ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 05.12.2019

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2019

HOTĂRÂRE

05.12.2019

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra contestației de față, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 160/P din data de 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 599 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a admis contestația la executare formulată de condamnatul A. și a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată condamnatului A. prin Sentința penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019 a Curții de Apel Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a ÎCCJ și perioada reținerii din data de 19 martie 2014.

Pentru a hotărî în acest sens a reținut următoarele:

Prin Sentința penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul penal nr. x/2019, definitivă prin Decizia 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admisă cererea formulată de petentul condamnat A.

A constatat că infracțiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța și prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt concurente.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată petentului condamnat A. prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente de:

- 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 13

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și

- 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., ca pedeapsă complementară, aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 367 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.

În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin, 1 lit. b) C. pen., art. 40 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele principale de 4 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 387/28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani și 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse) și a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare.

S-a menționat că pedeapsa principală rezultantă se execută în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (2) și alin. (3) lit. a) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g), k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. C. pen..

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. și art. 72 C. pen. a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată petentului condamnat A. perioada executată de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 5 decembrie 2014 inclusiv, de la data de 3 martie 2015 la data de 24 aprilie 2015 inclusiv și de la data de 20 mai 2016 la zi.

A anulat Mandatul de executare nr. 807/2015 din 29 iunie 2016 emis de Tribunalul Constanța, în baza Sentinței penale nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, precum și Mandatul de executare nr. 270/2017 din 7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel București, în baza Sentinței penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a dispus emiterea unor noi forme de executare.

Prin Sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, modificată prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, petentul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 5 ani închisoare și pedeapsă complementară de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen., aplicate pentru infracțiunea prev. de art. 13

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.

Prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, modificată prin decizia penală nr. 32/A/07 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție petentul A. a fost condamnat la următoarele pedepse:

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și

Prin aceeași hotărâre s-a dispus în baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (2) C. pen. aplicarea pedepsei cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul A. urmând să execute pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen.

Faptele din dosarul în care a fost pronunțată Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost comise în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005.

Prin raportare la data comiterii infracțiunilor și data rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, curtea a constatat că infracțiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin cele două hotărâri menționate anterior sunt concurente.

Potrivit art. 38 alin. (1) C. pen., "există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni".

În condițiile în care infracțiunile din ambele cauze analizate anterior au fost comise înainte ca petentul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, s-a constatat că infracțiunile sunt concurente, urmând a se modifica pedepsele, în condițiile art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., prin aplicarea tratamentului sancționator specific concursului de infracțiuni.

Petentul condamnat A. a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat în perioada când era în vigoare C. pen. din 1969, respectiv în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 și în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, însă în ambele cauze penale a fost analizată aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei și în ambele situații juridice s-a determinat legea penală mai favorabilă ca fiind Noul C. pen., motiv pentru care hotărârile de condamnare s-au întemeiat pe dispozițiile Noului C. pen., aprobat prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen., intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Cu toate că infracțiunile au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, în contextul în care la judecarea în fond a cauzei s-a analizat legea penală mai favorabilă și în ambele cauze penale a fost stabilită legea penală nouă ca fiind legea mai favorabilă, curtea a reținut că, și în procedura modificării pedepsei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune aplicarea dispozițiilor din Noul C. pen., ce reglementează stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, pentru a respecta principiul aplicării globale a legii penale, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive.

Conform art. 38 alin. (1) lit. a) C. pen., în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

În C. pen. din 1969 regimul sancționator al concursului de infracțiuni era diferit, conform art. 34 alin. (1) lit. b), în) sensul că, în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.

S-a menționat că se poate observa caracterul facultativ al sporului, conform C. pen. din 1969, spre deosebire de Noul C. pen., care prevede un spor obligatoriu. De aceea, reglementare anterioara, dacă sporul facultativ ar fi mai redus decât cel obligatoriu, are caracterul unei legi penale mai favorabile.

Cu toate acestea, în cauză nu se mai poate realiza o determinare a legii penale mai favorabile exclusiv din perspectiva instituției concursului de infracțiuni, pentru a reține C. pen. din 1969 drept lege penală mai favorabilă, atât timp cât la soluționarea ambelor cauze a fost determinată legea penală mai favorabilă ca fiind Noul C. pen.

În măsura în care s-ar accepta ca, după judecarea separată a unor cauze ce privesc infracțiuni concurente și în care a fost determinată aceeași lege penală mai favorabilă (cu consecința aplicării unor pedepse principale mai reduse, prin prima limitelor mai reduse de pedeapsă), să se realizeze o nouă aplicare a dispozițiilor art. 5 C. pen., numai din perspectiva concursului de infracțiuni, s-ar ajunge în ipoteza combinării prevederilor din legile penale succesive, contrar Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale.

Prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale s-a decis că "dispozițiile art. 5 din C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile".

În considerentele deciziei s-a arătat că "dispozițiile art. 5 din actualul C. pen., în interpretarea care permite instanțelor de judecată, în determinarea legii penale mai favorabile, să combine dispozițiile C. pen. din 1969 cu cele ale actualului C. pen., contravin dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația și echilibrul puterilor în stat, precum și ale art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a țării".

S-a mai reținut că "noțiunea de instituție autonomă nu este reglementată în niciunul dintre cele două coduri penale și nici în legea de aplicare a actualului C. pen.. Așa fiind, chiar dacă în limbajul juridic curent utilizarea noțiunii de instituție autonomă pentru anumite categorii juridice este acceptată, caracterul autonom al acesteia, astfel cum acesta este susținut în doctrină și practica judiciară, presupune că ea are o existență de sine stătătoare și nu depinde de ansamblul normativ în care este integrată pentru a-și îndeplini finalitatea. Or, o atare concluzie este inadmisibilă, întrucât nu se poate reține că o normă din C. pen. care reglementează cu privire la o anumită instituție de drept penal (recidivă, concurs de infracțiuni, prescripție etc.) este independentă de legea căreia îi aparține". S-a mai arătat că "prin combinarea dispozițiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă rațiunea de politică penală concepută de legiuitor".

Dacă se acceptă ca în procedura prevăzută de 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. să se realizeze o nouă apreciere a legii penale mai favorabile, în condițiile art. 5 C. pen., cu posibilitatea reținerii unei legi penale diferită de cea în baza căreia s-a pronunțat soluția de condamnare, s-ar ajunge în ipoteza în care pedepsele s-ar aplica potrivit unei legi penale, iar tratamentul juridic al concursului de infracțiuni s-ar realiza conform altei legi penale, rezultatul fiind combinarea dispozițiilor din legile penale succesive, contrar Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, cu consecința creării unei lex tertia.

De aceea, în cazul analizat, contopirea pedepselor trebuie să se realizeze prin aplicarea globală a aceleiași legi penale unice ce a stat și la baza pronunțării pedepselor în ambele cauze penale.

Această soluție nu contravine Deciziei nr. 29 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-a decis "că în procedura de modificare a pedepsei prevăzută de art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., în cadrul operațiunii de contopire a unei pedepse cu închisoarea aplicată în temeiul C. pen. anterior pentru o infracțiune săvârșită sub imperiul acestei legi cu o pedeapsă cu închisoarea aplicată în temeiul noului C. pen. pentru o infracțiune săvârșită sub C. pen. anterior, se impune determinarea legii penale mai favorabile condamnatului conform art. 5 din C. pen.".

Decizia menționată are în vedere ipoteza în care ambele infracțiuni din structura pluralității au fost comise sub legea veche, iar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, una sub C. pen. din 1969, iar alta în baza C. pen. în vigoare. Numai pentru această situație s-a pus problema dacă legea penală mai favorabilă condamnatului se determină în temeiul art. 5 din noul C. pen. sau se aplică legea în vigoare la momentul efectuării operațiunii de contopire. În condițiile în care pedepsele fuseseră stabilite potrivit unor lege penale diferite, la momente diferite, nu se poate vorbi de aplicarea globală a uneia sau alteia din legile penale succesive, atât timp cât legile în baza cărora se aplicaseră pedepsele erau diferite, așa încât oricare din legile penale succesive s-ar fi aplicat în procedura de contopire a pedepselor s-ar fi ajuns la situația în care pedeapsa pentru concursul de infracțiuni ar fi fost diferită de legea penală în baza căreia a fost condamnată persoana în una din cauzele penale.

Ipoteza din prezenta cauză este diferită și nu îi este aplicabilă Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât aceasta privește doar cazul în care infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub legea veche, dar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, însă în baza aceleiași legi penale, respectiv C. pen. în vigoare, care în ambele cauze a fost determinat drept legea nouă.

În consecință, curtea a contopit pedepsele aplicate petentului, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 40 alin. (2) C. pen. actual, ceea ce presupune aplicarea pedepsei cea mai grea de 5 ani închisoare, la care se adaugă sporul obligatoriu de o treime din celelalte pedepse de 4 ani închisoare și 3 ani închisoare, adică un spor de 2 ani și 4 luni închisoare, în final urmând a se aplica pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare.

Pentru aceste considerente, curtea a admis cererea formulată de petentul condamnat A. privind modificarea pedepselor, prin aplicarea regulilor concursului de infracțiuni.

Drept urmare, a constatat că infracțiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța și prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt concurente.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicată petentului condamnat A. prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente de:

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și

În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 alin. (2) C. pen. s-au contopit pedepsele principale de 4 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 387/28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 2 ani și 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse) și s-a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare.

S-a menționat că pedeapsa principală rezultantă se va executa în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (2) și alin. (3) lit. a) C. pen. s-a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale, precum și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g), k) C. pen., pe o perioadă de 2 ani, după executarea pedepsei principale.

La aplicarea pedepsei complementare s-a avut în vedere că prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București au fost aplicate două pedepse complementare de câte 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen., iar prin Sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța a fost aplicată pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. C. pen..

În baza art. 40 alin. (3) C. pen. și art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată petentului condamnat A. perioada executată de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 5 decembrie 2014 inclusiv, de la data de 3 martie 2015 la data de 24 aprilie 2015 inclusiv și de la data de 20 mai 2016 la zi.

S-au anulat Mandatul de executare nr. 807/2015 din 29 iunie 2016 emis de Tribunalul Constanța, în baza Sentinței penale nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, precum și Mandatul de executare nr. 270/2017 din 7 februarie 2019 emis de Curtea de Apel București, în baza Sentinței penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus emiterea unor noi forme de executare.

Faptele pentru care a fost judecat inculpatul în Dosarul nr. x/2014 al Curții de Apel București, comise în perioada 2011 - 2013 sunt concurente cu infracțiunile pentru care petentul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța și prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 398 din 23 martie 2018 a Curții de Apel București, definitivă, s-a constatat că inculpatul A. a fost reținut în data de 19 martie 2014 și arestat preventiv de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 26 noiembrie 2014 și de la data de 13 iunie 2016 la data de 28 octombrie 2016.

Prin Sentința penală nr. 59 din 9 aprilie 2019, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a dedus din pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare aplicată condamnatului A. perioada executată de la data de 6 noiembrie 2014 la data de 5 decembrie 2014 inclusiv, de la data de 03 martie 2015 la data de 24 aprilie 2015 inclusiv și de la data de 20 mai 2016 la zi.

În consecință, s-a constatat că din durata pedepsei rezultante de 7 ani și 4 luni închisoare se impunea fi dedusă și reținerea din data de 19 martie 2014, cu mențiunea că perioada de arest preventiv ce se solicită a fi dedusă prin prezenta contestație la executare a fost dedusă prin Sentința penală nr. 59/2019 a Curții de Apel Constanța.

În ceea ce privește motivele ce vizează aplicarea legii penale mai favorabile referitor la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, Curtea a reținut că acestea au fost analizate în considerentele Sentinței penale nr. 59 din 9 aprilie 2019, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că nu mai pot fi reiterate în cadrul prezentei proceduri.

Împotriva Sentinței penale nr. 160/P din data de 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța - secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a formulat contestație condamnatul A..

Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestația la executare se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exercitat pentru soluționarea incidentelor prevăzute de legea penală sau procesual penală ivite înainte ori în timpul executării hotărârii definitive sau după executarea hotărârii definitive, dar în legătura cu aceasta.

Prealabil, Înalta Curte constată că prin Sentința penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul penal nr. x/2019, definitivă prin Decizia 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost admisă cererea formulată de petentul condamnat A.

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen. și

În baza art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 40 alin. (2) C. pen. a contopit pedepsele principale de 4 ani închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin Sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pedeapsa principală de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, definitivă prin Decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța și a aplicat pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat un spor de 2 ani și 4 luni închisoare (reprezentând un spor de o treime din totalul de 7 ani închisoare al celorlalte pedepse) și a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa principală rezultantă de 7 ani și 4 luni închisoare.

S-a menționat că pedeapsa principală rezultantă se execută în regim de detenție, conform art. 60 C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat petentului condamnat A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g), k) C. pen. C. pen..

Prin Decizia penală nr. 295 din data de 31 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală a respins, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 59/P din data de 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În acest sens, Înalta Curte nu a reținut susținerea contestatorului condamnat potrivit căreia în cauză sunt incidente dispozițiile art. 10 Legea nr. 187/2012, în sensul că la stabilirea legii penale mai favorabile, în cazul pluralității de infracțiuni, se are în vedere data săvârșirii infracțiunilor.

Astfel, s-a menționat că prevederile art. 10 din Legea nr. 187/2012 vizează o situație distinctă de cea existentă în speță, respectiv atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi mai favorabilă, tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi. Or, în cauză, contestatorul petent a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat în perioada când era în vigoare C. pen. din 1969, respectiv în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 și în perioada 2009 - 2013 și în ambele cauze penale a fost analizată aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 187/2012 sunt aplicabile numai în situația în care cel puțin una dintre infracțiunile concurente a fost comisă după intrarea în vigoare a noului C. pen. când tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni va fi obligatoriu cel prevăzut de noul C. pen. - art. 39 - 40, mai sever, deoarece sub imperiul acestuia s-a finalizat pluralitatea infracțională.

În același context argumentativ, Înalta Curte a reținut că, în cauză, nu este incidentă nici Decizia nr. 29 din 19 noiembrie 2015, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, întrucât aceasta vizează exclusiv situația în care infracțiunile din structura pluralității au fost comise sub legea veche, dar pedepsele individuale au fost stabilite la momente diferite, însă în baza aceleiași legi penale, respectiv C. pen. în vigoare, care în ambele cauze a fost determinat drept legea nouă.

S-a constatat că infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, însă la judecarea în fond a cauzelor s-a analizat legea penală mai favorabilă și în ambele cauze penale a fost stabilită ca fiind legea penală nouă.

Astfel, s-a reținut că, în raport cu aceste considerente și în procedura modificării pedepsei, conform art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se impune aplicarea dispozițiilor din Noul C. pen., ce reglementează stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, pentru a respecta principiul aplicării globale a legii penale, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive.

Or, instanța nu poate modifica niciuna dintre hotărârile judecătorești definitive prin care s-a dispus condamnarea separată pentru fiecare dintre infracțiunile care compun concursul, practic, în această procedură instanța este abilitată exclusiv să aplice pedeapsa rezultantă, în cadrul unei judecăți distincte în care nu poate combina prevederile din C. pen. anterior cu prevederile noului C. pen. reținerea unei situații contrare ar conduce la crearea unei lex tertia și ar nesocoti dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2014 - potrivit căreia dispozițiile art. 5 din noul C. pen. sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile - întrucât, în cadrul judecății distincte pe care o presupune aplicarea pedepsei rezultante, instanța nu poate combina prevederile din C. pen. anterior cu prevederile noului C. pen., ci aplică în mod global prevederile uneia dintre legile succesive în cauza care are ca obiect contopirea pedepselor.

Fiind prezent la termenul de judecată din 5 decembrie 2019, apărătorul ales al condamnatului a invocat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen., apreciind că, contopirea pedepselor efectuată prin Sentința penală nr. 59/P/2019 a Curții de Apel Constanța, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 295/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost făcută în baza unei reglementări care nu este aplicabilă în cauză, respectiv în temeiul noului C. pen.

Însă, în raport cu considerentele Sentinței penale nr. 59 din 9 aprilie 2019, definitivă prin Decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, se constată că, în mod corect, în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile referitor la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni Curtea de Apel Constanța a considerat că acest aspect a fost analizat prin hotărârile mai sus menționate și că acest motiv nu mai poate fi reiterat în cadrul prezentei proceduri.

Astfel, tot în considerentele Sentinței penale nr. 59/P din 9 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul penal nr. x/2019, s-a reținut că acesta a săvârșit infracțiunile pentru care a fost condamnat în perioada când era în vigoare C. pen. din 1969, respectiv în perioada noiembrie 2002 - iulie 2005 și în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, însă în ambele cauze penale a fost analizată aplicarea dispozițiilor art. 5 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei și în ambele situații juridice s-a determinat legea penală mai favorabilă ca fiind Noul C. pen., motiv pentru care hotărârile de condamnare s-au întemeiat pe dispozițiile Noului C. pen., aprobat prin Legea nr. 286/2009 privind C. pen., intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014.

Or, cu toate că infracțiunile au fost comise sub imperiul C. pen. din 1969, în contextul în care la judecarea în fond a cauzei s-a analizat legea penală mai favorabilă și în ambele cauze penale a fost stabilită legea penală nouă ca fiind legea mai favorabilă, Curtea de Apel Constanța în Dosarul penal nr. x/2019 a reținut că și în procedura modificării pedepsei, se impune aplicarea dispozițiilor din Noul C. pen., ce reglementează stabilirea pedepsei rezultante în caz de concurs de infracțiuni, pentru a respecta principiul aplicării globale a legii penale, fără a fi permisă combinarea prevederilor din legile penale succesive.

În acest context, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 160/P din data de 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 160/P din data de 31 octombrie 2019 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 75 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 5 decembrie 2019.

Procesat de GGC - LM

§ Cauze similare