ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 mai 2025

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 36 din 05 martie 2024, pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș, s-au dispus:

I. În temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere și s-a stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a pus în vedere inculpatului A. ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de probațiune București, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de probațiune București.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei Sector 6 sau Sector 5 București, pe o perioadă de 80 de zile lucrătoare

În baza art. 57 din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, s-a dispus ca punerea în executare a măsurilor de supraveghere și a obligațiilor stabilite de instanță să se realizeze de către Serviciul de probațiune București.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., respectiv asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse, dar și cu privire la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, constând în posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și consecutiv, executarea pedepsei inițial suspendate.

II. În baza art. 396 alin. (1) și (5) rap. la art. 16 lit. b) teza a I-a C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B., pentru săvârșirea infracțiunii de uciderea din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 19, 20 și 25 alin. (5) C. proc. pen. s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă, formulată de părțile civile C. și D., parte responsabilă civilmente fiind E.- prin lichidator judiciar CITR-Filiala Cluj, pentru inculpatul B..

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) și art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1381, art. 1385 și art. 1391 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de către părțile civile C. și D. și a fost obligat inculpatul A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. E. S.A. prin lichidatorul judiciar CITR Filiala Cluj S.P.R.L., în limita contractului de asigurare (polița de asigurare seria x nr. x emisă pentru perioada 13.01.2015-12.01.2016), la plata sumei de câte 150.000 de euro pentru fiecare parte civilă cu titlu de daune morale, respingând ca neîntemeiate restul pretențiilor solicitate.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, părțile civile C. și D., inculpatul A. și de partea responsabilă civilmente E.

Prin decizia penală nr. 801 din data de 13 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, părțile civile C. și D., inculpatul A. și de partea responsabilă civilmente E.- prin lichidator judiciar CITR-FILIALA CLUJ, împotriva sentinței penale nr. 36 din 05 martie 2024 pronunțată de Judecătoria Curtea de Argeș în dosarul nr. x/2020, intimat fiind inculpatul B..

A desființat, în parte sentința penală și rejudecând:

A înlăturat obligarea inculpatului A. la plata sumei de 1000 de RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 600 de RON reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală și 400 RON sunt aferente fazei de judecată în primă instanță)

A înlocuit serviciul de probațiune căruia i-a fost încredințată supravegherea executării măsurilor și obligațiilor pe durata termenului de supraveghere instituit în cazul inculpatului A., în sensul că acesta va fi Serviciul de probațiune Argeș, nu Serviciul de probațiune București.

A înlăturat dispoziția privind obligarea inculpatului A. la prestarea unei munci neremunerate în folosul Primăriei municipiului București Sector 6 ori Primăriei municipiului București Sector 5, urmând ca aceeași obligație să fie executată în folosul Primăriei municipiului Curtea de Argeș ori Primăriei comunei Albeștii de Argeș, entități din comunitate ce figurează în baza de date a serviciului de probațiune la data pronunțării prezentei.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a interzis inculpatului A., ca pedepse complementare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se vor executa, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data pronunțării prezentei decizii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), art. 67 C. pen. a interzis inculpatului A., ca pedepse accesorii: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se vor executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. pen., a obligat în solidar pe inculpatul A. cu partea responsabilă civilmente E.. S.A .- prin lichidator judiciar CITR-FILIALA CLUJ la plata sumei de 1000 de RON către stat cu titlul de cheltuieli judiciare (din care suma de 600 de RON reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală și 400 RON sunt aferente fazei de judecată în primă instanță) .

A înlăturat din sentință soluția de achitare dispusă față de inculpatul B., dispozițiile art. 19, art. 20 și 25 alin. (5) C. proc. pen. privind lăsarea nesoluționată a acțiunii civile promovate față de acesta precum și dispozițiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen. privind cheltuielile judiciare avansate în faza de urmărire penală.

În baza art. 192 alin. (2) din C. pen. cu aplicarea art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

În baza art. 91 din C. pen. a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispozițiilor art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Argeș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c)-e) se comunică Serviciului de Probațiune Argeș.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen. a impus inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat de serviciul de probațiune în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul Primăriei municipiului Curtea de Argeș ori Primăriei comunei Albeștii de Argeș, entități din comunitate ce figurează în baza de date a serviciului de probațiune la data pronunțării prezentei, pentru o perioadă de 60 de zile.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor impuse, neexecutării obligațiilor ce îi revin sau a săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. a interzis inculpatului B., ca pedepse complementare, dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani, care se vor executa, conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., de la data pronunțării prezentei decizii.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b), art. 67 C. pen. a interzis inculpatului B., ca pedepse accesorii: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se vor executa, conform art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 274 alin. (3) C. proc. pen., a obligat în solidar pe inculpatul B. cu partea responsabilă civilmente E.. S.A .- prin lichidator judiciar CITR-FILIALA CLUJ la plata sumei de 1000 de RON către stat cu titlul de cheltuieli judiciare (din care suma de 600 de RON reprezintă cheltuieli efectuate în faza de urmărire penală și 400 RON sunt aferente fazei de judecată în primă instanță) .

A înlăturat dispoziția de obligare a inculpatului A. în solidar cu partea responsabilă civilmente E. - prin lichidator judiciar CITR-FILIALA CLUJ, în limita contractului de asigurare (polița de asigurare seria x nr. x emisă pentru perioada 13.01.2015-12.01.2016), la plata de daune morale în cuntum de câte 150.000 euro față de fiecare parte civilă.

A reținut o culpă de 70 % pentru inculpatul A. și o culpă de 30 % pentru inculpatul B. în cauzarea decesului victimei F..

A admis în parte acțiunile civile promovate de părțile civile D. și C. și obligă în solidar pe inculpatul A., pe inculpatul B. și pe partea responsabilă civilmente E.. S.A .- prin lichidator judiciar CITR-FILIALA CLUJ la plata a câte 40.000 euro daune morale către fiecare parte civilă.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței care nu contravin prezentei.

Împotriva deciziei penale nr. 801/A din 13 septembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a declarat recurs în casație inculpatul A., la data de 08 octombrie 2024 (data plicului) și inculpatul B., la data de 17 octombrie 2024 (data plicului).

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 18 decembrie 2025, când s-a stabilit termen la data de 04 februarie 2025, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație formulată, inculpatul A. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

În esență, a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea deciziei penale atacate și, pe cale de consecință, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., precum și înlăturarea obligației de plată a daunelor morale către părțile civile.

Aspectele invocate de recurentul inculpat A. în cuprinsul cererii de recurs în casație, se circumscriu următoarelor chestiuni:

În cauză, a învederat că un prim aspect imputat incupatului A., medic ginecolog, constă în faptul că acesta nu ar fi efectuat o monitorizare continuă și eficientă a gravidei pe întreaga durată a sarcinii și nu i-ar fi dat indicații cu privire la efectuarea unor analize detaliate de sânge și a oricăror alte investigații, de natură să stabilească cu certitudine atât starea mamei cât și a bebelușului, cu atât mai mult cu cât între prima și a doua sarcină, partea civilă D. s-a infectat cu virusul hepatic B.

Or, în opinia inculpatului, neîndeplinirea acestei obligații este infirmată de documentele medicale prezentate organelor de urmărire penală și din care rezultă că a preluat pacienta în evidență încă din luna ianuarie 2016, atunci când aceasta s-a prezentat la Cabinetul Medical Individual din Pitești, comunicând medicului că este însărcinată, iar data ultimei menstruații ar fi fost 16.11.2015.

De asemenea, a arătat că raportat la examinarea cronologiei investigațiilor medicale efectuate, rezultă că medicul ginecolog a fost constant preocupat de evoluția sarcinii, dar și de starea generală a pacientei, iar numeroasele buletine de analiză pe care le-a prezentat organelor judiciare infirmă acuzația că acesta ar fi acționat în mod neglijent, omițând să dea gravidei indicația de a efectua analize medicale periodice.

În ceea ce privește reținerea faptului că în ziua de 20.07.2016, cu ocazia efectuării operației de cezariană, pacientei nu i-au mai fost efectuate analize de sânge și nici nu a fost examinată ecografic, a precizat că analizele de sânge recoltate din deget și din ureche sunt singurele investigații care se efectuează în ziua intervenției chirurgicale, iar cu privire la realizarea unei ecografii transvaginale la o femeie aflată în travaliu, aceasta nu doar că nu este utilă, dar este complet contraindicată.

Așadar, a susținut că raportat la conduita inculpatului A., în calitate de medic, începând cu data de 05.01.2016 și până la 20.07.2016, atunci când a efectuat intervenția de cezariană, inculpatul și-a îndeplinit în mod ireproșabil îndatoririle profesionale, a realizat o monitorizare continuă a pacientei sale, a îndrumat-o și către alt centru de imagistică, apreciat ca fiind dotat cu aparatură performantă și cu specialiști și a solicitat buletine de analiză lunar.

Un alt aspect imputat inculpatului constă în incapacitatea acestuia de a evalua în mod corect vârsta sarcinii, atât pe parcursul monitorizării pacientei, cât și data intervenției chirurgicale pentru extragerea fătului.

În acest context, a subliniat că din declarațiile tuturor medicilor audiați, precum și din ghidurile în raport de care se poate stabili starea de prematuritate, există două modalități de stabilire a vârstei unui produs de concepție, respectiv vârsta stabilită cronologic și vârsta stabilită biometric.

Vârsta cronologică se stabilește în raport de declarația gravidei, atunci când aceasta poate menționa data ultimei menstruații și este considerată ca având un caracter destul de relativ, întrucât criteriul este subiectiv, ține de memoria femeii însărcinate și de acuratețea datelor pe care aceasta le poate reține, la care se adaugă și faptul că este posibil ca un ciclu menstrual să apară și după momentul la care aceasta a rămas însărcinată.

Vârsta sarcinii stabilită biometric, este întotdeauna considerată ca având mai mare acuratețe, întrucât ea se bazează pe măsurători efectuate asupra fătului, respectiv lungime, greutate, circumferința craniului, lungimea oaselor femurale, indicatori obținuți cu ocazia examenelor ecografice.

Martorii audiați în cauză au precizat că în primele luni de sarcină, diferența dintre vârsta sarcinii stabilită cronologic și cea stabilită biometric este de 1-2 săptămâni, datorită dimensiunilor mici ale fătului. În lunile mari de sarcină, respectiv luna a 8-a și a 9-a, diferența dintre vârsta sarcinii stablită cronologic și cea stabilită biometric, crește în mod semnificativ, aceasta putând ajunge până la 4 săptămâni.

Referitor la modul în care a fost realizată această evaluare de către inculpatul A., a apreciat că aceasta a fost una corectă, iar data aproximativă a nașterii stabilită la începutul lunii august, respectiv 01.08-08.08.2016 era cea mai apropiată de vârsta biometrică a sarcinii.

Consemnările din foaia de observație clinică reprezintă un alt motiv de imputabilitate identificat de instanțe, întrucât în acest document este menționată vârsta sarcinii 39 săptămâni, fapt pe care inculpatul - medic ginecolog l-a comunicat și doctorului G., medic primar obstetrică ginecologie, dar și medicului neonatolog, B..

În ceea ce privește acuzația reținută în sarcina recurentului inculpat referitoare la faptul că ar fi procedat la efectuarea intervenției de cezariană asupra unei gravide care urma să nască în această modalitate un copil prematur, a învederat că prematuritatea nou născutului este descrisă în Ordinul Ministerului Sănătății (OMS) nr. 359/2012 la art. 2, dar și în ghidurile americane de obstetrică și ginecologie din 2011 și 2012.

Or, în speță, prematuritatea a fost menționată pentru prima dată de medicul anatomo-patolog, dr H., cu ocazia eliberării certificatului constatator al decesului copilului F.. Niciunul dintre medicii care au examinat copilul la Spitalul Municipal Curtea de Argeș și la Spitalul Județean Pitești nu a pus în discuție această situație, întrucât băiețelul era normoponderal, avea o conformație corespunzătoare unui copil născut la termen sub aspectul lungimii și greutății, o circumferință a craniului și a bustului, în acord cu aceea a unui copil născut la termen.

Medicul anatomo-patolog, potrivit mențiunilor din raportul de necropsie, a discutat cu părinții copilului din declarațiile cărora a ajuns la concluzia gestațională era de sub 37 săptămâni.

Constatările medicului anatomo-patolog sunt contrazise însă de cele ale medicilor neonatologi, dr. B., I. și J., care au susținut că micuțul era normal conformat pentru un nou-născut la termen, avea țesut adipos normal reprezentat, avea testiculele coborâte în scrot, prin urmare niciun moment nu s-a discutat cu ocazia preluării micuțului, că acesta s-ar afla în situația de prematuritate.

Concluzia ce se desprinde din analiza coroborată a declarațiilor martorilor, dar și a rezultatelor examenului anatomo-patologic realizat de dr. H., este aceea că nou-născutul nu era prematur, iar această concluzie a fost desprinsă din relatările subiective ale părinților și pe baza constatării unor situații care nu prezintă relevanță pentru stabilirea vârstei intrauterine a unui nou născut.

Un alt aspect imputat inculpatului este aceea că a recurs la efectuarea unei intervenții de cezariană care nu prezenta caracter de urgență, într-o unitate medicală de tip I B și care nu dispunea de dotările necesare care să garanteze cel mai ridicat standard de îngrijire al mamei și nou născutului.

Cele două rapoarte de expertiză medico-legale efectuate, primul dintre acestea la Laboratorul Interjudețean Argeș, cel de-al doilea la INML și contrazise de Comisia Superioară Medico-Legală, au stabilit că intervenția chirurgicală de cezariană trebuie făcută doar în situații extreme, atunci când există un risc vital pentru mamă sau nou născut, acordul mamei pentru realizarea acestei intervenții nu trebuie să reprezinte un îndemn pentru medicul ginecolog pentru a efectua această intervenție, iar nașterea normală trebuie să reprezinte regula, mai ales când este vorba de gravide tinere și care nu prezintă risc pentru astfel de naștere.

În acest sens, a arătat cu privire la decizia de a efectua intervenția de cezariană, recurentul inculpat a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în fața celor două instanțe că aceasta era absolut necesară pentru evitarea riscului infectării nou născutului cu virusul hepatic B.

A precizat că, monitorizând gravida, a constatat că analizele sale de sânge erau modificate, că avea valori crescute ale eritrocitelor și trombocitelor, prin urmare recomandarea ca nașterea să fie realizată prin cezariană a venit mult anterior datei de 20.07.2016 atunci când a efectuat intervenția.

Așadar, a subliniat că în cauză nu a fost vorba de o cezariană de urgență, ci de o cezariană de necesitate în interes fetal, iar hepatomegalia constatată la fătul decedat s-a datorat infectării în viața intrauterină cu virusul hepatic B, fapt pe care medicul ginecolog nu-l putea cunoaște, dar în reprezentarea sa, operația de cezariană reprezenta o modalitate de diminuare a riscului transmiterii, chiar dacă nu și de completă evitare a unei astfel de posibilități.

De asemenea, a mai precizat că instanțele de fond au reținut, sub aspectul acuzației, că inculpatul a efectuat intervenția cu încălcarea OMS nr. 310/2002, privind criteriile de ierarhizare a secțiilor de spital în specialitatea obstetrică ginecologie și neonatologie.

Potrivit acestui Ordin, există mai multe standarde de ierarhizare a secțiilor cu această specializare, spitalele municipale având capacitatea de a efectua operații cezariene in timpul programului obișnuit de lucru, pentru următoarele situații: uter cicatricial pe sarcină cu evoluția normală, bazine distocice, fără alte complicații asociate, prolabare de cordon ombilical, probă de travaliu negativă la gravidele cu distocii osoase, distocie de dilatație, fără alte complicații, asocierea unor factori de risc.

Or, intervenția de cezariană a fost efectuată în timpul programului de lucru și chiar dacă sarcina prezenta risc, nu era vorba de o situația clinică atât de complicată încât să fie necesar transferul gravidei la un spital județean sau la un spital clinic de urgență de tip universitar. Cezariana a fost realizată în condiții de perfectă siguranță, pacienta a cunoscut o refacere rapidă și toate comisiile medicale chemate să se pronunțe cu privire la modalitatea de efectuare a acestei operații, respectiv deschiderea abdomenului și a uterului, extragerea fătului, închiderea operației, suturarea și pansamentele, au concluzionat că toate acestea au fost realizate în mod ireproșabil.

În opinia recurentului inculpat, nu operația de cezariană în sine realizată la o unitate de tip I b a fost cauza decesului băiețelului, ci complicațiile post natale pe care le-a prezentat bebelușul. Medicul ginecolog nu avea niciun fel de motive să presupună că nou născutul ar putea prezenta disfuncții morfofuncționale, malformații ale unor organe interne, sindrom hemoragipar, deteresă respiratorie sau orice alte dificultăți de adaptare.

Concluzionând în legătură cu latura obiectivă a infracțiunii de ucidere din culpă, a arătat că pe seama inculpatului nu pot fi puse acțiuni sau inacțiuni de natură să genereze rezultatul letal, respectiv pierderea vieții nou-născutului.

Atributul principal al medicului ginecolog îl reprezintă monitorizarea gravidei pe durata sarcinii sau din momentul în care aceasta se prezintă pentru a fi luată în evidență, constatarea și evaluarea eventualelor riscuri care pot apărea pe durata sarcinii, indicarea efectuării unor analize de specialitate pentru a se constata posibile malformații ale fătului sau riscuri vitale privind pe acesta, cu decizii care aparțin în esență mamei gravide.

Sub aspectul laturii obiective a infracțiunii, astfel cum este descrisă la art. 192 alin. (2) C. pen., a evidențiat că a respectat toate dispozițiile legale și măsurile de prevedere pentru exercitarea profesiei de medic în specialitatea obstetrică ginecologie.

A arătat că niciuna dintre cele două instanțe nu a stabilit tipul culpei în care poate fi încadrată activitatea inculpatului, respectiv a unei culpe cu prevedere, având reprezentarea că nou născutul va deceda din diverse cauze, ori a unei simple neglijențe, în sensul în care medicul ar fi avut motive să presupună că bebelușul va muri, dar cu toate acestea nu și-a prefigurat niciun moment o astfel de eventualitate.

Chiar și omisiunea instanței de a preciza în ce constă concret latura subiectivă a infracțiunii, limitându-se la reluarea unor acțiuni care fac parte din latura obiectivă a faptei, conduce, în opinia recurentului inculpat la concluzia că medicul nu se află în situația reglementată de art. 192 alin. (2) C. pen. și a acționat fără nicio vinovăție.

Cu privire la acuzația că "nu a efectuat minimul de investigații înainte de a efectua operația de cezariană, iar evaluarea materno-fetală a fost sumară", a precizat că instanța nu stabilește în ce anume ar fi trebuit să constea examinarea mai riguroasă a gravidei în dimineața internării acesteia la Spitalul Municipal Curtea de Argeș și parametrii care s-ar fi putut modifica în raport de data de 12.07.2016 când investigațiile au fost realizate la o clinică specializată și cu un laborator evident mai bine dotat decât cel din cadrul Spitalului Curtea de Argeș.

Așadar, sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de ucidere din culpă a subliniat că instanțele, pe lângă faptul că nu au putut determina tipul culpei atribuite inculpatului, respectiv culpa cu prevedere sau neglijență, nu au indicat nici elementele de fapt pe baza cărora acesta ar fi trebuit să-și reprezinte rezultatul final al acțiunilor sale, respectiv moartea copilului.

Referitor la eventuale greșeli de tehnică și conduită medicală cu ocazia efectuări operației de cezariană, INML a răspuns că nu au existat astfel de greșeli, operația de cezariană nu era contraindicată la o pacientă cu infecție hepatică conform Ghidului clinic pentru obstetrică ginecologie aprobat prin OMS nr. 1524/2009, operația se recomandă potrivit aceluiași ordin pentru a reduce riscul de transmitere materno-fetală a virusului hepatic B, iar datele antropometrice ale copilului indicau o sarcină ajunsă la termen.

Or, examenele anatomo-patologice efectuate, precum și constatările medicilor neonatologi din cadrul Spitalului Județean Pitești, consolidate de datele de laborator obținute de la cele două unități medicale indică leucocitoza în cazul nou născutului, valoarea leucocitelor fiind de 21.000. Leucocitoza se datorează unei infecții intrauterine, dovadă fiind și analizele de laborator ale mamei efectuate pe întreaga durata a sarcinii, care au arătat un nivel crescut al leucocitelor, trombocitelor și eritrocitelor.

Această situație nu putea fi anticipată de medicul ginecolog, fiind doar constatată ulterior momentului nașterii prin investigații paraclinice.

Cel mai probabil infecția dobândită intrauterin a afectat majoritatea organelor interne, fiind de natură multiplă, respectiv pulmonară, cardiacă și meningo cerebrală, conform constatărilor la reexaminarea lamelor histopatologice realizate la Laboratorul de anatomie patologice Pitești. Cauza decesului nou-născutului a fost meningo-encefalita virală, posibil pneumonie interstițială și miocardită limfocitară.

Problemele fătului înainte de naștere fie pe cale naturală, fie prin operație cezariană nu puteau fi depistate nici în cadrul Spitalului Municipal Curtea de Argeș și nici în cadrul Spitalului Județean Pitești, în situația în care nașterea s-ar fi produs acolo, prin urmare rezultatul letal era inevitabil.

Cu privire la cauzele detresei respiratorii, martorii audiați au declarat că aceasta este de etiologie multiplă, că apare în situații destul de rare, că nu este o stare specifică nou născuților prematuri, ci poate surveni și la copii născuți la termen și cu greutate corporală mare, reprezentând o incapacitate a pulmonului de a se adapta la mediul de viața exterior.

Or, în cazul de față detresa respiratorie nu a fost cauza, ci efectul infecției generalizate pe care copilul a prezentat-o la naștere, s-a exteriorizat prima, dar ulterior, bacteria sau virusul cu care băiețelul s-a infectat în viața intrauterină a afectat în decurs de numai câteva ore toate organele interne și sistemele, cauza principală a morții fiind insufiența multiplă de organe si sisteme stabilită chiar de medicul anatomo-patolog de la Serviciul de Medicină Legală Argeș.

În ceea ce privește posibila legătură de cauzalitate între intervenția chirurgicală efectuată de medicul ginecolog la 20.07.2016 și decesul nou-născutului la 22.07.2016, prima expertiză medico legală a stabilit că o asemenea legătură ar exista, în timp ce raportul realizat la INML Mina Minovici infirmă o, astfel de legătură cauzală, constatând că bebelușul avea o pneumonie interstițială, meningo-encefalită virală, hepatomegalie, prin urmare o infecție dobândită în viața intrauterină. Cu ocazia efectuării examenului anatomo-patologic s-a costatat de asemenea insuficiență renală acută, stază sangvină capilară și miocardită limfocitară, toate acestea fiind consecința unei infecții virale sau bacteriene acute dobândite pe cale placentară.

Concluzionând în legătură cu posibilitatea identificării unui raport de cauzalitate între decesul nou născutului și operația de cezariană efectuată de recurentul inculpat A., a susținut că se poate constata pe baza aprecierilor formulate de toate cadrele medicale solicitate să exprime un punct de vedere, că o asemenea legătură nu există, iar decesul nou-născutului era iminent și s-a datorat unor cauze preexistente nașterii și fără nicio legătură cu intervenția de cezariană.

A apreciat că criteriile de individualizare a răspunderii civile sunt formale, întrucât culpa nu trebuie să aibă în vedere limita de asigurare pentru malpraxis ci, în cazul culpelor concurente, persoana căreia îi revine în cel mai înalt grad responsabilitatea producerii rezultatului socialmente negativ.

În opinia recurentului inculpat, se impune constatarea că întreaga stare de fapt nu este imputabilă medicului obstetrician, iar obligarea recurentului inculpat la plata despăgubirilor civile este total nejustificată.

În susținerea cererii de recurs în casație formulată, inculpatul B. a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală."

De asemenea, a susținut că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, situație pentru care, prin încălcarea dispozițiilor constituționale, art. 438 C. proc. pen. omite să o prevadă între cazurile de recurs în casație.

Cu privire la acest aspect, a înțeles să formuleze cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 438 C. proc. pen., cerere ce face obiectul dosarului nr. x/2020, cu termen la data de 04 februarie 2025.

În esență, a solicitat admiterea recursului în casație formulat, casarea deciziei penale atacate și,

- În principal, achitarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., cu consecința respingerii acțiunii civile;

- În subsidiar, încetarea procesului penal, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. raportat la art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

1.1.în speță lipsește situația premisă a infracțiunii de ucidere din culpă;

1.2.elementul material descris de instanța de apel nu poate conduce la reținerea unei infracțiuni potrivit C. pen. român;

1.3.instanța de apel a acordat o semnificație juridică greșită chestiunii de fapt privind legătura de cauzalitate.

- În ceea ce privește lipsa situației premisă din conținutul constitutiv al infracțiunii derivată din greșita stabilire a obligațiilor profesionale care îi reveneau inculpatului B..

A arătat că în cazul infracțiunilor care ridică problema răspunderii profesionale, existența unor anumite obligații cu caracter profesional are valoarea de situație premisă a infracțiunii.

Încălcarea unei obligații profesionale nu este, în cazul acestor infracțiuni doar element circumstanțial agravant din conținutul constitutiv al infracțiunii (care atrage doar reținerea formei calificate a infracțiunii), ci constituie și însăși situația premisă a infracțiunii, întrucât în lipsa unei atare obligații infracțiunea nu subzistă nici în forma ei simplă, neagravată; or, în cazul incriminărilor privind conduita profesională dacă se constată lipsa oricărei obligații profesionale care să fi fost încălcată se va reține că nu doar lipsa elementului de agravare, ci că fapta nu constituie infracțiune.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. pen., infracțiunea reținută în sarcina inculpatului B. are ca situație premisă existența unor obligații cu caracter profesional, cuprinse în dispoziții legale sau în vreun alt set de reguli aplicabile profesiei, elementul material al infracțiunii fiind reprezentat de neconcordanța dintre conduita reclamată de caz și cea identificată în concret - în esență, între ceea ce cazul reclama a se face și ceea ce inculpatul a făcut sau nu a făcut.

În acest context, a precizat că pentru a verifica dacă actul medical pe care l-a prestat constituie o faptă comisă cu încălcarea normelor de conduită profesională trebuie procedat întâi la stabilirea acelui standard profesional ideal care ar fi trebuit respectat în cauză și, ulterior, trebuie verificat dacă conduita inculpatului în concret a fost contrară unui atare standard.

Identificarea acelui set de reguli care constituie situația premisă a infracțiunii înseamnă a stabili obligațiile profesionale ale inculpatului, respectiv dacă este sau nu subiect al unei anume obligații juridice, ceea ce reprezintă o chestiune de drept, nu de fapt.

A precizat că existența sau inexistența unei astfel de obligații se stabilește prin raportare la datele faptice ale cauzei, astfel că a solicitat instanței de recurs în casație ca, pornind de la cele reținute în fapt de primele instanțe, să stabilească că nu îi reveneau acele obligații a căror neîndeplinire i se impută, că situația de fapt nu configura în privința sa acel raport juridic obligațional al cărui subiect de drept l-a considerat instanța.

În speță, instanța de apel a considerat (pag. 64 din decizie) că îi reveneau următoarele obligații:

• de a nu considera că detresa respiratorie poate fi tratată într-o unitate sanitară de nivel I, necompetentă,

• de a nu minimiza gravitatea evoluției stării de sănătate a pacientului,

• de a transfera mai devreme pacientul către o unitate sanitară de nivel superior.

În opinia recurentului inculpat, aceste trei obligații trebuie analizate împreună, întrucât de stabilirea diagnosticului depindea indicația de transfer al pacientului la unitatea medicală superioară.

În acest sens, a învederat că potrivit celor reținute cu caracter definitiv de Curtea de Apel Pitești, medicul ginecolog A. nu a stabilit în mod corect vârsta gestațională (pag. 63 din decizie), comunicând deci recurentul inculpat B., medic neonatolog o vârstă a sarcinii de 39 de săptămâni, ceea ce corespunde unui nou-născut la termen (potrivit art. 5.2 al Ghidului intitulat Determinarea vârstei de gestație la nou-născut - Ghidul 05/Revizia 1, Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie). De asemenea, nici greutatea pacientului la naștere (3200gr.) și nici vreun alt aspect nu erau de natură să sugereze vreunui medic neonatolog că nou-născutul ar fi prematur; de altfel, nici instanța de fond, nici cea de apel, nu au reținut în sarcina inculpatului că ar fi trebuit să își dea seama că pacientul a fost născut prematur.

În continuare, a apreciat că se impune a lămuri ce este detresa respiratorie a nou-născutului, pentru a stabili care este momentul la care ar fi trebuit realizat transferul în cauza de față, luându-se deci în considerare apariția acesteia la un copil născut la termen.

Potrivit Ghidului intitulat Determinarea vârstei de gestație la nou-născut - Ghidul 01/Revizia 1 (Anexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie), detresa respiratorie neonatală reprezintă "orice dificultate respiratorie întâlnită sub vârsta de 28 zile postnatal și care se exprimă clinic prin asocierea tahipnee, cianoză și semne de efort respirator".

Astfel, pentru a fi în prezența unui diagnostic de detresa respiratorie, se impune îndeplinirea cumulativă a acestor trei elemente.

Potrivit aceluiași ghid, tahipneea este "frecvența respiratorie mai mare de 60 respirații/minut", or, așa cum rezultă din fișa de observație a pacientului, nu a existat tahipnee la niciun moment, frecvența respiratorie (FR) fiind 40 în toată perioada în care pacientul a fost în grija recurentului inculpat B., respectiv la orele 9:45, 9,55, 12.05, 14-15» 1445 (momentul preluării pacientului pentru transport). Aceasta coincide unei frecvențe respiratorii normale, așa cum rezultă din Ghidul intitulat Reanimarea neonatală - Ghidul 05/Revizia 1 (Anexa nr. 5 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie):

"la nou-născut respirația eficientă trebuie sa fie amplă, fără efort al musculaturii toracice, cu frecvență constantă de 40-60 respirații/minut". Prin urmare, nu a existat tahipnee, ci frecvența respiratorie a fost normală pe toată durata internării la Spitalul Curtea de Argeș.

În ceea ce privește cianoza, fișa de observație a pacientului menționează la 12.05 și 14-15 "tentă cianotică". Această noțiune (care ar putea fi tradusă prin termenul "nuanță albăstruie") nu există în ghidurile medicale și nu poate avea valoarea unei veritabile cianoze, astfel cum este definită în Ghidul intitulat Alimentația enterală a nou-născutului la termen bolnav -Ghidul 09/Revizia 1 (Anexa nr. 9 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie) . Această tentă cianotică nu mai apare de altfel în fișa medicală de transfer interclinic (ora 14:45) și nici în foaia de observație clinică generală nr. 19119 a Spitalului județean Argeș (orele 17.01-21.00}. În mod evident, dacă ar fi fost vorba de o cianoză în sens medical, aceasta ar fi figurat în cele notate de spitalul care a preluat pacientul, unde starea acestuia s-a agravat. Prin urmare, nu a existat cianoză în sens medical, ci o ușoară nuanță albăstruie, sesizată de medicul neonatolog.

Cu privire la eventualele semne de efort respirator, a precizat că acestea au constat, în cazul de față, într-un geamăt apărut după naștere, definit ca respirația cu glota parțial închisă, are o semnificație clinică în cazul copiilor prematuri, astfel cum rezultă din Ghidul intitulat Managementul sindromului de detresă respiratorie prin deficit de surfactant - Ghidul 05/Revizia 1 (Anexa nr. 5 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie), fiind relevant pentru stabilirea sindromului de detresă respiratorie.

Acest sindrom de detresă respiratorie este definit în același Ghid în felul următor:

"Sindromul de detresă respiratorie prin deficit de surfactant (SDRDS) este o insuficiență pulmonară care debutează la sau imediat după naștere, fiind caracterizată clinic prin tahipnee (frecvență respiratorie peste 60 respirații/minut), dipnee (tiraj intercostaî, subcostal și retracții sternaîe), geamăt expirator și cianoză centrală cu debut în primele 4-6 ore de viață, cu atingerea maximă a severității până la 48 de ore de la naștere și rezoluție la supraviețuitori la 48-96 ore de viață" (în alte locuri din Ordin se face vorbire doar de sindrom de detresă respiratorie, manifestat prin tahipnee -frecvență respiratorie peste 60 respirații/minut).

În concluzie, a arătat că:

•a existat un semn de efort respirator, manifestat prin geamăt;

• geamătul nu are o semnificație particulară în cazul copiilor născuți la termen (așa cum recurentul inculpat a știut tot timpul că este pacientul F.);

· nu a existat, pe parcursul internării la Spitalul Curtea de Argeș, sindrom de detresă respiratorie, neexistând nici tahipnee, nici dipnee și nici cianoză centrală.

Așadar, a opinat în sensul că nu au existat cel puțin două dintre cele trei criterii cumulative pentru existența acesteia în sens medical (tahipnee și cianoză).

În continuare, a analizat situațiile în care se impune efectuarea transferului dintr-o maternitate de nivel Ib (cum era Spitalul Curtea de Argeș) către o unitate de nivel superior, observ ca în Tabelul 2. Criterii de transfer și categorii de nou-născuți care necesită transfer din Anexa 3. Regionalizarea asistenței neonatale și competențele unităților neonatale la Ghidul intitulat Echilibrarea nou-născutului pentru transport și transportul neonatal - Ghidul 06/Revizia 1 (Anexa nr. 6 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie), în situații de insuficiență respiratorie, transferul se efectuează în caz de:

a. sindrom de detresă respiratorie și complicații

b. aspirație de meconiu și complicații

c. pneumonie congenitală

d. alte cauze de detresă respiratorie necesitând ventilație mecanică

e. detresă respiratorie care nu răspunde la tratamentul efectuat, asociată cu una din următoarele condiții: cianoză, retracții musculare, apnee, stridor, respirații patologice

- gaspuri, respirație acidotică.

Or, în cauză, niciuna dintre aceste patologii nu a existat în cauza de față. Chiar dacă ar fi fost vorba de o detresă respiratorie, nu erau, până la momentul luării deciziei de transfer, indicații privind necesitatea ventilației mecanice, și nici vreuna dintre condițiile sus menționate. Mai mult decât atât, de la 12.05 până la 14.15, detresa respiratorie a fost ușor diminuată, ceea ce indica faptul că a răspuns la tratamentul efectuat.

A subliniat că nu orice detresă respiratorie trebuie tratată într-un spital de categoria II sau III, ci doar acelea care conduc la sindrom de detresă respiratorie, care necesită ventilație mecanică ori care nu răspunde la tratamentul efectuat, asociată cu una din condițiile de mai sus.

În acest context, a apreciat că nu avea obligația profesională de a iniția transferul în condițiile date și pe baza informațiilor pe care le-a avut la dispoziție. A învederat că situația ar fi fost alta, dacă ar fi știut că asistă la o naștere prematură, caz în care asocierea geamăt-prematuritate ar fi putut conduce la altă decizie medicală.

Toate aceste aspecte sunt legate de semnificația juridică a primelor două omisiuni reținute de instanța de apel privind faptul că a considerat că detresa respiratorie poate fi tratată într-un spital de nivel Ib și că a minimizat gravitatea evoluției cazului. Acestea au, desigur, efect și în ceea ce privește momentul la care s-a realizat transferul.

În ceea ce privește tardivitatea transferului, după cum se reține în decizia instanței de apel, potrivit art. 8.1. din Ghidul intitulat Echilibrarea nou-născutului pentru transport și transportul neonatal - Ghidul 06/Revizia 1 (Anexa nr. 6 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie), în cazul unui diagnostic care necesită un potențial transfer, spitalul solicitant trebuie să anunțe echipa de transport și spitalul solicitat în cel mai scurt timp posibil.

Or, a apreciat că în cauză nu se afla în prezența unui diagnostic care necesită un potențial transfer, aceasta fiind situația premisă a anunțării în cel mai scurt timp posibil. Detresă respiratorie indicată în foaia de observație nu era cea avută în vedere în sens medical de ghidurile sus indicate, nu condusese la sindrom de detresă respiratorie, nu necesita ventilație mecanică și răspunsese la tratamentul efectuat, nefiind asociată cu una din condițiile de mai sus.

Sub un alt aspect, dar tot cu referire la sintagma "în cel mai scurt timp posibil", înainte de realizarea efectivă a transferului (respectiv între orele 12:05-14:35 când a fost solicitat transferul), s-a asigurat că pacientul este pregătit pentru transport, a obținut acordul familiei și a pregătit documentele necesare. Aceasta era, la acel moment, practica medicală acceptată în toate maternitățile - întâi are loc pregătirea pacientului și completarea fișelor și apoi se realizează apelul pentru transfer. În caz contrar, ambulanța ar veni și ar aștepta 1-2 ore, fiind astfel mobilizate resurse importante care ar putea fi alocate altui caz urgent.

De asemenea, tardivitatea transferului se apreciază prin raportare la un interval de 12-24 ore potrivit Ghidul intitulat Echilibrarea nou-născutului pentru transport și transportul neonatal- Ghidul 06/Revizia 1 (Anexa nr. 6 îa Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie).

Așadar, în opinia recurentului inculpat B. nu îi reveneau obligațiile profesionale descrise de instanța de apel față de datele cunoscute (nou-născut la termen) și de simptomele pacientului.

În acest context, a subliniat că asupra acestor împrejurări de fapt lipsesc, de altfel, cu desăvârșire din decizia definitivă orice evaluări, orice considerente proprii ale instanței de apel. Astfel, instanța de apel s-a mărginit la unele aprecieri cu caracter general, de forma "detresă respiratorie, indiferent că apare la un prematur sau nu, este o afecțiune gravă, care necesită îngrijiri speciale".(pag. 62 din decizie) ori "cu referire la situația inculpatului B., curtea reține, pe baza rapoartelor de expertiză și a actelor medicale aflate la dosarul cauzei că, începând cu ora 09:55 acesta a descris în foaia de observație elemente sugestive pentru o suferință neonatală potențial severă - detresă respiratorie, care nu poate fi tratată într-o unitate sanitară de nivel Ib, cum este cazul Spitalului Municipal Curtea de Argeș (pag. 60 din decizie). Instanța de apel nu a analizat în vreun fel dacă a existat detresă respiratorie în sens medical și care erau situațiile în care exista indicația de transfer chiar în cazul existenței acesteia, întrucât, așa cum am văzut, nu orice detresă respiratorie necesită transfer.

1.2. Elementul material descris de instanța de apel nu poate conduce la reținerea unei infracțiuni potrivit C. pen. român - caz de achitare prevăzut la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Sub un prim aspect, a susținut că și în prezența unor simptome care să justifice transferul, acesta a fost făcut în cel mai scurt timp posibil, având în vedere necesitatea de pregătire-pre-transfer. Chiar în ipoteza unei patologii grave, care impune transfer, recomandarea de transfer este clar prevăzută în art. 1 alin. (3) din Ordinul nr. 1881/2006 privind ierarhizarea unităților spitalicești, a secțiilor și compartimentelor de obstetrică-ginecologie și neonatologie, potrivit căruia:

"(...) Pentru nou-născuții cu stare gravă la naștere, pentru care se impune transferul către o altă unitate sanitară spitalicească, se recomandă organizarea transferului în primele 24 de ore de viață."

În același sens, în art. 8.2.2 din Ghidul intitulat Echilibrarea nou-născutului pentru transport și transportul neonatal- Ghidul 06/Revizia 1 (Anexa nr. 6 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.232/2011 privind aprobarea ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea neonatologie), transferul tardiv este cel realizat "după 12-24 de ore de la diagnosticul pentru care este necesar