ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 28 octombrie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 930 din 28.11.2024 a Judecătoria Suceava, secția penală, pronunțată în dosarul nr. x/2021, printre altele, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 192 alin. (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. și art. 76 alin. (1) C. pen. și cu referire la art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) C. pen., ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii. În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., s-a impus inculpatului respectarea, pe durata termenului de supraveghere, a următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune Suceava, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existență. În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului obligația de a frecventa un program de reintegrare socială. În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului Suceava ori în cadrul D.G.A.SP.C. Suceava, pe o perioadă de 70 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen.., s-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 96 alin. (1) și (4) C. pen. referitoare la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere ori a obligațiilor impuse ori stabilite în sarcina sa, al săvârșirii unei noi infracțiuni pe parcursul termenului de supraveghere sau în cazul neachitării obligațiilor civile și cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 19 C. proc. pen.. coroborate cu art. 1349, art. 1357, art. 1371 și art. 1381 C. civ. și cu referire la art. 11 din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. - fiica victimei C. și, în consecință: a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. să îi achite suma de 310,62 RON, suma de 81 euro, suma de 568,66 lire cu titlul de daune materiale și suma de 90.000 RON cu titlul de daune morale, la aceasta din urmă adăugându-se dobânda legală penalizatoare de la 28.12.2016 și până la data plății efective; a fost obligată partea responsabilă civilmente E. S.A. să îi achite suma de 181,19 RON, suma de 47,25 euro și suma de 331,72 lire cu titlul de daune materiale și suma de 52.500 RON cu titlul de daune morale, la aceasta din urmă adăugându-se dobânda legală penalizatoare de la 28.12.2016 și până la data plății efective.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 19 C. proc. pen.. coroborate cu art. 1349, art. 1357, art. 1371 și art. 1381 C. civ. și cu referire la art. 11 din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă F. - nepoata victimei C. și, în consecință: a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. să îi achite suma de 829,24 RON cu titlul de daune materiale și suma de 90.000 cu titlul de daune morale, la aceasta din urmă adăugându-se dobânda legală penalizatoare de la 28.12.2016 și până la data plății efective; a fost obligată partea responsabilă civilmente E. S.A. să îi achite suma de 483,72 RON cu titlul de daune materiale și suma de 52.500 RON cu titlul de daune morale, la aceasta din urmă adăugându-se dobânda legală penalizatoare de la 28.12.2016 și până la data plății efective.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 19 C. proc. pen.. coroborate cu art. 1349, art. 1357, art. 1371 și art. 1381 C. civ. și cu referire la art. 11 din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. - fiica victimei C. și, în consecință: a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. să îi achite suma de 15.000 euro cu titlul de daune morale; a fost obligată partea responsabilă civilmente E. S.A. să îi achite suma de 8.700 euro cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 19 C. proc. pen.. coroborate cu art. 1349, art. 1357, art. 1371 și art. 1381 C. civ. și cu referire la art. 11 din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă H. - fiica victimei I. și, în consecință: a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. să îi achite suma de 18.085,2 euro cu titlul de daune morale; a fost obligată partea responsabilă civilmente E. S.A. să îi achite suma de 10.549,7 euro cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 19 C. proc. pen.. coroborate cu art. 1349, art. 1357, art. 1371 și art. 1381 C. civ. și cu referire la art. 11 din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă J. - fiul victimei I. și, în consecință: a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. să îi achite suma de 18.085,2 euro cu titlul de daune morale; a fost obligată partea resppnsabilă civilmente E. S.A. să îi achite suma de 10.549,7 euro cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 19 C. proc. pen.. coroborate cu art. 1349, art. 1357, art. 1371 și art. 1381 C. civ. și cu referire la art. 11 din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă K. - nepotul victimei I. și, în consecință: a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. să îi achite suma de 6.000 euro cu titlul de daune morale; a fost obligată partea responsabilă civilmente E. S.A. să îi achite suma de 3.500 euro cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 397 alin. (1) și art. 19 C. proc. pen.. coroborate cu art. 1349, art. 1357, art. 1371 și art. 1381 C. civ. și cu referire la art. 11 din Legea nr. 132/2017 a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă L. - nepoata victimei I. și, în consecință: a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. să îi achite suma de 6.000 euro cu titlul de daune morale; a fost obligată partea responsabilă civilmente E. S.A. să îi achite suma de 3.500 euro cu titlul de daune morale.

În temeiul art. 20 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., au fost respinse, ca tardive, cererile privind acordarea dobânzii legale penalizatoare, formulate de părțile civile G., H., K., J., L..

Au fost respinse celelalte pretenții civile, ca neîntemeiate.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. D. S.A. să achite părții civile B. suma de 16.347 RON și părții civile F. suma de 1.013,54 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

În temeiul art. 276 alin. (1) C. proc. pen.. a fost obligată partea responsabilă civilmente E. S.A. să achite părții civile B. suma de 9.535,75 RON și părții civile F. suma de 591,23 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 852 din 25 iulie 2025 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze penale cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021, printre altele, a fost respinsă cererea inculpatului A. de restituire a autoturismului implicat în accident.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 930 din data de 28.11.2024 a Judecătoriei Suceava.

Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel a declarat recurs în casație inculpatul A. la data de 03 septembrie 2025 .

Prin motivele formulate, invocând cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., recurentul inculpat A. a arătat că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea prev. de art. 192 alin. (2) și (3) C. pen., reținându-se în sarcina sa o culpă în ceea ce privește accidentul din 28.12.2016, în jurul orelor 10:20, când, în timp ce M. conducea autoturismul de pe raza municipiului Suceava, județul Suceava, a schimbat direcția de deplasare fără să se asigure în mod corespunzător, ocazie cu care recurentul l-a acroșat cu autoturismul condus de el din sensul opus de mers, cu o viteză peste limita legală.

Recurentul a învederat că, în cauză, au fost întocmite două expertize tehnice, prima fiind efectuată de un expert judiciar, iar cea de a doua de INEC Iași. Ambele expertize, separat de stabilirea dinamicii producerii accidentului, au concluzionat că recurentul nu putea evita accidentul decât în condițiile în care ar fi circulat cu 50 km/h.

În raport cu această constatare, recurentul a apreciat că atât sentința penală, cât și decizia pronunțată în cauză sunt nelegale, condamnarea sa fiind dispusă în contradicție cu constatările expertizei tehnice INEC Iași, conform căreia, pentru a evita accidentul rutier, trebuia să circule cu viteza de 37 km/h. Față de circumstanțele producerii accidentului și probele administrate, recurentul a susținut că se poate concluziona că a încălcat dispozițiile art. 49 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002, în sensul că a condus autoturismul cu o viteză peste limita legală.

Concluzia este aceea că dacă ar fi circulat cu viteza de 50 km/h, viteza legală admisă pe respectivul sector de drum, accidentul nu putea fi evitat, astfel că decesul victimelor s-ar fi produs și în ipoteza în care ar fi avut o conduită licită, respectând regulile de circulație.

S-a arătat că există două condiții principale care ar putea avea legătura cu rezultatul produs, respectiv conducerea de către recurent a autoturismului cu viteza ce depășește limita legala pe sectorul de drum și efectuarea virajului de către M. fără să se asigure în prealabil. Eliminând ipotetic prima condiție, respectiv depășirea de către recurent a limitei de viteză maxim admise pe sectorul de drum unde s-a produs accidentul, rezultatul tot s-ar fi produs, câtă vreme în cazul unei viteze de 50 km/h astfel cum reține expertiza INEC Iași, impactul dintre cele două autoturisme s-ar fi produs. Dacă s-ar proceda ipotetic la eliminarea celei de-a doua cauze, constând în efectuarea virajului de către M., impactul dintre autoturismul condus de recurent și cel condus de M. nu s-ar fi produs,

În aceste condiții, recurentul a susținut că nu i se poate imputa că nu a condus autoturismul cu o viteză sub limita legală pentru a evita producerea accidentului rutier întrucât chiar și în condițiile în care ar fi circulat cu viteza de 49 km/h - ipotetic, impactul ar fi avut loc.

În acest context, recurentul a apreciat că fapta pentru care a fost trimis în judecată nu este prevăzută de legea penală, sens în care a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și pronunțarea unei soluții de achitare.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și părților. Intimatul M. a depus concluzii scrise, solicitând respingerea recursului în casație.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 01 octombrie 2025. În cauză s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilității cererii, în procedura prevăzută de art. 440 C. proc. pen.., la termenul din 28 octombrie 2025.

Potrivit raportului întocmit de magistratul asistent cererea de recurs în casație apare ca fiind inadmisibilă, criticile formulate de recurentul inculpat neputând fi circumscrise cazului de casare invocat (art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen..).

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte reține următoarele:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, care poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între respectarea principiului legalității, pe de o parte și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârii definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea căii extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, la calitatea procesuală activă și la cazurile de casare.

În conformitate cu prevederile art. 440 alin. (1) și (2) C. proc. pen.., "(1) Admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format din un judecător, după depunerea raportului magistratului-asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită, fără citarea părților și fără participarea procurorului. (2) Dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație."

Din examinarea dispozițiilor legale anterior enunțate rezultă că recursul în casație este supus unei verificări prealabile judecării în fond a acestuia, privind admisibilitatea în principiu a cererii.

În această etapă procesuală, sunt examinate condițiile de admitere în principiu a recursului în casație, care rezultă din dispozițiile art. 434, art. 435, art. 436 și art. 438 C. proc. pen.. Astfel, se verifică dacă hotărârea atacată este susceptibilă de recurs în casație, dacă cererea de recurs în casație a fost formulată în termenul prevăzut de lege și de o persoană care are calitate procesuală activă, dacă cererea este motivată sau are conținutul prevăzut de lege, dacă sunt invocate și motivate cazurile de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen.. și dacă procurorul sau partea a mai formulat anterior vreo cerere de recurs în casație.

Instanța constată că decizia penală nr. 852 din data de 25 iulie 2025 a Curții de Apel Suceava, secția penală si pentru cauze cu minori (dosarul nr. x/2021), a fost pronunțată în apel și poate fi atacată cu recurs în casație, fiind respectate dispozițiile art. 434 alin. (1) și (2) C. proc. pen.. Deopotrivă, se constată că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului prevăzut de art. 435 C. proc. pen.. și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.. Referitor la condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., s-a indicat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Înalta Curte reține că invocarea formală a unui caz de casare prevăzut de lege, deși necesară, nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație. În etapa admisibilității în principiu se verifică și aparenta corespondență între motivele susținute și cazurile de casare în care acestea au fost încadrate.

În privința cazului de casare reglementat de prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., se observă că acesta nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată neputând fi cenzurate în nici un fel. Pot fi circumscrise cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. doar criticile referitoare la lipsa incriminării, precum și cele referitoare la lipsa elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva laturii obiective, criticile vizând latura subiectivă neputând fi cenzurate prin cazul de casare invocat. Astfel, acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie din cauza dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv).

În condițiile în care nu se critică situația de fapt, ci se solicită doar o verificare în drept a acesteia, motivul de recurs poate fi analizat din perspectiva cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Cu privire la acest caz de casare, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

În esență, făcând trimitere la probele administrate în cauză, recurentul inculpat A. a susținut că soluția de condamnare a fost dispusă în contradicție cu constatările expertizei tehnice INEC Iași, conform căreia, pentru a evita accidentul rutier, trebuia să circule cu viteza de 37 km/h. Recurentul a susținut că există două condiții principale care ar putea avea legătura cu rezultatul produs, respectiv conducerea autoturismului său cu viteza ce depășește limita legala pe sectorul de drum și efectuarea virajului de către M. fără să se asigure în prealabil. Eliminând ipotetic prima condiție, respectiv depășirea de către recurent a limitei de viteză maxim admise pe sectorul de drum unde s-a produs accidentul, rezultatul tot s-ar fi produs, câtă vreme în cazul unei viteze de 50 km/h, astfel cum reține expertiza INEC Iași, impactul dintre cele două autoturisme s-ar fi produs. Dacă s-ar proceda ipotetic la eliminarea celei de-a doua cauze, constând în efectuarea virajului de către M., impactul dintre autoturismul condus de recurent și cel condus de M. nu s-ar fi produs.

Cu toate că recurentul a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu este prevăzută de legea penală, se observă că acesta solicită, de fapt, o rejudecare a cauzei, prin reaprecierea și cenzurarea probelor (expertiza tehnică INEC Iași), cu consecința configurării unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele inferioare și intrată în puterea lucrului judecat.

Analiza de legalitate a instanței de recurs în casație nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii reglementate de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Pe calea recursului în casație nu pot fi invocate și, corespunzător, nu pot fi analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție orice încălcări ale legii, ci numai cele indicate expres de legiuitor.

Înalta Curte subliniază, în acest context, că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptelor sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fiind, însă, obligatoriu ca toate verificările realizate în calea extraordinară de atac să se raporteze exclusiv la situația factuală deja stabilită de instanța de apel, aceasta având un caracter definitiv.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 852 din data de 25 iulie 2025 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

În conformitate cu dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 852 din data de 25 iulie 2025 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 octombrie 2025.