ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2024

Asupra apelului de față, în baza lucrărilor din dosar, constată:

Cu privire la apelantul revizuent A.:

Prin sentința penală nr. 93/2017 din 04.10.2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Alba Iulia, în considerarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) C. pen. s-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

A fost condamnat inculpatul A., la 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. a) teza 1 și lit. b) pct. 4 și 5 din aceeași lege, cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a), art. 76 alin. (1) lit. b), alin. (3) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen.. (...)

În baza art. 81 C. pen. 1969 s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, potrivit dispozițiilor art. 82 C. pen. 1969. I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor prev. de art. 83 C. pen. 1969. În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969 a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art. 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. 1969 s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive începând cu 12.11.2012 și până la 21.02.2014.

În baza art. art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I-a C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 26 raportat la art. 215 alin. (1), (3) și 5 C. pen. 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (3 acte materiale).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de complicitate la șantaj prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată C.).

În baza art. 396 alin. (6) C. pr. penală raportat la 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) C. pen. 1969 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (persoană vătămată D.).

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. coroborat cu art. 122, 124 alin. (1) C. pen. 1969 s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la șantaj prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. 1969 cu aplic. art. 5 C. pen. (persoană vătămată E.).

Prin decizia penală nr. 89/A din 02.05.2022, pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A..

Prin sentința penală nr. 27/2023, pronunțată la 21.04.2023 în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Alba Iulia, în temeiul prevederilor art. 462 alin. (1) C. proc. pen., au fost admise cererile de revizuire formulate de persoanele condamnate F., G., H., A. împotriva sentinței penale nr. 93/2017 pronunțată la 04.10 2017 în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Alba Iulia, și în consecință, privitor la inculpatul A.:

A fost anulată sentința penală nr. 93/2017 din 04.10 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 89/A/2.05.2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește soluționarea laturii penale a cauzei, și pe cale de consecință:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I, lit. b) pct. 4,5 din Legea nr. 39/2003.

Împotriva sentinței penale nr. 27/2023, pronunțată la 21.04.2023 în dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Alba Iulia, a formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Alba-Iulia, cu privire la inculpații A., H. și G., sentința fiind criticată pe considerentul că, în mod nelegal, a fost admisă cererea de revizuire și a fost dispusă încetarea procesului penal față de inculpații A., H. și G..

S-a susținut că raportat la considerentele expuse în paragraful nr. 33 al Deciziei nr. 126/2016 a Curții Constituționale a României, o decizie de constatare a neconstituționalițății unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, doar acelei categorii de justițiabili care au invocat cererea anterior pronunțării unei decizii de către Curtea Constituțională. În acest context, s-a arătat că din analizarea actelor dosarului, rezultă că inculpații A., H. și G. nu fac parte dintre cei care au invocat excepția de neconstituționalitate.

Prin decizia nr. 312/A din data de 25.10.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - Serviciul Teritorial Alba-Iulia împotriva sentinței penale nr. 27 din 21 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2022, cu privire la inculpații A., H. și G..

A fost desființată sentința penală atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Alba-Iulia, secția penală.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a constatat că instanța de fond a apreciat în mod corect că cererea de revizuire formulată de condamnatul F. este admisibilă în baza art. 453 lit. f) C. proc. pen., deoarece acesta invocase efectele deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018 în dosarul nr. x/2013, la data de 10 februarie 2020, înainte ca soluția să fie definitivă pentru el și anterior Deciziei Curții Constituționale nr. 358 din 26 mai 2022. De altfel, s-a reținut că pentru acest apelant, sentința 27/2023 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală este definitivă prin neapelare.

Înalta Curte a constatat că, teoretic, argumentele susținute de parchet sunt valide, decizia de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea.

S-a apreciat că temeiul admiterii cererii de revizuire pentru ceilalți trei revizuienți: A., H. și G. nu poate fi art. 453 lit. f) C. proc. pen. deoarece aceștia nu au invocat în timpul judecății aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018, astfel încât să poată beneficia în mod nemijlocit de incidența acestui caz de reviziure.

Înalta Curte a considerat însă că, după admiterea în principiu a cererii de revizuire formulată de F., ca urmare a efectului extensiv al revizuirii, instanța trebuia să "rejudece cauza și cu privire la părțile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotărî și în privința lor, fără să le poată crea acestora o situație mai grea" (art. 462 alin. (2) C. proc. pen.)

Ca atare, așa cum a arătat parchetul, prima instanță trebuia să respingă în principiu cererea de revizuire formulată de cei trei condamnați pentru că nu le era aplicabil cazul de revizuire prev. de art. 453 lit. f) C. proc. pen. Teoretic însă, aceștia puteau beneficia de efectul extensiv al revizuirii.

Pentru a beneficia însă de efectul extensiv al revizuirii, ar fi trebuit ca cei trei inculpați să se afle în aceeași situație cu cea în care se afla inculpatul F., adică să fi fost condamnați prin sentința penanlă nr. 93/4 octombrie 2017 a Curții de Apel Alba Iulia, secția Penală, definitivă prin decizia nr. 89/A/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în baza noului C. pen.. Condamnarea în baza vechiul C. pen. nu permite reanalizarea prescripției prin intermediul deciziei Curții Constituționale, pentru că legea veche nu a ridicat probleme de neconstituționalitate a dispozițiilor legale privind prescripția răspunderii penale. În cauză, unii inculpați au fost condamnați în baza vechiul C. pen., alții în baza noului Cod.

Dat fiind că în faza apelului nu s-a pus în discuție o astfel de problemă și, ca atare, nu s-au pus concluzii cu privire la relevanța legii în baza cărora au fost condamnați revizuienții pentru extinderea efectelor revizuirii, și dat fiind că nici la fond o astfel de problemă nu a fost dezbătută, Înalta Curte a constatat că nu s-ar putea pronunța în faza apelului, în ultimul grad de jurisdicție, pentru că o asemenea soluție, în fapt, ar priva inculpații de dreptul la un dublu grad de jurisdicție.

Prin urmare, a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Alba-Iulia pentru a analiza posibilitatea de a extinde efectele revizuirii admise pentru inculpatul F. și la ceilalți revizuienți.

v În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la 06.02.2024, formându-se dosarul nr. x/2022.

v Prin sentința penală nr. 55/2024 din 20 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2022, în baza art. 459 alin. (5) C. proc. pen., s-au respins, ca inadmisibile, cererile de revizuire formulate de persoanele condamnate H., G. și A. împotriva sentinței penale nr. 93/2017, pronunțată la 04.10.2017 în dosarul nr. x/2013 al Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 89/A, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 02.05.2022.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut următoarele:

Anterior soluționării pe fond a cererilor de revizuire formulate de persoanele condamnate H., G. și A., instanța este ținută de parcurgerea procedurii filtru prevăzută de art. 459 C. proc. pen., respectiv de verificarea condițiilor de admisibilitate în principiu a cererilor.

Cu privire la procedura prevăzută de art. 459 C. proc. pen., instanța de contencios constituțional (Decizia nr. 506/2015 din 30.06.2015 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul oficial nr. 539 din 20.07.2015) s-a pronunțat în sensul că, instanța de judecată verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale și îndeplinirii condițiilor de folosire a acestei căi de atac extraordinare, realizându-se în fapt o judecată (judicium rescindes). Astfel, potrivit dispozițiilor art. 459 din C. proc. pen., instanța examinează dacă cererea de revizuire este făcută în condițiile legii, respectiv cu privire la o hotărâre definitivă, în termen, de către o persoană îndreptățită să folosească calea de atac a revizuirii, pentru temeiuri care corespund cazurilor de revizuire, reglementate expres de lege; […] admisibilitatea în principiu este o judecată de ordin procesual, privind regularitatea și seriozitatea cererii de revizuire pentru a se decide dacă este sau nu cazul să fie efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire. Doctrina în materie arată că admisibilitatea în principiu este o activitate procesuală de statuare, privind exercitarea unui drept procesual și, implicit, soluționarea unei situații procesuale, deci o judecată.

Cazul de revizuire, invocat în prezenta cauză de către persoanele condamnate H., G. și A. este cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv cazul în care hotărârea de condamnare s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Cu privire la situațiile în care cererea de revizuire, care se întemeiază pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., este admisibilă s-a pronunțat Curtea constituțională în mai multe rânduri (Decizia nr. 632/2022 din 13.12.2022, publicată în Monitorul oficial nr. 385 din 05.05.2023; Decizia nr. 37/2021 din 19.01.2021; Decizia nr. 126/2016 din 03.03.2016; etc.), în sensul că în privința cauzelor care nu se mai află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat, decizia de admitere va produce efecte juridice doar în condiții strict limitative. Pornind de la premisa că incidența deciziei instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții - cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală - și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive, Curtea a reținut însă că declararea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, ci trebuie să profite autorilor acesteia, care au declanșat controlul de constituționalitate într-o cauză concretă. În aceste condiții, având în vedere importanța principiului autorității de lucru judecat, Curtea a constatat că, pentru a garanta atât stabilitatea raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, "o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică.

Spre deosebire de situația juridică a revizuentului persoană condamnată F. (față de care soluția cu privire la cererea de revizuire a rămas definitivă prin Decizia nr. 312/A, pronunțată în apel la 25.10.2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022), revizuenții persoane condamnate H., G. și A. nu au invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., în cauza în care s-a dispus condamnarea lor, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 358/2022 (M. Of. nr. 565 din 09 iunie 2022) - prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor, că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 este o decizie simplă/extremă și că, în absența intervenției active a legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Din această perspectivă, în prezenta cauză, admisibilitatea în principiu a cererilor de revizuire formulate de persoanele condamnate H., G. și A. a fost analizată, în primul ciclu procesual, de către instanța de fond, care s-a pronunțat în sensul admiterii lor în principiu (în dosarul nr. x/2022, la termenul din 11.01.2023, cu privire la G.; în dosarul nr. x/2022, la termenul din 19.09.2022, cu privire la H. și respectiv în dosarul nr. x/2022, la termenul din 28.09.2022, cu privire la A.), dar și de către instanța de apel, care în considerentele Deciziei nr. 312/A, pronunțată la 25.10.2023 de Înalta Curte în dosarul penal nr. x/2022, s-a pronunțat în sens contrar, apreciind că prima instanță trebuia să respingă în principiu cererea de revizuire formulată de cei trei condamnați. Temeiul admiterii cererii de revizuire pentru: A., H. și G. nu poate fi cel prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen., deoarece aceștia nu au invocat în timpul judecății aplicarea efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018, astfel încât să poată beneficia în mod nemijlocit de incidența acestui caz de reviziure. În aceleași considerente, Înalta Curte a reținut ca fiind valide argumentele susținute de Parchet, în sensul că revizuirea nu putea fi admisă în principiu pentru cele trei persoane condamnate, pentru că posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei de admitere a Curții [Constituționale] trebuie circumscrisă sferei persoanelor care au declanșat acest control, anterior momentului publicării deciziei, în condițiile prevăzute de lege.

În aceste condiții, raportat la prevederile art. 425 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora, instanța de rejudecare trebuie să se conformeze hotărârii instanței de apel, în măsura în care situația de fapt rămâne cea avută în vedere la soluționarea apelului, s-a apreciat că nu se poate face abstracție de cele statuate de instanța de apel în considerentele deciziei de casare.

Prin urmare, în mod greșit, în primul ciclu procesual, instanța de fond a admis în principiu cererile de revizuire ale persoanelor condamnate A., H. și G., cereri întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece aceștia nu au invocat în cauza care a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., similar cu persoana condamnată F., condiții în care, astfel cum s-a reținut expres în decizia de casare, temeiul admiterii cererii de revizuire pentru cei trei, nu poate fi cel prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Urmărind în continuare raționamentul expus în considerentele deciziei de casare, Curtea de Apel Alba Iulia a reținut că, persoanele condamnate A., H. și G. ar putea, teoretic, beneficia de efectul extensiv al revizuirii, dacă s-ar afla în aceeași situație juridică în care se află persoana condamnată F. (căreia i-a fost admisă în principiu cererea de revizuire, și care a avut calitatea de coinculpat al celor trei, în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea de condamnare), adică dacă ar fi fost condamnați în baza noului C. pen.

Instituția extinderii efectelor revizuirii este prevăzută expres de art. 462 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora, instanța rejudecă cauza prin extindere și cu privire la părțile care nu au formulat cerere de revizuire, putând hotărî și în privința lor, fără să le poată crea acestora o situație mai grea.

Făcând aplicarea acestei norme de procedură în prezenta cauză, s-a apreciat că instituția extinderii efectelor revizuirii nu este incidentă în cazul persoanelor condamnate A., H. și G., având în vedere cazul de revizuire invocat de aceștia, prin raportare la situația juridică diferită a celor trei față de cea a persoanei condamnate F.. Așa cum rezultă din textul prevăzut de art. 462 alin. (2) C. proc. pen., de efectele extinderii revizuirii beneficiază părțile care nu au formulat cerere de revizuire, dar care îndeplinesc condițiile de admisibilitate validate odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire a căror efecte se doresc a fi extinse. Or, în prezenta cauză, cele trei persoane condamnate au formulat cereri de revizuire, cereri care, pentru motivele arătat în considerentele deciziei de casare sunt inadmisibile. În aceste condiții, s-a apreciat că nu pot beneficia de efectele extinderii revizuirii deoarece, pe de o parte, au formulat cereri de revizuire în cauză, iar pe de altă parte, cererile lor sunt inadmisibile.

A raționa în sens contrar, ar echivala cu o eludare a procedurii filtru prevăzută de art. 459 C. proc. pen., în sensul că, deși o cerere de revizuire formulată de una dintre părți ar fi respinsă ca inadmisibilă, partea ar putea beneficia de aceleași efecte ca și cel care a invocat același motiv de revizuire, dar a cărui cerere îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu. În concret, s-ar ajunge la situația în care persoanele condamnate A., H. și G. ar beneficia de extinderea efectelor unei cereri de revizuire întemeiate pe prevederile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în condițiile în care, în situația lor juridică, nu este incident acest caz de revizuire.

Prin urmare, raportat strict la cadrul procesual din prezenta cauză și la procedura de rejudecare în care ne aflăm, s-a apreciat că cererile de revizuire formulate de persoanele condamnate A., H. și G. sunt inadmisibile, iar posibilitatea extinderii efectului revizuirii persoanei condamnate F., în cazul lor, este, astfel cum a statuat și Înalta Curte, una pur teoretic, cu atât mai mult cu cât față de F. hotărârea prin care a fost soluționată cererea sa a rămas definitivă prin Decizia nr. 312/A pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 25.10.2023, în prezenta procedură de rejudecare, acesta nemaifiind parte.

Împotriva sentinței penale nr. 55/2024 din 20 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2022, revizuentul A. a formulat apel, motivele fiind susținute de apărătorul ales, astfel cum sunt consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând apelul, prin prisma dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție consideră că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:

Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exer­citată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 C. proc. pen. și numai în cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) C. proc. pen., singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situații privitoare la eventuala nerespectare a unor condiții formale de desfășurare a judecății sau a unor raționamente jurisdicționale pretins eronate, este exclusă, în raport de dispozițiile procesuale menționate și de principiul statuat prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia părțile interesate, care își legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condițiile legii.

Coroborând dispozițiile legale enunțate, se impune concluzia condiționării examinării temeiniciei hotărârii atacate prin exercitarea revizuirii, numai în condițiile legii, cu consecința respingerii cererii pentru acest motiv, în situația afirmării generice a nelegalității și netemeiniciei hotărârii a cărei retractare se cere.

În speță, revizuentul și-a întemeiat cererea de revizuire pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., care prevăd că revizuirea cu privire la latura penală poate fi cerută când hotărârea a cărei retractare se solicită s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

În motivarea cererii de revizuire, a fost invocată decizia nr. 297 din 26.04.2018 a Curții Constituționale a României privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen.

Prima etapă, obligatorie indiferent de cazul de revizuire invocat, constă în analiza condițiilor de admisibilitate a revizuirii, procedură în cadrul căreia instanța de revizuire examinează regularitatea cererii de revizuire în raport de care urmează a fi efectuat un control judecătoresc prin rejudecarea cauzei care face obiectul cererii de revizuire.

Conform art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., în cadrul verificării admisibilității în principiu a cererii de revizuire, instanța examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen și de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) și (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenței unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerințelor instanței dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

Astfel, analizând cererea de revizuire formulată de revizuentul A., în conformitate cu dispozițiile precitate, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplinește condiția de admisibilitate prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., având în vedere că temeiul legal al revizuirii nu poate fi cel prevăzut de art. 453 lit. f) C. proc. pen.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că, în mod judicios Curtea de Apel Alba Iulia, în al doilea ciclu procesual, a reținut că, situația juridică a revizuentului condamnat A. este diferită de cea a revizuentului condamnat F. (față de care soluția cu privire la cererea de revizuire a rămas definitivă prin Decizia nr. 312/A, pronunțată în apel la 25.10.2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2022), în sensul în care revizuentul condamnat A. nu a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen., în cauza în care s-a dispus condamnarea sa, anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 358/2022 (M. Of. nr. 565 din 09 iunie 2022) - prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. sunt neconstituționale în ansamblul lor, că Decizia nr. 297 din 26 aprilie 2018 este o decizie simplă/extremă și că, în absența intervenției active a legiuitorului, pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma, prin reglementarea expresă a cazurilor apte să întrerupă cursul termenului prescripției răspunderii penale, fondul activ al legislației nu conține vreun caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale.

Prin urmare, în condițiile în care controlul constituțional al prevederilor art. 155 alin. (1) C. pen. nu a fost declanșat de revizuentul A. în cauza în care s-a dispus condamnarea sa, acesta nu are posibilitatea de a beneficia de efectele deciziei Curții Constituționale de admitere a excepției de neconstituționalitate.

Astfel, se are în vedere că, potrivit Deciziei nr. 866 din 10 decembrie 2015 a Curții Constituționale a României, paragraful 30 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016), "constatarea neconstituționalității unui text de lege ca urmare a invocării unei excepții de neconstituționalitate trebuie să profite autorilor acesteia și nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât și-ar pierde caracterul concret.

Așadar, o decizie de constatare a neconstituționalității unei prevederi legale trebuie să profite, în formularea căii de atac a revizuirii, numai acelei categorii de justițiabili care a invocat excepția de neconstituționalitate în cauze soluționate definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial a deciziei prin care se constată neconstituționalitatea, precum și autorilor aceleiași excepții, invocate anterior publicării deciziei Curții, în alte cauze, soluționate definitiv, acest lucru impunându-se din nevoia de ordine și stabilitate juridică."

În consecință, constatând că nu sunt îndeplinite cerințele impuse cumulativ art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., Înalta Curte concluzionează că, în mod corect, prima instanță a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

Față de considerentele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 55/2024 din 20 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2022.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 180 de RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 55/2024 din 20 mai 2024, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală în dosarul nr. x/2022.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 180 de RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 noiembrie 2024.