ÎCCJ, decizie (scj.ro #223213)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală. Prescripția răspunderii penale

[1]

Cuprins pe materii: Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:   -

drept procesual penal

- recurs în casație

-  drept penal

- prescripția răspunderii penale

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 8

În cazul în care se admite o contestație în anulare, se rejudecă apelul, dispunându-se încetarea procesului penal, instanța de casare, soluționând recursul în casație formulat de parchet, întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură penală, nu poate analiza modalitatea de soluționare a contestației în anulare, reexaminarea acestei hotărâri transformând calea extraordinară de atac a recursului în casație într-un apel deghizat, aspect ce apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 9/RC din 10 ianuarie 2024

I. Sentința

Prin sentința penală nr. 447 din 28.02.2020, pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/245/2017, în baza dispozițiilor art. 396 alin. (5), cu referire la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. (fapta nu e prevăzută de legea penală), a fost achitat inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută și pedepsită de art. 48 C. pen., cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, a participat la ședințele Comisiei X. din județul Iași, ce au avut loc în perioada 27.05.2010-09.08.2013, în calitate de membru votant și președinte al comisiei, în cadrul cărora numita B., soția inculpatului C., membru votant al aceleiași comisii, a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județ (210 desemnări), participări pentru care aceasta a obținut/încasat  sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privați, deși cunoștea faptul că aceasta este soția inculpatului C. și fără să pună în discuție înlocuirea inculpatului C. cu supleantul său, emițând în acest scop și deciziile de desemnare a acesteia și în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, a participat la ședințele Comisiei X. din județul Iași, ce au avut loc în perioada 25.10.2010-10.06.2013, în calitate de membru votant și președinte al comisiei, în cadrul cărora numita D., fiica inculpatului C.,  membru votant al aceleiași comisii, a fost desemnată să participe în diverse comisii de autorizare/evaluare/examinare pentru furnizorii de formare profesională din județ (66 desemnări), participări pentru care aceasta a obținut/încasat sume de bani, fie de la bugetul de stat, fie de la furnizorii privați, deși cunoștea legătura de rudenie a acesteia cu inculpatul C. și fără să pună în discuție înlocuirea inculpatului C. cu supleantul său, emițând în acest scop deciziile de desemnare a acesteia.

II. Judecata în apel

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași.

Prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/245/2017, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțate de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/245/2017, pe care a desființat-o în integralitate, și, rejudecând cauza, a constatat că prin încheierea din 09.08.2021 a Curții de Apel Iași, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute de instanța de fond în sarcina inculpatului A., din infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48 C. pen., cu referire la art. 301 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., în infracțiunea de complicitate la conflict de interese, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969, rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.

În temeiul art. 26 C. pen. din 1969, rap. la art. 2531 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la conflict de interese.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, a formulat contestație în anulare persoana condamnată A.

Prin decizia penală nr. 436 din data de 25 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/45/2022, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., a fost admisă contestația în anulare formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva deciziei penale nr. 6 din 05.01.2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/245/2017.

A fost desființată decizia penală nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/245/2017, și a fost rejudecat apelul formulat de procuror împotriva sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțate de Judecătoria Iași, în privința inculpatului A.

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași împotriva sentinței penale nr. 447/2020 din 28.02.2020, pronunțate de Judecătoria Iași, în dosarul nr. x/245/2017, aceasta fiind desființată în parte, în latură penală, în sensul înlăturării dispoziției de achitare a inculpatului.

A fost rejudecată cauza, în limitele desființării și, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. și la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., art. 5 C. pen., raportat la Deciziile Curții Constituționale nr. 358 din 26.05.2022 și 297 din 26.04.2018 și Decizia nr. 67 din 25.10.2022, a Înaltei Curți de Casație și Justiție (HP), a fost încetat procesul penal privind pe inculpatul A., pentru infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48, cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

III. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Împotriva hotărârii pronunțate ca urmare a admiterii contestației în anulare și rejudecării apelului, a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Prin cererea formulată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., prin prisma căruia a invocat faptul că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale cu privire la inculpatul A., în ceea ce privește infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 48, cu referire la art. 301 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs în casație s-a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât în rejudecarea cauzei, prin recalificarea faptei comise de inculpatul A., ca fiind infracțiunea de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută și pedepsită de art. 48 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., instanța a analizat în mod indirect legea penală mai favorabilă aplicată inculpatului, aspect intrat în puterea lucrului judecat prin decizia nr. 6 din 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, încălcându-se autoritatea de lucru judecat sub acest aspect.

Prin urmare, întrucât legea penală mai favorabilă a fost stabilită în mod definitiv prin decizia penală nr. 6 din data de 05.01.2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, în dosarul nr. x/245/2017, ca fiind legea veche, instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul condamnat A. trebuia să analizeze incidența prescripției în cauză prin raportare la dispozițiile art. 123-124 C. pen. din 1969, și nu la cele prevăzute de art. 154 lit. d) noul C. pen. Stabilirea legii penale mai favorabile este atributul exclusiv al instanței învestite cu judecarea cauzei (de fond și de apel) și nu poate face obiectul cenzurii în contestația în anulare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Examinând recursul în casație declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, în acord cu Ministerul Public, Înalta Curte constată că legea penală mai favorabilă, stabilită cu autoritate de lucru judecat de instanța de apel în primul ciclu procesual, a fost legea veche, respectiv Codul penal din 1968.

Prin urmare, analiza oricărei căi extraordinare de atac exercitate ulterior împotriva acestei hotărâri trebuia să se raporteze la legea veche, ca lege penală mai favorabilă, stabilită în mod definitiv de instanța de apel și intrată sub puterea lucrului judecat, acest aspect neputând face obiectul cenzurii într-o cale extraordinară de atac.

Revenind la istoricul cauzei, ulterior, împotriva deciziei nr. 6 data de 05.01.2022, pronunțate de Curtea de Apel Iași a formulat contestație în anulare persoana condamnată A.

Astfel, prin decizia penală nr. 436 din data de 25 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Iași, Secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/45/2022, a fost admisă contestația în anulare a persoanei condamnate, desființată prima decizie din apel și rejudecată cauza în apel.

În rejudecarea apelului, după admiterea contestației în anulare, instanța a reapreciat legea penală mai favorabilă, stabilind că aceasta este legea nouă, respectiv Codul penal din 2009, și, subsecvent stabilirii legii penale mai favorabile, a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpatul A. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută și pedepsită de art. 48 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen.

Examinând critica parchetului, în sensul că instanța care a soluționat contestația în anulare a reevaluat legea penală mai favorabilă în această cale extraordinară de atac, aplicând în mod direct art. 155 alin. (1) C. pen., deși inculpatul fusese condamnat conform Codului penal anterior (aceasta fiind legea penală mai favorabilă stabilită în mod definitiv prin decizia nr. 6/05.01.2022), contrar dispozițiilor legale, deși la prima vedere îndreptățită, Înalta Curte o apreciază nefondată.

În argumentarea acestei soluții, instanța supremă pornește de la logica și modalitatea în care sunt reglementate de legiuitor căile de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost prevăzute hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea/retractarea hotărârii atacate.

De asemenea, are în vedere că în cauza de față rejudecarea apelului este rezultatul dezlegării date în contestația în anulare exercitate împotriva deciziei inițiale din apel.

Revenind, Înalta Curte apreciază drept neîntemeiată critica parchetului, întrucât, față de soluția pronunțată, dar și de motivele invocate, ceea ce se critică în prezenta cale de atac este o dispoziție a instanței care a soluționat calea extraordinară de atac a contestației în anulare, nu o dispoziție a instanței care a rejudecat apelul, susceptibilă de a fi analizată în calea de atac a recursului în casație.

Practic, prin promovarea recursului în casație, parchetul urmărește să infirme soluția ce a fost dată în contestația în anulare, promovată în considerarea aceluiași unic aspect, respectiv încetarea procesului penal.

Or, în calea extraordinară de atac a recursului în casație nu se poate pune în discuție modalitatea prin care s-a soluționat contestația în anulare și, cu atât mai puțin, legea penală mai favorabilă, hotărârea supusă recursului în casație în cauza de față fiind reprezentată de decizia pronunțată de Curtea de Apel Iași, ca instanță de apel, hotărâre dată în executarea deciziei prin care s-a admis pe fond contestația în anulare.

Cu alte cuvinte, decizia pronunțată în rejudecarea apelului nu poate fi privită distinct de hotărârea dată în procedura contestației în anulare, în condițiile în care aceasta, practic, nu face decât să aducă la îndeplinire dispoziția luată în contestația în anulare.

În această manieră, recursul în casație este deturnat de la scopul său (acela de a reforma o hotărâre pronunțată de o curte de apel, ca instanță de apel, și care vizează fondul cauzei, respectiv acțiunea penală), încercându-se a se înfrânge ceea ce s-a stabilit în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.

Practic, se dorește a se trece peste prezumția de legalitate a hotărârii pronunțate în contestație în anulare, nerecunoscându-se autoritatea de lucru judecat a acesteia.

Față de motivele invocate, în cauza de față, instanța de casare poate cel mult să evalueze dacă, în raport de data săvârșirii faptei și încadrarea juridică reținută de instanța care a rejudecat apelul, este incident cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv intervenirea prescripției răspunderii penale, însă o atare critică nu formează obiectul cererii de recurs în casație.

Așadar, în concepția Codului de procedură penală, o hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară, astfel cum este și contestația în anulare, se bucură de autoritate de lucru judecat și nu poate fi îndreptată printr-o altă cale extraordinară de atac.

Interpretând altfel, în sensul dorit de parchet, prin anularea dispoziției de admitere a contestației în anulare, ar însemna recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual penală, aspect ce constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților.

Or, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul stabilității raporturilor juridice, conform căruia soluția data într-o manieră definitivă de către instanța de judecată nu mai poate fi pusă în discuție ulterior pe calea unui apel deghizat, astfel cum se încearcă în prezenta cauză în sensul reexaminării hotărârii prin care a fost admisă contestația în anulare.

Importanța acestui principiu a fost subliniată inclusiv în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, care în Cauza Hornsby contra Greciei a reținut că unul dintre aspectele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității juridice, care impune, printre altele, ca atunci când instanțele au pronunțat o soluție definitivă (cum este și cazul de față, în care hotărârea prin care a fost admisă contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă căilor de atac), soluția lor să nu mai poată fi pusă în discuție.

Concluzionând, instanța sesizată cu judecarea unui recurs în casație nu verifică dacă hotărârea de admitere a contestației în anulare, care a avut ca urmare rejudecarea apelului, a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale, o reexaminare a acestei hotărâri transformând calea extraordinară de atac a recursului în casație într-un apel deghizat, aspect ce apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

[1]

În sens contrar, a se vedea deciziile nr. 701/RC din 31 octombrie 2023, 702/RC din 31 octombrie 2023, 704/RC din 31 octombrie 2023.