ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursurilor în casație de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 93 din data de 4 octombrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. x/2013, între altele, s-au hotărât următoarele:

În considerarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul A., (...) la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. a) teza I și lit. b) pct. 4 și 5 din aceeași lege, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (3) C. pen. 1969 și cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969, în condițiile și pe durata prev. de art. 71 C. pen. 1969.

În baza art. 81 C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. 1969.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 C. pen. 1969.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. 1969, s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, începând cu 12.11.2012 și până la 21.02.2014.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și 5 C. pen. 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (3 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) C. pen. 1969, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată D.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) C. pen. 1969, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată E.).

În considerarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului F. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul F., (...), la pedepsele de:

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire grup infracțional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la 323 C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 74 lit. a), 76 lit. c) C. pen. 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și 5 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 75 alin. (1) lit. a), 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C. pen. 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale).

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-au contopit pedepsele de mai sus în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare.

A fost privat inculpatul de exercițiul drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), c) C. pen. 1969.

În baza art. 861 C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de încercare de 5 ani, potrivit dispozițiilor art. 862 C. pen. 1969.

În baza art. 863 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a stabilit că, pe durata termenului de încercare, condamnatul va trebui să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune Sibiu;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice Serviciului de probațiune Sibiu schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

S-a încredințat supravegherea inculpatului către Serviciul de probațiune Sibiu.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 864 C. pen. 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni sau de neplată, cu rea-credință, a despăgubirilor civile.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 72 C. pen. din 1969, s-a computat din pedeapsa aplicată durata reținerii și a arestării preventive, începând cu 12.11.2012 și până la 23.01.2014.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de sprijinire grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. a) teza I și lit. b) pct. 4 și 5 din aceeași lege, cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată D.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată G.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată E.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj, prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată H.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. și ped. de art. 215 alin. (1), (3) și 5 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (4 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul F. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de fals intelectual în formă continuată, prev. și ped. de art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen. (9 acte materiale).

(...)

Împotriva hotărârii instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba Iulia, privind pe inculpații I., J., A., K., L., M., N., F., O., P., Q. și R., inculpații I., J., A., K., L., M., N., F., S. și O. și părțile civile T., U., V., W., X., G., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., C., D., FF., E. și GG., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia penală nr. 89/A din 2 mai 2022, pronunțată în Dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, s-au decis următoarele:

Rejudecându-se cauza în aceste limite, între altele:

În aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului F. este C. pen. în vigoare.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, în pedepsele componente de:

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire grup infracțional nestructurat, prev. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 323 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen.

- 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată, prev. de art. 215 alin. (1), (3) și 5 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, art. 75 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. a), alin. (3) C. pen. 1969 și art. 5 alin. (1) C. pen. (13 acte materiale).

Au fost desființate pedepsele de mai sus, precum și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 396 alin. (1) și (2) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul F. , fără antecedente penale, la pedepsele de:

- 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1), (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă de instanță, ca pedeapsă complementară.

- 1 an și 8 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului F. pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 8 luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din pedeapsa de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă de 2 ani închisoare, pe care o va executa în final inculpatul, alături de pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o durată de 2 ani, potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (1) C. pen.

În baza art. 91 alin. (1) C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului, pe un termen de supraveghere de 4 ani, care se calculează conform art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de probațiune Sibiu, la datele fixate de consilierul de probațiune;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus inculpatului să execute obligația de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de probațiune Sibiu sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Bibliotecii Județene Sibiu (având ca obiect de activitate servicii culturale).

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în caz de nerespectare a măsurilor de supraveghere sau în caz de neexecutare a obligațiilor impuse de instanță ori stabilite de lege, precum și dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, săvârșește o nouă infracțiune.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în măsura în care nu contravin dispozițiilor prezentei decizii.

(...)

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpații A., K., S., L., M., de părțile civile C., D., G., Y., Z., AA., BB., E., GG., prin mandatar D., DD., T., U., X., V. și W. și de martora HH. împotriva aceleiași sentințe.

(...)

Împotriva hotărârii instanței de apel, în termen legal, inculpații F. și A. au declarat recurs în casație, invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin prisma cazului de casare menționat, în esență, recurentul inculpat F. a susținut că instanța de judecată nu a putut stabili cu certitudine existența unei conivențe între acesta și membrii grupului infracțional organizat. Astfel, Înalta Curte a constatat că nu a existat nicio înțelegere prealabilă sau concomitentă între membrii grupului infracțional și inculpatul F., prin care să se materializeze o eventuală înțelegere privind acordarea unui sprijin grupului infracțional organizat. Practic, s-a reținut că inculpatul F. ar fi acționat din culpă atunci când a sprijinit grupul infracțional organizat, întrucât nu a cunoscut, dar trebuia și putea să cunoască contextul juridic în care ar fi fost angrenați inculpații. Or, infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (în modalitatea sprijinirii) se poate comite doar cu intenție calificată prin scop, adică o intenție directă circumscrisă unui anumit scop, respectiv acela de a sprijini un grup infracțional ce are drept scop comiterea unor infracțiuni.

Același recurent inculpat a mai precizat că faptele pentru care a fost condamnat nu sunt prevăzute de legea penală, întrucât grupul infracțional nu a existat, nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 367 alin. (6) din C. pen., în situația în care promisiunile de vânzare-cumpărare a apartamentelor tip mansardă au fost încheiate de inculpații M. sau P., iar inculpatul N. a fost implicat doar în proiectul de construire a patru blocuri în Șelimbăr, jud. Sibiu, în timp ce inculpații M. și P. nu au avut nicio legătură cu promisiunile de vânzare-cumpărare a unor apartamente din cele patru blocuri edificate în Șelimbăr. A învederat că aceiași inculpați au încheiat, în aceleași condiții, o mare parte din promisiunile de vânzare-cumpărare privind mansardele din Sibiu și apartamentele din Șelimbăr, la alte birouri notariale din Sibiu, însă nu au fost reținute ca fapte penale în rechizitoriu.

Prin urmare, recurentul inculpat F. a susținut că nu a desfășurat o activitate care să depășească sau să încalce limitele atribuțiilor de notar public, neexistând nicio sprijinire a grupului infracțional nestructurat, iar instanța de fond și cea de apel nu au identificat o stare de fapt compatibilă cu dispozițiile art. 367 din C. pen.

În acest context, a apreciat că în mod eronat Înalta Curte a constatat întrunirea elementelor de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) din C. pen.

Recurentul a făcut trimitere la prevederile art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen. și art. 7 din Legea nr. 39/2003, în sensul că, prin grup infracțional organizat, se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat, în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni.

Astfel, pentru existența grupului infracțional organizat, este necesar ca acesta să fie format din cel puțin trei persoane, să funcționeze pe o anumită perioadă de timp, în mod coordonat, să existe o subordonare ierarhică prestabilită și o ierarhizare în rândul membrilor grupului, respectiv să fie cunoscut dinainte rolul fiecărui membru în comiterea infracțiunilor.

S-a arătat că sintagma "constituit pentru o anumită perioadă de timp" reprezintă o condiție de existență a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, care are menirea de a face diferența între pluralitatea constituită de infractori - incriminată de dispozițiile art. 367 din C. pen. - și pluralitatea ocazională, cu scopul de a evita ca simpla participație penală la săvârșirea unei infracțiuni să fie sancționată de două ori, atât ca infracțiune distinctă, cât și ca autorat, instigare sau complicitate la infracțiunea efectiv comisă.

Așadar, nu poate constitui grup infracțional organizat grupul format ocazional, în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate.

Cât privește cerința ca gruparea să fie constituită pe o anumită perioadă de timp, s-a arătat că semnifică tocmai faptul că ea nu trebuie să aibă caracter ocazional. Aceasta înseamnă că între membrii grupului infracțional organizat trebuie să existe o înțelegere, ce conferă stabilitate și durabilitate, condiții care, în opinia recurentului, nu sunt îndeplinite în prezenta cauză în ceea ce îi privește pe inculpații M., P. și N. și, cu atât mai mult, în ceea ce îl privește pe acesta.

Sub aspectul săvârșirii complicității la infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., recurentul inculpat F. a precizat că, din analiza stării de fapt, astfel cum a fost reținută de instanța de control judiciar, nu rezultă că ar fi întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă a infracțiunii, întrucât în toate actele în care au fost legalizate semnăturile părților ori s-au acordat date certe, părțile contractante, de comun acord, au stabilit clauze de dezicere.

În raport cu motivul de casare invocat și cu argumentele expuse, recurentul inculpat F. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac promovate, casarea deciziei penale atacate și, în principal, achitarea sa, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., atât pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., cât și pentru infracțiunea prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) C. pen., iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, în acord cu dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

Prin prisma aceluiași caz de casare, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esență, recurentul inculpat A. a susținut că nu există concordanță între fapta reținută în sarcina sa și tipicitatea infracțiunii ce a făcut obiectul acuzației.

A menționat că, în cuprinsul filelor x ale deciziei atacate, se reține ca stare de fapt ce justifică pronunțarea unei hotărâri de condamnare că, în anii 2008 - 2012, inculpații I. și J., împreună cu inculpații O. și A., au constituit o grupare infracțională organizată, în scopul obținerii de bani în urma comiterii unor infracțiuni de cămătărie și șantaj. Activitatea inculpatului A. de sprijinire a grupului infracțional este descrisă în cuprinsul filelor x, instanța apreciind că acesta se ocupa, în anumite situații, de obținerea de extrase CF și îl consilia pe I., sprijinindu-l moral.

A subliniat recurentul că se poate observa, din lecturarea deciziei, că instanța de apel reține, față de acesta, săvârșirea infracțiunii de constituire grup, și nu de sprijinire, astfel cum a fost trimis în judecată, nepunându-se în discuție prealabilă o eventuală schimbare de încadrare juridică.

Astfel, reținerile instanței sunt în contradicție cu dispozitivul hotărârii pronunțate, cu referire la achitarea pentru infracțiunea scop, de șantaj și înșelăciune.

A mai arătat recurentul că infracțiunile au fost reținute în mod expres ca fiind infracțiunile scop de către Înalta Curte, la fila x din decizie, făcându-se abstracție că s-a menținut achitarea pentru aceste infracțiuni.

Totodată, a precizat că, deși în rechizitoriu, cel puțin formal, a fost descris un grup infracțional cu un număr suficient de membri, urmare a administrării probelor, judecătorul fondului a concluzionat că grupul infracțional a fost constituit doar de I. și J., fiind sprijinit de inculpații O. și A.

Ca atare, a apreciat recurentul inculpat că starea de fapt reținută de instanța de judecată nu permite pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru săvârșirea unei infracțiuni de constituire grup infracțional organizat, nefiind întrunite elementele constitutive esențiale ale infracțiunii, respectiv existența unui număr suficient de membri.

Pe cale de consecință, în lipsa unei infracțiuni de constituire grup infracțional, în condițiile legii, recurentul inculpat A. a susținut că nu poate fi tras la răspundere penală pentru o presupusă activitate de sprijinire, astfel cum este descrisă de textul de incriminare, fie art. 7 alin. (1) teza a III-a din Legea nr. 39/2003, fie art. 367 C. pen., coroborat cu faptul că același inculpat a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-ar fi constituit grupul organizat.

În concluzie, acesta a apreciat că se impune a se constata că faptele ce i-au fost imputate nu întrunesc tipicitatea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.

Pe cale de consecință, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea recursului în casație declarat și casarea deciziei penale atacate, cu consecința achitării sale.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2022, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-au admis în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații F. și A. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 2 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013.

S-a trimis cauza Completului C6, în vederea judecării recursurilor în casație declarate de inculpații F. și A., cu citarea părților, pentru termenul din 19 ianuarie 2023.

Analizând recursul în casație formulat de inculpații F. și A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Față de scopul căii de atac a recursului în casație, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluționarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței investită cu judecarea recursului în casație.

Limitarea obiectului judecății în recursul în casație la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanțiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, așadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel. (...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Prin urmare, pe calea recursului în casație nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Pornind de la aspectele teoretice expuse, în limitele criticilor formulate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte constată că motivele invocate de recurenții inculpați F. și A. vizează, în esență, temeinicia deciziei penale recurate, și nu chestiuni de legalitate.

Se reține, astfel, că susținerile recurenților inculpați nu se circumscriu unor aspecte de nelegalitate din perspectiva neprevederii faptei în legea penală, ci, practic, se solicită o rejudecare a cauzei în parametrii unei căi ordinare de atac. Mai exact, susținerile inculpatului F. în sensul că nu a desfășurat o activitate care să depășească sau să încalce limitele atribuțiilor de notar public, neexistând nicio sprijinire a grupului infracțional nestructurat, iar instanța de fond și cea de apel nu au identificat o stare de fapt compatibilă cu dispozițiile art. 367 din C. pen., ori că în toate actele în care au fost legalizate semnăturile părților ori s-au acordat date certe, părțile contractante, de comun acord, au stabilit clauze de dezicere, precum și cele ale inculpatului A., constituie, în realitate, o solicitare de rejudecare a cauzei prin reaprecierea și cenzurarea probelor, cu consecința dispunerii unei soluții favorabile inculpaților.

Deși recursurile în casație sunt întemeiate pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpații susținând că nu sunt întrunite elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă ale infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și complicitate la înșelăciune, respectiv sprijinire a unui grup infracțional organizat, Înalta Curte constată că argumentele acestora nu relevă critici cu privire la cerințele de tipicitate obiectivă ale normelor de incriminare, în ansamblul lor, motivele tinzând la reanalizarea împrejurărilor de fapt, în contextul în care recurenții inculpați, în concret, neagă situația de fapt reținută de instanța de apel.

Însă, reevaluarea situației de fapt reținută în cauză, cu titlu definitiv, de către instanța de apel și concordanța cu probele administrate, precum și interpretarea dată acesteia prin hotărârea definitivă, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în actuala procedură a recursului în casație. Instanța de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Totodată, Înalta Curte învederează că aprecierea asupra laturii subiective este, de asemenea, atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu poate fi cenzurată în calea de atac extraordinară a recursului în casație, presupunând în mod necesar reevaluarea probatoriului.

Concluzionând, în raport de considerentele anterioare, sub aspectul situației de fapt, Înalta Curte constată că, în esență, instanța de apel a reținut, în sarcina inculpatului F., faptul că în perioada 2008 - 2012 a sprijinit, prin încheierea actelor la biroul său notarial, grupul infracțional nestructurat constituit de către inculpații M., N. și P. în scopul obținerii de bani și foloase materiale din comiterea unor infracțiuni de înșelăciune cu ocazia încheierii unor antecontracte de vânzare-cumpărare apartamente, infracțiuni care au avut ca și consecință prejudicierea persoanelor vătămate cu o sumă ce depășește 200.000 RON.

Totodată, instanța de apel a reținut că inculpatul F., în perioada 2008 - 2012 i-a ajutat pe inculpații N. și M. să inducă în eroare persoanele vătămate II., JJ., KK., FF., V., LL., MM., CC., NN., OO., PP., QQ. și RR., cu prilejul încheierii și executării unor antecontracte de vânzare cumpărare a unor apartamente în construcție, precum și în cazul încheierii de către părți a unor acte adiționale prin care de regulă se prelungea termenul de predare a apartamentelor și de încheiere a contractului de vânzare cumpărare în formă autentică, neaducând la cunoștința părților situația exactă a acestor imobile (ca de exemplu: faptul că inculpații nu aveau autorizație de construcție, faptul că inculpatul N. își asumase obligația de a nu înstrăina apartamente din cele două blocuri construite în Șelimbăr până nu avea să-i vândă un anumit număr de apartamente proprietarului terenului pe care urma să ridice construcția, faptul că unele dintre apartamentele ce au făcut obiectul convențiilor încheiate cu persoanele vătămate au fost promise și altor persoane sau chiar înstrăinate altor persoane; faptul că la data încheierii unora dintre convenții inculpații se aflau în imposibilitate de a finaliza construcția apartamentelor promise și că nu erau în măsură să respecte obligațiile asumate - aspecte pe care le știa având în vedere succesiunea convențiilor încheiate de inculpați la biroul său notarial și fiind la curent cu toate demersurile acestora, cu reclamațiile la adresa inculpaților făcute de alte părți și cu stadiul lucrărilor), profitând de faptul că părțile nu aveau cunoștințe juridice și redactând doar încheieri de legalizare semnătură sau de dată certă, fără a solicita notarea în CF a acestor antecontracte și fără a discuta cu părțile acest aspect, creând persoanelor vătămate convingerea că se va ocupa de toate formalitățile și dându-le impresia că încheind actele la biroul său notarial vor avea garanția că totul va decurge conform prevederilor convențiilor redactate, că acele acte sunt ireversibile, și cauzând prin activitatea sa infracțională un prejudiciu ce depășește suma de 200.000 RON.

Instanța de apel a avut în vedere că inculpatul F., în calitate de notar public care a încheiat actele de cesiune a dreptului de construire între inculpați, între aceștia și persoana vătămată V. și antecontractele de vânzare-cumpărare dintre inculpații M. și N., pe de o parte și fiecare persoană vătămată, pe de altă parte, i-a sprijinit pe inculpații M. și N. să le inducă în eroare. În esență, sprijinul acordat de inculpatul F. a constat în aceea că nu a adus la cunoștința persoanelor vătămate la momentul efectuării procedurii de dată certă sau de legalizare a semnăturilor, care erau garanțiile pe care le ofereau acestea atât pentru executarea obligațiilor contractuale, cât și pentru recuperarea facilă a sumelor semnificative de bani plătite ca avans preț sau care erau avantajele notării antecontractului de vânzare-cumpărare în CF. Totodată, inculpatul F. nu s-a asigurat că părțile au încheiat antecontractele în cunoștință de cauză, respectiv că acestea știau că inculpații încheiaseră anterior cu persoana vătămată V., proprietarul terenului, o convenție în anumite condiții și se confruntau cu probleme financiare și de ordin tehnico-juridic cu privire la construcțiile pe care le edificau.

Instanța de apel a constatat că prin modalitatea în care și-a desfășurat activitatea notarială inculpatul F. a creat cadrul perfect pentru ca inculpații M. și N. să încheie atât de multe antecontracte de vânzare cumpărare, pe o perioada îndelungată de timp cu privire la apartamente în blocuri aflate în construcție pentru unele dintre acestea nefiind eliberate autorizație de construire și pentru toate nefiind respectate termenele de finalizare, unele dintre apartamente făcând obiectul unor promisiuni de vânzare repetate, pentru care persoanele vătămate au plătit sume semnificative de bani și pe care nu le-au recuperat.

Cu privire la fapta inculpatului A., instanța de apel a reținut că, în perioada 2008 - 2009, acesta a sprijinit grupul infracțional constituit de către inculpații I. și J., în scopul obținerii de bani și foloase materiale din săvârșirea unor infracțiuni de cămătărie și șantaj pe raza județului Sibiu, fapte în urma cărora persoanele vătămate C., D. și E. au fost deposedate de sume importante de bani.

Respingând apelul inculpatului, instanța de apel a validat considerentele instanței de fond, reținând că elementul material al laturii obiective al infracțiunii s-a realizat prin săvârșirea unor acțiuni de sprijinire a grupului infracțional constituit de către inculpații I. și J. și nu a acțiunii de constituire de grup infracțional organizat, aspect ce rezidă din însăși modalitatea în care este descrisă activitatea de manieră penală a inculpatului A. în prezentarea stării de fapt reținută în actul de sesizare a instanței.

Având în vedere ansamblul circumstanțelor în care a acționat inculpatul A., sprijinindu-l în ampla activitate infracțională pe inculpatul I. și implicit gruparea constituită de acesta, s-a apreciat că fapta sa este specifică activității de sprijinire a grupului organizat.

Raportat la specificul normei de incriminare, la faptul că modalitățile alternative de săvârșire a infracțiunii sunt regăsite în același aliniat al art. 7 din Legea nr. 39/2003, s-a apreciat că nu se impune o schimbare de încadrare juridică în accepția normei procesual penale, fiind suficientă menționarea modalității în care a acționat inculpatul A., în speța de față sub forma sprijinirii grupului infracțional organizat.

Față de situația de fapt reținută în cauză și pe baza probatoriului administrat, instanța de apel a stabilit că, în drept, faptele inculpatului F. întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 26, raportat la art. 215 alin. (1), (3) și 5 din C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968, în vigoare la data săvârșirii faptelor, respectiv fapta inculpatului A. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (legea în vigoare la data săvârșirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

În aceste coordonate, având în vedere baza factuală reținută în cauză de instanța de apel, Înalta Curte constată că faptele inculpatului F. se circumscriu elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1) C. pen., respectiv fapta inculpatului A. se circumscrie elementelor de tipicitate a infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (legea în vigoare la data săvârșirii faptei), care în reglementarea actuală este prevăzută de art. 367 alin. (1) C. pen.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații F. și A. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 2 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimații inculpați, în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casație declarate de inculpații F. și A. împotriva Deciziei penale nr. 89/A din 2 mai 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2013.

Obligă recurenții inculpați la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu pentru recurentul inculpat A. și pentru intimații inculpați, în cuantum de câte 680 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 martie 2023.

GGC - ED