidonului; expertul a apreciat că în cauză contractul dintre autoutilitară și ansamblul bicicletă-biciclist s-a produs tangențial, ruperea și dizlocarea oglinzii fiind determinată de contactul acesteia cu partea laterală și spate stânga a capului victimei, produsă după impactul inițial dintre aripa dreaptă față și zona din spate a bicicletei, probabil butelia, precum și cu zona stângă a bazinului biciclistului, astfel că impactul oglinzii cu capul victimei a condus la rotirea către stânga a axei acesteia, deplasarea stângă a șeii și căderea bicicletei pe partea stângă; în realitate, din cauza prezenței unor câini, care se manifestau agresiv, biciclistul a virat stânga, după care s-a redresat, moment în care a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de acesta; impactul s-a produs, probabil, cu 2 m înainte față de poziția în care a fost găsită bicicleta, în condițiile în care inculpatul a început manevra de depășire atunci când s-a aflat la o distanță de aproximativ 20 m de victimă, ocazie cu care am trecut cu roțile din stânga peste axa care desparte cele două sensuri de circulație.

În sfârșit, expertul a calculat, în mod eronat, și viteza cu care s-a circulat -94 km/h, deși nu avea mai mult de 60 km/h, în primul raport de expertiză stabilindu-se, de altfel, o viteză de 80 km/h, motiv pentru care a concluzionat că accidentul de circulație s-a produs și pentru că inculpatul nu a păstrat o distanță laterală corespunzătoare față de biciclist, solicitând refacerea raportului de expertiză potrivit legii.

În continuare, a arătat că, prin încheierea din 22 octombrie 2024, instanța de judecată a respins obiecțiunile, cu motivarea că nu există niciun caz de nulitate relativă, întrucât noua expertiză a fost efectuată de către un singur expert și nu de către doi experți, că atunci când a fost admisă cererea inculpatului privind efectuarea unei noi expertize, nu s-a opus desemnării Institutului Național de Expertize Criminalistice pentru întocmirea unui astfel de raport, deși în ședința din 21 martie 2024 (a se vedea, încheierea aflată la dosar fond) judecătorul nu s-a pronunțat cu privire la numirea expertului, desemnarea acestuia făcându-se prin încheierea de ședință, că nu a dovedit existența unei vătămări procesuale, cu toate că raportul de expertiză îi era defavorabil, că acesta a fost întocmit de către institut și nu de către laborator, că expertul a avut în vedere inclusiv obiecțiunile formulate cu privire la raportul de expertiză din 15 februarie 2021, că acesta a analizat toate probele administrate în cauză, în raportul de expertiză fiind redate, în mod detaliat, toate aspectele care pot conduce la soluționarea cauzei, iar apărările formulate vor fi avute în vedere la momentul analizării fondului cauzei, când instanța va aprecia asupra probei cu expertiză.

De asemenea, a susținut că instanța de control judiciar i-a respins inculpatului, în mod greșit, cererea privind efectuarea unei noi expertize în baza art. 181 alin. (1) din C. proc. pen., de către doi experți din cadrul Biroului local de expertize tehnice de pe lângă Tribunalul Dambovița.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casație, potrivit dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) și alin. (3) din C. proc. pen., casarea hotărârilor atacate și achitarea sa, în temeiul art. 396 alin. (1) și (5) combinat cu art. 6 alin. (1) lit. b) teza I din același act normativ.

Înalta Curte reține că, printre alte condiții, admiterea în principiu a recursului în casație este condiționată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.

Prin raportare la criteriile de exigență ale condiției supuse analizei și la sfera cazurilor de recurs în casație prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., astfel cum au fost consacrate în practică și jurisprudență, se reține că, în actualul cadru procesual, verificarea respectării dispozițiilor art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. (indicarea cazurilor de recurs în casație pe care se întemeiază cererea și motivarea acestora), raportat la art. 438 din C. proc. pen., care stabilește cazurile în care se poate face recurs în casație, presupune examinarea, din punct de vedere formal, a existenței motivării cererii de recurs în casație și a unei concordanțe aparente a acesteia cu unul dintre cazurile expres prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă sau probatoriile administrate neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

Or, în actualul cadru procesual, recurentul inculpat A. invocă doar aparent neîntrunirea elementelor de tipicitate obiectivă ale infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen.

În realitate, acesta contestă situația de fapt reținută cu titlu definitiv, precum și modalitatea de administrare și interpretare a probatoriului, respectiv a expertizei tehnice și a obiecțiunilor la expertiză ce au fost respinse.

Înalta Curte reiterează că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii și nu chestiuni de fapt, instanța supremă neputând reanaliza, pentru a treia oară, devolutiv, o cauză. Așadar, verificarea hotărârii se face exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în niciun fel.

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Așadar, recurentul nu formulează critici privind aspecte de drept, ci solicită o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Relativ la cele ce precedă, Înalta Curte constată că susținerile recurentului nu se circumscriu cazului de casare invocat și nici altui caz prevăzut de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 716 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 716 din data de 19 iunie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 octombrie 2025.