ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 549/2023

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 549/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 31 iulie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I Penală, în Dosarul nr. x/2023, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, după cum urmează:

Ordonanța din data de 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2012, asupra conturilor bancare ale inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și FF. (3 - 8, volumul 133, dosar de urmărire penală), astfel cum a fost modificată prin:

- Ordonanța din data de 9.1.2013 a procurorului-șef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarele nr. x/2012 și nr. y/2013, cu privire la inculpații Y., V., BB., E. și EE.,

- Ordonanța din data de 15.1.2013 a procurorului-șef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarele nr. x/2013, y/2013, z/2013 și w/2013, cu privire la inculpații W., Z. și D.,

- Ordonanța din data de 18.1.2013 a procurorului-șef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarele nr. x/2013 și nr. y/2013, cu privire la inculpatul DD.,

- Ordonanța din data de 24.1.2013 a procurorului-șef din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpații AA., X. și Q.,

- Ordonanța din data de 15.03.2013 a procurorului-șef serviciu din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul R.,

- Încheierea de ședință din data de 22.07.2014 a Curții de Apel București, secția I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul EE.,

- Încheierea de ședință din data de 28.1.2015 a Curții de Apel București, secția I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpații F. și DD.,

- Încheierea de ședință din data de 4.12.2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul Y.;

măsurile sechestrului asigurător, luate prin ordonanțele din data de 19.12.2012, asupra sumelor de bani și bunurilor mobile ale inculpaților A., DD., B., C., G., M., O. și R.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 16.1.2013, asupra autoturismului marca x, cu număr de înmatriculare x, aparținând inculpatului A.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 17.1.2013, asupra sumei de 1.213 RON, aparținând inculpatului EE.;

măsurile sechestrului asigurător, luate prin ordonanțele din data de 14.02.2013, asupra ceasurilor marca x (1 bucată) și marca x (2 bucăți), aparținând inculpatului A., precum și asupra autoturismului marca x, cu număr de înmatriculare x, aparținând inculpatului J.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 7.03.2013, asupra sumelor de 500 euro și de 4.750 RON, aparținând inculpatului GG.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 12.04.2013, asupra sumelor de 2.750 RON și de 730 franci elvețieni, aparținând inculpatului H.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 13.04.2013, asupra sumelor de 1.300 RON și de 200 euro, aparținând inculpatului HH.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 20.04.2013, asupra sumelor de 512 dolari S.U.A., de 85 euro și de 365 RON, aparținând inculpatului F.;

10.

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 26.04.2013, asupra bunurilor imobile aparținând, inculpatului A., modificată prin Ordonanța din data de 10.09.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2012;

11.

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 7.05.2013, asupra bunului imobil, aparținând inculpatului A.;

12.

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 13.06.2013, asupra bunurilor imobile, aparținând inculpatului B.;

13.

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 17.06.2013, asupra bunurilor imobile, aparținând inculpatului C., astfel cum a fost modificată cu privire la terenurile situate în extravilanul orașului Otopeni, județul Ilfov, fiind menținută, prin încheierea de ședință din data de 29.01.2021 a Curții de Apel București, secția I penală, din Dosarul nr. x/2013, asupra sumei de 32.198,97 RON, rămasă în urma executării silite, la solicitarea creditorului II. SA;

14.

măsura sechestrului asigurător, luată prin ordonanțele din data de 26.06.2013, asupra bunurilor imobil și mobil ale inculpatului E., asupra bunurilor imobile ale inculpatului R., precum și asupra imobilului, aparținând inculpatului L.;

15.

măsura sechestrului asigurător, luată prin ordonanțele din data de 6.08.2013, asupra bunului imobil, aparținând inculpatului C., asupra bunurilor imobile ale inculpatului K., asupra bunurilor imobil și mobil ale inculpatului JJ., precum și asupra bunurilor imobile ale inculpatului KK.

Onorariul cuvenit apărătorilor din oficiu pentru inculpați, în cuantum de câte 340 RON, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:

Prin încheierea pronunțată la data de 05.05.2023, în dosarul penal nr. x/2013 al Curții de Apel București, în temeiul art. 2502 din C. proc. pen., s-a dispus ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse în Dosarul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, după cum urmează:

prin Ordonanța din data de 12.12.2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2012, asupra conturilor bancare ale inculpaților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și FF. (3 - 8, volumul 133, dosar de urmărire penală), astfel cum a fost modificată prin:

- Încheierea de ședință din data de 22.07.2014 a Curții de Apel București, secția I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul EE.,

- Încheierea de ședință din data de 28.1.2015 a Curții de Apel București, secția I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpații F. și DD.,

- Încheierea de ședință din data de 4.12.2020 a Curții de Apel București, secția I Penală, din Dosarul nr. x/2013, cu privire la inculpatul Y.;

măsurile sechestrului asigurător, luate prin ordonanțele din data de 19.12.2012, asupra sumelor de bani și bunurilor mobile ale inculpaților A., DD., B., C., G., M., O. și R.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 16.1.2013, asupra autoturismului marca x, cu număr de înmatriculare x, aparținând inculpatului A.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 17.1.2013, asupra sumei de 1.213 RON aparținând inculpatului EE.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 7.03.2013, asupra sumelor de 500 euro și de 4.750 RON, aparținând inculpatului GG.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 12.04.2013, asupra sumelor de 2.750 RON și de 730 franci elvețieni, aparținând inculpatului H.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 13.04.2013, asupra sumelor de 1.300 RON și de 200 euro, aparținând inculpatului HH.;

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 20.04.2013, asupra sumelor de 512 dolari S.U.A., de 85 euro și de 365 RON, aparținând inculpatului F.;

10.

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 26.04.2013, asupra bunurilor imobile aparținând inculpatului A., modificată prin Ordonanța din data de 10.09.2013 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din Dosarul nr. x/2012;

11.

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 7.05.2013, asupra bunului imobil, aparținând inculpatului A.;

12.

măsura sechestrului asigurător, luată prin Ordonanța din data de 13.06.2013, asupra bunurilor imobile, aparținând inculpatului B.;

13.

14.

15.

Pentru a dispune astfel, judecătorul primei instanțe a reținut, în esență, că prin raportare la natura infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații și având în vedere și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 129/2019, erau întrunite exigențele legale pentru menținerea măsurilor asiguratorii dispuse față de inculpați, însă temeinicia subzistenței dispozițiilor legale se impunea a fi examinată și din perspectiva criteriilor stabilite de jurisprudența Curții Europene în materie și a cadrului procesual actual din cauză, conferit de conduita procesuală a inculpaților și demersurile organelor judiciare.

În acord cu jurisprudența Convenției Europene a Drepturilor Omului, s-a reținut că trebuie verificată și constatată respectarea exigențelor de proporționalitate a măsurii asigurătorii între scopul urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii și restrângerea dreptului de proprietate al persoanelor acuzate, având în vedere efectul de indisponibilizare a bunurilor, aparținând inculpaților (care afectează atributul dispoziției juridice și materiale, proprietarul pierzând dreptul de a le înstrăina sau greva de sarcini), în conformitate cu garanțiile procedurale prevăzute de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Din această perspectivă, Curtea Europeană a statuat în repetate rânduri că o ingerință în dreptul de proprietate trebuie să fie prevăzută de lege și să urmărească unul sau mai multe scopuri legitime. În plus, trebuie să existe un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele utilizate și scopurile urmărite. Cu alte cuvinte, trebuie să se stabilească dacă a fost păstrat un echilibru între cerințele interesului general și interesele persoanelor în cauză (cauza Silickiene contra Lituaniei).

De asemenea, s-a arătat că analiza subzistenței temeiurilor inițiale care au determinat, în cursul urmăririi penale, luarea măsurilor asigurătorii, asupra bunurilor, aparținând inculpaților trebuie să se raporteze la criteriile stabilite în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia protecției proprietății și a dreptului la un proces echitabil: durata procedurii; evaluarea complexității cauzei; comportamentul inculpaților; multitudinea și valoarea importantă a bunurilor ce au format obiectul indisponibilizării.

Așa fiind, s-a reținut că măsurile asiguratorii nu pot fi menținute sine die, fără a se analiza scopul și proporționalitatea acestora raportat la durata ingerinței asupra dreptului de dispoziție a bunurilor.

S-a apreciat că ridicarea măsurii asigurătorii ar trebui să fie posibilă și atunci când durata efectivă a acesteia este exagerat de mare, în raport, cu durata și evoluția procedurii și consecințele pe care le produce, consecințe care depășesc efectele normale ale unei astfel de măsuri [CEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republicii Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 78].

Prin urmare, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului, în raport, cu stadiul cauzei și atitudinea procesuală a inculpaților, trecerea unei perioade mari de timp este de natură să pună în discuție și principiul rezonabilității măsurii, care se apreciază în concret, în raport, cu complexitatea cauzei și obiectul acesteia.

În cauză, în raport, cu data luării măsurilor asiguratorii - în cursul urmăririi penale, în anii 2012-2013, cauza fiind în faza judecății în primă instanță, judecătorul primei instanțe a constatat că menținerea măsurilor asiguratorii nu mai este necesară și nici proporțională cu natura faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații.

Totodată, s-a reținut că unele dintre bunurile supuse sechestrului și-au pierdut mare parte din valoare (autoturisme), iar altele au făcut obiectul unor alte proceduri de executare silită.

În același timp, prima instanță a apreciat că durata măsurilor asiguratorii nu poate fi menținută sine die, în raport cu aceleași argumente privind natura faptei.

În ceea ce privește complexitatea cauzei, s-a arătat că aceasta este de necontestat raportat la numărul mare de părți și participanți și la numărul mare de infracțiuni deduse judecății. Totuși, prima instanță a constatat că de la ultima verificare a măsurilor asigurătorii, cauza a rămas în nelucrare o lungă perioadă de timp, după amânări succesive de pronunțare care depășesc durata de un an, a fost repusă pe rol, ca urmare a schimbării titularului de complet.

În consecință, deși gravitatea acuzațiilor este de necontestat, prima instanță a apreciat că, față de comportamentul procesual al inculpaților și durata măsurilor asiguratorii (10 - 11 ani), la momentul procesual al verificării legalității și temeiniciei măsurilor asigurătorii dispuse față de inculpați, menținerea acestor măsuri nu se mai justifică.

Împotriva acestei încheieri au formulat contestație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.OT. și părțile civile Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii SA IFN și II.

Prin Decizia nr. 456 din data de 15.06.2023, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2023, s-a decis admiterea contestațiilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. și de părțile civile Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii SA IFN și II. S.A împotriva încheierii/F din data de 5 mai 2023, pronunțate de Curtea de București, secția I Penală, desființarea încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel București, secția I Penală.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut, în esență, că încheierea contestată este nelegală, întrucât judecătorul primei instanțe nu a motivat, complet și concludent, soluția dispusă.

Cauza a fost înregistrată, ulterior desființării încheierii și trimiterii spre rejudecare, pe rolul Curții de Apel București, secția I Penală, sub nr. x/2023.

Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul legalității și temeiniciei măsurilor asigurătorii, în rejudecare, Curtea a reținut următoarele:

Cu privire la natura, obiectul și termenele procedurii verificării legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii.

În primul rând, Curtea a constatat reglementarea defectuoasă a instituției verificării legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii, dispozițiile art. 2502 din C. proc. pen. fiind introduse în C. proc. pen. prin Legea nr. 6/2021 privind stabilirea unor măsuri pentru punerea în aplicare a Regulamentului (UE) 2017/1.939 al Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 167 din 18 februarie 2021) care, deși a prevăzut obligația organelor judiciare de a proceda din oficiu la verificarea măsurilor asiguratorii, nu a stipulat și regulile procedurale în baza căror urmează a se desfășura procedura nici pentru faza urmăririi penale sau de cameră preliminară și nici pentru cea de judecată.

Deopotrivă, s-a arătat că Legea nr. 6/2021 nu cuprinde vreo dispoziție tranzitorie cu privire la modalitatea de calcul a termenelor prevăzute de art. 2502 din C. proc. pen. în cazul în care măsurile asiguratorii erau în ființă la data intrării în vigoare a legii. În acest cadru caracterizat prin imprevizibilitatea procedurii, s-a precizat că este în sarcina organelor judiciare de a aplica principiile fundamentale ale procesului penal, precum și standardele decurgând din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului pentru a asigura o protecție efectivă a dreptului la proprietate și a caracterului echitabil al procesului penal.

În al doilea rând, Curtea a apreciat că obligația de verificare a legalității și temeiniciei măsurii asiguratorii în faza de judecată prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. vizează măsurile asiguratorii instituite cu privire la bunurile inculpaților trimiși în judecată, având în vedere limitele factuale și personale în care a fost sesizată instanța, în sensul prevăzut de art. 371 din C. proc. pen.. Astfel, în cadrul acestei proceduri instanța a reținut că nu va verifica legalitatea și temeinicia tuturor măsurilor asiguratorii luate de procuror în cursul urmăririi penale, neavând competența funcțională de a se pronunța și cu privire la măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor suspecților sau inculpaților pentru care s-a dispus o soluție de disjungere ori de clasare sau de renunțare la urmărirea penală.

În al treilea rând, Curtea a opinat că obligația de verificare a legalității și temeinicei măsurii asiguratorii în faza de judecată prevăzută de art. 2502 din C. proc. pen. există, atât în cauzele în care, față de obiectul sau persoanele implicate, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, cât și în cele în care luarea acesteia este facultativă însă organele judiciare au apreciat că se impune instituirea unei restricții privind exercitarea dreptului la proprietate. Astfel, în prima ipoteză, obligativitatea se referă la luarea măsurii asiguratorii (când organul judiciar nu mai trebuie să motiveze oportunitatea luării, ci doar proporționalitatea instituirii măsurii asiguratorii), iar nu la menținerea acesteia pe parcursul procesului penal când organele judiciare trebuie să procedeze la verificarea proporționalității măsurii asiguratorii cu scopul urmărit prin aceasta prin raportare la durata măsurii, natura și complexitatea cauzei, particularitățile procedurii (de pildă, numărul de părți, multitudinea de cereri formulate, inerția organelor judiciare, etc.) putând dispune ridicarea totală sau parțială a măsurii asiguratorii și în cauzele în care luarea acesteia este obligatorie.

Astfel, Curtea a considerat că ipotezele în care legea instituie obligativitatea luării măsurii asiguratorii trebuie interpretate în sensul că la momentul instituirii măsurii, organul judiciar este scutit de evaluarea oportunității luării acestei măsuri procesuale care are ca efecte indisponibilizarea bunului, iar caracterul obligatoriu al luării măsurii asiguratorii nu este incompatibil cu posibilitatea ridicării măsurii asiguratorii cu ocazia verificării periodice a acestei măsuri dacă organul judiciar apreciază că măsura procesuală nu mai satisface testul proporționalității.

Carențele în reglementarea instituției se reflectă și la nivelul identificării sancțiunii neverificării din oficiu a măsurilor asiguratorii, însă, având în vedere Decizia nr. 456 din 15.06.2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a stabilit că măsura nu a încetat de drept, termenele antereferite fiind termene de recomandare, Curtea a reținut cu autoritate de lucru judecat cele constatate de către instanța supremă.

Referitor la testul proporționalității măsurii asiguratorii cu scopul urmărit, Curtea a reținut că potrivit art. 2502 din C. proc. pen. în tot cursul procesului penal instanța de judecată verifică periodic dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea sau menținerea măsurii asigurătorii, dispunând, după caz, menținerea sau extinderea măsurii dispuse, respectiv ridicarea măsurii dispuse.

Prin această modificare legislativă s-a instituit o obligație procedurală pozitivă de verificare periodică a legalității și temeiniciei măsurii asigurătorii, inclusiv în ipotezele în care legea prevede caracterul obligatoriu al luării măsurii procesuale.

Având în vedere că legea nu instituie o durată maximă a măsurii asiguratorii, rațiunea acestei completări legislative, pe de-o parte, evidențiază faptul că măsurile asigurătorii au la bază ideea de risc, care se poate modifica odată cu trecere timpului în cursul procesului penal, iar, pe de altă parte, impune organelor judiciare prin instituirea acestei obligații procedurale compensatoare să efectueze periodic o analiză concretă a testului de proporționalitate consacrat de jurisprudența Curții Europene a drepturilor Omului în cauzele Wellane Ltd. contra României, Credit Europe Leasing IFN SA. contra României Forminster Entreprises Limited contra Republici Cehe și Benet Praha SPOL S.R.O. contra Republicii Cehe (CtEDO, cauza Wellane Ltd. contra României, hotărârea din 12 octombrie 2021, CtEDO, cauza Credit Europe Leasing IFN SA. contra României, hotărârea din 20 iulie 2020, CtEDO, cauza Forminster Entreprises Limited c. Republici Cehe, hotărârea din 9 ianuarie 2009, parag. 76 - 78, CtEDO, cauza Benet Praha SPOL S.R.O. c. Republicii Cehe, hotărârea din 28 septembrie 2010, parag. 103) în scopul asigurării unei protecții eficiente a dreptului de proprietate.

Curtea a considerat că ridicarea măsurii asigurătorii este posibilă și atunci când durata efectivă a acesteia este disproporționat de mare, în raport, cu durata procedurii (având în vedere inclusiv natura și complexitatea cauzei și activitatea organelor judiciare), caz în care restrângerea exercițiului dreptului de proprietate excedează efectelor naturale ale măsurii asiguratorii față de scopurile avute în vedere la instituirea acesteia, de interesele generale ale societății și ale persoanei ale cărei bunuri fac obiectul măsurii procesuale.

În continuare, Curtea a reținut că măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile care aparțin inculpatului sau părții responsabile civilmente, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune sau al realizării confiscării, executării pedepsei amenzii ori a cheltuielilor judiciare.

Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege.

De asemenea, s-a arătat că din interpretarea dispozițiilor legale evocate rezultă că, în principiu, luarea măsurilor asigurătorii este condiționată de constatarea prealabilă a necesității instituirii lor în vederea atingerii scopului prevăzut de lege, principiu care guvernează, de altfel, toate măsurile procesuale. Totodată, s-a precizat că dispunerea măsurilor asigurătorii trebuie să satisfacă și cerința proporționalității acestora cu scopul urmărit prin dispunerea lor și cu valoarea estimată a sumelor a căror recuperare este garantată prin intermediul acestei categorii de măsuri.

În cauză, inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire grup infracțional organizat, înșelăciune și spălare de bani.

Sub acest aspect, în cursul urmăririi penale, s-au dispus următoarele măsuri asigurătorii: