ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele

Prin sentința penală nr. 1024 din 4 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Gherla, în al doilea ciclu procesual, în dosarul nr. x/2018, s-au hotărât, printre altele, următoarele:

În baza art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune.

În baza art. 322 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) și art. 43 alin. (5) C. pen. și a art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 38 - art. 39 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 luni închisoare, urmând ca, în final, acesta să execute pedeapsa rezultantă de 2 ani și 4 luni închisoare.

S-a constatat că inculpatul A. este arestat în altă cauză.

S-au interzis inculpatului A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., începând cu data rămânerii definitive a sentinței și până când pedeapsa va fi executată sau considerată ca executată.

S-au interzis inculpatului A. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 1 an, ca pedeapsă complementară.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile B. S.A. a fost recuperat integral.

S-a dispus desființarea totală a înscrisurilor falsificate (originale) aflate în dosarul de urmărire penală, respectiv adeverința de venit nr. 177 din 06.03.2014 și adeverința de venit nr. 176 din 06.03.2014.

S-a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru acesta rămânând în sarcina statului.

Prin aceeași hotărâre s-au pronunțat soluții și față de inculpații C. și D..

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, printre alții, inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 1519/A din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori în dosarul nr. x/2018, printre altele, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 1024 din 4 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Gherla, dispunându-se obligarea apelantului la plata de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare condamnatul A..

Prin decizia penală nr. 1061/A din 19 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori în dosarul nr. x/2022, s-au decis următoarele:

În baza art. 431 alin. (1) C. proc. pen. și art. 432 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 426 lit. b) C. proc. pen., s-a admis în principiu și pe fond contestația în anulare formulată de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 1519/A din 18 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori în dosarul nr. x/2018, care a fost desființată, în parte, în latura penală, cu privire la contestator, iar în aceste limite, în rejudecare:

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune prev. de art. 48 C. pen. rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (faptă comisă la 7 martie 2014) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. (faptă comisă la 7 martie 2014), ca efect al intervenirii prescripției răspunderii penale, înlăturându-se toate consecințele condamnării.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei nr. 1063 din 19 decembrie 2019 emis de Judecătoria Gherla și s-a dispus punerea, de îndată, în libertate a contestatorului A., dacă nu este arestat în altă cauză sau nu se află în executarea altor pedepse.

S-a dispus suportarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat din fondul Ministerului Justiției și rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de judecarea contestației în anulare.

Curtea de Apel Cluj a reținut, în esență, că data de început a termenului de prescripție generală a răspunderii penale este dictată de data săvârșirii faptelor reținute în sarcina condamnatului, respectiv 7 martie 2014, termenul de prescripție împlinindu-se la data de 7 martie 2019, anterior pronunțării deciziei penale nr. 1519/A/18.12.2019 a Curții de Apel Cluj, care a făcut obiectul contestației în anulare.

Sub aspectul valabilității actelor presupus întreruptive de prescripție îndeplinite anterior publicării Deciziilor nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, s-a arătat, în esență, că instanța de contencios constituțional a tranșat în mod explicit consecințele asociate pronunțării celei dintâi decizii amintite, în lipsa intervenției active a legiuitorului, și anume absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz care să permită întreruperea cursului prescripției răspunderii penale pe perioada cuprinsă între data publicării respectivei decizii (25 iunie 2018) și până la intrarea în vigoare a unui act normativ care să clarifice norma (30 mai 2022).

*****

Împotriva deciziei penale nr. 1061/A din 19 august 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj – secția penală și de minori în dosarul nr. x/2022, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În motivarea căii de atac, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în argumentarea căruia a susținut, în esență, că instanța de contestație în anulare, rejudecând apelul, a constatat în mod eronat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale a inculpatului A., pentru cele două fapte reținute în sarcina sa.

În acest sens, s-a arătat că, raportat la limitele maxime de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată, care, în speță, ar fi fost comise de către condamnatul A. la data de 7 martie 2014, termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru ambele infracțiuni este, potrivit art. 155 alin. (4) C. pen., de 10 ani și nu era împlinit la data de 18 decembrie 2019, când a fost pronunțată decizia nr. 1519/A a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

S-a argumentat, în acest sens, că, potrivit doctrinei relevante, în timp ce prescripția este o instituție de drept substanțial, întreruperea prescripției este o instituție de drept procesual, iar actele întreruptive de prescripție trebuie întotdeauna luate în considerare numai în raport cu legea sub imperiul căreia s-au produs. Inclusiv Curtea Constituțională a reținut că așezarea normelor în C. pen. sau în C. proc. pen. nu constituie un criteriu pentru deosebirea lor, ci trebuie avute în vedere obiectul de reglementare și scopul acestora.

De altfel, potrivit art. 155 C. pen. (în forma în vigoare începând cu anul 2014), "Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură", actul întreruptiv fiind esențialmente un act de procedură, ale cărui valabilitate și efecte sunt guvernate de principiul tempus regit actum. În cauza de față, au fost îndeplinite astfel de acte de procedură, unul dintre acestea fiind rechizitoriul emis la data de 30 martie 2018, prin care s-a dispus trimiterea în judecată a condamnatului A..

S-a mai arătat că, prin Decizia nr. 473/2018 [prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 și ale art. 154 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din C. pen..], Curtea Constituțională a reținut, în ceea ce privește soluția legislativă criticată – referitoare la declararea imprescriptibilității executării pedepselor principale în cazul infracțiunilor de omor și al infracțiunilor intenționate urmate de moartea victimei, pentru care, la data intrării în vigoare a dispozițiilor legale criticate, nu s-a împlinit termenul de prescripție – că opțiunea legiuitorului pentru aplicarea imediată a dispozițiilor din materia prescripției, mai severe, inclusiv pentru infracțiuni comise anterior, pentru care termenul de prescripție a executării pedepsei nu s-a împlinit încă, nu este de natură să încalce dispozițiile din art. 15 alin. (2) din legea fundamentală.

Ca urmare, examinarea efectelor neconstituționalității art. 155 alin. (1) C. pen. nu antrenează principiul legii penale mai favorabile, iar actele de procedură îndeplinite înainte de 25 iunie 2018 și-au produs efectele întreruptive de prescripție.

Aceasta înseamnă că, în speță, ulterior întocmirii rechizitoriului din 30 martie 2018, a început să curgă un nou termen general de prescripție de 5 ani, care, în mod evident nu era împlinit la data de 18 decembrie 2019, data soluționării definitive a cauzei.

Cum întreruperea cursului prescripției este o instituție de drept procesual, pretinsa inexistență a vreunui caz de întrerupere în perioada mai 2018 - mai 2022 nu are vreo consecință asupra actelor întreruptive de prescripție îndeplinite în perioada 2014-2018, întrucât în materia de referință nu se aplică principiul legii penale mai favorabile.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj este introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436, art. 437 și art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din data de 6 decembrie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu și a dispus trimiterea cauzei la completul de trei judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac.

La termenul acordat pentru dezbaterea recursului în casație, respectiv, 10 ianuarie 2023, Înalta Curte a luat concluziile acuzării și apărării asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație se poate exercita exclusiv împotriva anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive de legalitate expres și limitativ prevăzute de legea procesual penală.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând, în acest sens, că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În contextul obiectului său astfel definit, calea extraordinară de atac a recursului în casație nu are ca finalitate nici remedierea unei greșite aprecieri a faptelor și nici cenzurarea integrală a tuturor aspectelor de legalitate ale hotărârii definitive. Instanța de casație nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de față, Ministerul Public a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

Cazul de casare evocat este incident în ipoteza în care, în raport cu actele existente la dosar la data soluționării definitive a cauzei, se constată reținerea eronată a unuia dintre impedimentele la exercitarea acțiunii penale prevăzute de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen., și, în temeiul acestuia, pronunțarea unei soluții nelegale de încetare a procesului penal.

În speță, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel subsecvent admiterii contestației în anulare formulate de condamnat, este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale a inculpatului A., subsecvent adoptării, de către Curtea Constituțională, a Deciziilor nr. 297 din 26 aprilie 2018 și nr. 358 din 26 mai 2022, ambele referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen.

În acest sens, sub aspect factual, acuzațiile aduse inculpatului A. au constat în aceea că, la o dată neprecizată situată în prima parte a lunii martie 2014 – însă cel târziu la 7 martie 2014 – inculpatul ar fi completat în fals, cu prilejul întocmirii, adeverințele de venit nr. 176/06.03.2014 și nr. 177/06.03.2014, prin care a atestat în mod necorespunzător adevărului că numiții C. și D. erau angajați ai S.C. E. S.R.L., calitate în care fiecare dintre aceștia ar fi obținut un venit net lunar de 1120 RON, respectiv 1250 RON, încredințând înscrisurile astfel falsificate coinculpaților C., faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) C. pen.

De asemenea, la data de 7 martie 2014, același inculpat ar fi încredințat coinculpaților C. și D. adeverințele de venit nr. 176/06.03.2014 și nr. 177/06.03.2014 pe care le falsificase în prealabil, ajutându-i, astfel, să inducă în eroare persoana vătămată S.C. B. S.A. Satu-Mare, cu ocazia încheierii contractului de credit nr. x din 7 martie 2014 și să-i cauzeze acesteia un prejudiciu în cuantum de 2629,98 RON, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune, prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

Curtea de Apel Cluj a reținut că data de început a termenului de prescripție generală a răspunderii penale este data de 7 martie 2014, iar în absența din fondul activ al legislației penale a vreunui caz de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale în perioada 25 iunie 2018 - 30 mai 2022, termenul de prescripție s-a împlinit la data de 7 martie 2019, anterior pronunțării deciziei penale nr. 1519/A/18.12.2019 a Curții de Apel Cluj.

Examinând critica formulată de Ministerul Public în recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în contextul adoptării Deciziei nr. 67 din 25 octombrie 2022 a instanței supreme – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1141 din 28 noiembrie 2022, aceasta are caracter nefondat.

Prin hotărârea prealabilă adoptată în mecanismul de unificare a practicii judiciare prevăzut de art. 475 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit cu caracter obligatoriu că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse, din perspectiva aplicării lor în timp, principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată și art. 5 din C. pen.

În considerentele hotărârii prealabile s-a arătat, printre altele, că dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei nr. 297/2018, constituie o normă de drept penal material, iar nu o normă de procedură penală.

Or, date fiind argumentele expuse în Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale (publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014), în cauzele pendinte nu pot fi combinate dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen., în forma anterioară Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018, prin considerarea că actul de procedură a produs un efect întreruptiv al cursului prescripției, cu dispozițiile art. 155 alin. (1) din C. pen. ulterioare publicării deciziei menționate, care înlătură un asemenea efect, după cum s-a arătat în Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022. Aceasta deoarece o eventuală combinare a dispozițiilor legale ar însemna ca organele judiciare să aplice două acte normative referitoare la aceeași instituție juridică, exercitând un atribut care nu le revine și intrând în sfera de competență constituțională a legiuitorului.

Instanța supremă a reținut, de asemenea, că revine fiecărei instanțe de judecată învestite cu soluționarea cauzelor pendinte să determine caracterul mai favorabil sau nu al dispozițiilor legale incidente în raport cu particularitățile fiecărei situații în parte, respectând însă cerințele ce decurg din interdicția generării unei lex tertia.

Dezlegarea obligatorie a problemei de drept astfel enunțate, referitoare la natura dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în general, și a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, în special, este incidentă și în speța de față.

Subsecvent admiterii contestației în anulare întemeiate pe cazul prevăzut de art. 426 lit. (b) C. proc. pen. – soluție ce nu poate face, în sine, obiect de cenzură în recurs în casație – Curtea de Apel Cluj a rejudecat apelul declarat de inculpatul A., valorificând, în acest cadru procesual, prescripția generală a răspunderii penale ca efect al adoptării Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022. Modalitatea de interpretare și aplicare, în apel, a normelor de drept penal pertinente sub acest aspect este cea regăsită ulterior și în hotărârea prealabilă anterior menționată.

În acest context jurisprudențial obligatoriu, rezultă că, raportat la aspectele factuale definitiv reținute prin hotărârea instanței de apel și care nu mai pot fi cenzurate de instanța de casație, termenul de prescripție generală a răspunderii penale pentru infracțiunile deduse judecății, prevăzute de 322 alin. (1) C. pen. și art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. este, potrivit art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., de 5 ani și a început să curgă la data de 7 martie 2014, data săvârșirii faptelor.

De vreme ce, subsecvent deciziilor luate în contenciosul constituțional, legea penală în ansamblu mai favorabilă, astfel cum a fost identificată de instanța de apel (respectiv, C. pen. în vigoare în perioada 25 iunie 2018 – 30 mai 2022), nu a inclus cazuri de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, termenul de prescripție generală s-a împlinit, în speță, la data de 7 martie 2019.

În consecință, în cauză este incidentă cauza de încetare a procesului penal prevăzută de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., soluția dispusă față de inculpatul A. prin decizia recurată fiind legală sub aspectul criticat.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1061/A din data de 19 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj împotriva deciziei penale nr. 1061/A din data de 19 august 2022, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului în casație rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 680 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2023.

GGC - MM