ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2024

Asupra recursului în casație, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Prin sentința penală nr. 447 din 28.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/2017, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5) cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu e prevăzută de legea penală), a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută și pedepsită de art. 48 C. pen. cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

II. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen.., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași, împotriva sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțate de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2017, pe care a desființat-o în integralitate, și rejudecând cauza, a constatat că prin încheierea din 09.08.2021 a Curții de Apel Iași, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute de instanța de fond în sarcina inculpatului A., din infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 C. pen., cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunea de complicitate la conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 253

1

C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 253

1

C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conflict de interese.

Conform art. 71 C. pen. 1969, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 81 C. pen. 1969 a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe o durată de 2 ani și 6 luni, calculată potrivit art. 82 alin. (1) C. pen. 1969, care constituie termen de încercare pentru inculpat.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. 1969, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A atras atenția inculpatului atenția asupra consecințelor comiterii unei noi infracțiuni intenționate în cursul termenului de încercare, prevăzute de art. 83 C. pen. 1969.

În fapt, s-a reținut că în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, a participat la ședințele Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională din județul Iași, ce au avut loc în perioada 27.05.2010-09.08.2013 în calitate de membru votant și președinte al comisiei, în cadrul cărora numita B., soția inculpatului C., membru votant al aceleiași comisii, a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județ (210 desemnări), participări pentru care aceasta a obținut/încasat sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privați, deși cunoștea faptul că aceasta este soția inculpatului C. și fără să pună în discuție înlocuirea inculpatului C. cu supleantul său, emițând în acest scop și deciziile de desemnare a acesteia și în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, a participat la ședințele Comisiei de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională din județul Iași ce au avut loc în perioada 25.10.2010-10.06.2013, în calitate de membru votant și președinte al comisiei, în cadrul cărora numita D., fiica inculpatului C. membru votant al aceleiași comisii, a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județ (66 desemnări), participări pentru care aceasta a obținut/încasat sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privați, deși cunoștea legătura de rudenie a acesteia cu inculpatul C. și fără să pună în discuție înlocuirea inculpatului C. cu supleantul său, emițând în acest scop deciziile de desemnare a acesteia.

III. Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel a formulat contestație în anulare persoana condamnată A..

Prin decizia penală nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul nr. x/2017.

A fost desființată decizia penală nr. 6 din 05.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/2017, și a fost rejudecat apelul formulat de procuror împotriva sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în privința inculpatului A..

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2017, aceasta fiind desființată în parte, în latură penală, în sensul înlăturării dispoziției de achitare a inculpatului.

A fost rejudecată cauza, în limitele desființării și, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 5 C. pen., raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022 și 297 din 26.04.2018 și Decizia nr. 67 din 25.10.2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție (H.P.), a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., pentru infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu contravin prezentei decizii și au fost înlăturate dispozițiile contrare.

IV. Împotriva hotărârii pronunțate ca urmare a admiterii contestației în anulare și rejudecării apelului a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași la data de 22.05.2023, dosar de recurs în casație.

Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a invocat faptul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale cu privire la inculpatul A. în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație s-a arătat că decizia atacată este nelegală întrucât în rejudecarea cauzei, prin recalificarea faptei comise de inculpatul A. ca fiind infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută și pedepsită de art. 48 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., instanța a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicată inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin decizia nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, încălcându-se autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.

În aceeași ordine de idei instanța a creat o lex terția în cauză, aspect contrar Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 și a jurisprudenței în materie.

Astfel, în identificarea legii penale mai favorabile, instanța de apel a avut în vedere pe de o parte limitele de pedeapsă, iar pe de altă parte modalitățile de individualizarea judiciară a executării acesteia din reglementările succesive, și a apreciat că legea veche este legea penală mai favorabilă inculpatului, deoarece prevede o limită minimă de 6 luni închisoare, comparativ cu 1 an închisoare, conform noului C. pen.

Prin urmare, întrucât legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod definitiv prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/2017, ca fiind legea veche, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A. trebuia să analizeze incidența prescripției în cauză prin raportare la dispozițiile art. 123-124 C. pen. din 1969 și nu la cele prevăzute de art. 154 lit. d) din Noul C. pen.. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond și de apel), și nu poate face obiectul cenzurii în contestația în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen.

Totodată, având în vedere data săvârșirii faptei, respectiv momentul epuizării sale și anume 09.08.2013, s-a constatat că la data pronunțării deciziei nr. 6 din 05.01.2022, termenul prescripției speciale de 10 ani pentru infracțiunea pentru care contestatorul a fost condamnat nu se împlinise.

S-a mai arătat că Decizia nr. 67/25.11.2022 pronunțată de Înalta Curte nu are aplicabilitate în prezenta cauză.

Concluzionând, a arătat că prin aplicarea în mod direct în calea de atac a contestației în anulare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) C. pen. în vigoare, având ca principal efect încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului A., instanța a pronunțat o hotărâre nelegală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 07.07.2023 sub nr. x/2022, fiind repartizată aleatoriu, cu prim termen de judecată pentru examinarea admisibilității în principiu la data de 13.09.2023.

La data de 08.09.2023 a fost depus la dosarul cauzei raportul întocmit de magistratul-asistent raportor, acesta apreciind că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 434-438 C. proc. pen.

V. Prin încheierea din 13.09.2023 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2022 fost admisă în principiu cererea de recurs în casație formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În esență, s-a reținut că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile prevăzute la art. 434-438 C. proc. pen.

VI. Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., astfel cum au fost stabilite prin încheierea de admitere în principiu din 13.09.2023, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege, având ca scop îndreptarea erorilor de drept comise de curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanțe de apel.

Instanța supremă, fiind învestită cu judecarea recursului în casație, verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate. Efectuând acest control, instanța de recurs în casație pornește de la situația de fapt stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel.

Motivul de casare invocat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. (în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal).

Din perspectiva acestui caz de cazare, devin incidente două ipoteze distincte și anume: fie soluția de încetare nu trebuia dispusă, întrucât temeiul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen. nu a existat, fie soluția de încetare a procesului penal se întemeiază pe un alt temei decât cel reținut.

În speță, situându-se în prima dintre cele două ipoteze anterior menționate, cazul concret de împiedicare a exercitării acțiunii penale, valorificat de către instanța de apel ulterior admiterii contestației în anulare și invocat de Ministerul Public este cel prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale față de inculpatul A. cu privire la infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În esență, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași invocă ca motiv de recurs în casație faptul că instanța care a soluționat contestația în anulare, în mod greșit, a reapreciat legea penală mai favorabilă, aspect ce nu poate face obiectul cenzurii în această cale extraordinară de atac. Astfel, prin acest artificiu, instanța a creat o lex terția, încălcând autoritatea de lucru judecat stabilită prin decizia instanței de apel din primul ciclu procesual prin care se statuase în mod definitiv asupra legii penale mai favorabile, respectiv legea veche, inculpatul fiind condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 253

1

C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În analiza acestui motiv de recurs în casație, instanța supremă are în vedere că prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/2017, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 rap. la art. 253

1

C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În raport de această soluție, în acord cu Ministerul Public, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel, în primul ciclu procesual, a fost legea veche, respectiv C. pen. din 1968.

Prin urmare, analiza oricărei căi extraordinare de atac exercitate ulterior împotriva acestei hotărâri trebuia să se raporteze la legea veche, ca lege penală mai favorabilă, stabilită în mod definitiv de instanța de apel și intrată sub puterea lucrului judecat, acest aspect neputând face obiectul cenzurii într-o cale extraordinară de atac.

Revenind la istoricul cauzei, ulterior, împotriva deciziei nr. 6 data de 05.01.2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași a formulat contestație în anulare persoana condamnată A..

Astfel, prin decizia penală nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, a fost admisă contestația în anulare a persoanei condamnate, desființată prima decizie din apel și rejudecată cauza în apel.

În rejudecarea apelului, după admiterea contestației în anulare, instanța a reapreciat legea penală mai favorabilă, stabilind că aceasta este legea nouă, respectiv C. pen. din 2009 și, subsecvent stabilirii legii penale mai favorabile, a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută și pedepsită de art. 48 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Examinând critica parchetului, în sensul că instanța care a soluționat contestația în anulare a reevaluat legea penală mai favorabilă în această cale extraordinară de atac, aplicând în mod direct art. 155 alin. (1) C. pen., deși inculpatul fusese condamnat conform C. pen. anterior (aceasta fiind legea penală mai favorabilă stabilită în mod definitiv prin decizia nr. 6/05.01.2022), contrar dispozițiilor legale, deși la prima vedere îndreptățită, Înalta Curte o apreciază nefondată.

În argumentarea acestei soluții, instanța supremă pornește de la logica și modalitatea în care sunt reglementate de legiuitor căile de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost prevăzute hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea/retractarea hotărârii atacate.

De asemenea, are în vedere că în cauza de față rejudecarea apelului este rezultatul dezlegării date în contestația în anulare exercitate împotriva deciziei inițiale din apel.

Revenind, Înalta Curte apreciază drept neîntemeiată critica parchetului întrucât, față de soluția pronunțată, dar și de motivele invocate, ceea ce se critică în prezenta cale de atac este o dispoziție a instanței care a soluționat calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nu o dispoziție a instanței care a rejudecat apelul, susceptibilă de a fi analizată în calea de atac a recursului în casație.

Practic, prin promovarea recursului în casație, parchetul urmărește să infirme soluția ce a fost dată în contestația în anulare, promovată în considerarea aceluiași unic aspect, respectiv încetarea procesului penal.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului în casație nu se poate pune în discuție modalitatea prin care s-a soluționat contestația în anulare și, cu atât mai puțin, legea penală mai favorabilă, hotărârea supusă recursului în casație în cauza de față fiind reprezentată de decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, ca instanță de apel, hotărâre dată în executarea deciziei prin care s-a admis pe fond contestația în anulare.

Cu alte cuvinte, decizia pronunțată în rejudecarea apelului nu poate fi privită distinct de hotărârea dată în procedura contestației în anulare, în condițiile în care aceasta practic nu face decât să aducă la îndeplinire dispoziția luată în contestația în anulare.

În această manieră, recursul în casație este deturnat de la scopul său (acela de a reforma o hotărâre pronunțată de o curte de apel, ca instanță de apel și care vizează fondul cauzei, respectiv acțiunea penală), încercându-se a se înfrânge ceea ce s-a stabilit în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Practic, se dorește a se trece peste prezumția de legalitate a hotărârii pronunțate în contestație în anulare, nerecunoscându-se autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Față de motivele invocate, în cauza de față, instanța de casare poate cel mult să evalueze dacă, în raport de data săvârșirii faptei și încadrarea juridică reținută de instanța care a rejudecat apelul, este incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale, însă o atare critică nu formează obiectul cererii de recurs în casație.

Așadar, în concepția C. proc. pen., o hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară, astfel cum este și contestația în anulare, se bucură de autoritate de lucru judecat și nu poate fi îndreptată printr-o altă cale extraordinară de atac.

Interpretând altfel, în sensul dorit de parchet, prin anularea dispoziției de admitere a contestației în anulare, ar însemna recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților.

Or, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, conform căruia soluția data într-o manieră definitivă de către instanța de judecată nu mai poate fi pusă în discuție ulterior pe calea unui apel deghizat, astfel cum se încearcă în prezenta cauză în sensul reexaminării hotărârii prin care a fost admisă contestația în anulare.

Importanța acestui principiu a fost subliniată inclusiv în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului care, în Cauza Hornsby contra Greciei a reținut că unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice care impune, printre altele, ca, atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă (cum este și cazul de față, în care hotărârea prin care a fost admisă contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă căilor de atac), soluția lor să nu mai poată fi pusă în discuție.

Concluzionând, instanța sesizată cu judecarea unui recurs în casație nu verifică dacă hotărârea de admitere a contestației în anulare care a avut ca urmare rejudecarea apelului a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, o reexaminare a acestei hotărâri transformând calea extraordinară de atac a recursului în casație într-un apel deghizat, aspect ce apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva deciziei penale nr. 436 din data de 25 aprilie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului în casație formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2024.