ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 447 din 28.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. x/2017, s-a dispus, în baza disp. art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) - fapta nu e prevăzută de legea penală - C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. și ped. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Prin Decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, împotriva Sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțate de Judecătoria Iași în Dosarul nr. x/2017, pe care a desființat-o în integralitate, și rejudecând cauza, s-a constatat că prin încheierea din 09.08.2021 a Curții de Apel Iași, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute de instanța de fond în sarcina inculpatului A., din infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunea de conflict de interese prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, iar potrivit art. 81 C. pen. 1969 a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani și 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, care constituie termen de încercare pentru inculpat.

Împotriva Deciziei penale nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, a formulat contestație în anulare contestatorul A. invocând incidenta dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Prin încheierea din 18.10.2022, Curtea a admis în principiu contestația în anulare formulată de contestatorul A. și a stabilit termen pentru judecarea acesteia.

Prin Decizia penală nr. 1031 din 21.12.2022, Curtea a admis contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2017, a desființat decizia penală anterior menționată, întrucât existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, contestatorul invocând intervenirea prescripției răspunderii penale, și a dispus rejudecarea apelului formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva Sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în privința inculpatului A..

Prin Decizia penală nr. 271 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva Sentinței penale nr. 447 din 2.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în Dosarul nr. x/2017, sentință pe care a desființat-o integral, în latură penală.

Rejudecând cauza, în limitele desființării, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 358/26.05.2022 a Curții Constituționale și Hotărârea Înaltei Curții de Casație și Justiție nr. 67 din 25.10.2022, s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Împotriva Deciziei penale nr. 271 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, la data de 13.04.2023.

În esență, în susținerea cererii de recurs în casație întemeiată pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal), parchetul a menționat că Decizia penală nr. 271/15.03.2023, pronunțată în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași este nelegală, întrucât în rejudecarea cauzei, prin recalificarea faptei comise de inculpatul A. ca fiind infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., instanța a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 6/05.01.2022 a Curții de Apel Iași, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect, creând lex terția în cauză, aspect contrar deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

Prin Decizia nr. 6 din 05.01.2022 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, împotriva căreia contestatorul condamnat A. a formulat contestația în anulare, instanța de apel a reținut că, în raport de situația de fapt din rechizitoriu, legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului este legea veche, întrucât pentru infracțiunea de conflict de interese, prev. de art. 2531 C. pen. din 1969, legea prevede limita minimă de pedeapsă de 6 luni închisoare, comparativ cu limita minimă de 1 an închisoare, cât prevede legea pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 C. pen.

Prin urmare, în opinia parchetului, în mod greșit instanța de apel, soluționând contestația în anulare, a reținut în cuprinsul Deciziilor penale nr. 1013 din 21.12.2022 (prin care s-a admis contestația în anulare) și, ulterior, în cuprinsul Deciziei penale nr. 271 din 15.03.2023 (prin care s-a dispus rejudecarea apelului), că termenul de prescripție a răspunderii penale în cauză este de 5 ani, raportat la limita maximă de pedeapsă pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., termen care, în opinia instanței, la momentul pronunțării Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022 era împlinit încă din 09.12.2018.

În cauză, termenul general al prescripției răspunderii penale de 5 ani a fost întrerupt prin acte care potrivit legii trebuie comunicate suspectului sau inculpatului (conform art. 123 C. pen. din 1969).

Urmare a întreruperii termenului de prescripție, în cauză a început să curgă un nou termen (conform art. 123 alin. (2) C. pen. din 1969), astfel încât nu trebuia să fie luat în calcul termenul general de prescripție, ci termenul de prescripție specială a răspunderii penale care, în conformitate cu art. 124 C. pen. din 1969, este de 10 ani.

Având în vedere data săvârșirii faptei, respectiv momentul epuizării sale -10.12.2013, s-a solicitat să se constate că, la data pronunțării Deciziei nr. 6 din 05.01.2022, termenul prescripției speciale de 10 ani pentru infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat, art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., nu se împlinise.

În cuprinsul Deciziilor penale nr. 1013/2022 și nr. 271/2023, instanța a reținut că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 358/26.05.2022 și a Hotărârii nr. 67 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție la 25.10.2022, instituția prescripției răspunderii penale este o instituție de drept material căreia îi este aplicabil principiul legii penale mai favorabile.

Prin cererea sa, contestatorul A. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., desființarea Deciziei penale 6/05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. x/2017 și în rejudecarea apelului, să se dispună încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, în temeiul art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

Or, în speță, prin Decizia penală nr. 6/05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, instanța de apel a stabilit C. pen. din 1969 ca lege penală mai favorabilă aplicabilă raportului juridic dedus judecății.

Aplicarea textului de lege susținut de contestator ar fi fost posibilă în condițiile jurisprudenței Curții Constituționale a României, doar dacă instanța de apel ar fi stabilit C. pen. actual, ca lege incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1969, cum este cazul în speța de față.

Contrar celor reținute de Curtea de Apel Iași în motivarea Deciziilor nr. 1031/21.12.2022 (prin care s-a admis pe fond contestația în anulare) și nr. 271/15.03.2023 (prin care s-a admis apelul și în rejudecare s-a dispus încetarea procesului penal), în opinia parchetului, în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 154 și art. 155 din Noul C. pen. (astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 și 358/2022 ale Curții Constituționale). Astfel, prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestației în anulare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen., în condițiile în care încadrarea juridică a infracțiunii pentru care contestatorul A. a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969 (dispozițiile art. 123 C. pen. din 1969 nu au fost declarate neconstituționale), s-a creat în favoarea contestatorului condamnat o lex tertia, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014, s-a menționat că nu se poate reține că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituție de drept penal (recidivă, concurs de infracțiuni, prescripție etc.) este independentă de legea căreia îi aparține. Această distincție are o deosebită importanță pentru înțelegerea conceptului de lege, pentru că numai așa se poate oferi noțiunii de "lege penală mai favorabilă" un înțeles constituțional. A mai arătat Curtea că suspecții/inculpații care au comis fapte sub imperiul legii vechi, dar care vor fi judecați sub imperiul legii noi trebuie să aibă, în funcție de legea mai favorabilă, o situație juridică identică ori cu cei condamnați anterior potrivit legii vechi, ori cu cei ce vor săvârși infracțiuni potrivit legii noi, nefiind permisă o a treia formă de tratament sancționator ce combină dispoziții din ambele coduri. Or, contestatorul A. a beneficiat de aplicarea legii penale mai favorabile, conform principiilor legale și practicii judiciare de la momentul la care a fost condamnat definitiv prin Decizia penală nr. 6/05.01.2022 a Curții de apel Iași, fiindu-i stabilită legea penală mai favorabilă C. pen. din 1969 și a fost condamnat la pedeapsa minimă prevăzută de art. 2531 din C. pen. din 1969.

Având în vedere considerentele mai sus dezvoltate, s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., să se dispună admiterea recursului în casație, iar în rejudecare, să se constate nelegalitatea Deciziilor penale nr. 271/2023 din data de 15.03.2023 și nr. 1013/21.12.2022, pronunțate în Dosarul nr. x/2022 al Curții de Apel Iași, să se înlăture greșita aplicare a legii, constând în aceea că, în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prev. de art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Prin încheierea din 03 octombrie 2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru, constatând că cererea de recurs în casație a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și pe cele prev. de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., a admis în principiu cererea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 271 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe inculpatul A. și a trimis cauza Completului nr. 2, în compunere de 3 judecători.

Examinând recursul în casație declarat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte precizează că potrivit C. proc. pen., recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate. Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 din același cod, pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., acesta este incident în situația în care "în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal".

În vederea stabilirii incidenței acestui motiv de nelegalitate, aprecierea instanței asupra existenței/inexistenței cauzei de încetare a procesului penal trebuie realizată prin raportare la situația concretă și datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

În concret, prin recursul în casație formulat în cauză, Parchetul a criticat soluția de încetare a procesului penal față de inculpatul A., ca urmare a reținerii incidenței art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., susținând recurentul parchet că deciziile Curții de Apel Iași pronunțate în cauză prin care s-a admis contestația în anulare și s-a dispus rejudecarea apelului și decizia pronunțată în apel prin care s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A. sunt nelegale, întrucât în Dosarul nr. x/2017 al Curții de Apel Iași, persoanei condamnate A. i-au fost aplicate de către instanță prevederile C. pen. din 1969, legea veche fiind considerată mai favorabilă de către instanța de apel.

Prin urmare, în opinia recurentului parchet, condamnatul contestator nu putea beneficia de aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022, susținând că prin decizia atacată, în rejudecarea cauzei, instanța a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 6/05.01.2022 a Curții de Apel Iași, încălcând astfel autoritatea de lucru judecat sub acest aspect și de asemenea, instanța a creat o lex tertia în cauză, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

Verificând decizia recurată, Înalta Curte constată că soluția de încetare a procesului penal dispusă față de inculpatul A. a fost determinată de greșita admitere a contestației în anulare, soluție bazată pe aplicarea eronată în cauză a prevederilor art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Înalta Curte reține că, în mod eronat, Curtea de Apel Iași a reținut în considerentele hotărârii recurate că, în cauză, este aplicabil cazul de contestație prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., apreciind că inculpatul contestator A. a fost condamnat deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv prescripția răspunderii penale, astfel cum rezultă din Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale cu privire la modul de aplicare a dispozițiilor relative la prescripția răspunderii penale.

În concret, valorificând cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. vizând intervenirea prescripției răspunderii penale în cazul inculpatului A., subsecvent admiterii contestației în anulare formulate de condamnat împotriva Deciziei penale nr. 6/05.01.2022 a Curții de Apel Iași, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Iași a dispus, în rejudecarea apelului, încetarea procesului penal cu privire la infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. (faptă din perioada 21.01.2010 - 27.11.2013).

Așa cum s-a reținut în speță, prin Decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, în temeiul art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. proc. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conflict de interese, iar potrivit art. 81 C. pen. 1969 a fost suspendată condiționat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani și 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, care constituie termen de încercare pentru inculpat.

Prin urmare, se reține că, prin decizia penală anterior menționată, în determinarea aplicării legii penale mai favorabile incidentă în speță, în temeiul art. 5 C. pen. - aplicabil între momentul săvârșirii faptei și momentul judecării definitive - s-a statuat cu titlu definitiv că legea penală mai favorabilă în speță este vechea reglementare în vigoare la data săvârșirii faptei deduse judecății și nu noul C. pen. intrat în vigoare la 01.02.2014, acest aspect intrând, așadar, în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017.

Înalta Curte constată astfel că, în această situație, în cauza de față, ulterior pronunțării hotărârii definitive de condamnare, cadrul legal relativ la aplicarea legii noi, mai favorabile, era cel reglementat de dispozițiile art. 6 C. pen. aplicabil cazurilor definitiv judecate sub legea veche și care nu poate fi extins la criterii neprevăzute de lege.

Astfel, retroactivitatea legii penale noi, mai favorabile, în situația cauzelor definitiv judecate este posibilă doar în condițiile art. 6 C. pen., care permite, pentru stabilirea caracterului mai favorabil al legii noi, doar compararea pedepsei aplicate de instanța în baza legii vechi și pedepsei prevăzute de legea nouă și nu analiza termenului de prescripție a răspunderii penale.

Deopotrivă, Decizia nr. 67/2022 pronunțată de Înalta Curte - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nu face referire la art. 6 C. pen. Decizia se referă explicit la faptul că Normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen.

În prezenta cauză, prin aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, astfel cum au fost ele stabilite prin Deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, în condițiile în care încadrarea juridică a infracțiunii pentru care contestatorul a fost condamnat s-a făcut cu titlu definitiv conform C. pen. din 1969, se constată că instanța a creat o lex tertia în situația contestatorului condamnat A., aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și jurisprudenței în materie.

Prin Decizia nr. 265/2014 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 din C. pen., Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 5 din actualul C. pen., în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen., contravine dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării.

Astfel, s-a statuat că prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor.

Or, prin decizia recurată, ca urmare a admiterii contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și rejudecării apelului în aceste limite, instanța de apel a procedat la o reapreciere a legii penale mai favorabile, ceea ce, pe de o parte, nu era permis de legea procesual penală, întrucât, așa cum s-a arătat, acest aspect intrase deja în puterea lucrului judecat prin Decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în Dosarul nr. x/2017, iar pe de altă parte, instanța de apel a aplicat dispoziții din noul C. pen., respectiv art. 155 alin. (1) din C. pen. în vigoare - lege penală ce nu a fost aplicată situației juridice a contestatorului în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv, creându-se astfel o lex tertia, contrar dispozițiilor legale și deciziilor Curții Constituționale.

Aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și 358/2022, precum și a Deciziei nr. 67/25.10.2022 a Înaltei Curți, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, avute în vedere de Curtea de Apel Iași și pe care instanța și-a fundamentat soluția de încetare a procesului penal, ar fi fost posibilă doar în condițiile jurisprudenței Curții Constituționale, respectiv doar dacă instanțele ar fi stabilit C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 ca lege incidentă raportului juridic dedus judecății, și nu în condițiile C. pen. din 1969, cum este cazul situației juridice din prezenta cauză.

Mecanismul juridic la care a apelat instanța de apel pentru a dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A. cu privire la săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., reprezintă, în concret, o reapreciere a unei chestiuni de drept, care fusese deja tranșată în cauză, cu titlu definitiv, prin Decizia penală nr. 6 din 05.01.2022 a Curții de Apel Iași, prin soluția dispusă instanța invocând în mod eronat efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 358/2022.

Într-adevăr prin Decizia Curții Constituționale nr. 358/2022, publicată în M. Of. nr. 565/09.06.2022, s-a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din C. pen., reținându-se că nu a existat o reglementare care să prevadă cazurile și condițiile întreruperii cursului prescripției răspunderii penale, însă efectele acestei decizii nu pot fi valorificate retroactiv și asupra raporturilor juridice asupra cărora instanțele de judecată s-au pronunțat definitiv, anterior publicării în Monitorul Oficial al României a Deciziei nr. 358/2022 a Curții Constituționale a României și cu atât mai mult în situația unor hotărâri definitive care nu au fost întemeiate pe dispozițiile din codul în vigoare.

De altfel, din perspectiva problemei de drept în discuție, hotărârea Curții Constituționale atestă în mod explicit existența, cel mult a unei erori de judecată și nu a unei erori de procedură, astfel încât nici din această perspectivă, efectele sale nu puteau fi valorificate în prezenta cauză, definitiv soluționată la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Înalta Curte constată de asemenea că raționamentul instanței de apel este infirmat prin Decizia nr. 67/25.10.2022 pronunțată de Înalta Curte, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, care prevede că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material (substanțial) supuse din perspectiva aplicării lor în timp principiului activității legii penale prevăzut de art. 3 din C. pen., cu excepția dispozițiilor mai favorabile, potrivit principiului mitior lex prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată, și art. 5 din C. pen. și, deci, exclude aplicarea art. 6 C. pen., specific intervenirii legii penale noi în situația cauzelor definitiv judecate (care fac obiectul unei contestații în anulare), cât și de decizia Curții Constituționale a României nr. 358/2022 (publicată în M. Of. nr. 565/9.06.2022), care se referă la modul de reglementare a cursului prescripției penale în C. pen. intrat în vigoare la 01 februarie 2014 stabilind că standardul constituțional era respectat de C. pen. din 1969, incident în cauză.

În considerarea tuturor argumentelor anterior menționate, consecința greșitei admiteri a contestației în anulare în prezenta cauză a determinat pronunțarea unui hotărâri nelegale în apel, urmare a aplicării dispozițiilor C. pen. în vigoare ca lege penală mai favorabilă și, astfel, constatând că în această situație este incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte constată că se impune pronunțarea soluției prevăzute de art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., de admitere a recursului în casație, casarea deciziei penale recurate și, în înlăturarea greșitei aplicări a legii, se vor menține dispozițiile Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

Pentru considerentele anterior expuse, constatând întemeiate criticile invocate, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 271 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..

Va casa decizia penală recurată precum și Decizia penală nr. 1031 din 21.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori și încheierea din 18.10.2022 a aceleiași instanțe, în Dosarul nr. x/2022 și, rejudecând:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., va menține dispozițiile Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași vor rămâne în sarcina statului, iar în raport de alin. (6) al aceluiași articol, onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 680 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Deciziei penale nr. 271 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2022, privind pe intimatul-inculpat A..

Casează decizia penală recurată precum și Decizia penală nr. 1031 din 21.12.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași - noul C. proc. pen.., secția penală și pentru cauze cu minori și încheierea din 18.10.2022 a aceleiași instanțe, în Dosarul nr. x/2022 și, rejudecând:

În baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) teza finală C. proc. pen., menține dispozițiile Deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2017.

Cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul-inculpat, în sumă de 680 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 31 octombrie 2023.

GGC - NN