ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

A. Prin Sentința penală nr. 228/F din 12.03.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2016, s-a dispus:

I. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

II. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatei B. pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

III. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatei C. pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

V. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatei D. pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 309 din C. pen., cu aplicarea art. 5 din C. pen.

VI. În baza art. 396 alin. (1) și (5) din C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., achitarea inculpatului E. pentru infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 132 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, art. 309 din C. pen. și art. 5 din C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (cu sediul în București), în contradictoriu cu inculpații A., B., C., F., D. și E.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanțele din data de 16.07.2015 și din data de 16.09.2015, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 35112284 RON, asupra bunurilor imobile și instrumentelor financiare aflate în proprietatea inculpatului A., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanțelor .

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 35112284 RON, asupra bunului imobil aflat în proprietatea inculpatei C., astfel cum este indicat în cuprinsul ordonanței .

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., s-a menținut măsura asiguratorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 35112284 RON, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului E., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanței .

B. Prin Decizia penală nr. 1121/A din data de 09.11.2021, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a dispus:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și partea civilă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fost CNADNR) împotriva Sentinței penale nr. 228/F/12.03.2020 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, a desființat, în parte, sentința penală apelată, și rejudecând în fond:

I. În baza art. 5 din C. pen., a constatat ca legea penală mai favorabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 și art. 132 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul A. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) și 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatului pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatului A., iar în baza art. 862 din C. pen. din 1969, a stabilit un termen de încercare de 9 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de această instituție;

b) Să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) Să comunice și justifice schimbarea locului de muncă;

d) Să comunice informații de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind cazurile în care se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

II. În conformitate cu dispozițiile art. 5 din C. pen., a constatat ca legea penală mai favorabilă inculpatei B. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 și art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata B. la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) și 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 5 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare aplicată inculpatei B., iar în baza art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969, a stabilit un termen de încercare de 8 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de această instituție;

b) Să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) Să comunice și justifice schimbarea locului de muncă;

d) Să comunice informații de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind cazurile în care se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

III. În conformitate cu dispozițiile art. 5 din C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei C. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 și art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata C. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) și 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatei C., iar în baza art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969 a stabilit un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de această instituție;

b) Să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) Să comunice și justifice schimbarea locului de muncă;

d) Să comunice informații de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind cazurile în care se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

IV. În conformitate cu dispozițiile art. 5 din C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatei D. este C. pen. din 1969.

În baza art. 2481 raportat la art. 248 din C. pen. din 1969 și art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) - 76 alin. (2) din C. pen. din 1969 și art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpata D. la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Noului C. pen. și art. 71 din C. pen. din 1969 raportat la art. 65 alin. (2) și 64 lit. a) teza a II-a și b) din C. pen. din 1969, a aplicat inculpatei pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 4 ani, pedeapsă ce se va executa după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după prescripția executării pedepsei.

În baza art. 861 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatei D., iar în baza art. 862 alin. (1) din C. pen. din 1969, a stabilit un termen de încercare de 7 ani.

În baza art. 863 alin. (1) din C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare inculpata a fost obligată să respecte următoarelor măsuri de supraveghere:

a) Să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de această instituție;

b) Să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) Să comunice și justifice schimbarea locului de muncă;

d) Să comunice informații de natură a permite controlarea mijloacelor lui de existență.

În baza art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969, a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 864 din C. pen. din 1969 privind cazurile în care se dispune revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

V. În conformitate cu dispozițiile art. 5 din C. pen., a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului E. este Noul C. pen.

În baza art. 48 alin. (1) raportat la art. 297 alin. (1) din C. pen., art. 309 din C. pen. și art. 132 din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea art. 5 din C. pen., a condamnat pe inculpatul E. la o pedeapsă de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În baza art. 67 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., a interzis inculpatului E., ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o perioadă de 5 ani, care se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, care se va executa de la pronunțarea prezentei decizii.

În baza art. 397 alin. (1) raportat la art. 19 și art. 25 alin. (1) C. proc. pen., a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (fost CNADNR) și în consecință:

A obligat pe inculpații A., B., C., D. și E., la plata în solidar, către partea civilă a sumei de 45.798.769,92 RON reprezentând daune materiale.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă împotriva inculpatului F.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului instituită prin ordonanțele din data de 16.07.2015 și din data de 16.09.2015, emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON, asupra bunurilor imobile și instrumentelor financiare aflate în proprietatea inculpatului A., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanțelor.

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON asupra bunului imobil aflat în proprietatea inculpatei C., astfel cum este indicat în cuprinsul ordonanței .

În baza art. 397 alin. (5) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (5) din C. proc. pen., a menținut măsura asigurătorie a sechestrului, instituită prin ordonanța din data de 16.09.2015, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, în Dosarul nr. x/2014, până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON, asupra bunurilor imobile aflate în proprietatea inculpatului E., astfel cum sunt indicate în cuprinsul ordonanței .

În baza art. 249 din C. proc. pen. raportat la art. 20 din Legea nr. 78/2000, a dispus instituirea sechestrului asupra bunurile mobile sau imobile, aparținând inculpaților B. și D., până la concurența sumei de 45.798.769,92 RON, în vederea garantării reparării pagubei produse prin săvârșirea faptei precum și a executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au formulat recurs în casație inculpații E., C., D., A. și B.

Inculpații au înțeles să indice cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.:

"inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Inculpata B. a menționat că potrivit actului de sesizare a instanței, elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, îl constituie îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din. O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice și art. 5 din Legea nr. 119/1999, privind controlul financiar preventiv.

În raport de Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 517 din 08 iulie 2016, a precizat că dispozițiile legale a căror încălcare se impută nu reglementează expres atribuții de serviciu, ci doar stabilesc, pe de o parte, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, iar, pe de altă parte, principiile care stau la baza utilizării fondurilor publice și administrării patrimoniului public.

A mai menționat că, deși din detalierea acuzației ar reieși ca se impută vicierea procedurii de licitație publică, în fapt acuzația vizează strict etapa încheierii contractului cu ofertantul a cărui oferta a fost stabilită drept câștigătoare, aspect confirmat și de soluția cuprinsă la punctul 3 din dispozitivul actului de sesizare, respectiv disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor într-un alt dosar cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit de către membrii comisiei de licitație. A precizat că instanța de fond a arătat că acuzația formulată prin rechizitoriu se referă exclusiv la încălcarea de către inculpată și ceilalți inculpați a presupuselor atribuții de serviciu stabilite prin cele două texte de lege indicate, la momentul semnării contractului de lucrări pentru modernizarea DN 67C, Bengești - Sebeș, km 0+000 - km 148+414.

Chiar dacă în cuprinsul unora dintre capitolele actului de sesizare Ministerul Public face referire la "vicierea de către inculpați a procedurii de licitație publică", în fapt, din modul de formulare a acuzației în cadrul secțiunii "încadrarea juridică" se desprinde cu claritate concluzia că procurorul a dispus trimiterea în judecată a acestora, în cauza de față, în mod exclusiv pentru faptele prevăzute de legea penală săvârșite în etapa semnării contractului de achiziție publică, deci ulterior stabilirii ofertei câștigătoare în cadrul procedurii de licitație publică.

Având în vedere aceste elemente, referitoare la etapele procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică, a menționat că, în mod corect instanța de fond a reținut că autorității contractante, îi revenea obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul declarat câștigător de comisia de licitație publică, la momentul semnării, aceștia neavând posibilitatea prevăzută de lege de a realiza o nouă analiză a tuturor etapelor premergătoare încheierii contractului de achiziție publică. Astfel, s-a constatat că analiza eventualei încălcări a atribuțiilor de serviciu ale inculpaților trebuie efectuată strict în legătură cu semnarea contractului de achiziție publică, iar nu cu privire la modul de îndeplinire a obligațiilor ce reveneau inculpatei, respectiv celorlalți inculpați în calitatea lor de membri ai comisiei de licitație publică.

A mai susținut că textele de lege avute în vedere la susținerea acuzației nu stipulează în mod explicit atribuții de serviciu în sarcina reprezentaților autorității contractante care încheie contractul de achiziție publică, ci doar trasează principiile care trebuie să stea la baza oricăreia dintre procedurile reglementate de O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice, respectiv la baza modului de gestionare a fondurilor publice. Din cuprinsul textelor de lege a căror încălcare se impută nu rezultă în mod concret anumite atribuții de serviciu, astfel că nu se poate aprecia că legislația primară avută în vedere de Ministerul Public ar statua cu privire la un anumit comportament interzis funcționarilor publici respectivi în etapa semnării contractului de achiziție publică, un astfel de comportament neputând fi stabilit, eventual, prin raționamente de natură substitui sau complini neclaritatea normei juridice.

De altfel, a considerat că, în cauza de față nu se poate aprecia că normele juridice indicate ar fi neclare, ci doar că acestea au o aplicabilitate extrem de generală și nu prevăd în mod explicit, neechivoc și relativ precis conduita interzisă funcționarilor publici în etapa încheierii contractului de achiziție publică.

În aceste condiții, chiar dacă normele din legislația secundară nu sunt excluse din sfera actelor susceptibile de a completa norma penală, astfel de acte nu ar putea decât să detalieze prevederile normei primare, ceea ce, în cauza de față, nu este posibil, pe de-o parte pentru că titularul acțiunii penale nu a avut în vedere astfel de norme la formularea acuzației, iar pe de altă parte deoarece prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și ale art. 5 din O.G. nr. 119/1999 nu schițează vreun set de atribuții de serviciu care să poată fi detaliate de o eventuală legislație secundară.

În condițiile în care sfera atribuțiilor de serviciu ale inculpatei nu este stabilită prin textele de lege indicate în actul de sesizare a instanței, deci avute în vedere de Ministerul Public la formularea acuzației, nu se poate aprecia cu privire la existența unei îndepliniri defectuoase a atribuțiilor de serviciu care să constituie elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu imputate întrucât principiul legalității incriminării impune ca numai legiuitorul primar să poată stabili conduita pe care destinatarul legii este obligat să o respecte.

Pe de altă parte, raportat exclusiv la etapa încheierii contractului de achiziție publică, nu se poate imputa inculpatei că a semnat acest contract, în calitate de reprezentant al autorității contractante, din moment ce, potrivit dispozițiilor art. 204 - 205 din O.U.G. nr. 34/2006, încheierea contractului este o etapă distinctă de procedura de licitație publică, fiind situată ulterior momentului stabilirii ofertei câștigătoare, autorității contractante revenindu-i obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită drept câștigătoare.

Inculpata D. a menționat că potrivit actului de sesizare a instanței, elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, îl constituie îndeplinirea în mod defectuos a atribuțiilor de serviciu potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 119/1999 și art. 20 alin. (1) din același act normativ, prin acordarea vizei de control financiar preventiv pentru contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengești - Sebeș, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin emiterea de bilete la ordin în euro plătibile în RON la cursul BNR euro/leu valabil la data plății.

A precizat că, din analiza modului de îndeplinire a obligațiilor ce îi reveneau în calitate de persoană desemnată să efectueze controlul financiar preventiv în cadrul DRDP Craiova, s-a constatat că a aplicat, la data de 29.08.2008, viza de control financiar preventiv pentru contractul de lucrări nr. x/05.09.2008, în urma verificării legalității și regularității operațiunii, respectiv a încadrării în limitele și destinația creditelor bugetare. În ceea ce privește noțiunea de "operațiune", în sensul O.G. nr. 119/1999, a arătat că, aceasta constă în orice acțiune cu efect financiar pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, indiferent de natura acesteia. Prin "legalitatea" și "regularitatea" operațiunii se înțelege caracteristica acesteia de a respecta toate prevederile legale care îi sunt aplicabile, în vigoare la data efectuării, respectiv caracteristica unei operațiuni de a respecta sub toate aspectele ansamblul principiilor și regulilor procedurale și metodologice care sunt aplicabile categoriei de operațiuni din care face parte.

A mai menționat că "operațiunea" supusă controlului financiar preventiv exercitat a fost reprezentată de proiectul de contract de lucrări nr. x/05.09.2008. Astfel, în calitate de persoană desemnată cu efectuarea controlului financiar preventiv în cadrul DRDP Craiova, inculpata avea obligația de a verifica, sub aspectul legalității, regularității și încadrării în limitele și destinația creditelor bugetare exclusiv acest contract, iar nu și procedura de licitație publică anterioară întocmirii proiectului de contract.

În acest sens, a apreciat relevante dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, care statuează că etapa încheierii contractului de achiziție publică este distinctă de procedura de licitație publică, fiind situată ulterior momentului stabilirii ofertei câștigătoare. Astfel, verificarea legalității și regularității, în etapa efectuării controlului financiar preventiv, se raportează strict la proiectul de contract de achiziție publică, astfel cum a fost acesta întocmit după stabilirea ofertei câștigătoare, din coroborarea prevederilor celor două acte normative avute în vedere nereieșind că persoana care efectuează controlul financiar preventiv poate verifica și legalitatea procedurii de licitație publică ce a stat la baza stabilirii ofertei câștigătoare.

În ceea ce privește modalitatea de efectuare a controlului financiar preventiv, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) - (6) din O.G. nr. 119/1999, în forma în vigoare la data săvârșirii presupusei fapte, contrar susținerilor din actul de sesizare a instanței și motivării instanței de apel, a apreciat că, nu avea obligația de a verifica legalitatea și regularitatea procedurii de achiziție publică, ci legalitatea și regularitatea contractului de lucrări, prin raportare la mențiunile din documentul intitulat Raportul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, înregistrat sub nr. x/31.07.2008, acesta constituind documentul justificativ corespunzător, la care fac referire dispozițiile art. 10 din O.G. nr. 119/1999, dată fiind natura procedurii de atribuire urmată de avizul compartimentului juridic. Împrejurarea că proiectul de contract ce i-a fost prezentat spre avizare purta avizul compartimentului juridic și constituia garanția respectării condițiilor de legalitate a operațiunii supuse avizării este o împrejurare certă și neechivocă.

În ceea ce privește regularitatea operațiunii supuse avizării și încadrarea în limitele creditelor bugetare, existența Raportului procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, în care sunt expuse detaliat etapele procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, cu indicarea ofertelor participante, a modului de evaluare a acestora, a algoritmului de stabilire a ofertei celei mai avantajoase, a prețului contractului, duratei acestuia și modalității de finanțare, precum și a instrumentului de plata folosit în contract, persoana chemată să efectueze controlul financiar preventiv a avut suficiente date pentru a aprecia că proiectul de contract de achiziție publică respectă ansamblul regulilor procedurale și metodologice aplicabile categoriei de operațiuni din care face parte.

În condițiile în care raportul poartă semnăturile tuturor membrilor comisiei de evaluare, printre aceștia regăsindu-se directorul general al DRDP Craiova, A., în calitate de președinte, și consilierul juridic al DRDP Craiova, F., în calitate de membru, documentul justificativ prezenta suficiente garanții pentru inculpată, ca persoana desemnată să efectueze controlul financiar preventiv, astfel încât nu avea motive să refuze acordarea vizei prevăzute de art. 10 din O.G. nr. 119/1999.

Prin urmare, verificarea conformității proiectului de contract de achiziție publică cu contractul-cadru ce făcea parte din documentația de atribuire nu intra în atribuțiile inculpatei, persoana desemnata cu efectuarea controlului financiar preventiv, acest control neavând ca scop verificarea legalității și regularității procedurii de licitație publică, ci a legalității și regularității operațiunii reprezentate de contractul ce urma a fi încheiat, în baza raportului final al procedurii de atribuire.

Mai mult, un aspect neinfirmat de celelalte probe administrate și necontestat de Ministerul Public, la data prezentării spre acordarea vizei de control financiar preventiv, contractul purta semnătura șefului serviciului achiziții publice și a șefului serviciului investiții, prin care urma să se deruleze contractul. La acordarea vizei de control financiar preventiva fost avută în vedere și corespondența purtată de DRDP Craiova cu CNADNR, cu privire la prognozele referitoare la scăderea cursului euro, dar și la cursul maxim sustenabil, de 5,09 RON/euro. A mai susținut că, având în vedere corespondența purtată de conducerea DRDP Craiova cu conducerea CNADNR, pe tema oportunității stabilirii prețului contractului în moneda euro, ca fiind mai avantajoasă pentru companie, nu ar fi putut refuza acordarea vizei de control financiar preventiv nici pe motivul unei eventuale neîncadrări în limitele creditelor bugetare, aspect ce făcea obiectul controlului, conform prevederilor art. 7 din O.G. nr. 119/1999.

A mai invocat faptul că persoana care efectuează controlul financiar preventiv, are obligația de a refuza acordarea vizei numai dacă apreciază că proiectul de operațiune care face obiectul controlului financiar preventiv nu îndeplinește condițiile de legalitate, regularitate și încadrare în limita creditelor bugetare, motiv pentru care nu se poate imputa faptul că a acordat această viză, în urma verificării documentelor justificative prezentate, fără însă a se menționa, în concret, care a fost obligația de serviciu pe care a încălcat-o și care este acțiunea sau inacțiunea ce se poate circumscrie noțiunii de îndeplinire defectuoasă a acestor atribuții, astfel cum a fost interpretată aceasta de instanța de contencios constituțional.

Inculpatul E. a invocat inexistența unei încălcări a unei atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară, legi și ordonanțe ale Guvernului, în conformitate cu Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale.

A arătat că textele invocate în susținerea acuzației nu conțin atribuții de serviciu, conduite pe care destinatarul normelor să le urmeze, ci principii, adică prevederi generale care exprimă viziunea și scopurile urmărite de legiuitor. Prin urmare, simpla încadrare a acuzației cu referire la aceste prevederi legale care nu reglementează atribuții de serviciu conduce la inexistența elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu.

De asemenea, a mai susținut că activitatea incriminată vizează etapa semnării contractului de achiziție publică, însă instanța de apel a ignorat faptul că oferta financiară a G. SRL, care conținea solicitarea de plată a prețului contractului prin Bilete la ordin emise în euro și plătibile în RON, a fost declarată câștigătoare într-o etapă anterioară, iar potrivit art. 204 din O.U.G. nr. 34/2006, semnarea contractului era obligatorie. Instanța de apel încearcă să modifice oferta G. SRL, alegând să ignore o componentă a acesteia, oferta indicativă a H. folosită și introdusă de G. în propria sa ofertă.

Totodată, inculpatul a invocat lipsa prejudiciului arătând că riscul valutar într-un contract de împrumut aparține împrumutatului, și nu împrumutătorului, iar prin urmare, riscul nu a fost transferat, ci doar menținut în sarcina Beneficiarului.

A arătat că contractul de achiziție publică atribuit societății G. SRL a avut un obiect complex, purtând denumirea de credit furnizor. În esență, obiectul contractului era reprezentat de executarea de lucrări în favoarea Beneficiarului și, pentru că plata acestora urma să se facă la o scadență foarte lungă, avea și caracterul unui contract de credit/de finanțare. Atât sub imperiul vechiul C. civ., cât și al Noului C. civ., riscul valutar într-un contract de credit aparține împrumutatului, și nu împrumutătorului, principiul nominalismului monetar.

În ceea ce privește paguba efectivă, a menționat că soluția instanței de apel se bazează exclusiv pe un raport de constatare întocmit în faza de urmărire penală fără respectarea dreptului la apărare, ce a fost contestat de inculpat, atât în faza de urmărire penală, cât și în primă instanță. Prejudiciul a fost cuantificat de organul de urmărire penală în baza raportului de constatare contabilă întocmit la data de 10 septembrie 2014 de către un specialist angajat al Direcției Naționale Anticorupție. Urmărirea penală față de inculpat a început la dată de 05 iunie 2015, iar la data de 24 iulie 2015 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu, astfel încât, a considerat că proba a fost administrată în afara procesului penal. A solicitat administrarea unei probe cu expertiza financiar-contabilă, care să aibă că obiectiv stabilirea existenței sau inexistenței unui prejudiciu. A arătat că instanța de apel trebuia să constate că prima instanța nu a analizat îndeplinirea celorlalte condiții ale laturii obiective și nici existenta vinovăției și, în eventualitatea în care găsea întemeiat apelul, să trimită cauza spre rejudecare, inclusiv pentru a se lămuri existenta și întinderea prejudiciului. În lipsa cerinței esențiale a textului, pagubă sau o vătămare, a apreciat că nu poate fi reținută infracțiunea de abuz în serviciu.

Inculpata C. a invocat faptul că instanța de apel a reținut în mod greșit că fapta pentru care a fost condamnată inculpata întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată, întrucât, cu intenție, a îndeplinit prin încălcarea legii un act la care era obligată potrivit atribuțiilor de serviciu stabilite într-un act normativ primar, precum și faptul că, în mod greșit a apreciat instanța de apel că în cauză, prin raportare la fapta concretă reținută în sarcina inculpatei, Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale nu este incidentă întrucât obligațiile de serviciu încălcate de acesta în exercitarea funcției erau prevăzute în acte normative primare, respectiv în O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii și O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și financiar preventiv.

Inculpata a invocat faptul că atribuțiile de serviciu trebuie să fie concrete, nu generice, iar în condițiile Deciziei nr. 405/2016, nu întrunește conținutul constitutiv al infracțiunii de abuz în serviciu reținerea de către instanța de apel a încălcării unei obligații cu caracter absolut general, întrucât nu permite identificarea în legislația principală a obligației de serviciu corespunzătoare acestei obligații. Persoana care are calitatea de funcționar în sensul legii penale trebuie să poată determina, fără echivoc, care este comportamentul ce poate avea semnificație penală.

A mai precizat că art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 nu stabilește obligații de serviciu în sensul Deciziei nr. 405/2016. În acest sens, a invocat practica instanței supreme în care s-a arătat că aceste dispoziții nu pot sta la baza reținerii săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu, întrucât simpla evocare a încălcării unor principii generale nu reprezintă o încălcare a legii(Decizia penală nr. 63/RC din 18.02.2020).

De asemenea, a mai menționat că O.G. nr. 119/1999 nu se aplică atribuțiilor de serviciu ale recurentei. Atribuțiile acesteia în calitate de șef Serviciu organizare și derulare achiziții în cadrul D.R.D.P. Craiova, nu au legătură cu auditul intern și controlul financiar preventiv, astfel încât aceasta, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, nu putea încălca prevederi cuprinse în O.G. nr. 119/1999.

Totodată, a susținut că art. 5 din O.G. nr. 119/1999 nu stabilește atribuții de serviciu în sensul Deciziei 405/2016 întrucât cuprinde o obligație de diligentă cu conținut generic și nu poate constitui, per se, o normă prin a cărei încălcare să se poată produce un rezultat socialmente periculos precum cel reținut de instanța de apel. Nici această normă nu poate fi considerată drept o atribuție de serviciu reglementată expres prin legislația primară, prin norme clare și predictibile, așa cum se reține de Curtea Constituțională în Decizia nr. 405/2016. În acest sens, a invocat practica instanței supreme care a stabilit că aceste norme cu caracter general nu întrunesc cerințele de claritate și precizie prevăzute în Decizia nr. 405/2016 și nu pot sta singure la baza dispunerii unei condamnări pentru infracțiunea de abuz în serviciu (Decizia penală nr. 98 din 26.03.2019).

Inculpata C. a mai invocat inexistența unui raport de cauzalitate între fapta imputată și rezultatul produs arătând că instanța de apel a reținut că urmarea imediată a infracțiunii de abuz în serviciu ar consta în vătămarea drepturilor sau intereselor legitime ale CNADNR, vătămare reprezentată de transferul riscului valutar, risc concretizat într-un prejudiciu material în valoarea de 45.798.769,92 RON, transferul riscului valutare reprezentând folosul obținut de către G. SRL.

Prin definiție, diferențele de curs valutar nu pot constitui o pagubă, întrucât diferența de curs valutar este diferența ce rezultă din conversia unui anumit număr de unități ale unei monede într-o altă monedă la cursuri de schimb diferite, în momente diferite. Nu poate exista o legătură directă între încălcarea principiilor cuprinse în dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, respectiv art. 5 din O.G. nr. 119/1999 și pretinsa producere a unei pagube în patrimoniul CNADNR reprezentată de diferența de curs de valutar dintre momentul emiterii celor 48 bilete la ordin și momentul plății lor reținută în actul de sesizare a instanței.

Inculpatul A. a arătat că simpla evocare a încălcării unor principii generale nu reprezintă o încălcare a legii, în sensul considerentelor Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale. Fapta imputată inculpatului nu respectă tiparul stabilit de norma de incriminare, în interpretarea dată de instanța de contencios constituțional.

A mai arătat că art. 5 din O.G. nr. 119/1999 nu cuprinde dispoziții care sa reglementeze atribuții de serviciu care să fi fost încălcate, iar recurentul nu a avut atribuții de serviciu în materia controlului financiar preventiv. La fel ca în cazul dispozițiilor art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, prevederile din legislația privind controlul financiar preventiv reținute de către instanța de apel sunt unele generale referitoare la realizarea unei bune gestiuni prin asigurarea legalității, economicității, eficacității și eficienței în administrarea fondurilor publice. Art. 5 din O.G. nr. 119/1999 cuprinde o obligație de diligentă cu conținut generic și nu poate constitui, per se, o normă prin a cărei încălcare să se poată produce un rezultat socialmente periculos precum cel reținut de instanța de apel.

De asemenea, inculpatul a mai precizat că dispozițiile din legislația primară pe care s-a întemeiat condamnarea nu au fost încălcate.

Totodată, a susținut că fapta imputată este definită de lege drept contravenție, iar nu infracțiune. Din analiza dispozițiilor art. 293 din O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare în perioada de referință), rezultă că încălcarea dispozițiilor legale ale acestui act normativ și care au ca efect încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 constituie contravenție. O.U.G. nr. 34/2006 cuprinde dispoziții a căror nerespectare poate atrage răspunderea contravențională, însă doar în ipoteza în care încălcarea acelor dispoziții ar avea ca efect încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 din acest act normativ. Încălcarea principiilor enunțate de art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 reprezintă o consecință a încălcării altor reguli stabilite de același act normativ, iar nu o faptă ilicită în sine. Nu se poate reține încălcarea principiilor fără trimitere la alte dispoziții legale care reglementează procedurile de achiziție publică și care să fi fost nerespectate.

În egală măsură, s-a mai invocat inexistenței unui raport de cauzalitate între fapta imputată și rezultatul produs arătând că nici rechizitoriul și nici decizia de condamnare nu rețin că fapta imputată recurentului ar fi avut ca urmare imediată producerea unei pagube în patrimoniul altor operatori economici, astfel că nu există absolut nicio legătură între pretinsa încălcare a principiilor și pretinsa producere a unei pagube în patrimoniul CNADNR reprezentată de diferența de curs valutar.

S-a mai invocat și lipsa tipicității obiective a infracțiunii din perspectiva inexistenței urmării imediate apreciind că diferențele de curs valutar nu pot constitui o pagubă, întrucât diferența de curs valutar este diferența ce rezultă din conversia unui anumit număr de unități ale unei monede într-o altă monedă la cursuri de schimb diferite, în momente diferite. Acestea nu reprezintă o cauză de majorare sau micșorare a patrimoniului, ci doar o modalitate prin care aceeași datorie sau același venit este adus la zi. A mai arătat că paguba reținută de către instanța de apel nu are un caracter cert, efectiv și bine determinat.

Inculpatul A. a mai susținut lipsa tipicității subiective, inexistența formei de vinovăție cerute de lege arătând că nu a prevăzut, nu a urmărit și nici nu a acceptat posibilitatea producerii unei pagube în patrimoniul CNADNR ca urmare a semnării contractului nr. x/05.09.2008 cuprinzând clauza privind emiterea biletelor la ordin în euro, cu plata în RON.

A. Recursul în casație

1) A fost depus raportul de către magistratul asistent care a arătat că cererea de recurs în casație îndeplinește în mod cumulativ cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din C. proc. pen.

2) Prin încheierea din data de 16 februarie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați D., A., C., E. și B. împotriva Deciziei penale nr. 1121/A din data de 09 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a II- a penală, în Dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte a reținut că aspectele invocate în cererile de recurs în casație vizează latura obiectivă a infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea și pot face obiectul evaluării instanței de recurs în casație. S-a arătat că toate criticile inculpaților referitoare la neîndeplinirea elementului material al infracțiunii de abuz în serviciu și incidența Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale pot fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursurile în casație formulate de inculpații D., A., C., E. și B., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte constată următoarele:

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte reține că, "infracțiunea este fapta prevăzută de legea penală, săvârșită cu vinovăție, nejustificată și imputabilă persoanei care a săvârșit-o. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale."

Soluția reglementată de art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. în vigoare intervine atunci când "fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege".

Analiza în această cale extraordinară de atac este cantonată exclusiv asupra problemelor de drept. Cazul de casare invocat nu permite o analiză a conținutului mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator, a încadrării juridice sau stabilirea unei alte situații de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală. Verificarea hotărârii se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt, ale instanței a cărei hotărâre a fost atacată, neputând fi cenzurate. Acest caz de casare vizează acele situații în care nu se realizează o corespondență deplină între conduita imputată (fapta săvârșită) și configurarea legală a infracțiunii, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întrunește elementele de tipicitate, obiectivă ori subiectivă, prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau numai a unor elemente ale conținutului constitutiv).

Astfel, din cele anterior menționate rezultă că recursul în casație exclude din sfera de analiză situația de fapt și modalitatea de interpretare a probatoriului, în acest stadiu verificându-se exclusiv dacă faptele astfel cum au fost reținute de către instanța de apel sunt prevăzute ca infracțiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii reținute în sarcina inculpatului.

Situația de fapt reținută de instanța de apel

Ca situație de fapt, s-a reținut că, inculpatul A., în calitate de director regional al D.R.D.P. Craiova, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, prin încălcarea art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 privind achizițiile publice (dispoziții preluate în Legea nr. 98/2016) și art. 5 din Legea 119/1999 privind controlul financiar preventiv, a semnat contractul nr. x/05.09.2008 privind obiectivul "Modernizare DN 67C Bengești - Sebeș, km 0+000 - km 148+414" cuprinzând în art. 18.1 alin. (2) clauza potrivit căreia plata se va face prin