ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 158/RC/2017

Asupra recursului în casație de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Prin Sentința penală nr. 2099/2016 pronunțată de Judecătoria Arad la data de 03 octombrie 2016 în Dosarul nr. x/55/2015 s-au dispus următoarele: în temeiul art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune; în baza art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals; în baza art. 38 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani și 6 luni închisoare, care a fost sporită cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 10 (zece) luni închisoare; pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) C. pen. și art. 45 alin. (5) C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.; în baza art. 67 C. pen. și art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului, în raport, cu fiecare infracțiune săvârșită, ca pedeapsă complementară, drepturile de la art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în baza art. 45 alin. (3) C. pen. inculpatului interzicându-i-se ca pedepse complementare drepturile de la art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani; în baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani; în baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere; în baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de încercare inculpatul trebuie să respecte obligația de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune Timiș și de a nu părăsi teritoriul țării fără acordul instanței; în baza art. 93 C. pen., pe parcursul termenului de încercare inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în condițiile ce urmează a fi stabilite de Serviciul de Probațiune Timiș; s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere instituite or a obligațiilor impuse; în baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatului B. din infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 C. pen., în infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 322 C. pen. și complicitate la înșelăciune calificată, prevăzută de art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen.; în baza art. 48 C. pen. raportat la art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 375 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune; în baza art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen. și art. 375 C. proc. pen. a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată; în baza art. 38 alin. (1) C. pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 3 (trei) luni închisoare; pe durata și în condițiile prevăzute de art. 65 alin. (1) C. pen. și art. 45 alin. (5) C. pen. inculpatului i-a fost interzisă exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen.; în baza art. 67 C. pen. și art. 66 C. pen. s-a interzis inculpatului, în raport, cu fiecare infracțiune săvârșită, ca pedeapsă complementară, drepturile de la art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani, în baza art. 45 alin. (3) C. pen. inculpatului interzicându-i-se, ca pedepse complementare, drepturile de la art. 66 lit. a), b) C. pen. pe o durată de 2 ani; în baza art. 91 C. pen., s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani; în baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să se supună măsurilor de supraveghere impuse; în baza art. 93 C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de Serviciul de Probațiune Timiș, să nu părăsească teritoriul țării fără acordul instanței; în baza art. 93 C. pen., pe parcursul termenului de încercare, inculpatul trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 zile, în condițiile ce urmează a fi stabilite de Serviciul de Probațiune Timiș; s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni în termenul de supraveghere sau în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere instituite, or a obligațiilor impuse; în baza art. 25 C. proc. pen. s-a admis în parte acțiunea civilă exercitată de către partea civilă C. SA împotriva inculpatului A. și, pe cale de consecință, a fost obligat inculpatul A. la plata către această parte a sumei de 33.000 lei, cu titlu de daune materiale și s-au respins restul pretențiilor civile, ca nefondate; în baza art. 25 C. proc. civ. s-a constatat că partea civilă nu a exercitat acțiunea civilă împotriva inculpatului B.; în baza art. 25 C. proc. pen. s-a dispus desființarea adeverinței de salariu din 22 ianuarie 2014 și a fluturașilor de salarizare aferenți lunilor octombrie - decembrie 2013, de la dosar urmărire penală, volumul 1.

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut următoarele:

Situația faptică infracțională, astfel cum, este descrisă în rechizitoriu apare pe deplin dovedită raportat la ansamblul probatoriului administrat în cauză și a fost însușită de prima instanță. Astfel, inculpatul B. în declarația dată în fața instanței a arătat că solicită aplicarea procedurii simplificate de judecată, recunoscând integral acuzația ce i se aduce prin actul de sesizare a instanței. Această solicitare a fost respinsă de prima instanță - sub aspect procedural - ca urmare a poziției procesuale contrare a inculpatului A., raportat la legătura de interdependență dintre faptele celor doi inculpați, apreciindu-se că se impune judecarea împreună a acuzațiilor aduse celor doi inculpați. În continuare, fiind audiat în calitate de inculpat, numitul A. a arătat că a emis o adeverință falsă în calitate de contabil al societății comerciale SC D. SRL, care atesta că inculpatul A. este angajat cu o vechime de 5 ani al acestei societăți, precum și fluturașii de salariu ce probau că suma ce ar fi fost primită de persoana angajată pe un interval temporal de 3 luni, anterior emiterii adeverinței, înscrisuri pe care le-a remis inculpatului A. la solicitarea acestuia. Inculpatul a mai arătat că numitul A. nu a prestat niciodată muncă la această societate anterior obținerii adeverinței și că angajarea la societatea pe care o administra, urma să fie făcută strict formal, în vederea obținerii creditului bancar, precum și că destinația înscrisurilor era una univocă, fiind menționat chiar în cuprinsul adeverinței de venituri că urma a fi folosită în vederea contractării unu credit. Totodată, inculpatul a menționat că mobilul care l-a determinat să săvârșească fapta a fost primirea de la inculpatul A. a sumei de 2.000 de lei.

Declarațiile inculpatului B. s-au coroborat integral cu înscrisurile probatorii existente la dosarul cauzei - adeverință de salariu și fluturași de salariu, precum și cu adresa emisă de Inspectoratul Teritorial de Muncă, în cuprinsul căreia s-a arătat că în perioada de referință inculpatul A. nu a figurat încadrat în muncă la societatea SC D. SRL. Pe aceeași linie, raportul de constatare criminalistică a concluzionat că semnătura de la rubrica "director economic" de pe adeverința de venit din 22 ianuarie 2014 emisă de SC D. SRL a fost probabil executată de numitul B., iar scrisul de mână de pe aceeași adeverință, precum și din angajamentul de plată, aferent contractului de credit din 24 ianuarie 2014 a fost executat de numitul A.

Aprecierile inculpatului B. referitoare la poziția psihică față de faptă a inculpatului A., respectiv că inculpatul A. nu a cunoscut că înscrisurile înmânate erau false, întrucât nu i-a comunicat acest lucru au fost catalogate de judecătorie ca lipsite de relevanță și pertinență, cât timp inculpatul B. a fost contactat de către inculpatul A., persoană pe care nu o cunoștea anterior, cu scopul de a-i remite contra unei sume de bani, înscrisuri ce atestau că numitul A. a fost angajat al societății administrate de emitentul înscrisurilor pe o perioadă de 3 ani anterior întocmirii acestora și a beneficiat de un anumit venit în baza raporturilor de muncă - aspecte în mod vădit contrare adevărului faptic - inculpatul A. în mod necesar a avut cunoștință de neveridicitatea aspectelor menționate în înscrisurile ce ulterior au fost folosite la unitatea bancară, în asemenea circumstanțe fiind exclusă incidența erorii de fapt.

De asemenea, s-a apreciat lipsită de semnificație cu privire la răspunderea penală a inculpatului A., aserțiunea inculpatului B., potrivit cu care numitul A. i-a solicitat să achite contribuțiile ce se rețin din salariu în mod retroactiv. Chiar intenționată de inculpat (în fapt o asemenea operație nu a avut loc), simpla achitare a acestor contribuții nu înlătură poziția subiectivă frauduloasă, inducerea în eroare, întrucât instituției bancare i-au fost atestate aspecte contrare adevărului, determinante pentru încheierea contractului de creditare. Desfășurarea unor raporturi de muncă în calitate de angajat de o anumită vechime se constituie într-o garanție pentru unitatea bancară cu privire la solvabilitatea beneficiarului creditului. Eventuala plată retroactivă a contribuțiilor către stat, urmată de invocarea în fața funcționarilor bancari a calității de angajat al unei societăți comerciale pe un anumit interval temporal, cu toate că, în realitate, persoana nu a avut efectiv raporturi de muncă cu respectiva persoană juridică a reprezentat, în fapt, o simplă mașinațiune, o încercare de a conferi aparență de legalitate unui fapt ilicit.

Inculpatul A. în declarația dată în calitate de martor în fața organului de urmărire penală, pe care și-a însușit-o și a menținut-o integral în declarațiile subsecvente date în calitate de suspect și inculpat, astfel că, prin intermediul acestora, are valoare probantă nelimitată, putând produce efecte și împotriva inculpatului. A arătat, în esență, că i-a solicitat inculpatului B. - persoană pe care nu o cunoștea anterior - să îl angajeze retroactiv, cerere care a fost declinată de această persoană. Inculpatul a mai menționat că ulterior a fost contactat de către cunoștința sa, numitul E., (persoana care l-a pus în contact cu inculpatul B. și care îndeplinea funcția de consilier clientelă a agenției C. Timișoara), care l-a asigurat că "se rezolvă". Totodată, inculpatul a susținut că i-a remis numitului E. suma de 2.000 de euro și un telefon mobil marca F. în vederea mituirii funcționarilor bancari care urmau să decidă asupra cererii sale de acordare a creditului.

În ceea ce privește poziția procesuală a inculpatului A. în fața instanței, s-a constatat că inculpatul a negat formal săvârșirea faptei infracționale, dar a recunoscut că a solicitat să fie angajat în mod retroactiv pe perioada 2011 - 2013, prin urmare că nu a avut calitatea de angajat al societății SC D. SRL, precum și că, în vederea aprobării creditului a remis numitului E. suma de 2.000 de euro și un telefon mobil marca F., nou, în scopul mituirii funcționarilor bancari. Apărarea inculpatului A. în fața primei instanței a fost centrată pe demersul probator orientat spre atragerea răspunderii penale a numitului E. - finalitate ce însă nu se poate obține cu ocazia judecării fondului unei cauze penale, al cărei obiect este limitat la acuzația și persoana menționată în actul de sesizare al instanței - demersul inculpatului fiind admisibil numai în vederea deplinei lămuriri a tuturor circumstanțelor în care a fost săvârșită fapta penală reținută în sarcina inculpatului. Pe această linie, s-a observat, totodată că eventuala implicare a numitului E. în săvârșirea faptei comise de inculpatul A. - care, însă, raportat la probele administrate în cauză nu a fost dovedită - nu ar atrage efecte asupra limitelor răspunderii penale a inculpatului A. și a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina acestuia. Astfel, numitul E. nu avea calitatea de reprezentant al Sucursalei C. Arad, ipoteză în care fapta inculpatului ar fi fost calificată, ca instigare, sau, după caz, complicitate la abuz în serviciu.

Alegațiile inculpatului A., potrivit cu care nu a încercat înșelarea unității bancare, prin urmare nu a conștientizat că fapta sa, cu circumstanțele sale concrete, ar avea valențe penale, au reprezentat în realitate o încercare de a invoca o eroare asupra limitelor incriminării penale: inculpatul a afirmat în alți termeni că nu a realizat că fapta sa concretă s-ar încadra în conținutul infracțiunii de înșelăciune; or, aceasta ar echivala cu invocarea unei erori de drept penal, care nefiind una invincibilă, nu a fost primită ca și cauză de neimputabilitate.

În ceea ce privește conduita sa ulterioară comiterii faptei constând în prezentarea la unitatea bancară și denunțarea anumitor nereguli constate cu ocazia încheierii contractului, fiind vorba de un moment subsecvent consumării infracțiunii nu a avut semnificația unei desistări.

La individualizarea sancțiunii aplicabile inculpaților s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen. Judecătoria a avut în vedere în favoarea inculpatului B. atitudinea sinceră a acestuia în fața instanței, recunoașterea faptelor reținute în sarcina sa și de asemenea împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale. În ceea ce îl privește pe inculpatul A. s-a reținut că acesta a avut o poziție procesuală nesinceră, nerecunoscând comiterea faptelor puse în sarcina sa. Totodată s-a ținut seama de circumstanțele concrete în care au fost comise faptele infracționale și întinderea prejudiciului aflat în legătură de consecuție cu faptele infracționale.

Împotriva Sentinței penale nr. 2099 din 03 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2015 au declarat apeluri, în termen legal, inculpatul A. și partea civilă C. SA, criticând-o, ca netemeinică.

II. Prin Decizia penală nr. 1603/A din 22 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă C. SA împotriva Sentinței penale nr. 2099 din 03 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. x/55/2015.

A desființat sentința penală apelată și rejudecând:

A redus de la 2 ani și 6 luni închisoare la 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 38, 39 C. pen. a contopit pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni, la care a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea ei, respectiv un spor de 3 luni, inculpatul A., urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare.

A majorat de la 33.000 lei la 35.972.91 lei, cuantumul daunelor materiale ce vor fi achitate de inculpatul A. părții civile.

A menținut în rest dispozițiile hotărârii penale apelate.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Efectuând propria analiză în cauză, Curtea de Apel a constatat că vinovăția inculpatului A. este probată dincolo de orice îndoială, neputându-se reține că s-ar fi aflat într-o eroare de fapt sau că este consecința conduitei unor funcționari ai băncii. Astfel, din chiar declarația inculpatului a rezultat că adeverințele de salariu, contractul de muncă încheiat retroactiv și fluturașii de salarizare au fost solicitate și emise în vederea obținerii creditului. Prin urmare, inculpatul a fost conștient, atât de faptul că nu îndeplinea condițiile pentru a-i fi aprobat creditul, de veniturile pe care le realiza, cât și de faptul că în perioadele menționate în înscrisurile folosite în fața reprezentantului C. - Agenția Calea Timișorii din Arad nu a fost angajat al SC D. SRL. Mai mult, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, plata retroactivă a contribuțiilor către stat, nu face ca actele emise în numele SC D. SRL să ateste împrejurări reale, nu conferă inculpatului calitatea de angajat cu venituri în cuantumul menționat în înscrisurile în speță; aspecte esențiale la încheierea contractului de credit.

Pe de altă parte, curtea de apel a constatat că, și în ipoteza, în care, s-ar fi probat implicarea martorului E. în sensul susținut de inculpat, aceasta nu ar atrage exonerarea sa de răspundere. Totodată, instanța a constatat că inculpatul A. este persoana care s-a prezentat în fața reprezentantului C. - Agenția Calea Timișorii din Arad și nu martorul E.; martor care nu își desfășura activitatea la agenția bancară menționată; inculpatul a avut cunoștință că înscrisurile folosite atestă împrejurări nereale, precum și că aceste împrejurări sunt esențiale pentru aprobarea creditului. Cu privire la acest din urmă aspect, este relevant și faptul că raportul de constatare criminalistică din 12 iunie 2015 întocmit de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din I.P.J. Arad a concluzionat, în sensul, că scrisul de mână de pe adeverința de venit din 22 ianuarie 2014 emisă de SC D. SRL Timișoara și angajamentul de plată aferent a fost executat de inculpatul A.; ceea ce conduce la concluzia că nu s-a aflat niciun moment în eroare asupra naturii ilicite a actelor și faptelor săvârșite, ci a acționat cu intenție directă. Concluzionând, curtea de apel a reținut că inculpatul avea cunoștință de faptul că nu este angajat al SC D. SRL începând cu data de 03 ianuarie 2011, că nu realizează veniturile menționate în adeverință și cu toate acestea a încheiat contractul de creditare care presupunea existența calității de angajat și dovada veniturilor, neputând susține că nu a avut cunoștință de actele falsificate câtă vreme reprezentau o condiție pentru creditare.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că, în mod corect, s-a reținut vinovăția inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. și a infracțiunii de uz de fals, prevăzute de art. 323 C. pen., constând în aceea că a indus în eroare lucrătorii din cadrul C. SA cu prilejul încheierii contractului de credit din 24 ianuarie 2014 prin folosirea de mijloace frauduloase - constând în adeverința de salariu din 22 ianuarie 2014, emisă în fals în numele SC D. SRL Timișoara, jud. Timiș, precum și fluturașii de salarizare aferenți lunilor octombrie 2013, noiembrie 2013, decembrie 2013, emiși în fals în numele aceleiași societăți comerciale, urmată apoi de neplata ratelor de credit aferente contractului încheiat, cauzând un prejudiciu în dauna C.

În ceea ce privește individualizarea pedepselor, curtea de apel a apreciat că se impune reducerea pedepsei aplicate inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Curtea de Apel a constatat că un cuantum al pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare apare ca fiind excesiv de aspru. Astfel, trebuie avut în vedere că limitele de pedeapsă sunt de 1 an la 5 ani închisoare, că inculpatul se află la primul conflict cu legea penală, cuantumul prejudiciului și modalitatea de operare. În aceste condiții, o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, orientată spre minimul special, apare ca fiind suficientă pentru reeducarea inculpatului și prevenirea altor fapte de natură penală.

III. Împotriva hotărârii definitive pronunțată de instanța de apel, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, invocând cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În cuprinsul motivelor reliefate în susținerea cererii de recurs în casație, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. A menționat că pentru inculpatul A. s-a aplicat, o pedeapsă rezultantă în afara limitelor prevăzute de lege, în sensul că, prin decizie s-a făcut o greșită stabilire și aplicare a sporului de pedeapsă, în contextul concursului de infracțiuni reținut în sarcina inculpatului cu consecința aplicării unei pedepse mai mici decât cea care ar fi rezultat prin calcularea unui spor de pedeapsă corect.

Prin încheierea din data de 23 martie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 1603/A din data de 22 decembrie 2016 a Curții de Apel Timișoara.

S-a trimis cauza în vederea judecării recursului în casație, completului C9, s-a fixat termen de judecată la data de 6 aprilie 2017.

Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de recurs în casație invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul în casație, în reglementarea Codului de procedură penală, este conceput ca fiind o cale extraordinară de atac, reprezentând un ultim nivel de jurisdicție în care părțile pot solicita reformarea unei hotărâri definitive, însă doar în limita cazurile de casare prevăzute expres și limitativ de legiuitor la art. 438 C. proc. pen. Recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. prevede că o hotărâre este supusă casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Înalta Curte reține că, în apelul formulat de inculpatul A., Curtea de Apel Timișoara a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1), (2) C. pen. de la 2 ani și 6 luni închisoare la 1 (un) an și 6 luni închisoare.

Relativ la pedeapsa aplicată aceluiași inculpat de către instanța de fond pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen., instanța de apel nu a dispus nicio reducere, menținând dispoziția instanței de fond cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului A., respectiv pedeapsa de l an închisoare.

În baza art. 38, 39 C. pen., Curtea de Apel Timișoara a contopit pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 6 luni, la care a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea ei, respectiv un spor de 3 luni, inculpatul A., urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare.

Dispozițiile art. 39 lit. b) C. pen. prevăd că atunci: "când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite".

În cauză, sporul de pedeapsă de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, respectiv din pedeapsa de l an închisoare aplicată pentru infracțiunea de uz de fals, a fost incorect calculat de Curtea de Apel Timișoara.

Astfel, sporul ce a fost aplicat inculpatului A. se raportează la această pedeapsă de l an și reprezintă conform legii o treime din conținutul acesteia. Or, o treime din pedeapsa aplicată inculpatului A. pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 323 C. pen., reprezintă un cuantum de 4 luni pentru spor și nu de 3 luni, cum în mod greșit a stabilit instanța de apel.

În acest context, Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 1603/A din 22 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/55/2015.

Va desființa, în parte, decizia penală atacată și Sentința penală nr. 2099 din data de 03 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Arad și rejudecând:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea sa, respectiv sporul de 3 luni, spor ce-l va înlătura.

Va constata că sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an este de 4 luni.

În baza art. 38, 39 C. pen. va contopi pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, respectiv de 1 an și 6 luni, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea ei, respectiv un spor de 4 luni, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni.

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței penale atacate dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursul în casație declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 260 lei, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara împotriva Deciziei penale nr. 1603/A din 22 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în Dosarul nr. x/55/2015.

Desființează, în parte, decizia penală atacată și Sentința penală nr. 2099 din data de 03 octombrie 2016 pronunțată de Judecătoria Arad și rejudecând:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 1 an și 9 luni închisoare, aplicată inculpatului A., în pedeapsa cea mai grea de 1 an și 6 luni la care s-a adăugat sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea sa, respectiv sporul de 3 luni, spor ce-l va înlătura.

Constată că sporul de 1/3 din pedeapsa de 1 an este de 4 luni.

În baza art. 38, 39 C. pen. contopește pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, respectiv de 1 an și 6 luni, la care se adaugă sporul de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută în integralitatea ei, respectiv un spor de 4 luni, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 1 an și 10 luni.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei și sentinței penale atacate dacă nu sunt contrare prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursul în casație declarat de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații inculpați A. și B., în sumă de câte 260 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 06 aprilie 2017.

Procesat de GGC - CT