ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 13 noiembrie 2024

Deliberând asupra cererilor de recurs în casație formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente B. S.A., în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 226 din 27 februarie 2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Târgu-Mureș, în esență, în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., a condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen.

În temeiul art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare sub supraveghere și s-a stabilit în condițiile art. 92 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, care va curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., s-a pus în vedere inculpatului A. ca pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de probațiune Mureș, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c)-e) din C. pen. să fie comunicate Serviciului de Probațiune Mureș.

În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus obligarea inculpatului A. ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Administrației Serelor, Parcurilor și Zonelor Verzi din municipiul Târgu Mureș, județul Mureș sau în cadrul Primăriei municipiului Târgu Mureș, județul Mureș.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. coroborat cu art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 din C. pen., respectiv asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse, dar și cu privire la consecințele săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere, constând în posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei și consecutiv, executarea pedepsei inițial suspendate.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. coroborat cu art. 25 din C. proc. pen. raportat la art. 20 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. pen., s-a respins, ca fiind tardivă, cererea de constituire de parte civilă formulată de părțile civile C. și D., sub aspectul daunelor materiale solicitate.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 19 alin. (1), alin. (2) și alin. (5) și art. 25 din C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1373, art. 1381, art. 1385 și art. 1391 din C. civ., s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată în cauză de către părțile civile C. și D. și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente E. S.A., în limita contractului de asigurare, dar și în solidar cu partea responsabilă civilmente B. S.A., iar aceasta din urmă în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. F. S.A. prin lichidatorul judiciar G.., în limita contractului de asigurare, la plata sumei de câte 250.000 de euro pentru fiecare parte civilă cu titlu de daune morale, respingând, ca neîntemeiate, restul pretențiilor solicitate.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. coroborat cu art. 404 alin. (4) lit. e) din C. proc. pen. și art. 398 din C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2862 de RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 1472 de RON reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazei de urmărire penală și suma de 1210 RON reprezentând cheltuieli judiciare aferente fazelor de cameră preliminară și judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, în fapt și în drept, că fapta inculpatului A. care, în perioada 1 octombrie 2014 - 3 martie 2015, în calitate de medic primar obstetrică ginecologie, a urmărit și monitorizat sarcina numitei D. în cadrul B. S.A. și a diagnosticat în mod eronat sarcina ca fiind "Sarcină 34 săptămâni, retard de creștere intrauterină, în observație", în realitate diagnosticul fiind " Sarcină 31 - 32 săptămâni", fapt ce a condus la neinternarea la data de 02.03.2015 a gravidei într-o unitate sanitară publică de nivel II sau III cu secție de terapie intensivă neonatală, expunând astfel nou-născutul prematur H. la riscul tratamentului incomplet pentru sindromul de detresă respiratorie, aspect care a condus la moartea nou-născutului la data de 4 martie 2015, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpatul A., părțile civile D. și C. și părțile responsabile civilmente B., F. - prin lichidator judiciar I. - filiala Cluj și S.C. E. S.A..

Prin decizia penală nr. 84/A din data de 16 februarie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate pe latura penală a cauzei, de către inculpatul A., părțile responsabile civilmente B. S.A., E. S.A., S.C. F. S.A. prin lichidatorul judiciar G.. împotriva sentinței penale nr. 226/27 februarie 2023 pronunțate de Judecătoria Târgu-Mureș, în dosarul nr. x/2021 și, în consecință:

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și, în rejudecare:

În baza 396 alin. (6) din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate în latura penală a cauzei de părțile civile D. și C. împotriva sentinței penale nr. 226/27 februarie 2023 pronunțate de Judecătoria Târgu-Mureș, în dosarul nr. x/2021.

S-au menținut restul dispozițiilor hotărârii penale atacate compatibile cu prezenta decizie.

Împotriva deciziei penale nr. 84/A din data de 16 februarie 2024, pronunțate în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, au formulat recurs în casație inculpatul A. și partea responsabilă civilmente B. S.A.

În esență, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. coroborat cu art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. - inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală și în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În temeiul dispozițiilor art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a solicitat instanței să constate admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație întrucât cererea îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434 - 438 din C. proc. pen.

Pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza întâi din C. proc. pen., a solicitat să se dispună admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și achitarea sa față de acuzația de ucidere din culpă.

A arătat că, în jurisprudența instanței supreme s-a statuat asupra incidenței cazului de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inclusiv în situația în care față de inculpat a fost dispusă o soluție de încetare a procesului penal în apel, acesta solicitând pe calea recursului în casație pronunțarea unei soluții de achitare.

A susținut că, deși instanța de apel a reținut vinovăția sa în privința nefericitului deces al nou născutei H., starea de fapt reținută de aceeași instanță în cuprinsul hotărârii recurate ar fi trebuit să conducă instanța la concluzia că fapta imputată acestuia nu este tipică sub aspectul raportului de cauzalitate.

A arătat că, în analiza raportului de cauzalitate, instanța de fond s-a raportat preponderent la teoria imputării obiective a rezultatului, însă a aplicat în mod greșit criteriile acesteia, aspect pe care apărarea 1-a evidențiat în fața instanței de apel. Practic, ceea ce s-a criticat nu a fost recurgerea la această metodă de rezolvare a problemei raportului de cauzalitate, ci modalitatea în care a fost pusă în practică teoria aleasă.

De-a lungul procesului penal, apărarea a considerat că organele judiciare ar trebui să tranșeze problematica raportului de cauzalitate în conformitate cu teoria imputării obiective a rezultatului și nu pentru că aceasta este teoria promovată în doctrina de specialitate de școala de drept de la Cluj (pag. 39 din decizia recurată), ci pentru că aceasta răspunde cel mai bine nevoilor actuale, fiind îmbrățișată într-o mulțime de sisteme de drept europene, precum cele german, elvețian, spaniol sau portughez.

Instanța de apel a concluzionat că pentru rezolvarea problematicii raportului de cauzalitate ar trebui să se raporteze la teoria echivalenței condițiilor. În ciuda reproșurilor prezentate în decizia instanței de apel, în opinia apărării, recurgerea la o astfel de metodă este complet depășită în stadiul actual al științei dreptului penal. În cazul teoriei echivalenței condițiilor, are valoare de cauză orice acțiune sau inacțiune anterioară în absența căreia rezultatul nu s-ar fi produs. Pentru a determina cauza sau cauzele, se recurge la eliminarea ipotetică a câte uneia dintre posibilele cauze pentru a se vedea dacă în absența ei rezultatul ar fi survenit.

Privind problematica din această perspectivă, conduita imputată nu joacă un rol caracteristic, nu constituie o contribuție esențială. Eventuala determinare greșită a vârstei gestaționale pe perioada sarcinii în contextul în care nașterea a intervenit, iar nou născutul a avut o adaptare bună la mediul extrauterin, potrivit experienței generale și a celei specifice în materie medicală, nu conduce la decesul nou născutului și nu îl determină în mod obișnuit. Conform instanței de apel, ulterior estimării greșite a vârstei gestaționale pe perioada sarcinii, care ar fi fost realizată de inculpat, apare estimarea greșită a vârstei sarcinii din momentul internării părții civile D. în vederea nașterii, apoi intervine determinarea greșită a vârstei gestaționale la care s-a născut H., efectuată de personalul din secția de neonatologie, coroborată cu nedepistarea problemelor medicale de care suferea și apoi intervine temporizarea transferului nou născutei la o unitate medicală superioară.

Verificând care din conduitele prezentate anterior au jucat un rol caracteristic și reprezintă o condiție esențială la producerea nefericitului deces al nou născutei H., a arătat că este mai mult decât evident că acțiunea din momentul internării și acțiunile ulterioare nașterii joacă un astfel de rol. Determinarea greșită a vârstei gestaționale (și nu estimarea ca în cazul inculpatului A.), diagnosticarea greșită și aplicarea unui tratament greșit unui nou născut și temporizarea transferului într-o unitate medicală superioară, ceea ce nu mai era în competența, atribuțiile și nici sub controlul său, are ca și consecință mai mult decât firească, decesul.

În aceste condiții, a considerat că, din structura infracțiunii de ucidere din culpă imputată inculpatului, lipsește raportul de cauzalitate, motiv pentru care se impune admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și achitarea acestuia în raport de acuzația de ucidere din culpă.

Prin cererea de recurs în casație formulată de partea responsabilă civilmente B. S.A. s-a solicitat admiterea în principiu a recursului în casație raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. - fapta nu este prevăzută de legea penală, casarea deciziei mai sus indicate și pronunțarea unei hotărâri de achitare a inculpatului A., în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. pentru fapta de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen., soluție care va avea consecințe și asupra laturii civile a cauzei, în ceea ce o privește.

A susținut că, în prezenta speță, criticile aduse hotărârii pronunțate de instanța de apel vizează tocmai faptul că nu există o corespondență deplină între conduita materială imputată inculpatului prin actul de acuzare și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Așa cum s-a arătat pe larg în motivele scrise depuse la dosar, raportat la starea de fapt reținută, a arătat că rezultă fără niciun dubiu că:

- Diagnosticarea nu a fost eronată, nu se poate stabili cu certitudine că "în realitate sarcina era la momentul respectiv 31-32 săptămâni" și nu 34 săptămâni, în luna februarie;

- Stabilirea în luna februarie a unei vârste gestaționale (eronată sau corectă) nu putea expune nou născutul în luna martie, după ce a fost preluat de neonatologi, unui tratament incomplet pentru sindromul de detresă respiratorie, neexistând nicio legătură de cauzalitate între vârsta gestațională și posibilitatea sau nu a stabilirii diagnosticului;

- Sindromul de detresă respiratorie cu deficit de sulfactant poate apărea și la prematuri și la nou născuți la termen;

- B., spital privat acreditat și autorizat, avea secție de terapie intensivă neonatală, chiar dacă nu era clasificat ca fiind de grad 3,2 sau 1, asemenea spitalelor publice;

- Internarea în orice maternitate ar fi avut loc, și indiferent de vârsta de gestație stabilă, nu putea produce decesul, acesta fiind datorat detresei respiratorii cu deficit de sulfactant, ceea ce NU a fost diagnosticat nici de medicul neonatolog care a preluat nou născutul, dar nu a fost stabilit diagnosticul (deși se putea stabili și aplica tratamentul corespunzător) nici de neonatologul de la Spitalul Județean Mureș (spital de grad 3) care a preluat nou născutul și l-a avut sub supraveghere încă aproape 12 ore înainte de deces.

A susținut că decizia de a stabili vârsta gestațională la data de 5 februarie 2015 ca fiind 34 de săptămâni nu a fost o decizie bazată pe o greșită interpretare, sau o eroare, ci bazată pe criterii obiective, respectiv măsurători ecografice pentru estimarea vârstei gestationale după criteriile DBP, susținută de vasta literatură de specialitate, precum și de criteriul subiectiv comunicat de către persoanele vătămate- data ultimei menstruații.

A arătat că indiferent de vârsta (eronată sau nu) stabilită de către medicul gineco-obstretician, este în sarcina neonatologului să stabilească vârsta gestațională a nou-născutului pe baza criteriilor din Ghidul neonatologilor. Această vârstă e mult mai precisă, având în vedere că neonatologul vede efectiv nou-născutul și îi poate testa reflexele, spre deosebire de ginecolog care vede doar ecografic, efectuează măsurători fără a avea alte posibilități de evaluare.

A susținut că, raportat la starea nou-născutului la momentul nașterii, la adaptarea bună a acesteia la viața extrauterină în primele minute și la faptul că degradarea stării de sănătate a avut loc la mai multe ore după aceasta, decesul intervenind la 24 de ore (moment la care se afla de aproape 12 ore deja la Spitalul Județean) din cauza unei afecțiuni care a apărut la mai multe ore după naștere, nu există nici cel mai mic dubiu cu privire la faptul că internarea la B. a pacientei nu a avut nicio repercusiune asupra tratamentului aplicat de neonatologi. Astfel că, indiferent de locul unde ar fi avut loc nașterea, s-a apreciat că s-ar fi aplicat același tratament.

A învederat că, stabilirea (eronată sau nu) a vârstei gestaționale de către medicul ginecolog nu putea expune nou născutul la riscul tratamentului incomplet pentru sindromul de detresă respiratorie. Sindromul de detresă respiratorie putea fi prezent indiferent de vârsta de gestație, prin urmare neonatologul putea să ia în calcul acest sindrom chiar și în cazul unui nou născut la termen. Neonatologul stabilește diagnosticul și tratamentul aplicat raportat la starea de sănătate și patologia nou-născutului, și nicidecum raportat la vârsta gestațională (și cu atât mai puțin la cea stabilită de ginecolog, nu de neonatolog). Prin urmare, o stabilire eronată a vârstei gestaționale NU se poate repercuta în conduita medicală ulterioară a neonatologului, NU poate expune nou-născutul la riscul unui tratament incomplet pentru detresă respiratorie.

A susținut că decesul nou născutului s-a datorat detresei respiratorii prin deficit de sulfactant. Detresa respitratorie cu deficit de sulfactant poate apărea atât la nou născuți prematuri, cât și la nou născuți la termen (ghidul Managementul sindromului de detresa respiratorie prin deficit de surfactant ghid clinic pentru neonatologie 2010, pag 9, punctul 5.1). Indiferent deci dacă la 5 februarie 2015 (momentul la care se referă rechizitoriul ca fiind acțiunea culpabilă a inculpatului) fătul era de 31-32 de săptămâni (ultima menstruație 1 iulie 2014- deci la naștere avea 35 de săptămâni) sau era de 34 de săptămâni (ultima menstruație, așa cum a declarat și pacienta - 16 iunie 2014, deci la naștere ar fi avut 37 de săptănâni), stabilirea acestei vârste gestaționale nu a influențat conduita medicală, nu a împiedicat posibilitatea stabilirii diagnosticului corect de neonatologi și aplicarea tratamentului corespunzător și nu a condus nici direct și nici indirect la decesul nou-născutului.

Prin urmare, s-a apreciat că reiese fără niciun dubiu că inculpatul A. nu a săvârșit nicio acțiune care ar fi fost aptă să producă (direct sau indirect) rezultatul decesului, ceea ce face ca fapta să nu fie tipică, lipsind legătura de cauzalitate și impunându-se soluția de achitare, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen.

La dosar au fost transmise concluzii scrise de către:

- partea responsabilă civilmente S.C. F. S.A. prin lichidatorul judiciar G.., care a solicitat admiterea celor două recursuri formulate.

- părțile civile D. și C. și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, care au solicitat respingerea recursurilor declarate.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente B. S.A., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, iar cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., prevede că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte poate analiza dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată corespund tiparului obiectiv de incriminare al infracțiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului A..

În sarcina inculpatului a fost reținută comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art. 192 alin. (2) din C. pen., potrivit căreia:, Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni."

Înalta Curte constată că este necesară în limitele controlului judiciar permis de recursul în casație examinarea situației premise pentru reținerea infracțiunii de ucidere din culpă constând în faptul că recurentului inculpat A. îi revenea exclusiv în sarcina, în exercitarea profesiei de medic, obligația de stabilire a diagnosticului și tratamentul corespunzător de supraveghere și monitorizare a pacientei D., cât și a legăturii de cauzalitate între elementul material al laturii obiective a infracțiunii de ucidere din culpă (în calitate de medic primar obstetrică ginecologie, a urmărit și monitorizat sarcina numitei D. în cadrul B. S.A. și a diagnosticat în mod eronat sarcina) și rezultatul produs (moartea nou-născutului).

Instanța de apel cu autoritate de lucru judecat a constatat că inculpatul nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de supraveghere, din punct de vedere medical (operarea cu două date ale ultimei menstruații, o dată cea comunicată de pacientă și de 4 ori cea calculată de inculpat personal, inconsecvența în această privință, lipsa unor evidențe privind pacienta, modificarea vârstei sarcinii din registru) și a reținut "caracterul insuficient al măsurilor pe care el le-a luat pentru a stabili diagnosticul . . . . . . . . . .Estimarea vârstei sarcinii din data de 05.02.2015 a fost eronată, la această dată fiind formulat diagnosticul "sarcină 34 săptămâni" posibil prin suprascrierea diagnosticului inițial de "sarcină 31-32 săptămâni"... "între conduita medicală și deces există legătură de cauzalitate, întrucât estimarea eronată a vârstei sarcinii a avut drept consecință neinternarea gravidei într-o unitate de nivelul II sau III, lipsa temporizării nașterii, lipsa administrării de Dexametazonă, precum și întârzierea aplicării terapiei intensive complexe adresată detresei respiratorii prin temporizarea transferului, toate acestea acționând în sensul pierderii unei șanse de supraviețuire . . . . . . . . . .Conduita obstetricală corectă în acest caz ar fi fost de temporizare a nașterii prin tocoliză, administrare de Dexametazonă în vederea maturizării pulmonare fetale, precum și antibioterapie profilactică."

Sub aspectul elementului material al laturii obiective a infracțiunii de ucidere din culpă, instanța de apel a reținut că inculpatul A., în perioada 1 octombrie 2014 - 3 martie 2015, în calitate de medic primar obstetrică ginecologie, a urmărit și monitorizat sarcina numitei D. în cadrul B. S.A. și a diagnosticat în mod eronat sarcina ca fiind "Sarcină 34 săptămâni, retard de creștere intrauterină, în observație", în realitate diagnosticul fiind " Sarcină 31 - 32 săptămâni", fapt ce a condus la neinternarea la data de 02.03.2015 a gravidei într-o unitate sanitară publică de nivel II sau III cu secție de terapie intensivă neonatală, expunând astfel nou-născutul prematur H. la riscul tratamentului incomplet pentru sindromul de detresă respiratorie, prin neinternarea gravidei într-o maternitate de nivelul II sau III cu secție de terapie intensivă neonatală, aspect care a condus la moartea nou-născutului, la data de 4 martie 2015.

De asemenea, instanța de apel a apreciat că "estimarea vârstei gestaționale de către medicul obstetrician a influențat în mod cert evaluarea neonatologului, fiind de altfel și criteriu în stabilirea vârstei gestaționale . . . . . . . . . . Stabilirea vârstei gestaționale de 37 de săptămâni a fost stabilită incorect în cadrul secției de Neonatologie (B. - s.n.) posibil prin preluarea vârstei stabilită de către obstetrician și fără a aplica scorul de maturare FinnStrom, consecința fiind temporizarea transferului nou-născutului … cu consecințe implicite asupra șansei de supraviețuire... un nou-născut prematur, cu vârsta gestațională 34-35 săptămâni trebuie transferat în unități clasificate de gradul II sau III . . . . . . . . . .se impunea transferul nou-născutului imediat după naștere."

Înalta Curte constată astfel că, în sarcina inculpatului, în mod legal și temeinic s-a reținut o încălcare a obligațiilor profesionale de supraveghere/monitorizare a sarcinii privind stabilirea unui diagnostic și a unei conduite terapeutice optime de corelare a tuturor datelor clinice, paraclinice, imagistice, de laborator și evolutive, avute la dispoziție.

În acord cu argumentele instanței de apel, Înalta Curte, în recurs în casație, reține că elementul material al laturii obiective a infracțiunii de ucidere din culpă este pe deplin dovedită, la fel și situația premisă, reprezentată de existența obligațiilor profesionale asociate actului medical în sarcina subiectului activ calificat al infracțiunii, și anume, medic.

Înalta Curte reține că instanța de apel a avut în vedere, de asemenea, conduita medicală a medicului/medicilor neonatologi de la clinica B. și a medicului ginecolog de la aceeași clinică (martora J.) de a stabili vârsta gestațională, respectiv vârsta nou-născutului și prin folosirea unor scoruri de maturare, cu precizarea că acestea urmează a fi analizate doar în măsura în care ar fi fost apte sa întrerupă legătura de cauzalitate ca urmare a nerespectării unor dispoziții legale sau a unor măsuri de prevedere pentru exercițiul profesiei de medic, cu referire strict la activitatea inculpatului A., susceptibile de a angaja răspunderea penală.

În consecință, se reține în sarcina inculpatului o conduită medicală constând în esență în eroare de diagnostic (greșita determinare a vârstei nou-născutului care impunea temporizarea nașterii și nu stimularea uterine în vederea declanșării travaliului, înlesnind crearea unui risc pentru viața acestuia, diminuându-i șansa de supraviețuire și favorizând acțiunile ulterioare ale medicilor) care în coroborare cu omisiunea de a transfera pacientul, în timp util, la o unitate specializată a contribuit la rezultatul produs și anume, decesul nou-născutului.

Instanța de apel a subliniat astfel conduita superficială a inculpatului în activitatea de supraveghere/monitorizare a pacientei D., fiind evidențiată printr-o primă contradicție în data de 10.11.2014, între diagnosticul menționat de inculpat în registrul de consultații respectiv " III G II P. Sarcină 21 săptămâni" și cel menționat pe raportul de ecografie fetală, și anume" III G II P. Sarcină 19 săptămâni în evoluție." Contradicțiile au continuat și la consultul cu numărul 3, când medicul ginecolog în registrul de consultații a trecut "III G II P. Sarcină 24 săptămâni", iar diagnosticul menționat în raportul de ecografie fetală a fost "III G II P. Sarcină 25 săptămâni în evoluție". La consultul cu numărul 4, examenul ecograf a evidențiat o vârstă a sarcinii de 31 săptămâni și o zi, iar inculpatul a consemnat în registru diagnosticul de "III G IIIP Sarcină 34 săptămâni . . . . . . . . . .". La consultul din 26.02.2015, s-a menționat de către medicul primar obstetrică-ginecologie A. diagnosticul principal de:

"III G III P Sarcină 37 săptămâni.." și diagnosticul secundar de:

"În observație retard de creștere intrauterină", fiind luată în calcul data de 12.06.2014, ca dată a ultimei menstruații, diferită de cea reținută la consultațiile anterioare, respectiv 01.07.2014, observându-se discrepanța între diagnosticul stabilit efectiv de către medicul ginecolog și diagnosticul rezultat în urma ecografiei fetale cu privire la vârsta sarcinii, respectiv 34 săptămâni și 2 zile, care concordă cu data ultimei menstruații indicată la primele controale.

Din perspectiva raportului de cauzalitate, element specific laturii obiective și care intră în obiectul controlului judiciar ce poate fi exercitat în cadrul recursului în casație, contrar susținerilor recurentului inculpat A., Înalta Curte reține că examinarea acestuia se impune a fi efectuată prin prisma criteriilor impuse de teoria echivalenței condițiilor consacrată atât de doctrină, cât și de jurisprudență.

În acord cu argumentele expuse prin decizia recurată, Înalta Curte reține că acțiunile imputate inculpatului au avut un rol determinant în producerea lanțului cauzal care a condus la rezultatul socialmente periculos, constituind inclusiv premisa pe care s-au întemeiat o parte din acțiunile și conduita medicală a celorlalte persoane care au fost implicate în actul medical.

Deși aparent întemeiate, susținerile recurentului inculpat A., în sensul că o culpă semnificativă reținută celorlalte cadre medicale ale căror acțiuni sau omisiuni s-au succedat, Înalta Curte reține, pe de-o parte, că acestea nu au format obiectul judecății, astfel încât nu este posibilă examinarea acestora în cadrul procesual dat, iar, pe de altă parte, că aceste acțiuni nu au fost de natură să înlăture antecedența cauzală a actului medical îndeplinit de recurentul inculpat, fiind în mod corect reținută existența raportului de cauzalitate.

Deși a fost dovedită implicarea inculpatului în activitatea infracțională, se constată că după trecerea unui anumit interval de timp de la data săvârșirii faptelor sancționate penal, raportul juridic penal este stins ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, se constată că este legală și temeinică soluția instanței de apel sub aspectul laturii penale pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) din C. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., privind încetarea procesului penal (termenul de prescripție a răspunderii penale fiind de 8 ani și raportat la intervalul 02.03.2015- 03.03.2015, acesta era împlinit la pronunțării deciziei atacate, din data de 16.02.2024).

Raportat la fapta ilicită dedusă judecății, chiar dacă nu mai poate constitui temei al tragerii la răspundere penală, potrivit art. 25 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., cu reținerea deciziei nr. 586/2016 a Curții Constituționale a României, instanța de apel este obligată a se pronunța asupra acțiunii civile în ipoteza constatării intervenirii prescripției răspunderii penale.

Asupra soluției pronunțate pe latură civilă, Înalta Curte consideră că, în mod legal și temeinic, instanța de apel a procedat la soluționarea acțiunii civile formulate în procesul penal de către părțile civile D. și C. și a dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente B. S.A., pentru prejudiciul cauzat părților civile, având în vedere că la data săvârșirii faptei inculpatul își desfășura activitatea în cadrul acestei unități, în calitate de colaborator/prestator de servicii, în interesul și folosind baza materială pusă la dispoziție de această instituție.

Celelalte susțineri formulate de recurentul inculpat A. și de partea responsabilă civilmente B. S.A., prin intermediul recursului în casație de față, în sensul că inculpatul nu se face vinovat de săvârșirea faptei imputate, precum și referirile la probatoriul administrat și starea de fapt reținută, nu pot fi examinate de instanța de casație în această procedură. Alte referiri care se regăsesc și în cererea de recurs în casație a părții responsabile civilmente B. S.A., în sensul că stabilirea greșită a vârstei gestaționale nu a influențat conduita medicală, nu a împiedicat posibilitatea stabilirii diagnosticului corect de neonatologi și aplicarea tratamentului corespunzător și nu a condus nici direct și nici indirect la decesul nou-născutului, au fost examinate deja prin prisma întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, în cauză s-a dovedit existența faptei, a unor norme sau proceduri încălcate de către inculpat, sub aspectul elementului material specific laturii obiective a infracțiunii, existența legăturii de cauzalitate cu rezultatul produs, precum și existența laturii subiective.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casație formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente B. S.A. împotriva deciziei penale nr. 84/A din data de 16 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. va obliga recurentul inculpat și recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, cererile de recurs în casație formulate de inculpatul A. și partea responsabilă civilmente B. S.A. împotriva deciziei penale nr. 84/A din data de 16 februarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2021.

Obligă recurentul inculpat și recurenta parte responsabilă civilmente la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2024.