ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 19 martie 2025

Deliberând asupra admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație formulate de recurentul inculpat A., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 56 din data de 07.06.2024 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Lehliu Gară - Județul Călărași, în baza art. 192 alin. (2) cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) rap. la art. 76 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) C. proc. pen.., l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 4 (patru) luni pentru infracțiunea de ucidere din culpă.

În baza art. 91 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispozițiilor art. 92 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) s-au comunicat Serviciului de Probațiune București.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus inculpatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul prestând o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Sector 4 sau în cadrul Direcției Piețe și Gestionare Activități Comerciale Sector 4, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. C. pen., a atras atenția inculpatului asupra conduitei sale viitoare și a consecințelor la care se expune dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere, respectiv asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. referitoare la revocarea suspendării și executarea pedepsei.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de părțile civile B., C. și minorul D., reprezentat legal de B..

A obligat partea responsabilă civilmente (asigurător) E. S.A. (în faliment) prin lichidator judiciar F. la plata următoarelor sume:

- către partea civilă B. (soția victimei) a sumei de 40.000 euro cu titlu de daune morale (reprezentând 50% din valoarea prejudiciului, având în vedere culpa concurentă, egală, a inculpatului și a victimei în producerea accidentului), precum și la plata dobânzii legale de la data de 16.06.2020 la data plății;

- către părțile civile C. (fiica victimei) și D. (fiul victimei) a câte 50.000 euro pentru fiecare - echivalentul în RON la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale (reprezentând 50% din valoarea prejudiciului, având în vedere culpa concurentă, egală, a inculpatului și a victimei în producerea accidentului), precum și la plata dobânzii legale de la data de 16.06.2020 la data plății;

A admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență București și a obligat partea responsabilă civilmente (asigurător) E. S.A. (în faliment) prin lichidator judiciar F. la plata sumei de 39.990,78 RON către această parte civilă, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu victima G. (reprezentând 50% din valoarea prejudiciului, având în vedere culpa concurentă, egală, a inculpatului și a victimei în producerea accidentului), precum și dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data externării victimei - 16.06.2020 și până la data achitării integrale a debitului.

A luat act că părțile civile B., C. și D. și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli judiciare pe cale separată.

În baza art. 273 alin. (1) și (5) C. proc. pen.., cheltuielile de transport aferente deplasării la instanță a expertului H. din cadrul I. în cuantum de 155,87 RON, s-au suportat de stat din fondul cheltuielilor judiciare special alocat.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 700 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia nr. 1617/A din 13.12.2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, între altele, a fost respins, ca nefondat, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., apelul formulat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 56 din data de 07.06.2024 pronunțate de Judecătoria Lehliu Gară - Județul Călărași, în dosarul penal nr. x/2023

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat apelantul la plata sumei de 400 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., la data de 15 ianuarie 2025, indicând cazul de casare prevăzut de cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În esență, recurentul a susținut că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în condițiile în care instanțele de fond au extins noțiunea de "manevră de viraj" și la perioada de semnalizare a intenției de a vira, prin această interpretare nelegală a textelor de lege ajungându-se la condamnarea sa, în condițiile în care ceea ce a cauzat căderea motociclistului de pe motocicletă și, implicit, decesul acestuia a fost observarea semnalizării intenției de a vira (acțiune care nu intră în conținutul noțiunii de «manevră de viraj» și care nu constituie abatere de normele rutiere sau vreo altă încălcare a legii) și nu manevra de viraj în sine (în sens restrâns), manevră care, atunci când s-a efectuat, ulterior semnalizării, nu a avut și nici nu mai putea avea o relevanță cauzală, căderea motociclistului producându-se deja anterior.

A susținut că, în concert, condamnarea sa a fost dispusă în contextul în care s-a reținut că a efectuat o manevră de viraj la stânga, cu încălcarea art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 rep. Astfel, a criticat faptul că instanța de apel a inclus în conținutul «manevrei de viraj» și perioada premergătoare acesteia, respectiv semnalizarea intenției de a efectua respectiva manevră, perioadă în care, potrivit probelor administrate în prezenta cauză, s-a produs, în mod efectiv, căderea motociclistului de pe vehiculul pe care-l conducea.

Pe baza acestei extinderi a noțiunii de «manevră de viraj» instanța a dispus condamnarea pentru o faptă care nu este tipică infracțiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., în condițiile în care, dacă aceste noțiuni sunt diferite (manevra de viraj, respectiv semnalizarea), atunci nu manevra de viraj a cauzat accidentul și decesul victimei, ci semnalizarea intenției de a efectua această manevră, acțiune tardiv observată de către motociclist, împrejurare care atrage incidența art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen.

A solicitat ca instanța de recurs în casație să examineze aspectele ce rezultă din probele administrate în cauză, respectiv faptul că frânarea bruscă a motocicletei nu s-a produs din cauza efectuării efective a virajului la stânga, ci în perioada semnalizării acestei intenții, care nu face parte din manevra virajului, precum și faptul că motociclistul a acționat sistemul de frânare înainte ca inculpatul să efectuez o manevră efectivă de virare și în timp ce nu ieșise de pe banda pe care se deplasa.

În aceste condiții, recurentul a susținut că a fost condamnat pe fondul unei greșite interpretări a normelor legale, prin includerea perioadei semnalizării intenției de a efectua o manevră în manevra însăși.

A mai arătat că, pe baza probelor administrate în cauză (raportul întocmit de expertul INEC) a rezultat că în momentul observării semnalelor luminoase ce arătau intenția sa de vira la stânga, motocicleta se afla cu 54,92 metri de locul impactului, iar mașina pe care o conducea se afla cu 14,45 metri înainte de același loc de impact. Așadar, singurul aspect pe care putea să-l constate motociclistul în acel moment era semnalizarea intenției de a vira și, nicidecum, manevra de viraj în sine.

Ca atare, a considerat recurentul că actul care a declanșat lanțul cauzal care a dus la decesul victimei este semnalizarea intenției de a vira, act care nu face parte din manevra efectivă a virajului (pentru care a fost condamnat) și nu reprezintă nicio încălcare a legii.

A reiterat că, față de concluziile tehnico-științifice formulate în cauză, este evident că semnalizarea intenției de a vira a fost acțiunea care a generat conduita motociclistului (mai precis, observarea semnalizării), fapt care a dus la o reacție bruscă și la căderea sa de pe motocicletă. Or, această acțiune nu face parte din manevra virajului, nefiind o schimbare a direcției de mers. Pentru acest motiv, a susținut că fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat nu este prevăzută de legea penală, manevra virajului neincluzând și perioada premergătoare, de semnalizare a intenției de a efectua respectiva manevră, perioadă în care s-a produs acțiunea care a declanșat lanțul cauzal ce a dus la decesul motociclistului.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, intimatelor părți civile, precum și intimate parte responsabilă civilmente .

La data de 11.02.2025 intimatele părți civile B., D. și C. au depus concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursului în casație. În esență, au susținut că recurentul nu a prezentat critici de nelegalitate a deciziei recurate, ci a solicitat reinterpretarea probelor administrate în cauză ori a dispozițiilor legale în baza cărora a fost condamnat.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 28.02.2025, sub numărul x/2023.

Verificând exclusiv condițiile de admisibilitate, în conformitate cu dispozițiile art. 440 C. proc. pen.., Înalta Curte constată că cererea de recurs în casație formulată de recurentul A. nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 434-art. 438 C. proc. pen.., pentru următoarele considerente:

Recursul în casație constituie o cale extraordinară de atac, de anulare, ce poate fi exercitată împotriva deciziilor penale definitive pronunțate de curțile de apel și de Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel, pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege.

Pentru a se asigura un just echilibru între principiul legalității, pe de o parte, și respectarea autorității de lucru judecat a hotărârilor definitive și a principiului securității raporturilor juridice, pe de altă parte, legiuitorul a limitat sfera hotărârilor judecătorești ce pot fi atacate cu recurs în casație și a stabilit anumite condiții pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac referitoare la termenul în care poate fi declarată, calitatea procesuală activă, conținutul cererii și cazurile de casare.

Cu alte cuvinte, pentru a fi admisibilă în principiu, cererea de recurs în casație trebuie să îndeplinească cumulativ cerințele privind natura hotărârii atacate, termenul de declarare a căii extraordinare de atac, calitatea părții care o exercită, precum și condițiile legate de formă și fond. Această concluzie rezultă și din dispozițiile art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., potrivit cărora cererea de recurs în casație va fi respinsă, prin încheiere definitivă, dacă nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 din același cod.

Examinând cererea de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. sub aspectul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, Înalta Curte constată că, în conformitate cu art. 434 C. proc. pen.., a fost atacată cu recurs în casație decizia nr. 1617/A din 13.12.2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția II Penală, ca instanță de apel.

Deopotrivă, se constată că recursul în casație a fost promovat, în termen legal, având în vedere că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost comunicată inculpatului la domiciliul său, în data de 17.12.2024, respectiv la data de 18.12.2024 (comunicare efectuată la sediul avocatului ales), conform dovezilor aflate la dosar Curte, iar recursul în casație a fost formulat la data de 15.01.2025.

Se mai notează că A. având calitatea de inculpat în cursul procesului în fond și apel, se numără printre titularii acestei căi extraordinare de atac, enumerați în cuprinsul art. 436 alin. (1) C. proc. pen.. Totodată, este îndeplinită și condiția prevăzută de art. 436 alin. (6) C. proc. pen.., având în vedere că inculpatul a declarat apel în cauză, care a fost respins ca nefondat.

De asemenea, cererea de recurs în casație întrunește condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen.., întrucât cuprinde numele și prenumele, domiciliul recurentului A., hotărârea care se atacă, iar cererea poartă semnătura avocatului, care a redactat cererea de recurs în casație și care a atașat împuternicirea avocațială nr. x din 14.01.2025.

Analizând, în continuare, cererea de recurs în casație, în ceea ce privește condiția cumulativă prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., se constată că recurentul inculpat a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., însă aceasta nu este suficientă pentru declararea ca admisibilă a cererii de recurs în casație, fiind necesar a se prezente motive care să-l susțină, cel puțin în aparență.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., potrivit căruia hotărârea este supusă casării dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracțiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere decât cea penală, după caz, civilă, contravențională, materială sau disciplinară), cât și situația în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.

În atare condiții, se observă că, pe calea recursului în casație recurentul inculpat a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., însă argumentele prezentate, prin care se solicită, în esență, reinterpretarea probatoriului pe baza căreia să se reține o altă situație de fapt decât cea reținut că instanța de apel nu se circumscriu nici măcar în aparență acestuia și nici unui alt caz de casare prevăzut expres și limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin motivele de recurs formulate, în realitate, recurentul critică situația de fapt reținută de instanța de apel, cu titlu definitiv, susținând că, pe baza probelor științifice administrate în cauză (raportul de expertiză și raportul expertului parte) a rezultat că reacția și conduita motociclistului (victima) s-a produs în perioada în care recurentul doar semnaliza, iar nu efectua manevra de viraj.

Înalta Curte constată că instanța de apel, a reținut sub aspectul situație de fapt că:

"(...) inculpatul a condus pe DN3, pe direcția Brănești - Fundulea autoturismul în zona km 30+500 m, pe un sector de drum drept, a unui trafic redus și a unor condiții bune de timp și vizibilitate, fără a se asigura corespunzător că din față și din spate nu circulă alte vehicule; ca atare, în mod corect a reținut instanța de fond că inculpatul nu a respectat dispozițiile art. 54 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, a executat un viraj la stânga cu intenția de a se încadra pe un drum lateral, context în care autoturismul a fost impactat în partea din spate de motocicleta condusă în direcția Brănești-Fundulea de către numitul G. (în condițiile efectuării de acesta a unei manevre de depășire prin încălcarea disp. art. 118 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 1391/2006), accidentul având ca urmare imediată decesul motociclistului.

(...)producerea evenimentului rutier a fost cauzată de efectuarea unei manevre de virare la stânga de către inculpatul A., conducătorul autoturismului pe o traiectorie de intersectare cu cea a motocicletei, astfel cum reiese din concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. x/29.07.2022 (aflat la filele x d.u.p)".

Raportat la cele reținute, cu titlu definitiv, de instanța de apel, Înalta Curte subliniază că finalitatea recursului în casație nu este aceea de a supune cauza penală unei noi judecăți, în vederea remedierii greșitei aprecieri a faptei sau inexactei stabiliri a împrejurărilor în care a fost comisă, ci de a repara un aspect de nelegalitate constând în condamnarea inculpatului pentru fapte care nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, verificare ce se raportează exclusiv la situația de fapt stabilită, cu titlu definitiv, de instanța de apel.

Prin urmare, întrucât motivele prezentate de recurent prin care contestă baza factuală reținută în cauză nu pot fi examinate prin prisma cazului de casare indicat expres - art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.. și nici a altui caz de casare dintre cele reglementate limitativ de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., cerința prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., nu este îndeplinită.

Înalta Curte reiterează că invocarea formală a unui caz de casare nu este susceptibilă de a conduce, în mod automat, la constatarea admisibilității recursului în casație, argumentele prezentate de recurentul inculpat trebuind să aibă aptitudinea, cel puțin la nivel teoretic, de a pune în discuție verificarea pe fond a căii de atac extraordinare formulate, situație ce nu se regăsește în cauza de față.

Pentru considerentele expuse, nefiind întrunite cumulativ condițiile prevăzute de lege, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen.., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1617/A din 13 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1617/A din 13 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 martie 2025.