ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 24.02.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 26/2020

HOTĂRÂRE
24.02.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 26/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 272/A din data de 13 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. împotriva Deciziei penale nr. 239/A din data de 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2014, precum și cererea de îndreptare de eroare materială formulată de condamnat împotriva aceleiași decizii.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că prin cererea formulată, condamnatul A. a criticat, în fapt, modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante aplicate în apel prin decizia contestată, susținând că instanța de control judiciar trebuia să includă, în procesul de contopire a pedepselor, și pedepsele la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), iar nu numai pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta (definitivă prin Decizia penală nr. 768/P/29.06.2016 a Curții de Apel Constanța).

Altfel spus, invocând faptul că prin Sentința penală nr. 59/P/09.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2019 pedeapsa de 5 ani închisoare anterior menționată a fost contopită cu pedepsele la care a fost condamnat prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), contestatorul a solicitat, în cadrul legal prevăzut de art. 598 din C. proc. pen., contopirea celor din urmă pedepse, aplicate de Curtea de Apel București, cu pedepsele care au fost contopite prin decizia contestată, precum și stabilirea faptului că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracțiuni astfel conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani aplicat este îndestulător în cadrul sancționator nou conturat.

În acest sens, instanța a apreciat că o astfel de solicitare nu poate fi însă valorificată prin prisma contestației la executare, procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea, însă, modifica soluția pronunțată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Totodată, potrivit opiniei instanței supreme, contestatorul A. nu a invocat vreun incident ivit în executarea deciziei contestate, ci a criticat însăși soluția dispusă prin aceasta cu privire la regimul sancționator aplicat pluralității de infracțiuni reținute în sarcina sa.

Prin urmare, o atare solicitare ignoră, însă, cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 70/2007, pronunțată în recurs în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 539/17.07.2008), prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.

În acest context, s-a reținut în cuprinsul considerentelor Deciziei penale nr. 272/A din data de 13 septembrie 2019 că efectele acestei decizii obligatorii a instanței supreme, pronunțată sub imperiul C. proc. pen. din 1968, se mențin și în prezent, conform art. 4741 din C. proc. pen., deoarece problema constatării, direct în calea de atac, a unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului subzistă și în noua codificare procesual penală.

Or, situația particulară a contestatorului condamnat, pe numele căruia există două mandate de executare a pedepsei închisorii: unul vizând pedeapsa de 10 ani închisoare emis în baza Deciziei penale nr. 239/A din 11.07.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2014, contestată în cauza de față, și unul vizând pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, emis în baza Sentinței penale nr. 59/P/09.04.2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța în Dosarul nr. x/2019 (definitivă prin Decizia penală nr. 295/31.05.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), în ambele condamnări fiind avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 387/28.10.2015 a Tribunalului Constanta, nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau unei împiedicări la executarea acesteia, în înțelesul dat acestor sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

De asemenea, instanța supremă a reținut că pedepsele aplicate prin Sentința penală nr. 148/10.07.2017 a Curții de Apel București (definitivă prin Decizia penală nr. 32/A/07.02.2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu au fost avute în vedere în procesul de contopire realizat în primă instanță, prin Sentința penală nr. 142/29.07.2016 a Curții de Apel București, secția I penală, astfel că pluralitatea de infracțiuni constatată prin acea sentință nu putea fi valorificată direct de către instanța de apel învestită cu soluționarea căilor de atac declarate împotriva acestei ultime hotărâri.

Nu în ultimul rând, s-a apreciat că situația invocată de condamnat este esențial specifică ipotezei în care, în cursul executării pedepsei se constată, pe baza altei hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni între faptele pentru care au fost aplicate pedepse prin două hotărâri definitive distincte, ipoteză de modificare a pedepsei expres reglementată de art. 585 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Corelativ acestor concluzii, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de condamnatul A. este neîntemeiată deoarece solicitarea de completare a dispozitivului deciziei contestate, în maniera invocată de contestator, nu poate fi realizată în condițiile prevăzute de art. 278 din C. proc. pen., întrucât se tinde, în realitate, la modificarea soluției pronunțate de instanța de apel, iar nu la îndreptarea unei simple erori materiale evidente strecurate, eventual, în hotărârea definitivă ce se execută.

Împotriva Deciziei penale nr. 272/A din data de 13 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019 condamnatul A. a declarat contestație, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători la data de 7 ianuarie 2020 sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 24 februarie 2020, dată la care au avut loc și dezbaterile.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatorul condamnat, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

În speță, condamnatul A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva Deciziei penale nr. 272/A din data de 13 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, hotărâre prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnat.

Potrivit dispozițiilor art. 599 alin. (1) coroborat cu art. 597 alin. (8) din C. proc. pen., hotărârea prin care este soluționată contestația la executare formulată împotriva unei decizii pronunțate în apel este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac.

Prin urmare, formularea unei căi de atac împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare constituie un aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 272/A din data de 13 septembrie 2019, pronunțată de secția Penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația declarată de condamnatul A. împotriva Deciziei nr. 272/A din data de 13 septembrie 2019, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 70/2007
problema de drept a constatării, direct în căile de atac, a concursului de infracțiuni subzistă sub imperiul Codului de procedură penală în vigoare. I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 272/A din 13 septembrie 2019 Prin cererea înregistrată
ÎCCJ 2019-09-13
0,96
ÎCCJ, Secția penală
x/2014, în sensul în care menține celelalte dispoziții ale Sentinței penale nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, care nu contravin deciziei penale. Procedând, în continuare, la evaluarea cont
ÎCCJ 2021-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 615/2021
cuantumul celeilalte pedepse stabilite), în final inculpatul având de executat pedeapsa de 20 de ani și 2 (două) luni închisoare. Au fost anulate mandatele de executare a pedepsei nr. 1239 din 22.12.2014 emis de Tribunalul București, nr. 92
ÎCCJ 2019-12-05
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 609/2019
a formulat contestație condamnatul A.. Examinând contestația formulată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente: Contestația la executare se înfățișează ca un procedeu jurisdicțional ce poate fi exer
ÎCCJ 2020-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 132/2020
Asupra contestației de față, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 232/F din data de 5 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală s-a respins, ca nefondată, cererea de contopire a pedepselor formulată d
Sursă