ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor în casație formulate de inculpații A., B., C., D. SRL și SC J. SRL, împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din 08 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 81 din 7 august 2019 pronunțată în Dosarul nr. x/2015 al Tribunalului Sălaj, în temeiul art. 367 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C., cetățean român, căsătorit, studii superioare, fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (modalitatea inițierii și constituirii).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. și a art. 367 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată (5 acte materiale - autor inculpatul B., persoane vătămate UAT-urile Comuna Nușfalău, Comuna Ip, Comuna Boghiș, Comuna Halmășd, Comuna Marca).

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată (7 acte materiale - autor inculpatul E., persoane vătămate UAT-urile Comuna Șamșud, Comuna Bobota, Comuna Chieșd, Comuna Bocșa, Comuna Sărmășag, Comuna Măieriște, Comuna Sînmihaiu Almașului).

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată (4 acte materiale - autor inculpatul F., persoane vătămate UAT-urile Comuna Valcău de Jos, Comuna Horoatu Crasnei, Comuna Dobrin, Comuna Sălățig).

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată (7 acte materiale - autor inculpata A., persoane vătămate UAT-urile Comuna Zimbor, Comuna Fildu de Sus, Comuna Cuzăplac, Comuna Almașu, Comuna Dragu, Comuna Hida, Comuna Vârșolț).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului C. prin sentința penală, iar la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare adaugă un spor de 1 an și 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar în final aplică inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului C. durata reținerii, durata măsurii arestului preventiv și durata arestului la domiciliu de la data de 25.11.2015 până la data de 05.04.2016 inclusiv.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii, potrivit prev. art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (1) C. pen. aplică inculpatului alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă accesorie care se va executa de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit prev. art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. fără antecedente penale, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (modalitatea inițierii și constituirii).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. și a art. 367 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (5 acte materiale, persoane vătămate UAT-urile Comuna Nușfalău, Comuna Ip, Comuna Boghiș, Comuna Halmășd, Comuna Marca).

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată (7 acte materiale - autor inculpatul E., persoane vătămate UAT-urile Comuna Șamșud, Comuna Bobota, Comuna Chieșd, Comuna Bocșa, Comuna Sărmășag, Comuna Măieriște, Comuna Sînmihaiu Almașului).

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată (4 acte materiale - autor inculpatul F., persoane vătămate UAT-urile Comuna Valcău de Jos, Comuna Horoatu Crasnei, Comuna Dobrin, Comuna Sălățig).

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată (7 acte materiale - autor inculpata A., persoane vătămate UAT-urile Comuna Zimbor, Comuna Fildu de Sus, Comuna Cuzăplac, Comuna Almașu, Comuna Dragu, Comuna Hida, Comuna Vârșolț).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului B. prin sentința penală, iar la pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare s-a adăugat un spor de 1 an și 4 luni închisoare, reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, iar în final s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B. durata reținerii, durata măsurii arestului preventiv și durata arestului la domiciliu de la data de 25.11.2015 până la data de 05.04.2016 inclusiv.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii, potrivit prev. art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă accesorie care se va executa de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit prev. art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata A. fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (modalitatea aderării).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. și a art. 367 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a aplicat inculpatei ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. s-a aplicat inculpatei ca pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (7 acte materiale, persoane vătămate UAT-urile Comuna Zimbor, Comuna Fildu de Sus, Comuna Cuzăplac, Comuna Almașu, Comuna Dragu, Comuna Hida, Comuna Vârșolț).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei A. prin sentința penală, la pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni închisoare s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită în sarcina sa, iar în final s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni închisoare cu executare în regim de detenție.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. rap. la art. 404 alin. (4) lit. a) C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei A. durata reținerii, durata măsurii arestului preventiv și durata arestului la domiciliu de la data de 20.11.2015 până la data de 29.02.2016 inclusiv.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv dreptul de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 2 ani, care se va executa după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale a închisorii, potrivit prev. art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. rap. la art. 45 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatei alături de pedeapsa rezultantă a închisorii pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pedeapsă accesorie care se va executa de la momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri de condamnare și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii, potrivit prev. art. 65 alin. (3) C. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata persoană juridică SC J. SRL, reprezentată legal prin administrator persoană juridică G., iar în prezenta cauză reprezentată de mandatar, desemnat de instanță din rândul practicienilor în insolvență, H., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 60 000 RON stabilită potrivit prev. art. 137 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. b) C. pen. prin înmulțirea unui număr de 200 zile-amendă cu suma de 300 RON corespunzătoare unei zile amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (modalitatea constituirii).

În baza art. 138 alin. (1) C. pen. raportat la art. 139 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatei SC J. SRL pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice, pedeapsă ce se va executa potrivit prev. art. 138 alin. (4) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata persoană juridică SC J. SRL la pedeapsa amenzii penale în sumă de 54.000 RON stabilită potrivit prev. art. 137 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. b) C. pen. prin înmulțirea unui număr de 180 zile-amendă cu suma de 300 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (23 acte materiale, persoane vătămate UAT-urile Comuna Nușfalău, Comuna Ip, Comuna Boghiș, Comuna Halmășd, Comuna Marca, Comuna Șamșud, Comuna Bobota, Comuna Chieșd, Comuna Bocșa, Comuna Sărmășag, Comuna Măieriște, Comuna Sînmihaiu Almașului, Comuna Valcău de Jos, Comuna Horoatu Crasnei, Comuna Dobrin, Comuna Sălățig, Comuna Zimbor, Comuna Fildu de Sus, Comuna Cuzăplac, Comuna Almașu, Comuna Dragu, Comuna Hida, Comuna Vârșolț).

În baza art. 147 alin. (1) C. pen. rap. la art. 38 alin. (1) C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei SC J. SRL prin sentința penală, la pedeapsa cea mai grea de 60 000 RON amendă s-a adăugat un spor de 18 000 RON, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită în sarcina sa, iar în final aplică inculpatei pedeapsa rezultantă de 78 000 RON amendă penală care se va executa potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. pen.

În temeiul art. 367 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata persoană juridică SC D. SRL reprezentată legal prin administrator persoană juridică G., iar în prezenta cauză reprezentată de mandatar, desemnat de instanță din rândul practicienilor în insolvență, I., la pedeapsa amenzii penale în sumă de 60 000 RON stabilită potrivit prev. art. 137 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. b) C. pen. prin înmulțirea unui număr de 200 zile-amendă cu suma de 300 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat (modalitatea constituirii).

În baza art. 138 alin. (1) C. pen. raportat la art. 139 alin. (1) lit. a) C. pen. s-a aplicat inculpatei SC D. SRL pedeapsa complementară a dizolvării persoanei juridice, pedeapsă ce se va executa potrivit prev. art. 138 alin. (4) C. pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare.

În temeiul art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. a fost condamnată inculpata persoană juridică SC D. SRL la pedeapsa amenzii penale în sumă de 54.000 RON stabilită potrivit prev. art. 137 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. b) C. pen. prin înmulțirea unui număr de 180 zile-amendă cu suma de 300 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (23 acte materiale, persoane vătămate UAT-urile Comuna Nușfalău, Comuna Ip, Comuna Boghiș, Comuna Halmășd, Comuna Marca, Comuna Șamșud, Comuna Bobota, Comuna Chieșd, Comuna Bocșa, Comuna Sărmășag, Comuna Măieriște, Comuna Sînmihaiu Almașului, Comuna Valcău de Jos, Comuna Horoatu Crasnei, Comuna Dobrin, Comuna Sălățig, Comuna Zimbor, Comuna Fildu de Sus, Comuna Cuzăplac, Comuna Almașu, Comuna Dragu, Comuna Hida, Comuna Vârșolț).

În baza art. 38 alin. (1) C. pen., raportat la art. 39 alin. (1) lit. c) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei SC D. SRL prin sentința penală, la pedeapsa cea mai grea de 60 000 RON amendă s-a adăugat un spor de 18 000 RON, reprezentând o treime din cealaltă pedeapsă stabilită în sarcina sa, iar în final s-a aplicat inculpatei pedeapsa rezultantă de 78 000 RON amendă penală care se va executa potrivit dispozițiilor art. 497 C. proc. pen.

S-a constatat că persoanele vătămate UAT Comuna Zimbor, UAT Comuna Fildu de Jos, UAT Comuna Almașu, UAT Comuna Hida, UAT Comuna Halmășd, UAT Comuna Ip, UAT Comuna Vârșolț, UAT Comuna Dobrin, UAT Comuna Valcău de Jos, UAT Comuna Sălățig, UAT Comuna Cuzăplac, UAT Comuna Nușfalău s-au constituit părți civile în cauză cu nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (2) C. proc. pen., ca urmare în temeiul art. 20 alin. (4) C. proc. pen. s-a respins ca inadmisibile acțiunile civile formulate de către aceste persoane vătămate, acțiunea civilă putând fi introdusă de către acestea la instanța civilă.

În baza art. 19, art. 25 și art. 397 alin. (1) C. proc. pen., rap. la art. 1385 C. civ. s-a respins ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă UAT Comuna Dragu.

S-a luat act că persoanele vătămate UAT Comuna Horoatu Crasnei, UAT Comuna Sînmihaiu Almașului, UAT Comuna Bobota, UAT Comuna Șamșud, UAT Comuna Bocșa, UAT Comuna Măieriște, UAT Comuna Chieșd, UAT Comuna Sărmășag, UAT Comuna Boghiș au declarat prin reprezentanți legali, primari, că nu se constituie părți civile în cauză întrucât nu au suferit nici un prejudiciu.

S-a constatat că persoana vătămată UAT Comuna Marca nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 404 alin. (4) lit. g) rap. la art. 25 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus desființarea în totalitate a următoarelor înscrisuri:

- "ACORD DE IMPLEMENTARE S.I.I. (Sistem Informatic Integrat) E-BUGET.EU" încheiat între J. și UAT Comuna Vârșolț (depus în original la dosarul cauzei)

- "ACORD DE IMPLEMENTARE S.I.I. (Sistem Informatic Integrat) E-BUGET.EU" încheiat între J. și UAT Comuna Dobrin (depus în original la dosarul cauzei)

- "ACORD DE IMPLEMENTARE S.I.I. (Sistem Informatic Integrat) E-BUGET.EU" încheiat între J. și UAT Comuna Sălățig (depus în original la dosarul cauzei)

- un număr de 19 înscrisuri intitulate "ACORD DE IMPLEMENTARE S.I.I. (Sistem Informatic Integrat) E-BUGET.EU" încheiate între J., pe de o parte, în calitate de furnizor, și, pe de altă parte, în calitate de beneficiar: UAT Comuna Zimbor, UAT Comuna Fildu de Jos, UAT Comuna Almașu, UAT Comuna Hida, UAT Comuna Halmășd, UAT Comuna Ip, UAT Comuna Valcău de Jos, UAT Comuna Cuzăplac, UAT Comuna Nușfalău, UAT Comuna Dragu, UAT Comuna Horoatu Crasnei, UAT Comuna Bobota, UAT Comuna Șamșud, UAT Comuna Bocșa, UAT Comuna Măieriște, UAT Comuna Chieșd, UAT Comuna Sărmășag, UAT Comuna Boghiș și UAT Comuna Marca (înscrisuri rămase în posesia reprezentanților SC D. SRL și nedepuse la dosarul cauzei).

S-a dispus restituirea către inculpatul C. a unității de calculator predate de către inculpat instanței, pe bază de proces-verbal de predare primire, în ședința publică din data de 23.03.2016, întrucât bunul predat nu reprezintă mijloc de probă.

În temeiul art. 162 alin. (4) C. proc. pen. s-a dispus restituirea bunurilor care nu au legătură cu cauza, ridicate în cursul urmăririi penale de la inculpați cu prilejul efectuării perchezițiilor corporale, perchezițiile autoturismelor și percheziției domiciliare, înaintate instanței împreună cu dosarul de urmărire penală și predate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj la data de 15.12.2015, astfel:

- 4 carcase ștampile ridicate de la inculpatul C.: 1 buc. carcasă ștampilă cu capac albastru, cu inscripția x, având impresiunea acoperită cu bandă adezivă; una bucată carcasă ștampilă, cu capac de culoare roșu, cu inscripția x, având inscripția acoperită cu bandă adezivă; una bucată carcasă ștampilă, cu capac de culoare verde, cu inscripția x, având impresiunea acoperită cu bandă adezivă; Una bucată carcasă ștampilă, cu capac de culoare vișiniu cu alb, cu inscripția x, fără impresiune de ștampilă.

- o unitate de calculator având o carcasă de culoare neagră și fața de culoare negru cu argintiu, având inscripția pe unitatea DVD x

Celelalte bunuri înainte împreună cu dosarul de urmărire penală și predate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Sălaj la data de 15.12.2015 (15 mape cu înscrisuri ridicate de la inculpații A., și alții, ecusonul și insigna ridicate de la inculpata A., 7 CD-uri ce conțin imaginile înregistrate de camerele de supraveghere de la primării, 1 CD ce conține trei fotografii efectuate cu telefonul mobil de către primarul Comunei Măieriște) reprezintă mijloace de probă în cauză și se păstrează la instanță, prin arhivare împreună cu dosarul cauzei.

Prin Decizia penală nr. 1121/A din 08.10.2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, a decis următoarele:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de către inculpații C., B., A., SC J. SRL, SC D. SRL, și alții, împotriva Sentinței penale nr. 81 din 7 august 2019 pronunțată de Tribunalul Sălaj, pe care a desființat-o cu privire la soluțiile pronunțate pentru infracțiunile de constituirea unui grup infracțional organizat pentru toți inculpații, cu privire la individualizarea pedepselor pentru inculpații C., B., A., și alții, și cu privire la individualizarea modalității de executare a pedepselor pentru inculpații A., și alții, și rejudecând în aceste limite,

A constatat că prin încheierea penală din data de 10 septembrie 2020 Curtea de Apel Cluj a dispus schimbarea încadrării juridice data faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații C. și B. din infracțiunile cu încadrarea data prin sentința apelată în infracțiunile de complicitate la tentativă la înșelăciune (23 de acțiuni) și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) și art. 248 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 367 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru inculpatul C. și tentativă la înșelăciune (23 de acțiuni) și constituirea unui grup infracțional organizat prev. de art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) și art. 248 din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 367 alin. (1) din C. pen., totul cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen., pentru inculpatul B..

În baza art. 396 alin. (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a achitat pe inculpații C., B., A., SC J. SRL, SC D. SRL, și alții, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul C., cetățean român, căsătorit, studii superioare, fără antecedente penale la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată (23 acțiuni).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului ca pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În temeiul art. 396 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. raportat la art. 32 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) și art. 248 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a condamnat pe inculpatul B., cetățean român, căsătorit, studii superioare, de profesie inginer, fără antecedente penale la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (23 acțiuni).

În baza art. 67 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului B. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. rap. la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., a aplicat inculpatului B. ca pedeapsă accesorie a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

A redus durata pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatei A., fără antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (7 acțiuni) la 10 luni închisoare.

În baza art. 91 și 92 din C. pen., a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 10 luni închisoare aplicată inculpatei A. și fixează termenul de supraveghere de 2 ani.

În baza art. 93 alin. (1), (2) și (3) din C. pen., a dispus ca inculpatul să respecte următoarele obligații pe perioada de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de Probațiune Gorj la datele fixate în acest sens;

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea acestuia;

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

- să comunice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență;

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probațiune au organizate împreună cu instituții din comunitate;

- să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității cadrul Primăriei Țânțăreni, jud. Gorj sau la un lăcaș de cult din aceeași localitate și în condițiile stabilite de Serviciul de Probațiune.

În baza art. 96 din C. pen., a atras atenția inculpatului asupra cauzelor care atrag revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei.

A menținut dispoziția de condamnare a inculpatei persoană juridică SC J. SRL la pedeapsa amenzii penale în sumă de 54.000 RON stabilită potrivit prev. art. 137 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. b) C. pen. prin înmulțirea unui număr de 180 zile-amendă cu suma de 300 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (23 acte materiale) prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A menținut dispoziția de condamnare a inculpatei persoană juridică SC D. SRL la pedeapsa amenzii penale în sumă de 54.000 RON stabilită potrivit prev. art. 137 alin. (2), alin. (3) și alin. (4) lit. b) C. pen. prin înmulțirea unui număr de 180 zile-amendă cu suma de 300 RON corespunzătoare unei zile-amendă, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune în formă continuată (23 acte materiale) prev. de art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen.

A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate care nu sunt contrare prezentei decizii.

Împotriva hotărârii instanței de apel au formulat cereri de recurs în casație inculpata A., la data de 21.12.2020, inculpații B. și C., prin apărător ales, avocat J., la data de 27.11.2020, inculpatele persoane juridice SC J. SRL și SC D. SRL ambele prin administrator persoană juridică G., la data de 21.12.2020.

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpata A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., incident atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimiterea cauzei în vederea judecării căii de atac extraordinare și, în principal, instanța să dispună achitarea sa pentru infracțiunea de înșelăciune sub forma tentativei, iar în subsidiar să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

A apreciat că faptele reținute de instanța de apel în sarcina sa nu realizează tiparul de incriminare pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune, impunându-se achitarea inculpatei. A considerat că circumscrierea reticenței dolosive ilicitului penal constituie o adăugare nepermisă la lege, acest tip de faptă fiind incriminată în planul răspunderii civile delictuale, iar, în cauză, nu este îndeplinită nici condiția urmăririi unui folos injust, element obligatoriu pentru existența tipicității obiective a infracțiunii de înșelăciune, întrucât aplicația informatică vândută de inculpată exista la data contractului, astfel cum a reținut instanța de apel.

Prin cererea de recurs în casație formulată, inculpații B. și C., în esență, au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., incident atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Au susținut că au fost achitați pentru fapta raportat la care instanța de fond i-a condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, maximul pedepsei care putea fi aplicat de instanța de apel, pentru fapta prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen.. Pentru inculpatul C., neputând depăși pedepsele aplicate de instanța de fond, o atare conduită fiind nelegală, întrucât încalcă principiul non reformatio in pejus.

În temeiul art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., au solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei recurate și, rejudecând, instanța să dispună condamnarea inculpatului C. pentru fapta prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) și art. 248 C. pen., la pedeapsa de 1 an închisoare (pedeapsa aplicată la fond), respectiv a inculpatului B., pentru fapta prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare (pedeapsa aplicată la fond).

În esență, prin cererea de recurs în casație formulată, inculpatele persoane juridice SC J. SRL și SC D. SRL, ambele prin administrator persoană juridică G., au invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., susținând faptul că societățile inculpate au fost condamnate pentru fapte care nu sunt prevăzute de legea penală, aspect pe care au precizat că l-au invocat și prin cererea de apel.

Au solicitat suspendarea executării hotărârii atacate.

Au arătat că fapta, astfel cum este descrisă și reținută în sarcina societăților inculpate de instanța de apel, nu este prevăzută de legea penală, întrucât nu verifică tipicitatea obiectivă a infracțiunii de înșelăciune. Societățile inculpate nu au prezentat ca adevărate fapte mincinoase sau ca mincinoase fapte adevărate și nici nu au urmărit obținerea unui folos injust, aplicația informatică fiind funcțională și înregistrată la Oficiul Român pentru Drepturi de Autor, astfel cum a constatat instanța de fond și de apel. Au menționat că, de altfel, nici instanța de fond și nici cea de apel nu precizează care anume ar fi acțiunile materiale ale societăților care să corespundă tipicității obiective a infracțiunii prev. de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

Judecătorul de filtru, prin rezoluție, a dispus întocmirea raportului de către magistratul-asistent, în vederea examinării admisibilității în principiu a cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen.

La data de 29.03.2021, a fost depus la dosar raportul întocmit de către magistratul-asistent, care a formulat concluzii de admitere în principiu a cererii de recurs în casație.

Prin încheierea din data de 11 mai 2021, au fost admise în principiu cererile de recurs în casație formulate de inculpații A., B., C., D. SRL și SC J. SRL împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din 08 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/2015, constatându-se faptul că prezentele cereri de recurs în casație au fost formulate în termenul legal și îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), lit. b), lit. c) și d) C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind menționate numele și prenumele părții, domiciliul acesteia, hotărârea care se atacă, cazul de recurs în casație pe care se întemeiază, motivarea acestuia, precum și semnătura persoanei care exercită calea de atac. De asemenea, s-a considerat că sunt respectate și dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) și art. 438 C. proc. pen.

Totodată, a respins, ca nefondată, cererea de suspendare a executării hotărârii judecătorești recurate, formulată de inculpatele persoane juridice SC J. SRL și SC D. SRL.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. invocate de inculpatele persoane juridice SC J. SRL și SC D. SRL și de inculpata A., respectiv de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. invocate de inculpații B. și C., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile în casație sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Ca atare, motivul de casare invocat trebuie să se raporteze la situația factuală și la elementele care au circumstanțiat activitatea infracțională, astfel cum au fost stabilite în mod definitiv de instanța de apel, în baza analizei mijloacelor de probă administrate în cauză, prin hotărârea atacată, întrucât în această cale extraordinară de atac se analizează doar aspecte de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție neputând proceda la reevaluarea materialului probator sau la reaprecierea situației de fapt.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut în dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., se observă că acesta este incident dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curți de Casație și Justiție modificarea situației de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reținute de către instanța de apel, sunt prevăzute ca infracțiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului" (Decizia nr. 350/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De asemenea, s-a statuat că "dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. nu permit o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator și stabilirea unei situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, examinarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, statuările în fapt neputând fi cenzurate în niciun fel.

(...) Verificările pe care instanța de recurs în casație le face din perspectiva noțiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita este prevăzută de vreo normă de incriminare, cât și condițiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu-zisă și elementele de conținut ale incriminării sub aspectul laturii obiective (nu însă și în ceea ce privește latura subiectivă, lipsa de tipicitate subiectivă constituind o teză distinctă prevăzută în art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. și care nu a fost preluată în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen..)" (Decizia nr. 78/RC/2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

Totodată s-a reținut că acest caz de casare vizează "acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și configurarea legală a tipului respectiv de infracțiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv)" (Decizia nr. 442/RC/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, www.x.ro).

De altfel, în cadrul definiției legale a infracțiunii, exprimată de art. 15 alin. (1) din C. pen., trăsătura esențială ca fapta să fie prevăzută de legea penală este enumerată distinct de aceea ca fapta să fie săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă unei persoane, ceea ce relevă opțiunea legiuitorului ca prin sintagma "faptă prevăzută de legea penală" să se înțeleagă "orice faptă" - act de conduită, manifestare de voință exteriorizată care determină o schimbare în realitatea obiectivă, neconvenabilă ordinii sociale și, ca atare, incriminată de norma penală.

Aceeași viziune reiese și din modalitatea în care sunt reglementate cazurile care împiedică punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., textul legal menționând distinct "fapta nu este prevăzută de legea penală" de " nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Așadar, în temeiul cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție poate analiza exclusiv dacă faptele, astfel cum au fost reținute prin decizia recurată, corespund tiparului obiectiv de incriminare a faptelor pentru care s-a dispus condamnarea inculpaților, fără posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a statua asupra situației de fapt reținute.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Procedând la evaluarea acestei corespondențe, Înalta Curte constată, în prealabil, că inculpații au fost condamnați (astfel cum s-a dispus cu privire la infracțiunile de tentativă la înșelăciune, în raport cu încheierea penală din data de 10 septembrie 2020 a Curții de Apel Cluj, prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimiși în judecată inculpații C. și B.), după cum urmează:

- l-a ajutat pe inculpatul B. să săvârșească infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată în dauna persoanelor vătămate UAT Comuna Nușfalău, Comuna Ip, Comuna Boghiș, Comuna Halmășd, Comuna Marca, ajutor constând în conceperea înscrisurilor, a mapelor, a ecusoanelor, folosite de inculpatul B., întocmirea și transmiterea planificării cu primăriile la care urma inculpatul să se prezinte, anunțarea vizitei inculpatului prin transmiterea unei note telefonice la fiecare UATC, transmiterea prin fax la primărie a cererii de solicitare de informații de interes public, întocmirea documentelor pentru fiecare UATC în parte, completarea Acordurilor de implementare prin înserarea datelor UATC și ale reprezentantului acesteia și punerea acestora la dispoziția inculpatului B., etc.;

- l-a ajutat pe inculpatul E. să săvârșească infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată în dauna persoanelor vătămate UAT Comuna Șamșud, Comuna Bobota, Comuna Chieșd, Comuna Bocșa, Comuna Sărmășag, Comuna Măieriște, Comuna Sînmihaiu Almașului, ajutor constând în: finanțarea deplasărilor, prezentarea modului de acțiune, conceperea înscrisurilor, a mapelor, a ecusoanelor, folosite de inculpatul E., întocmirea și transmiterea planificării cu primăriile la care urma inculpatul să se prezinte, anunțarea vizitei inculpatului prin transmiterea unei note telefonice la fiecare UATC, transmiterea prin fax la primării a cererii de solicitare de informații de interes public, întocmirea documentelor pentru fiecare UATC în parte, completarea Acordurilor de implementare prin înserarea datelor UATC și ale reprezentantului acesteia, și punerea acestora la dispoziția inculpatului E., etc.;

- l-a ajutat pe inculpatul F. să săvârșească infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată în dauna persoanelor vătămate UAT Comuna Valcău de Jos, Comuna Horoatu Crasnei, Comuna Dobrin, Comuna Sălățig, ajutor constând în: finanțarea deplasărilor, prezentarea modului de acțiune, conceperea înscrisurilor, a mapelor, a ecusoanelor, folosite de inculpatul F., întocmirea și transmiterea planificării cu primăriile la care urma inculpatul să se prezinte, anunțarea vizitei inculpatului prin transmiterea unei note telefonice la fiecare UATC, transmiterea prin fax la primării a cererii de solicitare de informații de interes public, întocmirea documentelor pentru fiecare UATC în parte, completarea Acordurilor de implementare prin înserarea datelor UATC și ale reprezentantului acesteia, și punerea acestora la dispoziția inculpatului F., etc., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tentativă la înșelăciune în formă continuată prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. și art. 32 alin. (1) C. pen. raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. și art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) Cod (4 acte materiale)

- a ajutat-o pe inculpata A. să săvârșească infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată în dauna persoanelor vătămate UAT Comuna Zimbor, Comuna Fildu de Sus, Comuna Cuzăplac, Comuna Almașu, Comuna Dragu, Comuna Hida, Comuna Vârșolț, ajutor constând în: finanțarea deplasării, conceperea înscrisurilor, a mapelor, a ecusoanelor, folosite de inculpată, întocmirea și transmiterea planificării cu primăriile la care urma inculpata să se prezinte, anunțarea vizitei inculpatei prin transmiterea unei note telefonice la fiecare UATC, transmiterea prin fax la primărie a cererii de solicitare de informații de interes public, întocmirea documentelor pentru fiecare UATC în parte, completarea Acordurilor de implementare prin înserarea datelor UATC și ale reprezentantului acesteia, și punerea acestora la dispoziția inculpatei A., etc.

- l-a ajutat pe inculpatul E. să săvârșească infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată în dauna persoanelor vătămate UAT Comuna Șamșud, Comuna Bobota, Comuna Chieșd, Comuna Bocșa, Comuna Sărmășag, Comuna Măieriște, Comuna Sînmihaiu Almașului, ajutor constând în: coordonarea activității de deplasare la primării, prezentarea conduitei și modul concret de acțiune în relația cu reprezentanții UATC și funcționarii din primării, ținerea legăturii la centru cu inculpatul C., prezentarea programărilor la primării primite de la centru, predarea înscrisurile pentru fiecare UATC, preluarea acordurile semnate și transmiterea acestora la centru, întocmirea formalitățile legate de deplasare în teritoriu, transport și cazare;

- l-a ajutat pe inculpatul F. să săvârșească infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată în dauna persoanelor vătămate UAT Comuna Valcău de Jos, Comuna Horoatu Crasnei, Comuna Dobrin, Comuna Sălățig, ajutor constând în: coordonarea activității de deplasare la primării, prezentarea conduitei și modul concret de acțiune în relația cu reprezentanții UATC și funcționarii din primării, ținerea legăturii la centru cu inculpatul C., prezentarea programărilor la primării primite de la centru, predarea înscrisurile pentru fiecare UATC, preluarea acordurile semnate și transmiterea acestora la centru, întocmirea formalitățile legate de deplasare în teritoriu, transport și cazare;

- a ajutat-o pe inculpata A. să săvârșească infracțiunea de tentativă la înșelăciune în formă continuată în dauna persoanelor vătămate UAT Comuna Zimbor, Comuna Fildu de Sus, Comuna Cuzăplac, Comuna Almașu, Comuna Dragu, Comuna Hida, Comuna Vârșolț, ajutor constând în: coordonarea activității de deplasare la primării, prezentarea conduitei și modul concret de acțiune în relația cu reprezentanții UATC și funcționarii din primării, ținerea legăturii la centru cu inculpatul C., prezentarea programărilor la primării primite de la centru, predarea înscrisurile pentru fiecare UATC, preluarea acordurile semnate și transmiterea acestora la centru, întocmirea formalitățile legate de deplasare în teritoriu, transport și cazare.;

- de asemenea, în data de 19.11.2015 și 20.15.2015, cu intenție și în baza aceleași rezoluții infracționale, a indus în eroare reprezentanții unităților administrativ teritoriale de pe raza județului Sălaj: Comuna Nușfalău, Comuna Boghiș, Comuna Halmășd, Comuna Marca și Comuna Ip, cu ocazia încheierii unor contracte, în sensul că prin mijloace frauduloase a creat reprezentanților UATC falsa reprezentare a faptului că inculpatul reprezintă o instituție publică, că efectuează un studiu național în vederea sporirii capacității administrative a UATC, iar sub pretextul semnării unui chestionar a obținut în mod fraudulos semnarea de către reprezentanții UATC-urilor a Acordului de implementare a SII e.buget.eu, care reprezintă un contract de furnizarea a unei aplicații informatice, fapte comise de inculpat în scopul obținerii unui folos patrimonial injust pentru societatea furnizoare SC J. SRL, fapte care însă, din motive independente de voința inculpatului, nu au produs efectiv o pagubă în patrimoniul unităților administrativ teritoriale.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă