ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 martie 2024

Asupra recursului în casație, în baza actelor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 161 din 07.12.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Adjud a condamnat pe inculpatul A., în baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe o durată de 2 (doi) ani reprezentând termen de încercare, potrivit art. 92 alin. (1) C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la sediul Serviciului de Probațiune Galați la termenele fixate de consilierii de probațiune; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune Galați orice schimbare de locuință și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice Serviciului de probațiune Galați schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probațiune Galați informații și documente de natură a permite controlul mijloacele sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Galați sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității la Primăria Mun. Galați, jud. Galați sau la Seminarul Teologic Ortodox "Sf. Andrei" din Mun. Galați, județul Galați, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, dacă pe parcursul termenului de supraveghere săvârșește o nouă infracțiune sau nu respectă măsurile de supraveghere ori nu execută obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

În temeiul prevederilor art. 19 și urm. C. proc. pen., art. 25 și urm. C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. și art. 1391 C. civ. coroborat cu dispozițiile art. 49 și urm. din Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 (*actualizată*) privind asigurările și reasigurările în România, în vigoare la data producerii accidentului din 25.11.2015, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligată partea responsabilă civilmente B., la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă C..

În temeiul prevederilor art. 19 și urm. C. proc. pen., art. 25 și urm. C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. și art. 1391 C. civ. coroborat cu dispozițiile art. 49 și urm. din Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 (*actualizată*) privind asigurările și reasigurările în România, în vigoare la data producerii accidentului din 25.11.2015, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligată partea responsabilă civilmente B., la plata sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă D..

În temeiul prevederilor art. 19 și urm. C. proc. pen., art. 25 și urm. C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. și art. 1391 C. civ. coroborat cu dispozițiile art. 49 și urm. din Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 (*actualizată*) privind asigurările și reasigurările în România, în vigoare la data producerii accidentului din 25.11.2015, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligată partea responsabilă civilmente B., la plata sumei de 5.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă E..

În temeiul prevederilor art. 19 și urm. C. proc. pen., art. 25 și urm. C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. și art. 1391 C. civ. coroborat cu dispozițiile art. 49 și urm. din Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 (*actualizată*) privind asigurările și reasigurările în România, în vigoare la data producerii accidentului din 25.11.2015, art. 39 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie a fost admisă în parte acțiunea civilă și a fost obligată partea responsabilă civilmente B., la plata sumei de 9.400 RON cu titlu de daune materiale către părțile civile C., D. și E..

În temeiul prevederilor art. 19 C. proc. pen., art. 25 C. proc. pen., art. 397 C. proc. pen. rap. la art. 1349 alin. (1), (2) C. civ., art. 1357 C. civ., art. 1381 C. civ. - art. 1392 C. civ. coroborat cu dispozițiile art. 55 din Legea nr. 136 din 29 decembrie 1995 (*actualizată*) privind asigurările și reasigurările în România, art. 59 alin. (1) și (3) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, art. 11, art. 21 alin. (4), (5), (6) din Legea nr. 132 din 31 mai 2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie a fost respinsă ca neîntemeiată cererea părților civile C., D. și E. referitoare la obligarea la plata unor penalități de întârziere de 0,2 % pe zi din despăgubirile datorate a părții responsabile civilmente B., cu sediul social în București.

(…)

Prin decizia penală nr. 1701 din 08.12.2023, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, au fost respinse, ca fiind nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și de părțile civile C., D. și E. împotriva sentinței penale nr. 161/07.12.2022 a Judecătoriei Adjud.

Împotriva deciziei penale nr. 1171/A din 20 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021, inculpatul A. a formulat cerere de recurs în casație, invocând dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și achitarea sa, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din 14 martie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1171/A din 20 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2021.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Ca atare, motivele de casare trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte neputând proceda la evaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a normelor substanțiale sau de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată, s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblu sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv." (decizia nr. 442/R/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală).

În cauză, inculpatul A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținând în esență că, a fost condamnat pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., însă fapta sa, de a depăși limita legală de viteză, în condițiile date, nu este prevăzută de legea penală.

În dezvoltarea motivelor de recurs, făcând referire la expertizele tehnice auto efectuate în cauză, recurentul inculpat a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu are corespondent în materialul probator administrat, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I raportat la art. 4 alin. (2) C. proc. pen., (nefiind probe certe că fapta este prevăzută de legea penală), trebuia să se dispună achitarea sa. Instanța de apel, însă, fără o susținere probatorie și cu o interpretare arbitrară, a menținut sentința de condamnare, acordând o valoare probatorie mai mare, ultimei expertize efectuate, respectiv cea a expertului F., fără a analiza în concret criticile aduse acesteia de către expertul parte.

În opinia recurentului inculpat, instanța de apel a reținut viteza ce i se impută, în mod greșit, pe baza datelor furnizate de tahograf, în condițiile în care cinemometrele sunt singurele aparate de măsurare a vitezei conform normelor legale (Norma de metrologie legală NML x la art. 1 pct. 1.3 coroborat cu art. 121 alin. (2) din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002).

În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor ce se circumscriu motivului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte notează că, în cuprinsul hotărârii instanței de fond, confirmată de instanța de apel, a fost descrisă fapta care a justificat încadrarea acesteia ca realizând conținutul constitutiv al infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., fiind reținută în concret acțiunea inculpatului A. și motivele pentru care s-a considerat că acesta a săvârșit fapta.

În fapt, instanțele de fond și apel au reținut că, în data de 25 noiembrie 2015, în jurul orelor 12:00, desfășurându-și activitatea ca agent de poliție, victima G. a condus autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, pe D.N.-2 (E85), pe raza localității Pufești, în direcția de mers Adjud-Focșani. Când a ajuns în zona kilometrului 218 + 700 m, pe fondul neatenției în conducere și a vitezei neadaptate la condițiile de drum alunecos (cădeau precipitații sub formă de ninsoare), a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat într-o mișcare de rotire pe carosabil. Din această mișcare necontrolată, autoturismul a ajuns pe sensul opus direcției lui de mers, unde circula din față autotractorul marca x, cu numărul de înmatriculare x, care tracta semiremorca-cisternă (conținând carburanți) cu numărul de înmatriculare x, condus de A., cu viteză peste limita legală admisă în zonă, având în vedere și fenomenele meteo în desfășurare.

Observând că autoturismul condus de victimă a pătruns prin derapare în planul său de deplasare, inculpatul A. a încercat să evite impactul autotractorului cu acesta prin reducerea vitezei ca urmare a frânării și viraj ușor la stânga. Cu toate aceste manevre efectuate de inculpatul A., autotractorul condus de acesta în procesul de frânare a intrat în impact frontal cu colțul dreapta față, în colțul dreapta spate a autoturismului condus de G.. Datorită acestui impact, autoturismul lui G. a fost proiectat în lateral dreapta a direcției de mers a autotractorului condus de inculpat, intrând în impact cu partea laterală stânga spate cu un pom aflat în apropierea gardului locuinței unui localnic, loc în care s-a și oprit. Ansamblul, condus de A. s-a oprit aproape pe mijlocul drumului, având roata din partea dreapta față a autotractorului, la o distanță de 9,10 metri, față de autoturismul condus de victimă.

Pe lângă avarierea celor două autovehicule, în urma accidentului rutier a rezultat și decesul victimei G..

În drept, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Conform considerentelor hotărârii atacate, actele dosarului relevă că, premergător accidentului, inculpatul a condus ansamblul auto prin interiorul localității Pufești, jud. Vrancea și pe parte carosabilă umedă, cu viteza de 87 km/h, deși viteza maximă admisă pentru autovehiculele care transportă produse periculoase era de 40 km/h, fiind creată astfel o stare de pericol potențial. Conform concluziilor expertului desemnat în faza de judecată, în condițiile concrete de la locul accidentului, inculpatul putea preveni producerea accidentului dacă ar fi condus ansamblul auto cu viteza maximă de 40 km/h admisă în interiorul localității pentru circulația autovehiculelor care transportă produse periculoase. Așadar, s-a constatat că inculpatul a condus cu o viteză mai mare decât cea admisă de lege și care i-ar fi permis să oprească sau să efectueze orice altă manevră în siguranță la apariția unui obstacol sau orice altă stare de pericol.

Astfel, încălcarea de către inculpat a dispozițiilor art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, cu referire la condiția adaptării vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță și art. 50 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. referitoare la viteza maximă admisă, a dobândit eficiență cauzală alături de acțiunea victimei (care nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum cu un autovehicul echipat cu anvelope necorespunzătoare și nu a menținut direcția de deplasare a autoturismului pe sensul său de mers, astfel încât să nu intre în proces de derapare și ulterior să pătrundă pe sensul opus), ambele acțiuni aflându-se (sub forma unor condiții sine qua non), în legătură cauzală cu producerea accidentului, acesta neavând loc în lipsa uneia dintre cele două acțiuni.

De asemenea, inculpatul a nesocotit și dispozițiile art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, conform cărora "participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private", culpa sa fiind evidentă în producerea accidentului.

În concluzie, s-a reținut că probele administrate în cauză, care au un caracter cert, neechivoc, sunt apte pentru a crea convingerea că acuzația formulată împotriva inculpatului a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, conform art. 103 C. proc. pen.

Totodată, instanțele de fond și apel au reținut, în raport de probele de la dosar, culpa comună sau concurentă a victimei G., într-o proporție mai mare (60 %) decât culpa inculpatului A. (40%), în condițiile și circumstanțele relevate de cercetarea la fața locului și de rapoartele de expertiză întocmite în cauză, respectiv victima nu a adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum cu un autovehicul echipat cu anvelope necorespunzătoare și nu a menținut direcția de deplasare a autoturismului pe sensul său de mers, astfel încât să nu intre în proces de derapare și ulterior să pătrundă pe sensul opus. În acest fel au fost încălcate și de către victimă obligațiile legale ce revin participanților la trafic prevăzute de art. 35 alin. (1), art. 48, art. 49 alin. (1), art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

În susținerea recursului în casație, inculpatul prin apărător a invocat că fapta sa nu întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de ucidere din culpă, deoarece, pe de o parte, depășirea limitei legale de viteză nu a fost dovedită, dincolo de orice dubiu, iar pe de altă parte, chiar dacă s-ar prezuma că inculpatul a condus autoturismul cu depășirea vitezei legale, fără ca aceasta să fie determinată în concret, fapta nu ar fi prevăzută de legea penală, întrucât nu este îndeplinită cerința existenței unei legături de cauzalitate între nerespectarea dispozițiilor legale și decesul victimei.

Pentru a verifica dacă inculpatul A. a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situația de fapt stabilită de instanța de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv. În ipoteza în care situația de fapt reținută de instanța de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracțiunii, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, devin incidente dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. pen., uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Pornind de la aceste considerente de ordin teoretic, în analiza motivelor de recurs în casație, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A. constă în aceea că, în data de 25.11.2015, în jurul orei 12:00, a condus autotractorul marca x cu numărul de înmatriculare x, care tracta semiremorca-cisternă cu numărul de înmatriculare x, pe D.N.2 (E-85), în interiorul localității Pufești, județul Vrancea, pe direcția Focșani - Adjud, cu o viteză mult mai mare decât limita legal admisă de 40 km/oră, nu a putut opri ansamblul auto prin frânare și ocolire și a intrat în coliziune cu autoturismul marca x, cu numărul de înmatriculare x, condus de victima G. din direcția opusă (care în prealabil pierduse controlul direcției de deplasare și intrase într-o mișcare de rotire pe carosabil, pe contrasens), în urma impactului, cel de-al doilea conducător auto suferind leziuni traumatice cranio-cerebrale care au dus la decesul său.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, prin decizia recurată s-a reținut că elementul material constă în conducerea unui vehicul pe drumurile publice, prin încălcarea normelor legale care reglementează această activitate, respectiv dispozițiile art. 35, art. 48, art. 49 și art. 50 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, referitoare la adaptarea vitezei în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță și rularea cu viteză de maxim 40 km/oră în localitate (viteză legală maxim admisă) pentru autovehicule cu mase și/sau gabarite depășite ori care transportă produse periculoase, cu consecința producerii unui accident rutier care s-a soldat cu decesul unei persoane.

În condițiile în care prin motivele de recurs în casație, inculpatul A. contestă încălcarea normelor legale privind circulația pe drumurile publice, susținând, totodată, în esență, că fapta nu îi poate fi imputată, întrucât nu există o legătură de cauzalitate între nerespectarea dispozițiilor legale și decesul victimei, Înalta Curte constată că motivele invocate vizează, în concret, temeinicia deciziei penale recurate și nu chestiuni de legalitate.

Așadar, criticând decizia instanței de apel, susținerile recurentului inculpat tind, în realitate, la reanalizarea probelor și înlăturarea raționamentului care a condus la soluția de condamnare, practic, la o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac, nefiind reliefate aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație.

Concluzionând, raportat la cele expuse, Înalta Curte constată că fapta imputată inculpatului A., astfel cum au fost reținută în mod definitiv de instanța de apel, întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1171/A din 20 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în cuantum de 340 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1171/A din 20 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat în cuantum de 340 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2024.