ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2023

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
14.02.2023
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Deliberând asupra cauzei de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 167 din data de 20 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017, cu privire la inculpatul A., Tribunalul Cluj a constatat că legea penală este legea penală nouă.

În temeiul art. 5 alin. (1) C. pen. a recalificat juridic faptele reținute în sarcina inculpatului A.: din infracțiunile de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1968; complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. 1968 rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 37 lit. a) și art. 41 alin. (2) C. pen. 1968, totul cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. 1968 și art. 5 alin. (1) C. pen. în infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen.; complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplic. art. 35 alin. (1) și art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., totul cu aplic. art. 38 C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., precum și art. 396 alin. (2) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat.

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 1 an.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 48 rap. la art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., precum și, precum și art. 396 alin. (2) și 10 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an și 5 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată.

În temeiul art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta hotărâre și s-a aplicat astfel inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 5 luni închisoare, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv 3 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

S-a constatat că inculpatul a comis infracțiunile din prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiționate dispuse prin s.p. 509/02.05.2011 a Judecătoriei Cluj Napoca, definitivă prin nerecurare la 16.05.2011.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen. 1968 rap. la art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin s.p. 509/2011 a Judecătoriei Cluj Napoca și s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă intermediară aplicată inculpatului prin prezenta hotărâre, de 1 an și 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa finală de 3 ani și 8 luni închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenție.

În temeiul art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză, de la 26.11.2012 la 06.12.2012.

În temeiul art. 45 C. pen., s-a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară și pedeapsa accesorie de mai sus.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel inculpații B., C., D., E., F., G., A., H., I., J. și K..

Prin decizia penală nr. 419/A/2022 din data de 24 martie 2022, Curtea de Apel Cluj a dispus următoarele cu privire la condamnatul A.:

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații B., C., D., E., F., G., A., H., I., J. și K., împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii penale a formulat contestație în anulare condamnatul A., prin apărător ales, solicitând a se constata că, în cauză, atât cu referire la infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat cât și în privința infracțiunii de complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, ambele reținute în sarcina condamnatului, termenele de prescripție a răspunderii penale s-au împlinit la datele de 11.10.2017, respectiv 11.10.2020.

Prin decizia penală nr. 1089 din data de 31 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 431 și art. 432 C. proc. pen. cu trimitere la art. 426 lit. b) C. proc. pen. a admis în principiu și în fond contestația în anulare promovată de apelantul-inculpat A., împotriva deciziei penale Nr. 419/A/24.03.2022 pronunțate de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017, pe care a desființat-o în parte, în latura penală, în ceea ce privește omisiunea reținerii incidenței cauzei de încetare a procesului penal prev. de art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. (prescripția răspunderii penale) sub aspectul săvârșirii infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., respectiv complicității la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, prev. de art. 48 rap. la art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., (fapte comise pe parcursul anului 2012, anterior datei de 18.10.2012), de către apelantul-inculpat A..

Rejudecând în aceste limite:

A descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului, de 1 an și 8 luni închisoare, în pedepsele componente: pedepsele de 9 luni închisoare, 1 an 5 luni închisoare, la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 167 din 20 mai 2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj și înlătură sporul de 3 luni.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și-a înlăturat consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 9 luni închisoare; pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 1 an și revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 509/02.05.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare, la data de 16.05.2011, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (6) cu trimitere la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru comiterea complicității la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, prev. de art. 48 rap. la art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. și a înlăturat consecințele penale ale condamnării, respectiv pedeapsa de 1 an 5 luni închisoare și revocarea suspendării condiționate a pedepsei de 2 ani închisoare aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 509/02.05.2011 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin nerecurare, la data de 16.05.2011, ca efect a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 214/2021, emis, la data de 24.03.2022, conform sentinței penale nr. 167 din 20 mai 2021 pronunțate în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Cluj, definitivă prin decizia penală Nr. 419/A/24.03.2022 a Curții de Apel Cluj.

A dispus punerea de îndată în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză sau nu se află în executarea altor pedepse.

A constatat că acest condamnat a executat, în baza deciziei penale Nr. 419/A/24.03.2022 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2017, pedeapsa închisorii începând cu data de 28.03.2022 până la data punerii efective în libertate.

A constatat că acest condamnat a fost reținut și arestat în dosar nr. x/2017 de la 26.11.2012 la 06.12.2012.

A menținut celelalte dispoziții ale deciziei penale Nr. 419/A/24.03.2022 pronunțate de către Curtea de Apel Cluj în dosarul nr. x/2017.

Împotriva deciziei penale nr. 1089 din data de 31 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casație DIICOT, Serviciul Teritorial Cluj, la data de 29 septembrie 2022.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 3 noiembrie 2022, când s-a stabilit termen la data de 13 decembrie 2022, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererii de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În susținerea cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj a invocat cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 438 pct. 8 C. proc. pen. "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal."

A arătat că infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. s-a epuizat în luna octombrie 2012, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru sancționarea acesteia este închisoarea de la 1 la 5 ani. Raportat la limita maximă specială a pedepsei închisorii, termenul de prescripție generală este de 5 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., iar termenul de prescripție specială pentru această infracțiune este de 10 ani, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen.

Infracțiunea prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 250 alin. (2) C. pen. s-a epuizat în luna octombrie 2012 iar pedeapsa prevăzută de lege pentru sancționarea acesteia este închisoarea de la 2 la 7 ani. Raportat la limita maximă specială a pedepsei închisorii, termenul de prescripție generală este de 8 ani, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., iar termenul de prescripție specială pentru această infracțiune este de 16 ani, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen.

În acest context, a apreciat că în raport de datele săvârșirii infracțiunilor sus-menționate, termenele de prescripție specială nu erau împlinite în data de 24.03.2022, când a fost pronunțată decizia penală nr. 419/A/24.03.2022.

A precizat că doctrina este unanimă în a accepta că "instituția prescripției aparține dreptului penal substanțial și ca atare se aplică în materia prescripției regula legii penale mai favorabile. Regula legii penale mai favorabile se aplică prescripției, nu și actelor întreruptive de prescripție. Într-adevăr, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual. De aceea, actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs (tempus regit actum)".

La rândul ei, Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul normei.

De altfel, art. 155 C. proc. pen. prevedea (în forma în vigoare începând cu 2014):

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură". Prin urmare, actul întreruptiv este esențialmente un act de procedură. Fiind un act de procedură, valabilitatea și efectele sale sunt guvernate de principiul tempus regit actum.

În cauza de față, a arătat că au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, și anume:

- prin ordonanța din data de 27.05.2015, față de A., s-a dispus extinderea acțiunii penale pentru noi actele materiale ale infracțiunii de complicitate la efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. 1969 rap. la art. 27 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 (actualmente art. 250 alin. (2) C. pen.), cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen. 1969 și art. a 41 alin. (2) C. pen. 1969,

- în cursul urmăririi penale, inculpatului i-au fost aduse la cunoștință drepturile și obligațiile procesuale cu ocazia audierii/reaudierii sale, după caz, în calitate de suspect și de inculpat,

- în data de 14.07.2017, a fost emis rechizitoriul în cauză, fiind sesizat Tribunalul Cluj.

întrucât valabilitatea actului de procedură este guvernată de principiul tempus regit actum, ci nu de principiul aplicării legii penale mai favorabile, urmează a fi examinat în ce condiții aceste acte de procedură au avut efect întreruptiv de prescripție.

Prin Decizia nr. 473/2018, instanța de control constituțional a preluat considerentele Deciziei nr. 511/2013, reiterând faptul că, în lumina Convenției europene a drepturilor omului și a jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea dispozițiilor art. 7, retroactivitatea legii penale nu poate afecta, în sensul agravării, condițiile de incriminare a faptei și pedeapsa pentru aceasta. Ca atare, dincolo de controversele doctrinare cu privire la natura juridică a instituției prescripției, ceea ce este cert și constituie un reper juridic important în analiza controlului de constituționalitate este faptul că legislațiile statelor semnatare ale Convenției trebuie să respecte prevederile art. 7 paragraful 1 din această convenție, care reprezintă fundamentul protecției juridice sub aspectul neretroactivității legii.

Curtea Constituțională a reținut, de asemenea, că soluția legislativă criticată privește declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție iar opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală .

În concluzie, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25.06.2018 și-au produs efectele de întrerupere a cursului termenului de prescripție, valabilitatea lor fiind guvernată de principiul tempus regit actum. Ulterior emiterii rechizitoriului (în scurt timp, inculpații aflând că au fost trimiși în judecată), a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, 8 ani, după caz, care nu era împlinit la 24.03.2022, data soluționării definitive a cauzei.

În cuprinsul Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022, s-a arătat că, între 26 aprilie 2018 și 30 mai 2022, "fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale". Totuși, în opinia noastră, întrucât întreruperea cursului prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 și mai 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Concluzia de mai sus este întrutotul în acord cu constatările Curții Constituționale; "(...) De asemenea, Curtea subliniază că rațiunea care a stat la baza pronunțării Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 nu a fost înlăturarea termenelor de prescripție a răspunderii penale sau înlăturarea instituției întreruperii cursului acestor termene, ci alinierea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen. la exigențele constituționale".

Per a contrario, a precizat că interpretarea cauzelor întreruptive de prescripție ca fiind supuse principiului legii penale mai favorabile ar face ca Deciziile Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022 să retroactiveze, producând efecte și pentru trecut, ceea ce contravine flagrant dispoziției constituționale prevăzute de art. 147 alin. (4) din legea fundamentală. Art. 5 alin. (1) C. pen. nu poate fi interpretat astfel încât să lipsească de eficientă dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție.

În același sens, caracterul întreruperii prescripției ca instituție de drept procesual penal rezultă și din faptul că, spre deosebire de prescripția răspunderii penale, care este de unică aplicare, în momentul în care termenul de prescripție este împlinit, cauzele de întrerupere sunt de aplicare în timp, pe durata întregului termen de prescripție și își produc efectele de îndată. Odată prescripția întreruptă, procesul penal va continua, fiind greu de motivat și de justificat, după întocmirea de acte procesuale, administrarea de probe, dispunerea unei soluții în cauză, că, de fapt, cauzei de întrerupere au fost altele decât cele avute în vedere în momentul judecării cauzei și că acestea nu și-au produs efectul. O astfel de interpretare ar aduce grave atingeri și principiului securității raporturilor juridice și implicit drepturilor părții adverse.

În cauză, a arătat că termenul de prescripție generală a fost întrerupt în mod repetat, atât prin acte de procedură efectuate anterior datei de 25.06.2018, cât și prin acte de procedură îndeplinite ulterior acestei date.

A considerat că actele de procedură îndeplinite în intervalul 25.06.2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) și 30.05.2022 (data publicării O.U.G. nr. 71/2022), și-au produs efectele întreruptive de prescripție în condițiile stabilite de Decizia nr. 297/2018 a CCR

În situația în care, însă, cursul prescripției răspunderii penale ar fi fost întrerupt prin acte procedurale îndeplinite în intervalul cuprins între cele două decizii ale Curții Constituționale anterior menționate, la momentul respectivelor acte procedurale era necunoscut caracterul de decizie simplă (extremă) al Deciziei CCR nr. 297/2018, în majoritatea cazurilor, instanțele de judecată apreciind că era vorba despre o decizie interpretativă, astfel încât, intervenția legiuitorului nu era imperativ necesară. Doar prin Decizia Curții Constituționale nr. 358 din 2022 a fost stabilit cu certitudine, de către jurisdicția de constituționalitate, caracterul de decizie simplă (extremă) a celei din anul 2018.

În această perioadă, efectul întreruptiv s-a raportat exclusiv la acte care se comunică suspectului sau inculpatului. Prin intervenția O.U.G. nr. 71/2022, legiuitorul a ieșit, între timp, din pasivitatea pe care i-a reproșat-o Curtea Constituțională, edictând o normă de drept calificată deja ca fiind constituțională de către CCR prin decizia amintită, din anul 2018, situație față de care actele respective pot fi validate de instanțe.

Așadar, a apreciat că efectul Deciziei CCR nr. 358/2022 se produce pentru viitor, iar legiuitorul a remediat (a pus în conformitate) textul declarat neconstituțional prin O.U.G. nr. 71/2022. Astfel, întrucât înainte de publicarea deciziei Curții Constituționale, legiuitorul delegat a intervenit și a corectat dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen. în sensul celor reținute în Decizia nr. 297/2018, lipsind de efecte dispozitivul Deciziei nr. 358/2022 prin intervenția legislativă, nu se poate avea în vedere un efect independent și retroactiv al considerentelor aceleiași decizii.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2022, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 1089 din data de 31 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Analizând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor ori a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident atunci când, în raport de actele și lucrările existente la dosar la data pronunțării hotărârii definitive, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale, prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În cauza de față, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., respectiv complicității la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, prev. de art. 48 rap. la art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen. (data săvârșirii faptei în cursul anului 2012, anterior datei de 18.10.2012, când activitatea infracțională a fost stopată prin intervenția organelor judiciare).

Cu privire la infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) și (3) din C. pen., se constată că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la unu la cinci ani, iar potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) din C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani.

În cauză, termenul de prescripție a răspunderii penale curge de la data de 18.10.2012, când a încetat activitatea infracțională, ca urmare a intervenției organelor judiciare, s-a împlinit la data de 18.10.2017.

Referitor la săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, Înalta Curte constată că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 2 la 7 ani, termenul de prescripție a răspunderii penale este, conform art. 154 alin. (1) lit. c) din C. pen., de 8 ani și curge, potrivit art. 154 alin. (2) din C. pen., de la data ultimei acțiuni din cadrul infracțiunii continuate, mai exact din data de 11.10.2012, când, din contul persoanei vătămate L. din Franța, deschis la LA M., s-a dispus, în mod fraudulos, transferul sumei de 4.000 euro care, în data de 12.10.2012, a intrat în contul inculpatului A. deschis la N. S.A., fiind retrasă de inculpat în aceeași dată.

Așadar, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată s-a împlinit la data de 12.10.2020.

Deopotrivă, Înalta Curte constată că în perioada 16.03.2020-14.05.2020, pe teritoriul României a fost decretată stare de urgență, iar, în baza art. 43 alin. (8) din Decretul emis de Președintele României cu nr. 195/2020, respectiv art. 64 alin. (13) din Decretul emis de Președintele României cu nr. 240/2020, cursul prescripției răspunderii penale a fost suspendat pe o durată de 60 zile. Pe cale de consecință, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru comiterea complicității la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată s-a împlinit la data de 12.12.2020.

Sub acest aspect, instanța de recurs va evalua instituția prescripției răspunderii penale în raport de deciziile instanței de contencios constituțional nr. 297/2018 și nr. 358/2022 și a Deciziei nr. 67/2022 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție problema intervenirii prescripției răspunderii penale.

Întreruperea cursului prescripției răspunderii penale era reglementată în art. 155 alin. (1), textul legal având următoarea formă:

"Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză".

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a României a constatat că:

"soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., este neconstituțională" .

Pe cale de consecință, ulterior pronunțării acestei decizii a instanței de contencios constituțional, în condițiile în care legiuitorul nu a intervenit activ în modificarea prevederilor legale constatate neconstituționale conform considerentelor deciziei precitate, în fondul legislativ activ, art. 155 alin. (1) din C. pen. a avut următoarea formă: "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea (...)".

Prin Decizia nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României a fost admisă excepția de neconstituționalitate invocată și s-a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma ulterioară deciziei nr. 297/2018, sunt neconstituționale.

În considerentele deciziei, instanța de control constituțional a reținut că (...) deși Curtea Constituțională a făcut trimitere la vechea reglementare, evidențiind reperele unui comportament constituțional pe care legiuitorul avea obligația să și-l însușească, aplicând cele statuate de Curte, acest fapt nu poate fi interpretat ca o permisiune acordată de către instanța de contencios constituțional organelor judiciare de a stabili ele însele cazurile de întrerupere a prescripției răspunderii penale (par. 72); În consecință, Curtea constată că, în condițiile stabilirii naturii juridice a Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 ca decizie simplă/extremă, în absența intervenției active a legiuitorului, obligatorie potrivit art. 147 din Constituție, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale (par. 73); Astfel, Curtea observă că termenele de prescripție generală reglementate de dispozițiile art. 154 din C. pen. nu sunt afectate de deciziile Curții Constituționale (par. 74); Așadar, Curtea constată că, în cazul de față, legiuitorul a nesocotit prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, ignorând efectele obligatorii ale Deciziei nr. 297 din 26 aprilie 2018 cu consecința creării unui viciu de neconstituționalitate mai grav generat de aplicarea neunitară a textului de lege "cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea", care, în mod evident, nu prevede niciun caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale. Pentru restabilirea stării de constituționalitate este necesar ca legiuitorul să clarifice și să detalieze prevederile referitoare la încetarea cursului prescripției răspunderii penale, în spiritul celor precizate în considerentele deciziei anterior menționate." (par. 76).

Pe cale de consecință, Înalta Curte reține, în conformitate cu considerentele obligatorii ale Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale, că în perioada cuprinsă între momentul publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 297/2018, respectiv la 25 iunie 2018, și momentul publicării O.U.G. nr. 71/2022 pentru modificarea art. 155 alin. (1) din C. pen., 30 mai 2022, în legislația națională penală nu au fost prevăzute cazuri de întrerupere a prescripției răspunderii penale, aplicabile în această materie fiind, exclusiv, dispozițiile cuprinse în prevederile art. 153 - 154 din C. pen., termenele de prescripție a răspunderii penale fiind cele menționate în art. 154 alin. (1), fără ca acestea să fie susceptibile de a fi întrerupte.

Subsecvent acestor decizii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a pronunțat Decizia nr. 67 din 25 octombrie 2022, prin care a stabilit, cu caracter obligatoriu, că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile.

Ca efect al acestor interpretări obligatorii, rezultă că, în intervalul temporal anterior precizat, nu au existat, în legislația penală substanțială, cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, cu consecința incidenței exclusiv a termenelor generale de prescripție, prevăzute de art. 154 din C. pen.

În acest context, evaluarea termenului de prescripție a răspunderii penale se face în raport de termenul general de prescripție calculat de la momentul săvârșirii faptei, efectele întreruptive de prescripție ale actelor de procedură comunicate inculpatului neputând fi valorificate în cauză.

Astfel, Decizia instanței de control constituțional nr. 358/2022 are drept efect lipsirea de forță juridică a instituției prescripției speciale, cu consecința revenirii la termenul general, reglementat de art. 154 din C. pen., ce nu poate fi prelungit.

Pe cale de consecință, termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea săvârșită de inculpatul O. se raportează numai la dispozițiile art. 154 alin. (1) C. pen., deoarece, în lipsa unor dispoziții legale referitoare la întreruperea cursului prescripției, nu se poate stabili că a început un nou termen de prescripție, cu consecința socotirii ca fiind împlinită durata termenului de prescripție, în cazul depășirii cu încă o dată a acestuia.

Înalta Curte constată că termenul de prescripție se calculează, potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., în raport de pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată.

Raportat la aceste considerente, similar instanței de apel, Înalta Curte constată că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., respectiv complicității la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, prev. de art. 48 rap. la art. 250 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) C. pen., art. 5 C. pen., termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind de 5 ani, respectiv 8 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) și c) C. pen.. Acesta a început să curgă la data săvârșirii ultimei acțiuni, 18.10.2012 (în cazul infracțiunii aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (3) C. pen.), respectiv 11.10.2012 (complicitate la infracțiunea de efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată, prev. de art. 48 rap. la art. 250 alin. (2) C. pen.), astfel că termenul general al prescripției răspunderii penale s-a împlinit, conform art. 186 alin. (1) C. pen., la data de 18.10.2017 și respectiv, la data de 12.12.2020.

Ca urmare, Înalta Curte constată că soluția instanței de apel de dispunere a încetării procesului penal pornit împotriva inculpatului A., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este legală, susținerile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj, fiind neîntemeiate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 1089 din data de 31 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchet, vor rămâne în sarcina statului.

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Cluj împotriva deciziei penale nr. 1089 din data de 31 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția Penală și de Minori.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat A., în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație formulat de Parchet, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă