ÎCCJ, decizie (scj.ro #197532)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. Abuz în serviciu. Practician in insolvență

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni de corupție și de serviciu. Infracțiuni de serviciu

Indice alfabetic:

-  drept procesual penal

- recurs în casație

-  drept penal

- abuz în serviciu

C. pen.,

art. 297

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 7

Urmarea imediată a unei infracțiuni nu depinde de acțiunea sau inacțiunea persoanei vătămate. Sub acest aspect, în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 din Codul penal, trebuie verificată existența unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate produsă ca urmare a acțiunii ilicite a inculpatului, fiind indiferent faptul că  persoana vătămată avea la îndemână un mijloc legal prin care să înlăture sau să limiteze urmările infracțiunii.

I.C.C.J, Secția penală, decizia nr. 304/RC din 21 iunie 2022

Prin sentința penală nr. x din data de 12 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2/2019, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a hotărât, printre altele, următoarele:

I. În baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din Codul de procedură penală, a achitat pe inculpata A, de profesie expert contabil/practician în insolvență, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu prevăzut de art. 297 alin. (1) Cod penal

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel, în termen legal, printre alții, și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin decizia nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2/2019 Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală a admis apelul declarat, printre alții, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. x din data de 12.02.2021 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în fond:

I. În baza art. 297 alin. (1) din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatei A la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 67 alin. (1) din Codul penal, s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din Codul penal pe o perioadă de 2 ani

În baza art. 65 alin. (1) din Codul penal, s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 66 lit. a), b), g) din Codul penal.

Potrivit art. 91 din Codul penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatei A pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

Împotriva deciziei penale nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunțată în dosarul nr. x/2/2019 de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală a declarat recurs în casație, printre alții, și inculpata A la data de 15.02.2022.

Prin cererea de recurs în casație, inculpata A, a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din Codul de procedură penală, ce constituie motiv de casare atunci când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

A susținut că pe baza situației de fapt reținută de instanța de apel, inculpata A, prin B SPRL (fostă C IPURL) a fost desemnată administrator judiciar al D SRL.

Conform Legii nr. 85/2014, toate măsurile administratorului judiciar, dispuse în procedura insolvenței, inclusiv întocmirea tabelelor de creanță - atât cel preliminar reglementat de dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, cât și tabelul definitiv reglementat de prevederile art. 112 din același act normativ sunt supuse analizei, cenzurii, examinării judecătorului sindic cu ocazia soluționării contestațiilor formulate de debitor, creditori sau orice parte interesată. Cu alte cuvinte, măsurile administratorului judiciar hotărâte în procedura insolvenței nu au caracter definitiv, se atacă cu contestație la judecătorul sindic competent să le analizeze legalitatea și temeinicia. Astfel, debitorul, creditorii, orice persoană interesată pot ataca cu contestație la judecătorul sindic măsurile administratorului judiciar pe care le apreciază nelegale cu condiția să le formuleze în termen - 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar sau până la închiderea procedurii - și să achite taxa de timbru.

În cauză, inculpata A a întocmit tabelul preliminar de creanțe cu obligațiile debitoarei D SRL în care a înscris creanța persoanei vătămate E fără a fi afectată de vreo condiție, astfel cum rezultă cu evidență din Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. 22850/5.12.2017 și cum de altfel a reținut și acuzarea și instanța de apel.

Ulterior, a întocmit tabelul definitiv de creanțe, publicat în BPI, conform căruia creanța persoanei vătămate a fost înscrisă sub condiție suspensivă, în planul de reorganizare propus de administratorul judiciar, respectiv de inculpată, explicând situația creanțelor, precizând că în tabelul definitiv de creanțe există un singur creditor chirografar sub condiție, până la soluționarea în mod definitiv a dosarului nr. x/3/2017, ce se află pe rolul Tribunalului București Secția a VI Civilă, dosar ce are ca obiect obligarea pârâtului E la plata prejudiciului adus societății debitoare în exercitarea mandatului său de administrator până la momentul excluderii sale, respectiv decembrie 2016. Tabelul definitiv cu obligațiile debitoarei D SRL a fost depus de inculpată la dosarul Tribunalului București Secția a VIII a Civilă la termenul din data de 18.01.2018, termen la care persoana vătămată E a fost prezentă personal și asistată de apărător ales.

Persoana vătămată a formulat contestație împotriva tabelului definitiv al creanțelor debitoarei D SRL, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență nr. x/27.12.2017, abia la data de 7.12.2018, respectiv la aproximativ un an de la data publicării tabelului definitiv. Prin sentința civilă nr. x/30.05.2019 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII a Civilă, a fost respinsă contestația persoanei vătămate E împotriva tabelului definitiv, ca rămasă fără obiect, având în vedere că, la data de 7.02.2019 inculpata A a realizat o actualizare a tabelului definitiv de creanțe, ca urmare a soluționării litigiului civil, în sensul înscrierii creanței persoanei vătămate E fără a fi afectată de vreo condiție. Tabelul definitiv actualizat a fost publicat în Buletinul Procedurilor de Insolventă nr. x/11.02.2019. De asemenea, la data de 13.02.2018 persoana vătămată a formulat și cerere în anulare a procesului verbal al Adunării creditorilor, în cuprinsul căruia se menționase înscrierea sub condiție a creanței persoanei vătămate, la termenul din 17.05.2018 partea aducând la cunoștința judecătorului sindic, învestit cu soluționarea contestației, faptul că deține o creanță înscrisă sub condiție conform art. 102 alin. (4)  din Legea 85/2014. Contestația i-a fost respinsă prin sentința civilă nr. x/20.09.2018 a Tribunalului București Secția a VII a Civilă.

A susținut că fapta inculpatei A nu este o faptă prevăzută de legea penală, ci un litigiu civil guvernat de dispozițiile Legii nr. 85/2014. Parchetul și instanța de apel nu se pot substitui persoanei vătămate, așa încât cererile formulate de aceasta în temeiul Legii nr. 85/2014, cu depășirea termenului, analizate și respinse de judecătorul sindic să fie reanalizate, interpretate și valorificate pe cale penală în favoarea acesteia, cu atât mai mult cu cât, nici măcar persoana vătămată în apel nu și-a mai susținut vătămarea, de vreme ce a precizat că nu are niciun fel de pretenții civile.

Încălcarea unei dispoziții legale de către administratorul judiciar cu ocazia adoptării unor măsuri, acte (în speță tabelul definitiv de creanțe întocmit de inculpată) în procedura insolvenței nu poate determina răspunderea penală a acestuia pentru abuz în serviciu, atâta vreme cât măsurile administratorului judiciar nu au caracter definitiv, ci sunt supuse verificării judecătorului sindic sub aspectul legalității și temeiniciei, atât ca urmare a formulării contestației de către creditori orice parte interesată în termenul legal, cu plata unei taxe de timbru cât și din oficiu, de instanță după cum s-a arătat.

A admite contrariul, ar însemna ca orice act al unui funcționar public, întocmit chiar nelegal, dar supus căii de atac a contestației și remediului instanței, să antreneze răspunderea penală a acestuia, ceea ce excede incriminării faptei prevăzute de art. 297 alin. (1) Cod penal.

Concluzionând, în cauza de față, nu se poate identifica nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legale ale persoanei vătămate E, având în vedere că aceasta putea să supună controlului instanței de judecată, respectiv judecătorului sindic, modul în care inculpata A a întocmit tabelul definitiv de creanțe, ceea ce s-a și realizat, contestația fiindu-i respinsă, însă ca rămasă fără obiect, ca urmare a înscrierii creanței în tabelul definitiv fără a fi afectată de vreo condiție.

Distinct de aceasta, a făcut referire la dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care permit administratorului judiciar să procedeze de îndată la verificarea fiecărei cereri și a documentelor depuse și să efectueze o cercetare amănunțită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe, ceea ce inculpata a și realizat o dată cu întocmirea tabelului definitiv de creanțe. Dispozițiile legale menționate se coroborează cu prevederile art. 112 din Legea nr. 85/2014, conform cărora, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va înregistra, de îndată, la tribunal și va publica în BPI tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea și situația fiecărei creanțe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferință. Ca atare, dispozițiile legale invocate permit administratorului judiciar ca la întocmirea tabelului definitiv, să realizeze o cercetare amănunțită a fiecărei creanțe. Situația este diferită de tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar, unde se prevede expres (art. 105 alin. (1) din Legea nr.85/2014) că toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii, precum și prin hotărâri arbitrale executorii, ceea ce inculpata a realizat.

În esență, a arătat că fapta inculpatei recurente A nu realizează elementele de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu. Pornind de la situația de fapt reținută de instanța de apel, anume că inculpata a încălcat dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 cu ocazia întocmirii tabelului definitiv de creanțe, în exercitarea atribuțiilor de administrator judiciar, fapta sa nu poate constitui însă infracțiune, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, măsura dispusă era supusă căii de atac a contestației, prevăzută expres de dispozițiile art. 113 din Legea nr. 85/2014 și examinării sub aspectul legalității de către judecătorul sindic, inclusiv din oficiu, chiar dacă nu a fost contestată de către persoana și în condițiile prevăzute limitativ de lege.

Cu atât mai mult, cu cât în speță, persoana vătămată E formulase contestație împotriva tabelului definitiv, iar judecătorul sindic a examinat-o, neavând relevanță soluția dispusă, atâta vreme cât nu a respins-o ca inadmisibilă.

Inculpata A avea ca atribuții de serviciu, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, să verifice creanțele și să întocmească tabelele de creanță. Însă, acțiunea inculpatei nu a fost una abuzivă, în sensul dispozițiilor art. 297 alin. (1) Cod penal, deoarece a verificat creanțele, a întocmit tabelul preliminar în conformitate cu dispoz. art. 105 alin. (1) teza I, în sensul că a menționat creanța persoanei vătămate fără a fi fost afectată de vreo condiție, aspect reținut și de instanța de apel, dar apoi a întocmit tabelul definitiv în care a menționat creanța persoanei vătămate afectată de o condiție, dată fiind existența unui alt litigiu civil.

În temeiul dispozițiilor art. 440 Cod procedură penală, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, fiind făcută în termenul prevăzut de lege și respectate dispozițiile art. 434, art. 436 alin. (1) și (6), art. 437 și art. 438 Cod procedură penală, admiterea recursului în casație, casarea, în parte, a hotărârii atacate și achitarea inculpatei A, în temeiul dispozițiilor art. 16 lit. b) teza I Cod procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Prin încheierea din 12 aprilie 2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, judecătorul de filtru a admis în principiu, printre altele, și cererea de recurs în casație formulată de inculpata A împotriva deciziei penale nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/2/2019, a trimis cauza Completului 2, în compunere de 3 judecători și a acordat termen de judecată la data de 24 mai 2022.

Analizând recursul în casație formulat de inculpata A împotriva deciziei penale nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/2/2019, Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reține că aspectele invocate de recurenta inculpată A nu sunt întemeiate.

I. În susținerea motivului de casare circumscris pct.7 al art.438 din Codul de procedură penală, inculpata A a arătat, în esență, că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, ci este un litigiu civil guvernat de dispozițiile Legii nr. 85/2014, nu există nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate E, întrucât acesta putea să supună controlului instanțelor judecătorești (judecătorului sindic) modul în care inculpata A a întocmit tabelul definitiv de creanțe, fiind de altfel contestat în fața judecătorului sindic, care i-a respins contestația.

Înalta Curte constată că inculpata A a fost condamnată, prin decizia recurată, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) Cod penal, reținându-se ca situație de fapt:

În calitate de reprezentant al administratorului judiciar al D S.R.L, în exercitarea atribuțiilor specifice acestei funcții și, în mod particular, a celei referitoare la verificarea creanțelor și întocmirea tabelelor de creanțe, prevăzută de art. 58 alin. (1) lit. k) din Legea nr. 85/2014, a întocmit tabelul definitiv de creanțe cu încălcarea legii, reîncadrând o creanță bazată pe o hotărâre judecătorească executorie ca fiind sub condiție suspensivă, cu consecința directă a privării titularului acesteia– E – de dreptul de vot și dreptul la distribuția sumelor de bani.

Inculpata A a încălcat, astfel, dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, potrivit cărora ”Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii (...).”

Subliniază caracterul explicit și imperativ al prevederilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care exclud neechivoc, din procedura de verificare a creanțelor admise în procedura insolvenței, pe cele constatate prin titluri executorii. Acesta era și cazul creanței chirografare deținute de E, constatată prin decizia civilă nr. x din 16.12.2016 a Curții de Apel București – Secția a VI-a civilă și preluată ca atare, neafectată de vreo condiție, și în tabelul preliminar de creanțe întocmit la data de 05.12.2017 de către inculpata A, în calitate de reprezentant al administratorului judiciar.

În ceea ce privește înscrierea nelegală ulterioară a acestei creanțe, în tabelul definitiv din 27.12.2017, ca fiind sub condiție suspensivă, suplimentar argumentelor primei instanțe, s-a evidențiat inexistența, în intervalul cuprins între data întocmirii tabelului preliminar și data întocmirii tabelului definitiv, a vreunui eveniment juridic sau factual care să fi justificat reevaluarea, de către inculpată, a creanței persoanei vătămate și reîncadrarea ei sub condiție suspensivă.

S-a observat că prevederile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 nu confirmă apărările inculpatei privind posibilitatea reîncadrării sub condiție, direct în tabelul definitiv, a unei creanțe acceptate anterior, în tabelul preliminar, ca fiind neafectată de vreo condiție. Norma legală prevede obligația administratorului judiciar de a înregistra, de îndată, la tribunal și a publica în BPI, după soluționarea tuturor contestațiilor (n.r. la tabelul preliminar), tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului, arătând ”suma, prioritatea și situația fiecărei creanțe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferință”. Pentru clarificarea deplină a mențiunilor pe care trebuie să le cuprindă tabelul definitiv prezintă relevanță și prevederile art. 5 pct. 67 din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora ”tabelul definitiv de creanțe este tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-ar formulat contestații, precum și creanțele admise în urma soluționării contestațiilor sau cele admise de judecătorul sindic”.

Rezultă, printr-o interpretare coroborată a dispozițiilor evocate, că în absența unor eventuale contestații și în condițiile în care titlul executoriu ce a stat la baza unei creanțe chirografare acceptate în tabelul preliminar nu a fost, el însuși, desființat sau modificat, respectiva creanță trebuie să se regăsească în mod concordant și în tabelul definitiv. În speță, aceasta înseamnă că mențiunile din tabelul preliminar referitoare la categoria de creanța deținută de persoana vătămată E (respectiv, art. 161 pct. 9 din Legea nr. 85/2014 – ”alte creanțe chirografare”) era necesar a se regăsi într-o formă similară și în tabelul definitiv.

Au mai fost reținute prevederile art. 5 pct. 69 din Legea nr. 85/2014 (în forma în vigoare în perioada de interes), potrivit cărora ”tabelul preliminar de creanțe cuprinde toate creanțele scadente sau nescadente, sub condiție sau în litigiu, născute înainte de data deschiderii procedurii, acceptate de către administratorul judiciar în urma verificării acestora”. Norma legală impune, așadar, administratorului judiciar să verifice creanțele înscrise în tabelul preliminar (bineînțeles, cu excepția prevăzută de art. 105 alin. (1) teza I din Legea insolvenței) și să evidențieze în chiar cuprinsul acestui tabel creanțele sub condiție acceptate, atunci când ele există.

În mod asemănător, dispozițiile art. 106 alin. (1) coroborate cu art. 110 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevăd că administratorul judiciar trebuie să procedeze de îndată la verificarea fiecărei cereri și să efectueze o cercetare amănunțită ”pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe”, tabelul preliminar urmând a fi întocmit ca ”rezultat al verificărilor făcute”.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) Cod penal, astfel cum a fost reconfigurată prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016 „fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, nu îndeplinește un act sau îl îndeplinește prin încălcarea legii și prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică.”

Raportând situația de fapt stabilită în mod definitiv de către instanța de apel la dispozițiile legale anterior enunțate, în acord cu instanța de apel, Înalta Curte constată că acțiunile inculpatei se circumscriu elementelor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, în interpretarea dată de Curtea Constituțională prin decizia nr. 405/2016.

Înalta Curte reține că, sub aspectul elementului material, infracțiunea de abuz în serviciu se realizează fie printr-o inacțiune - neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea prin încălcarea legii a unui act, a cărei urmare imediată constă într-o pagubă sau o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

Astfel, prin incriminarea faptei prevăzută în art. 297 din Codul penal ca infracțiune de serviciu, legiuitorul a condiționat existența acesteia de producerea unei urmări prejudiciabile, respectiv o pagubă în patrimoniului unei persoane fizice sau juridice (ceea ce impune constatarea și cuantificarea unui prejudiciu cert suferit de o persoană fizică sau juridică, prejudiciu pe care aceasta să fie îndreptățită să-l revendice a fi acoperit sub aspectul laturii civile a cauzei, iar paguba să fie una certă, lichidă și exigibilă) sau o vătămare a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau juridice.

În acest context argumentativ, Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, reține că inculpata A, în exercitarea atribuțiilor specifice funcției de administrator judiciar, la întocmirea tabelului definitiv, a supus unei pretinse cercetări creanța persoanei vătămate E, creanță constatată printr-o hotărâre judecătorească (decizie) definitivă, creanță acceptată și inserată ca atare în tabelul preliminar, încălcând dispozițiile art. 105 alin. (1) teza I din Legea nr. 85/2014, care prevăd că ”Toate creanțele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepția creanțelor constatate prin hotărâri judecătorești executorii (...).”

Într-adevăr, așa cum susține recurenta inculpată, dispozițiile art. 59 alin. (5)  din Legea nr. 85/2014, prevăd că debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, însă în cazul tabelului preliminar și a tabelului definitiv se poate formula contestație doar în anumite condiții, expres reglementate de dispozițiile art. 111-113 din Legea nr. 85/2014.

Astfel, conform art. 111 alin. (1) și (2) din Legea nr. 85/2014, care reglementează contestația împotriva tabelului preliminar, „(1) Debitorul, creditorii și orice altă parte interesată vor putea să formuleze contestații față de tabelul de creanțe, cu privire la creanțele și drepturile trecute sau, după caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar în tabel.

(2) Contestațiile trebuie depuse la tribunal în termen de 7 zile de la publicarea în BPI a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.”

Potrivit art. 112 alin. (1) din aceeași lege, „după ce toate contestațiile la creanțe au fost soluționate și s-a predat raportul de evaluare a garanțiilor, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va înregistra, de îndată, la tribunal și va publica în BPI tabelul definitiv al tuturor creanțelor împotriva averii debitorului, arătând suma, prioritatea și situația fiecărei creanțe, beneficiară sau nu a unei cauze de preferință.”, iar potrivit art. 113 alin. (1), „După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 111 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe ori în tabelele actualizate, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale, care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.”

Or, din aceste dispoziții legale se poate lesne observa că împotriva înscrierii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe poate fi formulată contestație doar în anumite condiții și pentru anumite motive, fiind cu mult mai restrâns domeniul de aplicare decât în cazul contestației ce poate fi formulată împotriva tabelului preliminar.

În atare situație, prin felul în care a procedat, respectiv făcând așa zisa verificare în faza ulterioară a întocmirii tabelului definitiv și nu în etapa premergătoare datei de 05.12.2017, când a fost publicat în BPI tabelul preliminar, inculpata A l-a privat pe persoana vătămată E de posibilitatea unei contestări eficace a înscrierii creanței sale sub condiție tocmai în tabelul definitiv.

Așa cum a reținut și instanța de apel, persoana vătămată E, pe perioada cuprinsă între data publicării tabelului definitiv (27.12.2017) și data de 7.02.2019, când recurenta inculpată A a realizat o actualizare a tabelului definitiv de creanțe, în sensul înscrierii creanței persoanei vătămate E fără a fi afectată de vreo condiție, a fost privat, în mod nelegal, de drepturile sale ce decurgeau din calitatea de creditor.

Pe cale de consecință, Înalta Curte nu poate reține ca fondată apărarea recurentei inculpate în sensul că fapta reținută în sarcina sa nu este prevăzută de legea penală, ci este un litigiu civil guvernat de dispozițiile Legii nr. 85/2014.

Nici inexistența urmării imediate invocată de recurenta inculpată nu poate fi reținută. Astfel, recurenta inculpată a susținut, în esență, că nu există nicio vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate E, întrucât acesta putea să supună controlului instanțelor judecătorești (judecătorului sindic) modul în care inculpata A a întocmit tabelul definitiv de creanțe, fiind de altfel contestat în fața judecătorului sindic, care i-a respins contestația.

Așa cum s-a reținut anterior, calea de atac pe care persoana vătămată E o avea la îndemână pentru a contesta tabelul definitiv întocmit de către recurenta inculpată cu încălcarea dispozițiilor art. 105 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, era lipsită de eficacitate. Pe de altă parte, existența urmării imediate a unei infracțiuni nu poate depinde de acțiunea sau inacțiunea persoanei vătămate.

Indiferent de faptul că persoana vătămată avea sau nu la îndemână un mijloc legal prin care să înlăture sau să limiteze urmările unei infracțiuni, ceea ce trebuie verificat este existența unei pagube sau a unei vătămări a drepturilor sau intereselor legitime ale persoanei vătămate produsă ca urmare a acțiunii ilicite a recurentei inculpate.

Din această perspectivă, Înalta Curte, în acord cu instanța de apel, reține că urmarea produsă prin activitatea ilicită a inculpatei există și prezintă gravitatea necesară pentru caracterizarea faptei ca infracțiune.

În speță, așa cum și instanța de apel în mod just a reținut, urmarea imediată s-a concretizat în privarea persoanei vătămate E de dreptul de vot și de dreptul la distribuția sumelor de bani în cadrul procedurii insolvenței, în condițiile în care înscrierea sub condiție a creanței sale a atras, în mod automat, incidența prevederilor art. 102 alin. (5)  din Legea nr. 85/2014, potrivit cărora ”Dreptul de vot și dreptul la distribuție ale titularilor creanțelor sub condiție suspensivă la data deschiderii procedurii (...) se nasc numai după îndeplinirea condiției suspensive”.

Lipsirea creditorului de drepturile sale recunoscute de lege, chiar și pe o perioadă determinată, reprezintă urmarea imediată specifică a încălcării prevederilor legale de către recurenta inculpată, deci, urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu.

De altfel, chiar prin rechizitoriu urmarea socialmente periculoasă a fost reținută ca fiind o vătămare a unor drepturi legitime și nu o pagubă. Or, încălcarea dispozițiilor legale imputate inculpatei A are ca efect direct privarea creditorului de dreptul la vot și la distribuție, deci, o vătămare a drepturilor creditorului E, suficientă pentru a atrage întrunirea tuturor condițiilor de tipicitate obiectivă proprii abuzului în serviciu.

În final, din perspectiva considerentelor Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, dar și a susținerilor recurentei inculpate, în sensul că a fost supusă unei judecăți disciplinare, Înalta Curte constată că principiul „ultima ratio în materie penală” nu este aplicabil în cauză.

Într-adevăr, așa cum rezultă din hotărârea nr. x/30.06.2020 a Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență din România – Instanța Locală de Disciplină București, împotriva recurentei inculpate A a fost exercitată o acțiune disciplinară ca urmare a plângerii formulate de persoana vătămată E pentru aceleași fapte, însă acțiunea a fost respinsă, fără a se reține, astfel, vreo răspundere extrapenală (disciplinară) în sarcina acesteia, care să poată fi analizată prin prisma principiului „ultima ratio”.

În aceste condiții, având în vedere și intensitatea vătămării drepturilor persoanei vătămate E, astfel cum s-a reținut anterior, Înalta Curte reține că suntem în prezența unei răspunderi penale a recurentei inculpate, cum just a reținut instanța de apel, și nicidecum a vreunei alte răspunderi civile sau disciplinare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură penală, Înalta Curte a respins, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpata A împotriva deciziei penale nr. x din 18 ianuarie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția Penală, în dosarul nr. x/2/2019.