ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului în casație formulat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 570/A din 17 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 250, din data de 07.04.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Sector 3 București a hotărât următoarele: în baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. achitarea inculpatei A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 338 alin. (2) C. pen., cu incidența art. 75 alin. (2) lit. b) și 76 alin. .(1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 1 an și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia-fapta din 09.12.2015.

În baza art. 91 C. pen., suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 1 an și 4 luni de închisoare aplicată inculpatei, pe un termen de supraveghere de 2 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., ca pe durata termenului de supraveghere, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen., că pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. se comunică de către inculpată Serviciului de Probațiune București.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. a) C. pen., a impus inculpatei obligația de a frecventa un curs de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a impus inculpatei obligația de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile la Arhiepiscopia Bucureștilor sau la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Protecția a Copilului Sector III.

A atras atenția asupra dispozițiilor art. 93 alin. (5) C. pen. și cu privire la dispozițiile art. 96 din C. pen., privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și anume dacă pe parcursul termenului de încercare, cu rea-credință, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligațiile impuse, sau în situația săvârșirii unei noi infracțiuni, instanța va revoca suspendarea și va dispune executarea pedepsei.

A constatat că nu există constituire de parte civilă în procesul penal.

Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București și inculpata A..

Prin decizia penală nr. 570/A din 17 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București împotriva sentinței penale nr. 250/07.01.2022 a Judecătoriei Sectorului 3 București, pronunțate în dosarul nr. x/2020.

Astfel, a fost desființată, în parte, sentința penală apelată și rejudecând în fond:

În temeiul art. 192 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. cu referire la art. 38 alin. (1) C. pen. a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare la care s-a adăugat o treime din pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani 5 luni și 10 zile închisoare.

S-a majorat termenul de supraveghere de la 2 ani închisoare la 3 ani închisoare, termen stabilit în condițiile art. 92 C. pen.

De asemenea, au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-intimată-inculpată A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Curtea de Apel a reținut că faptele pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 192 alin. (1), (2) C. pen. și art. 338 alin. (2) C. pen., constând în aceea că la data de 9 decembrie 2015, în jurul orei 17:15, aceasta a condus autoturismul x cu nr. de înmatriculare x în București, pe Bd. x, dinspre intersecția pasajul Mărășești spre intersecția cu Bd. x și, în zona situată în dreptul Bibliotecii Naționale, la aproximativ 126 de metri față de intrarea în intersecția Bd. x cu Bd. x, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere și dispozițiilor legale privind conducerea unui autoturism pe un drum public (art. 35 alin. (1) și art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002) a lovit din culpă, cu autoturismul menționat, victima B., aflată în traversarea Bd. x, producându-i acesteia vătămări ce au condus la decesul ei în aceeași zi, la locul accidentului și, în urma frânării autoturismului de către inculpată, acesta oprindu-se după impactul cu corpul victimei în zona carosabilului.

De asemenea, s-a mai reținut că inculpata a modificat starea locului producerii accidentului de circulație, întrucât a repus în mișcare autoturismul din locul în care se oprise în urma impactului cu corpul victimei și 1-a condus spre intersecția cu Bd. x și spre dreapta, în afara celor două benzi ale sensului de mers, în zona destinată parcării aflată pe partea dreaptă a drumului, oprindu-1 oblic față de bordură, la aproximativ 105, 5 metri (măsurați până la colțul dreapta spate al autoturismului) de intrarea în intersecția Bd. x cu Bd. x, această modificare a stării locului fiind efectuată fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

Hotărârea din apel a fost comunicată inculpatei, la data de 22 martie 2023, la cabinetul avocatului ales, iar la data de 30 martie 2023, personal, la sediul instanței, astfel că data până la care inculpata avea posibilitatea să declare recurs în casație este 22 aprilie 2023, inclusiv.

Împotriva deciziei instanței de apel, la data de 20 aprilie 2023, inculpata, prin apărător ales, avocat C., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, în temeiul art. 433 si urm. C. proc. pen., a formulat recurs în casație, invocând cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., cu argumentarea că faptele pentru care a fost condamnată, nu sunt prevăzute de legea penală.

Astfel, referitor la infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., inculpata a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, sub aspect obiectiv, neexistând, de asemenea, nici legătura de cauzalitate între acțiunile sale și rezultatul produs.

Cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (2) C. pen. s-a apreciat că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii, întrucât, în esență, ar fi incidentă regula in dubio pro reo.

Cererea de recurs în casație a fost comunicată tuturor participanților, iar până la expirarea termenul de 10 zile, prevăzut de art. 439 alin. (2) C. proc. pen., nu au fost depuse concluzii scrise.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 15 mai 2023, iar la înaintarea dosarului în calea de atac, procedura de comunicare a recursului în casație era îndeplinită.

La data de 13 iunie 2023 a fost întocmit raportul de magistratul-asistent.

Verificând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casație formulate de inculpata A., Înalta Curte a constatat că sunt îndeplinite condițiile numai în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 192 alin. (1), (2) C. pen., în raport cu cazul de casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., nu și cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 338 alin. (2) C. pen., motiv pentru care a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație la Completul nr. 2, în compunere de 3 judecători, cu termen de judecată la data de 5 septembrie 2023.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Efectuând demersul analitic în aceste coordonate de principiu și în raport cu situația de fapt, astfel cum aceasta a fost stabilită în mod definitiv de către instanța de apel, Înalta Curte constată că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de în baza art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., situație în care recursul în casație promovat de recurenta inculpată este nefondat.

Astfel, instanța de apel a reținut ca situație de fapt, că inculpata A., la data de 9 decembrie 2015, în jurul orei 17:15, a condus autoturismul x cu nr. de înmatriculare x în București, pe Bd. x, dinspre intersecția pasajul Mărășești spre intersecția cu Bd. x și, în zona situată în dreptul Bibliotecii Naționale, la aproximativ 126 de metri față de intrarea în intersecția Bd. x cu Bd. x, ca urmare a nerespectării măsurilor de prevedere și dispozițiilor legale privind conducerea unui autoturism pe un drum public (art. 35 alin. (1) și art. 48 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002) a lovit din culpă, cu autoturismul menționat, victima B., aflată în traversarea Bd. x, producându-i acesteia vătămări ce au condus la decesul ei în aceeași zi, la locul accidentului și, în urma frânării autoturismului de către inculpată, acesta oprindu-se după impactul cu corpul victimei în zona carosabilului.

Totodată, instanța de apel a reținut că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 192 alin. (1) și (2) C. pen., iar vinovăția sub forma culpei a fost reținută din cauza încălcării de către inculpată a dispozițiilor art. 35 alin. (1), art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 14-8 pct. 8 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin nr. H.G. nr. 1391/2005.

Potrivit art. 192 alin. (2) C. pen., uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anume activități, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăși o infracțiune se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

În cazul infracțiunii de ucidere din culpă, legiuitorul urmărește sancționarea celor care, prin conduite culpabile ce le sunt imputabile, cauzează decesul unei persoane. În cazul particular al uciderii din culpă în forma agravată, prev. de art. 192 alin. (2) C. pen., aceasta constă în uciderea unei persoane ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii ori pentru efectuarea unei anumite activități.

În doctrină s-a arătat că pentru a se reține incidența acestei formei agravate, conduita culpabilă (comisivă sau omisivă) trebuie să fie săvârșită în timpul exercitării unei profesii, meserii ori exercitării unei anumite activități; trebuie să existe dispoziții legale sau măsuri de prevedere pentru exercițiul profesiei, meseriei ori pentru efectuarea acelei activități; fapta să fie urmarea nerespectării respectivelor dispoziții legale sau măsuri de prevedere.

De asemenea, pentru a se reține săvârșirea acestei infracțiuni trebuie ca între activitatea culpabilă ilicită și decesul victimei să existe un raport de cauzalitate, chiar dacă la producerea urmării imediate au concurat și alte fapte ori împrejurări preexistente, concomitente sau ulterioare. Totodată, delimitarea cauzelor de condițiile ori împrejurările favorizante trebuie să se realizeze prin stabilirea elementului material necesar și indispensabil pentru survenirea rezultatului.

Așa cum s-a expus în cele ce preced, instanța de apel a reținut încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 14-8 pct. 8 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 aprobat prin nr. H.G. nr. 1391/2005.

Conform art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, "Participanții la trafic trebuie să aibă un comportament care să nu afecteze fluența și siguranța circulației, să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor și să nu aducă prejudicii proprietății publice ori private."

Potrivit art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, "Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță."

Motivele recurentei se referă fie la culpa exclusivă a victimei în raport de art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, care, în opinia sa, ar reprezenta normă specială în raport cu dispozițiile art. 48 din același act normativ și, pe cale de consecință, s-ar aplica prioritar față de acest din urmă articol, fie la lipsa legăturii de cauzalitate dintre nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile publice și urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în decesul victimei.

Lipsa legăturii de cauzalitate dintre nerespectarea dispozițiilor legale privind circulația pe drumurile și urmarea socialmente periculoasă produsă, constând în decesul victimei, se circumscrie cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., întrucât face parte din latura obiectivă a conținutului constitutiv al infracțiunii reținute în sarcina recurentei. Însă, verificarea instanței de recurs în casație, în acest caz, se face în limitele situației de fapt reținute de instanțele de fond și de apel pe baza analizei materialului probator administrat în cauză.

Astfel, pentru reținerea încălcării dispozițiilor mai sus citate, instanța de apel a reținut următoarele:

"Inculpata a avut posibilitatea de a evita accidentul, în condițiile în care ar fi fost atentă la trafic, chiar acesta declarând că se deplasa pe banda a doua și că ar fi luat piciorul de pe accelerație, întrucât a văzut că semaforul din intersecția de care se apropia, indica culoarea roșie. Prin urmare, apelanta-intimată-inculpată ar fi putut să observe victima dacă era suficient de atentă la condițiile de trafic, întrucât victima s-a angajat, într-adevăr în traversarea carosabilului prin loc nepermis, însă acesta a pătruns întâi pe banda întâi a sensului de mers al auto condus de inculpată (care se deplasa pe banda a doua), iar apoi pe banda a doua, moment în care s-a produs impactul, victima fiind lovită cu frontala auto, pe această bandă, fiind proiectată ulterior pe banda întâi, unde a rămas inconștientă. Astfel, dacă apelanta-intimată-inculpată circula cu atenție, întrucât se deplasa spre direcția de unde a apărut victima, era imposibil să nu o observe. Faptul că apelanta-intimată-inculpată a circulat neatentă total la condițiile de trafic rezultă atât din declarațiile acesteia, dar și din celelalte probe administrate în cauză. În plus, vederea apelantei-intimate-inculpate nu a fost obstrucționata de niciun alt vehicul, în fața acesteia nu circulau alte mașini, nici pe banda a doua, nici pe banda întâi, având vizibilitate asupra întregului carosabil, care era luminat, întrucât iluminatul stradal x, așa cum se poate observa din planșele foto de la dosar."

"Din interpretarea sistematică a dispozițiilor legale aplicabile, așa cum au fost reținute, anterior, Curtea, contrar, opiniei instanței de fond și procurorului de ședință, reține că cele două norme legale se completează reciproc, astfel că dacă pietonilor li se cere un comportament regulamentar pentru a nu le fi angajată răspunderea pentru încălcarea normelor rutiere (art. 72 alin. (4), tot altfel, conducătorilor auto angajați în traficul rutier li se pretinde o conduită corespunzătoare astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță (art. 48).

În aceste condiții, raportat la situația de fapt reținută, respectiv neglijența apelantei-intimate-inculpate în conducerea vehiculului pe drumurile publice, și existenței culpei comune (conducător auto și pieton), nu se pot reține exclusiv dispozițiile art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, și anume conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulația prin acel sector."

Așadar, din analiza materialului probatoriu administrat în cauză, Curtea de apel a reținut existența unei evidente legături de cauzalitate între acțiunea inculpatei și decesul victimei.

Într-adevăr, din situația de fapt reținută de instanța apel, Înalta Curte constată că la rezultatul final al accidentului - decesul victimei, au contribuit două acțiuni umane:

- prima este reprezentată de faptul că victima putea preveni accidentarea sa dacă se angaja în traversarea părții carosabile în perimetrul trecerii pentru pietoni numai la culoarea verde a semafoarelor pietonale;

- a doua este reprezentată de nerespectarea dispozițiilor legale de către recurentă, care ar fi avut posibilitatea prevenirii producerii accidentului dacă ar fi avut un comportament care să nu pună în pericol viața sau integritatea corporală a persoanelor prin supravegherea cu atenție a situației din carosabil pe direcția sa de mers, ipoteză în care putea să oprească autoturismul înainte de momentul impactului ori să ocolească victima prin spatele acesteia (prin respectarea întocmai a dispozițiilor art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, art. 14-8 pct. 8 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2005). Preliminar, referitor la reținerea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 14-8 pct. 8 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, aprobat prin H.G. nr. 1391/2005, Înalta Curte observă că acestea nu există, putând fi vorba însă de o eroare materială. În concret, este vorba de H.G. nr. 1391/2005, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în cadrul căruia nu se regăsește art. 14-8 pct. 8, ci, cel mai probabil, în raport de ceea ce a reținut instanța de apel, fiind incidente dispozițiile art. 148 pct. 7 - să aibă în timpul mersului preocupări de natură a-i distrage în mod periculos atenția ori să folosească instalații de sonorizare la un nivel de zgomot care ar afecta deplasarea în siguranță a lui și a celorlalți participanți la trafic.

Pentru a stabili legătura de cauzalitate dintre acțiunea/acțiunile specifice laturii obiective a infracțiunii de ucidere din culpă și urmarea imediată, respectiv decesul victimei, Înalta Curte va face aplicarea tezelor pluraliste, aplicabile în domeniul legăturii de cauzalitate dintre acțiunile/inacțiunile inculpatei și urmarea imediată, teze conform cărora, sunt considerate cauze ale rezultatului produs toate condițiile care l-au precedat și fără de care rezultatul nu s-ar fi produs în aceleași proporții. Deci, orice condiție care a precedat și a avut o legătură cât de mică cu rezultatul este cauză a acestuia, este echivalentă cu cauza.

De asemenea, pentru a stabili caracterul "sine qua non" al condițiilor din speța de față, Înalta Curte va utiliza procedeul eliminării ipotetice a acestora din antecedența rezultatului spre a vedea dacă fără acestea rezultatul s-ar fi produs în același fel și în aceleași proporții, respectiv dacă decesul victimei nu s-ar fi produs fără realizarea activităților inculpatei, dar și ale victimei.

Astfel, Înalta Curte a procedat la cercetarea în parte a cauzelor, respectiv încălcările prevederilor legale de către inculpată și victimă, pentru a stabili măsura în care, fiecare, a contribuit la producerea rezultatului, decesul victimei.

Punctual, în analiza distinctă a acestor condiții, Înalta Curte reține că activitatea victimei a constatat în aceea de a crea o stare de pericol prin acțiunea de a traversa prin loc nepermis. Activitatea inculpatei, în calitate de participant la trafic, ar fi trebuit să fie corespunzătoare astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță, iar, pe de altă parte, conduita acesteia nu ar fi pus în pericol viața sau integritatea corporală a victimei.

Or, în raport de cele reținute cu titlu definitiv de către instanța de apel, dacă inculpata ar fi respectat întocmai regulile de circulație, impactul nu s-ar fi produs chiar dacă victima a traversat neregulamentar, astfel că rezultatul - decesul victimei - nu s-ar fi produs.

În concluzie, nerespectarea dispozițiilor legale prevăzute de art. 35 alin. (1) și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002 de către inculpata reprezintă tocmai contribuția esențială la producerea rezultatului periculos, iar nerespectarea de către victima a dispozițiilor legale privind traversarea, constituie doar o contribuție cauzală a rezultatului final, care a condus la deces.

În atare situație, nu se poate susține cu temei că fapta reținută în sarcina inculpatei nu este prevăzută de legea penală. La nivel teoretic, lipsa de tipicitatea a infracțiunii de ucidere din culpă și, prin urmare, fapta nu e prevăzută de legea penală, ar fi putut fi constatată numai dacă, deși recurenta inculpată ar fi respectat dispozițiile legale amintite, decesul victimei s-ar fi produs ca urmare a acțiunilor proprii (culpa exclusivă a victimei) sau ale unui terț, ceea ce în cauză nu se verifică.

Prin urmare, în acord cu instanța de apel, dispozițiile art. 72 alin. (4) din O.U.G. nr. 195/2002, nu pot fi interpretate limitativ și stricto sensu, prin excluderea dispozițiilor legale care reglementează conduita conducătorilor auto pe orice segment de drum, potrivit art. 48 din același act normativ, întrucât s-ar ajunge la nesacționarea participanților la trafic ce au un comportament neglijent.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 570/A din 17 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Totodată, față de culpa sa procesuală, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei penale nr. 570/A din 17 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta-inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05 septembrie 2023.