ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2064/2022

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2018 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta A. denumită în continuare "A.", în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. (denumită în continuare B.) și pentru opozabilitate: Oficiul Național al Registrului Comerțului cu sediul în București, a solicitat ca, prin hotărârea pronunțată, să se dispună:

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul București

Prin sentința civilă nr. 662 din 09 iulie 2020, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins, ca neîntemeiate, acțiunea în decădere și acțiunea în anulare formulate de reclamanta A..

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București

Prin decizia civilă nr. 1721 din 25 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția tardivității; a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 662/09.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca tardiv formulat.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1721 din 25 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a declarat recurs reclamanta A..

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 10 februarie 2022, fiind repartizată computerizat aleatoriu, spre soluționare, completului filtru nr. 2.

II.1. Motivele de recurs

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiași curți de apel, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, a arătat că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea regulile de procedură reglementate de art. 24-27 C. proc. civ. raportat la art. 521 alin. (3) și (4) C. proc. civ. ale căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, precizând că, deși, procesele în curs de judecată sunt guvernate de legea în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, deciziile pronunțate în recurs în interesul legii sau de dezlegare a unor chestiuni de drept ori cele ale Curții Constituționale, în condițiile legii, devin obligatorii indiferent de legea sub care a început procesul, urmând a se considera că trimiterile la Decizia nr. 34/2017 și constatările efectuate în baza acesteia, trebuiau să vizeze în drept prevederile Deciziei nr. 45/2020.

Potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ., Decizia nr. 45/2020 este obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, respectiv 20 octombrie 2020, inclusiv apelului depus la data de 01 aprilie 2021.

Nelegalitatea deciziei atacate a fost invocată și prin prisma încălcării și aplicării greșită a normelor de drept material reglementate de art. 521 alin. (3) și (4) C. proc. civ., în sensul în care instanța a considerat incidentă în cauză dezlegarea cu caracter obligatoriu cuprinsă în Decizia nr. 34/2017, deși această decizie era abrogată de drept, la data pronunțării hotărârii recurate, prin Decizia nr. 45/2020 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 961 din 20 octombrie 2020.

Din acest punct de vedere, a susținut că hotărârea prealabilă își încetează aplicabilitatea la data modificării, abrogării sau constatării neconstituționalității dispoziției legale care a făcut obiectul interpretării, potrivit dispozițiilor art. 518 și art. 521 alin. (4) C. proc. civ., sens în care nu se mai justifică aplicarea dezlegării date de instanța supremă.

Or, apelul a fost declarat la data de 01 aprilie 2021, dată la care Decizia nr. 34/2017 era abrogată de drept prin Decizia nr. 45/2020, iar alin. (3) al art. 521 C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în sensul că referitor la obligativitatea dezlegării date de instanța supremă, a fost suprimată sintagma "pentru celelalte instanțe" ceea ce evocă caracterul obligatoriu erga omnes al acestor dezlegări, inclusiv pentru justițiabilii care doresc să se prevaleze de dispozițiile legale interpretate, indiferent de data începerii procesului, în fața tuturor instanțelor de judecată care sunt chemate, în exercitarea atribuțiilor, să aplice normele legale respective, astfel cum au fost interpretate de instanța supremă.

A apreciat că dezlegarea dată de instanța supremă, atât prin decizia în interesul legii, cât și prin hotărârea prealabilă, se aplică tuturor litigiilor în curs, nu numai celor care au fost deduse judecății după publicarea deciziilor în Monitorul Oficial, interpretarea dată de instanțe textului de lege neputând fi contrară celei promulgate de instanța supremă.

II.2. Apărările formulate în cauză

La data de 16 martie 2022, în termen legal, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, pe cale de excepție, constatatarea nulității recursului, iar în subsidiar, respingerea căii de atac, ca nefondată, cu consecința menținerii hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică, și obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În susținerea excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a arătat că motivele de casare invocate sunt simple reluări ale criticilor formulate prin concluziile scrise, care au fost deja cenzurate de către instanța de apel și nu vizează considerentele hotărârii atacate, iar o nouă verificare a acestora este incompatibilă cu calea extraordinară de atac a recursului.

Pe fondul recursului, cu referire la motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susținut că instanța de apel a aplicat întocmai regulile de procedură prevăzute de art. 24-27 C. proc. civ., în sensul în care legea aplicabilă prezentului litigiu este C. proc. civ. în vigoare la data depunerii cererii de chemare în judecată, înainte de modificările aduse prin Legea nr. 310/2018, cu relevanță pentru soluționare recursului fiind prevederile art. 182 alin. (2) și art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dispoziții legale cărora li s-a dat o interpretate cu efecte obligatorii de către instanța supremă prin Decizia nr. 34/2017, iar Decizia nr. 45/2020, aplicabilă litigiului, în opinia recurentei-reclamante, tranșează aspecte privind aplicarea și interpretarea dispozițiilor art. 183 C. proc. civ. în forma modificată în anul 2018, antamând și întinderea efectelor obligatorii raportat la normele interpretate și aplicarea lor în timp.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a învederat confuzia recurentei-reclamante între noțiunea de "reguli de procedură" și cea de "norme de drept material", în sensul în care aceasta a apreciat în susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. că au fost încălcate regulile de procedură reglementate de art. 521 alin. (3) și (4) C. proc. civ. a căror nerespectate atrage nulitatea absolută a hotărârii pronunțate, însă aceleași dispoziții au fost avute în vedere ca norme de drept material pretins a fi fost încălcate de instanța de apel, însă acestea din urmă reglementează în mod nemijlocit raportul juridic în substanța sa, pe când regulile de procedură reglementează modul de desfășurare a procesului civil și intervin când raportul juridic a ajuns deja în faza litigioasă, așa încât cele două motive de recurs nu pot fi invocate simultan cu referire la aceeași normă, nuanțând aspectele ce țin de aplicarea Deciziei nr. 34/2017 prezentului litigiu.

În ceea ce privește modificarea survenită asupra alin. (3) al art. 521 C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, la care a făcut referire recurenta-reclamantă, a arătat că efectele obligatorii ale dezlegărilor pronunțate de instanța supremă se extind inclusiv asupra subiectelor de drept din litigiile judecate de instanțe, iar instanța de apel a emis o hotărâre legală și temeinică, în acord cu dezlegările oferite de instanța supremă, concluzionând că termenul de apel s-a împlinit la data de 01 aprilie 2021, ora 16:00, când a încetat activitatea la instanță, anterior transmiterii cererii de apel - ora 20:19.

II.3. Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților, la data de 26 aprilie 2022 și, respectiv, la data de 28 aprilie 2022, iar prin încheierea de ședință din 14 iunie 2022, reținând cu privire la excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă B. S.R.L., că această excepție este incidentă numai în situația în care niciuna dintre criticile aduse prin cererea de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, aspect care nu se verifică în cauză, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1721A din 25 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, și a fixat termen de judecată în ședință publică, la data de 01 noiembrie 2022, cu citarea părților.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Cu titlu preliminar, cu referire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, indicat între motivele de casare de care recurenta s-a prevalat, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, se dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile ori se dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză, în toate aceste ipoteze fiind vorba despre norme de drept material, iar nu despre norme de drept procesual.

Or, în cadrul criticilor formulate de recurentă, se invocă exclusiv neregularități de ordin procedural sau aplicarea greșită a unor norme de procedură, astfel cum ele au fost interpretate prin deciziile obligatorii pronunțate de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare.

Drept urmare, prezentul recurs va fi analizat exclusiv pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că, în concret, recurenta-reclamantă nu a formulat critici apte a se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit celor precizate.

Se reține că recurenta-reclamantă a dedus judecății aspecte prin care tinde a susține o încălcare a prevederilor art. 521 alin. (3) și (4) C. proc. civ. din perspectiva aplicării dezlegărilor obligatorii date prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar nu a celor statuate prin Decizia nr. 45/2020, pronunțată, de asemenea, în mecanismul hotărârilor prealabile.

Recurenta-reclamantă a criticat hotărârea atacată sub aspectul încălcării regulilor de procedură reglementate de art. 24-27 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 521 alin. (3) și (4) C. proc. civ., cu privire la excepția tardivității depunerii apelului prin poșta electronică, invocată din oficiu, în sensul în care interpretarea dată de instanța de apel textului de lege nu poate fi contrară celei date de instanța supremă prin intermediul unei dezlegări obligatorii.

În această privință, a arătat că procesele în curs de judecată sunt guvernate de legea în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, însă deciziile pronunțate în recurs în interesul legii ori pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sau cele pronunțate de Curtea Constituțională, potrivit legii, devin obligatorii indiferent de legea sub care a început procesul, așa încât trimiterile instanței de apel la Decizia nr. 34/2017 și constătările efectuate în baza acesteia, în opinia recurentei, trebuiau să vizeze cele statuate prin Deciziei nr. 45/2020, referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial nr. 961 din 20 octombrie 2020, potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., și, deci, aplicabilă inclusiv apelului depus de către reclamantă la data de 01 aprilie 2021.

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt nefondate.

Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme imperative, de ordine publică, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Potrivit art. 468 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte reține că data comunicării hotărârii apelate, respectiv a sentinței civile nr. 662 din 09 iulie 2020 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, este 01 martie 2021, astfel cum rezultă din dovada de comunicare aflată la fila x din vol. VII al dosarului nr. x/2018 al Tribunalului București, secția a V-a civilă.

În ceea ce privește data declarării și motivării apelului, se constată că cererea de apel a fost transmisă prin poștă electronică primei instanțe, la data de 01 aprilie 2021, ora 20:19, fiind înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă, la data de 02 aprilie 2021, conform ștampilei de înregistrare aplicate pe adresa de înaintare a cererii de apel aflate la dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Raportat la data comunicării sentinței apelate, 01 martie 2021, termenul pentru declararea apelului, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 01 aprilie 2021, într-o zi lucrătoare (joi).

Așadar, cererea de apel a fost înaintată prin poștă electronică, în ultima zi a termenului de declarare a căii de atac, însă după ora la care activitatea încetează la instanță, respectiv la data de 01 aprilie 2021, ora 20:19, după cum în mod corect a reținut instanța de apel.

Potrivit art. 182 alin. (1) și (2) C. proc. civ., termenul care se socotește pe zile se împlinește la ora 24

00

a ultimei zile în care se poate îndeplini actul, iar, dacă este vorba despre un act ce trebuie depus la instanță sau într-un alt loc, termenul se va împlini la ora la care activitatea încetează în acel loc în mod legal.

Programul de lucru al instanțelor este de 8 ore zilnic și începe, de regulă, la ora 8

00

și se încheie la ora 16

00

, conform art. 89 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015.

Prin urmare, cum nu s-a susținut și nici nu a existat vreo dovadă în sensul că programul de lucru în cadrul Tribunalului București, secția a V-a civilă nu s-ar desfășura în intervalul orar ce constituie regula instituită de dispozițiile regulamentare anterior evocate, depunerea la această instanță a apelului, prin poștă electronică, în ultima zi a termenului, după ora 16:00, este socotită a fi fost realizată cu nerespectarea termenului legal, având în vedere că cererea de apel a fost înregistrată în evidența instanței a doua zi, respectiv pe data de 02 aprilie 2021, când a primit dată certă.

În sens celor anterior arătate, s-a statuat prin Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 11 octombrie 2017, dată de la care este obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.

Prin această decizie, s-a dat o interpretare unitară prevederilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ. (în forma anterioară modificărilor operate prin Legea nr. 310/2018), solicitându-se, prin sesizarea adresată instanței supreme, să stabilească dacă acțiunea introdusă prin e-mail/fax, în ultima zi a termenului ce se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotită a fi făcută în termen.

Prin această decizie s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 din C. proc. civ., actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică, în ultima zi a termenului care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, nu este socotit a fi depus în termen."

În același sens, s-a pronunțat și Curtea Constituțională, prin decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 2 din 03 ianuarie 2017, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., reținând la paragrafele 27 și 28 că, trimiterea actelor de procedură prin fax sau poștă electronică a fost asimilată depunerii personale la instanță și nu trimiterii efectuate prin oficiul poștal, serviciul de curierat sau prin alt serviciu specializat de comunicare. Actul de procedură transmis prin fax sau poștă electronică este considerat a fi făcut în termen la data la care a fost înregistrat la instanță, iar potrivit dispoziției legale criticate, deși termenele se socotesc pe zile întregi, totuși, în ziua în care se împlinește termenul partea interesată trebuie să depună actul la instanță până la închiderea programului. Prin urmare, dispozițiile legale criticate nu limitează dreptul părților de a comunica cu instanțele judecătorești, deoarece nimic nu le împiedică pe acestea să se adreseze instanțelor prin orice mijloace, cu condiția, subînțeleasă, de a o face în termenele și condițiile prevăzute de lege.

Curtea Constituțională a avut în vedere dispozițiile art. 182-183 C. proc. civ. în forma în vigoare anterior modificărilor survenite prin Legea nr. 310/2018, care se aplică în prezenta cauză, astfel că, și potrivit deciziei menționate, în acord cu considerentele arătate, calea de atac, în măsura în care a fost depusă prin poștă electronică în ultima zi a termenului, era necesar a fi depusă până la închiderea programului de lucru al instanței, pentru a fi considerată efectuată în termen.

Ulterior, prin Decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Gorj, secția I civilă, în dosarul nr. x/2019, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 961 din data de 20 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 182 și art. 183 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, actele de procedură transmise prin fax sau e-mail, în ultima zi a termenului procedural care se socotește pe zile, după ora la care activitatea încetează la instanță, este socotit a fi depus în termen".

În cauza de față, Înalta Curte constată că art. 24 și art. 25 C. proc. civ. prevăd că dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare; în schimb, procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche, rămân supuse dispozițiilor legii în vigoare la data inițierii lor.

Or, prezentul litigiu a început prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 11 iunie 2018, așadar, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 - 21 decembrie 2018; drept urmare, normele de drept procesual aplicabile sunt cele în vigoare la data inițierii procesului, potrivit prevederilor art. 24 C. proc. civ., fiind incidente pe tot parcursul judecății dispozițiile C. proc. civ. (deci, și cele de la art. 182 și 183), în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018.

În mod corespunzător, în cazul proceselor inițiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018 sunt aplicabile cele statuate în cuprinsul Deciziei nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin care s-a dat o dezlegare cu privire la interpretarea art. 182 și 183 din C. proc. civ., în foma anterioară Legii nr. 310/2018), iar în cadrul proceselor pornite după intrarea în vigoare a Legii nr. 310/2018 sunt aplicabile dezlegările date prin Decizia nr. 45/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a dat o interpretare normelor procedurale de la art. 182 și 183 din C. proc. civ., însă, în configurația normelor rezultată după modificarea acestora prin Legea nr. 310/2018.

Odată stabilite aceste premise de analiză ce privesc fixarea legii aplicabile în timp (inclusiv a dezlegărilor obligatorii date de instanța supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare), Înalta Curte constată că, în speța de față, din perspectiva excepției tardivității, invocată de instanța de apel din oficiu, în mod corect curtea de apel a avut în vedere dispozițiile art. 182 și art. 183 C. proc. civ. în forma anterioară Legii nr. 310/2018 și, consecutiv, Decizia nr. 34/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În aceste condiții, transmiterea apelului prin intermediul poștei electronice în ultima zi a termenului (01 aprilie 2021, ora 20:19), după ora la care se încheiase activitatea la Tribunalul București, secția a V-a civilă, cerere care a primit dată certă la 02 aprilie 2021, astfel cum prevăd dispozițiile art. 199 C. proc. civ., a determinat concluzia că această cale de atac a fost declarată de către reclamantă cu depășirea termenului reglementat de 468 alin. (1) C. proc. civ.

Fiind vorba despre un termen legal peremptoriu, nerespectarea acestuia a atras sancțiunea decăderii reclamantei A. din exercitarea dreptului la apel, sancțiune reglementată prin norma imperativă înscrisă în art. 185 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel constatând în mod corect incidența acesteia.

În susținerea aceluiași motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat încălcarea și aplicarea normelor reglementate de art. 521 alin. (3) și (4) C. proc. civ. în ceea ce privește aprecierea instanței de apel asupra incidenței în cauză a dezlegării cu caracter obligatoriu cuprinsă în Decizia nr. 34/2017, deși, la data pronunțării hotărârii recurate, aceasta era abrogată de drept, prin Decizia nr. 45/2020, potrivit art. 518 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a precizat că alin. (3) al art. 521 C. proc. civ. a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, în sensul că referitor la obligativitatea dezlegării dată de instanța supremă a fost suprimată sintagma "pentru celelalte instanțe" ceea ce evocă caracterul obligatoriu erga omnes a acestor dezlegări, inclusiv pentru justițiabilii care se prevalează de dispozițiile legale interpretate, indiferent de data începerii procesului, în fața instanțelor de judecată care sunt chemate să le aplice.

Criticile, în forma expusă, sunt nefondate.

După cum rezultă în mod expres din dispozitivul Deciziei nr. 45/2020, precum și din considerente, soluția adoptată s-a raportat la textul art. 183 alin. (1) și (3) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

La paragraful 92 din considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, spre deosebire de reglementarea inițială a art. 183 alin. (1) din C. proc. civ., la momentul adoptării Legii nr. 310/2018, legiuitorul a renunțat la soluția legislativă anterioară care, deși stipula expres posibilitatea părților de a utiliza mijloacele electronice de comunicare pentru a transmite acte de procedură către instanțe [art. 148 alin. (2), art. 149 alin. (4), art. 199 alin. (1), art. 154 alin. (6), art. 241 alin. (3) și art. 471 alin. (3) din C. proc. civ..], nu reglementa, în mod distinct, efectele depunerii actelor de procedură la instanță în această modalitate.

Însă, la paragrafele 82 și 83 din decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat că, întrucât normele interpretate prin această decizie sunt norme de procedură civilă, aplicarea în timp a acestora trebuie raportată la dispozițiile art. 24-27 din C. proc. civ., cu caracter general, în sensul că procedurilor judiciare (lites pendentes) le este incidentă legea în vigoare la momentul declanșării lor, iar hotărârile judecătorești rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În consecință, cad sub incidența efectelor obligatorii ale acestei Decizii (Decizia nr. 34/2017) doar litigiile declanșate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018, inclusiv prezentul litigiu, iar pronunțarea Deciziei nr. 45/2020 nu are semnificația "abrogării" Deciziei nr. 34/201, cum eronat susține recurenta, ci presupune aplicarea acesteia în cadrul litigiilor inițiate după intrarea în vigoare a modificărilor adoptate prin Legea nr. 310/2018, într-o corectă aplicarea în timp a legii procesuale (rationae temporis).

În dezacord cu argumentele recurentei-reclamante, Înalta Curte observă că modificarea survenită asupra alin. (3) al art. 521 C. proc. civ., prin dispozițiile art. I pct. 64 din Legea nr. 310/2018 privește extinderea efectelor obligatorii erga omnes ale dezlegărilor pronunțate de instanța supremă nu doar față de instanțe, ci și față de subiectele de drept ce figurează în litigiile deduse judecății acestor instanțe, aspect care nu schimbă cu nimic faptul că obligativitatea acestor dezlegări vizează norma interpretată ori de câte ori acea normă (sau o anumită formă a ei, dacă aceasta a avut redactări normative succesive) este aplicabilă într-un litigiu.

Așadar, instanța de apel nu a conferit textelor de lege invocate o interpretare contrară celei pronunțate de instanța supremă, ci, dimpotrivă, a redat întocmai considerentele statuate prin Decizia nr. 45/2020 în ceea ce privește obligativitatea efectelor Deciziei nr. 34/2017 pentru litigiile declanșate anterior modificării aduse C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018.

Drept urmare, criticile întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu pot fi primite, iar necercetarea fondului cauzei în apel este urmarea firească a soluționării cauzei prin admiterea excepției tardivității căii de atac, excepție de procedură absolută și peremptorie, care potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. face inutilă cercetarea în fond a cauzei.

Pentru considerentele expuse, reținând că decizia atacată nu este afectată de niciun viciu de nelegalitate, în baza art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.

În raport de prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care statuează că partea care pierde procesul, este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată, va obliga pe recurenta-reclamantă A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.925 USD, în echivalent RON de la data plății, reprezentând servicii și consultanță, conform facturii nr. x din 05 aprilie 2022, eliberată de D., aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1721A din 25 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă A. la plata către intimata-pârâtă B. S.R.L. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.925 USD, în echivalent RON de la data plății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 01 noiembrie 2022.