ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 25 iulie 2019, sub nr. x/2019, condamnatul A., prin apărător ales, a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) și art. 278 C. proc. pen., contestație la executare și cerere îndreptare eroare materială împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014.
În argumentarea celei dintâi cereri, contestatorul a susținut, în esență, că, prin decizia contestată a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare care i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta, secția penală (definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală), cu pedepsele la care a fost condamnat în cauză, deși anterior, prin Sentința penală nr. 59/P/09.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), aceeași pedeapsă a fost contopită și cu pedepsele la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).
Altfel spus, în prezent, pe numele său există două mandate de executare a pedepsei: unul de 10 ani închisoare emis în baza Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, contestată în cauza pendinte, și unul de 7 ani și 4 luni închisoare, emis în baza Sentinței penale nr. 59/P/09.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală), în condițiile în care la calculul fiecăreia dintre pedepsele rezultante anterior menționate a fost avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanța, secția penală (definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală).
În considerarea aspectelor anterior menționate, susținând că prin decizia contestată nu se putea contopi doar pedeapsa aplicată pentru unul dintre termenii concursului de infracțiuni (respectiv infracțiunile pentru care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală), contestatorul a solicitat instanței ca, în procedura prevăzută de art. 598 C. proc. pen., să lămurească dispozitivul Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014, în sensul stabilirii faptului că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare include și pedeapsa ce face obiectul Mandatului de executare nr. 270/2017/07.02.2019, emis de Curtea de Apel București în baza Sentinței penale nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, a solicitat instanței ca, în interpretarea deciziei contestate, să stabilească că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracțiuni astfel conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani închisoare aplicat prin hotărâre acoperă și pedepsele stabilite în sarcina sa prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În fine, ca o consecință firească a cererilor astfel formulate, condamnatul a adresat instanței și solicitarea ca, în temeiul art. 278 C. proc. pen., să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia contestată, în sensul menționării în dispozitivul acesteia, ca pedeapsă concurentă, a pedepsei ce i-a fost aplicată prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, și, respectiv, anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza Sentinței penale nr. 59/P/09.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
În susținerea cererii, contestatorul a depus copii ale hotărârilor judecătorești menționate în cuprinsul acesteia.
În temeiul art. 111 alin. (6) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, raportat la art. 109
1
din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cererea astfel formulată au fost repartizată spre soluționare completului care a pronunțat decizia contestată, C10, fixându-se termen de judecată la data de 13 septembrie 2019.
Ulterior înregistrării cauzei anterior menționate, prin cererea înregistrată la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la data de 13 august 2019, condamnata B. a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., contestație la executare împotriva Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014.
În argumentarea cererii, contestatoarea a arătat, în esență, că, în condițiile în care prin Sentința penală nr. 142/F din 29.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, nu i-a fost aplicată vreo pedeapsă complementară, iar această hotărâre a fost menținută, sub aspectul invocat, prin decizia contestată, raportat și la statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Decizia nr. 74/2007, pronunțată în recurs în interesul legii, este evident că, în prezent, nu îi este interzis dreptul de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie ori de a desfășura o activitate de natura celei de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunilor ce au făcut obiectul cauzei, respectiv cea de economist.
A mai arătat că, în acest context, la data de 31.07.2019 a depus la Consiliul Județean Constanța o cerere prin care a solicitat să se ia act de încetarea suspendării contractului său de muncă și să se facă aplicarea dispozițiilor Sentinței penale nr. 142/F din 29.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, în sensul de a i se oferi o funcție corespunzătoare pregătirii sale profesionale.
La data de 08.08.2019, Consiliul Județean Constanța i-a comunicat Dispoziția nr. 269/05.08.2019, prin care i-a adus la cunoștință încetarea motivului de suspendare de drept a raportului său de serviciu, precum și încetarea de drept a raportului său de serviciu, în calitate de Director General al Direcției Generale Economico - Financiare a instituției emitente, începând cu data de 11.07.2019, ca urmare a punerii în executare a Sentinței penale nr. 142/F din 29.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 239/A din 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.
În consecință, susținând că punerea în executare a hotărârilor anterior menționate s-a făcut în mod incorect, întrucât Consiliul Județean Constanța a dispus încetarea contractului său de muncă, deși prin acestea nu i-a fost aplicată pedeapsa complementară prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., contestatoarea a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se stabilească dacă prin Sentința penală nr. 142/F din 29.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 239/A din 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, i-a fost sau nu interzis dreptul de a ocupa o funcție de control și o funcție publică și să exercite funcția de economist.
În susținerea cererii formulate, contestatoarea a depus Dispoziția nr. 269/05.08.2019 a Consiliului Județean Constanța, în copie.
Cererea condamnatei B. a atașată dosarului nr. x/2019 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
****
La termenul fixat în cauză, 13 septembrie 2019, contestatorii lipsă A. și B. au formulat concluzii, prin apărător ales, respectiv prin apărător desemnat din oficiu, susținerile acestora, ca de altfel și ale reprezentantului Ministerului Public, fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.
Analizând cererile formulate de condamnații A. și B., pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale cu relevanță în materie, Înalta Curte constată următoarele:
I. Prin Sentința penală nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, îndreptată prin încheierea din data de 7 octombrie 2016, s-au dispus, printre altele, următoarele:
În baza art. 386 C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, cererea inculpatei B. de schimbare a încadrării juridice a faptelor de abuz în serviciu reținute în sarcina acesteia într-o singură infracțiune de abuz în serviciu, în formă continuată, cu consecințe deosebit de grave.
În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu reținute în sarcina inculpatului A., din 6 infracțiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracțiuni: o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., (faptele de la pct. b, c, d și e din dispozitivul rechizitoriului); o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., (fapta de la pct. f din dispozitivul rechizitoriului).
În baza art. 386 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor de abuz în serviciu reținute în sarcina inculpatei B., din 6 infracțiuni de abuz în serviciu, în următoarele infracțiuni: o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., (fapta de la pct. a din dispozitivul rechizitoriului); o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., (faptele de la pct. b, c, d și e din dispozitivul rechizitoriului); o infracțiune de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000, raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. și art. 309 C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 77 lit. a) C. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., (fapta de la pct. f din dispozitivul rechizitoriului).
S-a făcut aplicarea art. 5 C. pen. și:
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 248
1
C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 248
1
C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a constatat că faptele ce fac obiectul prezentei sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauză cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestuia prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală, și i s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu trei ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (2) și (3) C. pen. din 1969 s-au contopit pedepsele complementare aplicate în cauză cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală, și s-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969.
În baza art. 88 C. pen. din 1969 s-a dedus prevenția de la 06.11.2014 la 05.12.2014, de la 03.03.2015 la 24.04.2015 și de la 20.05.2016 la zi.
S-a luat act de faptul că inculpatul este deținut în altă cauză.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 80 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata B. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969 rap. la art. 248
1
C. pen. din 1969, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 80 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 248 C. pen. din 1969, rap. la art. 248
1
C. pen. din 1969 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 75 lit. a) C. pen. din 1969, art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 80 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplic. art. 74 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 76 C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., a fost condamnată aceeași inculpată la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen. din 1969 s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an, în final inculpata urmând a executa pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 86
1
C. pen. din 1969 s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen. din 1969.
S-a dispus ca, pe durata termenului de încercare, inculpata să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
- să se prezinte la datele fixate de consilierul de probațiune din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Constanța;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
S-au pus în vedere inculpatei dispozițiile art. 86
4
C. pen. din 1969.
S-a făcut aplicarea art. 71 alin. (1), (5) C. pen. din 1969 - art. 64 lit. a) teza a II-a și b C. pen. din 1969.
II. Prin Decizia penală nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, s-au decis următoarele:
S-au admis apelurile declarate de inculpații A., B., s.a. împotriva Sentinței penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 și a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014 și s-au extins efectele acestora asupra intimatei inculpate S.C. C. S.R.L.
S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și în totalitate încheierea din data de 7 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală, și, rejudecând, în fond, printre altele:
I. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor și sporul de 3 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălarea banilor, prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., și a infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a înlăturat din conținutul pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege, prevăzut de art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. din 1969.
S-a redus durata pedepselor principale și complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:
- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;
- 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248
1
, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută de art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 raportat la art. 248
1
, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 75 lit. a) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare și 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanța, secția penală, definitivă prin Decizia penală nr. 768/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța, secția penală, și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (2) și (3) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
II. S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată inculpatei B. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor și sporul de 1 an închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatei B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) - art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele de 2 ani închisoare, 2 ani închisoare și 2 ani închisoare stabilite prin sentința penală și s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, care a fost sporită cu 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpata B. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
În baza art. 86
1
C. pen. din 1969, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale pe un termen de încercare de 6 ani, stabilit în condițiile art. 86
2
C. pen. din 1969, pe durata căruia inculpata urmează a respecta măsurile de supraveghere stabilite prin sentința penală.
Împotriva executării deciziei anterior menționate au formulat contestație condamnații A. și B., invocând, pentru argumentele de fapt detaliat prezentate în preambulul prezentelor considerente, necesitatea lămuririi acesteia, în condițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în sensul solicitat, iar corelativ, doar de către contestatorul A., și necesitatea îndreptării invocatei erori materiale din cuprinsul hotărârii contestate, în condițiile art. 278 C. proc. pen.
Evaluând, prioritar, contestațiile la executare formulate de condamnații A. și B., Înalta Curte notează următoarele:
Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.
Ca urmare, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută - caz de contestație la executare prevăzut de teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat în cauză de către ambii contestatori, ca și împiedicarea la executare - caz de contestație prevăzut de teza a II-a a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., antamat de către contestatorul A., trebuie să vizeze limitele în care se execută hotărârea contestată, iar nu însăși valabilitatea acesteia în privința soluției pe care o conține, care a intrat în puterea lucrului judecat.
În acest context, analizând contestațiile la executare ce fac obiectul cauzei de față prin prisma considerațiilor teoretice anterior expuse, care își găsesc deplina confirmare în doctrină și jurisprudență, Înalta Curte constată că doar cererea formulată de condamnata B. este întemeiată.
În acest sens notează că, prin cererea formulată, condamnata B. a criticat, în fapt, modalitatea de punere în executare, de către Consiliul Județean Constanța - persoană vătămată în cauză și angajatorul inculpatei la momentul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu pentru care a fost condamnată în mod definitiv - a hotărârilor judecătorești pronunțate. S-a invocat faptul că, în condițiile în care prin dispoziția din data de 05.08.2019 a acestei instituții s-a constatat, printre altele, încetarea de drept a raportului său de muncă, se impune a se lămuri dacă prin Sentința penală nr. 142/F din 29.07.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 239/A din 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, i-a fost sau nu interzis dreptul de a ocupa o funcție de control și o funcție publică și de a exercita funcția de economist.
Practic, contestatoarea a invocat faptul că dispoziția evocată a Consiliului Județean Constanța este rezultatul unei greșite puneri în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate, ca urmare a nelămuririi ce poartă asupra acestora sub aspectul impunerii sau nu, în sarcina sa, a pedepsei complementare prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.
În contextul susținerilor contestatoarei, Înalta Curte notează, prioritar, că dispoziția administrativă emisă de Consiliul Județean Constanța în procesul de punere în executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză nu poate face obiectul cenzurii în actuala procedură, ci, eventual, a căilor de atac prevăzute de O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ.
Ca urmare, în limitele specifice prezentului demers judiciar, astfel cum au fost conturate anterior, evaluând exclusiv măsura în care decizia contestată este neclară sub aspectul invocat de contestatoare, Înalta Curte constată că, prin Decizia penală nr. 239/A din 11.07.2019, instanța supremă a admis apelul acesteia, a desființat, în parte, hotărârea instanței de fond, dispunând, în latură penală, achitarea contestatoarei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat și menținerea pedepselor principale aplicate acesteia în fond pentru cele trei infracțiuni de abuz în serviciu, a modalității de executare a pedepsei principale rezultante și a măsurilor de supraveghere stabilite la fond.
Constată totodată, că, fiind desființată în parte, în limitele menționate, toate celelalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe care nu contravin deciziei s-au menținut, inclusiv aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, a cărei executare a fost suspendată în baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969, pe durata termenului de încercare.
Prin urmare, situația particulară a contestatoarei B. este clară și nu necesită o lămurire a deciziei contestate în sensul invocat de parte.
Cu toate acestea, constatând că prin decizia contestată s-au admis apelurile declarate în cauză (inclusiv cel exercitat de contestatoare), s-a desființat, în parte, hotărârea instanței de fond, iar în rejudecare, s-a decis în maniera reflectată în minuta deciziei, fără a se face însă mențiunea expresă a menținerii și restului dispozițiilor sentinței atacate care nu contravin deciziei, aspect antamat de contestatoarea B. în prezenta procedură, Înalta Curte, în considerarea exigențelor de claritate și precizie care trebuie să caracterizeze orice hotărâre judecătorească, va admite demersul judiciar al contestatoarei B.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va lămuri dispozitivul Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, în sensul în care menține celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, care nu contravin deciziei penale.
Procedând, în continuare, la evaluarea contestației la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte o apreciază neîntemeiată.
În acest sens reține că, prin cererea formulată, condamnatul A. a criticat, în fapt, modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante aplicate în apel prin decizia contestată, susținând că instanța de control judiciar trebuia să includă, în procesul de contopire a pedepselor, și pedepsele la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), iar nu numai pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta (definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța).
Altfel spus, invocând faptul că prin Sentința penală nr. 59/P/09.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2019 pedeapsa de 5 ani închisoare anterior menționată a fost contopită cu pedepsele la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), contestatorul a solicitat, în cadrul prev. de art. 598 C. proc. pen., contopirea celor din urmă pedepse, aplicate de Curtea de Apel București, cu pedepsele care au fost contopite prin decizia contestată, precum și stabilirea faptului că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracțiuni astfel conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani aplicat este îndestulător în cadrul sancționator nou conturat.
O astfel de solicitare nu poate fi însă valorificată prin prisma contestației la executare, procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea, însă, modifica soluția pronunțată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Prin demersul judiciar de față, contestatorul A. nu invocă vreun incident ivit în executarea deciziei contestate, ci critică însăși soluția dispusă prin aceasta cu privire la regimul sancționator aplicat pluralității de infracțiuni reținute în sarcina sa.
O atare solicitare ignoră, însă, cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 70/2007, pronunțată în recurs în interesul legii (publicată în M.Of. nr. 539/17.07.2008), prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.
Efectele acestei decizii obligatorii a instanței supreme, pronunțată sub imperiul C. proc. pen. din 1968, se mențin și în prezent, conform art. 474
1
C. proc. pen., deoarece problema constatării, direct în calea de atac, a unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului subzistă și în noua codificare procesual penală.
Or, situația particulară a contestatorului condamnat, pe numele căruia există două mandate de executare a pedepsei închisorii: unul vizând pedeapsa 10 ani închisoare emis în baza Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, contestată în cauza de față, și unul vizând pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, emis în baza Sentinței penale nr. 59/P/09.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), în ambele condamnări fiind avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta, nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau unei împiedicări la executarea acesteia, în înțelesul dat acestor sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c). C. proc. pen.
Pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu au fost avute în vedere în procesul de contopire realizat în primă instanță, prin Sentința penală nr. 142/29.07.2016 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel că pluralitatea de infracțiuni constatată prin acea sentință nu putea fi valorificată direct de către instanța de apel învestită cu soluționarea căilor de atac declarate împotriva acestei ultime hotărâri.
Situația invocată de condamnat este esențial specifică ipotezei în care, în cursul executării pedepsei se constată, pe baza altei hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni între faptele pentru care au fost aplicate pedepse prin două hotărâri definitive distincte, ipoteză de modificare a pedepsei expres reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În consecință, neaducând în discuție caracterul echivoc sau lipsit de precizie a hotărârii a cărei executare se contestă, solicitarea condamnatului A. nu poate fi tranșată pe calea unei contestații la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ci, eventual, a unei cereri de contopire a pedepselor, în condițiile prevăzute de art. 585 C. proc. pen., demersul judiciar formulat în speță fiind, în mod evident, neîntemeiat.
Corelativ acestei concluzii, Înalta Curte constată că și cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de condamnatul A. este neîntemeiată. Solicitarea de completare a dispozitivului deciziei contestate, în maniera invocată de contestator, nu poate fi realizată în condițiile prevăzute de art. 278 C. proc. pen., întrucât se tinde, în realitate, la însăși modificarea soluției pronunțate de instanța de apel, iar nu la îndreptarea unei simple erori materiale evidente strecurate, eventual, în hotărârea definitivă ce se execută.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte, în temeiul art. 599 raportat la art. 597 C. proc. pen., va admite contestația la executare formulată de condamnata B. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014 și, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., va lămuri dispozitivul Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014, în sensul în care va menține celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, care nu contravin deciziei penale.
Totodată, va respinge, ca nefondate, contestația la executare și cererea de îndreptare de eroare materială formulate de condamnatul A. împotriva aceleiași decizii.
Urmare soluțiilor dispuse, va dispune, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., rămânerea în sarcina statului a cheltuielilor judiciare ocazionate de soluționarea contestației la executare formulată de condamnata B., iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligarea contestatorului condamnat A. la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Totodată, în temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., va dispune ca onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 79 de RON, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată B., în sumă de 313 RON, să fie suportate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația la executare formulată de condamnata B. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014.
În baza art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., lămurește dispozitivul Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, în sensul în care menține celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, care nu contravin deciziei penale.
Respinge, ca nefondate, contestația la executare și cererea de îndreptare de eroare materială formulate de condamnatul A. împotriva aceleiași decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației la executare formulată de condamnata B. rămân în sarcina statului.
Obligă contestatorul condamnat A. la plata sumei de 100 de RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat A., în cuantum de 79 de RON, precum și onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoarea condamnată B., în sumă de 313 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 septembrie 2019.
Procesat de GGC - NN