ÎCCJ, Decizia nr. 70/2007
ÎCCJ, Decizia nr. 70/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contestație la executare. Cazul prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Inaplicabilitate. Decizia nr. 70/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
Cuprins pe materii:
Drept procesual penal. Partea specială. Executarea hotărârilor penale
Indice alfabetic:
Drept procesual penal
-
contestație la executare
C. proc. pen.,
art. 598 alin. (1) lit. c), art. 585 alin. (1) lit. a)
Decizia nr. 70/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție
Contopirea pedepselor aplicate pentru infracțiuni concurente prin hotărâri definitive de condamnare nu poate fi realizată pe calea contestației la executare prevăzute în art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât nu echivalează cu o „nelămurire cu privire la hotărârea care se execută” sau cu o „împiedicare la executare”, ci pe calea procedurii modificării pedepsei reglementate în art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Efectele Deciziei nr. 70/2007 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în recurs în interesul legii sub imperiul Codului de procedură penală anterior - potrivit căreia
instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță
- se mențin, conform art. 474
1
C. proc. pen., întrucât problema de drept a constatării, direct în căile de atac, a concursului de infracțiuni subzistă sub imperiul Codului de procedură penală în vigoare.
I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 272/A din 13 septembrie 2019
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală, la data de 25 iulie 2019, condamnatul A., prin apărător ales, a formulat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) și art. 278 C. proc. pen., contestație la executare și cerere de îndreptare de eroare materială împotriva deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.
În argumentarea celei dintâi cereri, contestatorul a susținut, în esență, că prin decizia contestată a fost contopită pedeapsa de 5 ani închisoare care i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, Secția penală (definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală), cu pedepsele la care a fost condamnat în cauză, deși anterior, prin sentința penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală (definitivă prin decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală), aceeași pedeapsă a fost contopită și cu pedepsele la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București (definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală).
Altfel spus, în prezent, pe numele său există două mandate de executare a pedepsei: unul de 10 ani închisoare emis în baza deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, contestată în cauza pendinte, și unul de 7 ani și 4 luni închisoare, emis în baza sentinței penale nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală (definitivă prin decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția penală), în condițiile în care la calculul fiecăreia dintre pedepsele rezultante anterior menționate a fost avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, Secția penală (definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală).
În considerarea aspectelor anterior menționate, susținând că prin decizia contestată nu se putea contopi doar pedeapsa aplicată pentru unul dintre termenii concursului de infracțiuni (respectiv infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală), contestatorul a solicitat instanței ca, în procedura prevăzută în art. 598 C. proc. pen., să lămurească dispozitivul deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în sensul stabilirii faptului că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare include și pedeapsa ce face obiectul mandatului de executare emis de Curtea de Apel București în baza sentinței penale nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Totodată, a solicitat instanței ca, în interpretarea deciziei contestate, să stabilească că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracțiuni conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani închisoare aplicat prin hotărâre acoperă și pedepsele stabilite în sarcina sa prin sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În fine, ca o consecință firească a cererilor astfel formulate, condamnatul a adresat instanței și solicitarea ca, în temeiul art. 278 C. proc. pen., să dispună îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia contestată, în sensul menționării în dispozitivul acesteia, ca pedeapsă concurentă, a pedepsei ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București, definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, respectiv, anularea mandatului de executare a pedepsei emis în baza sentinței penale nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța (definitivă prin decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Analizând cererea formulată, între alții, de condamnatul A., pe baza actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale cu relevanță în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată, în principal, următoarele:
I. Prin sentința penală nr. 142/F din 29 iulie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, îndreptată prin încheierea din data de 7 octombrie 2016, s-au dispus, între altele, următoarele:
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 6 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 248
1
C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 248
1
C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 7 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a constatat că faptele ce fac obiectul cauzei sunt concurente cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului în cauză cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și i s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, de 12 ani închisoare, care a fost sporită cu 3 ani închisoare, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 15 ani închisoare.
În baza art. 35 alin. (2) și (3) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele complementare aplicate în cauză cu pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 5 ani, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și s-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 10 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71 - art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior.
În baza art. 88 C. pen. anterior, s-a dedus prevenția.
S-a luat act de faptul că inculpatul este deținut în altă cauză.
II. Prin decizia penală nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, s-au decis următoarele:
S-au admis apelurile declarate de inculpații A. și B. împotriva sentinței penale nr. 142/F din 29 iulie 2016 și a încheierii de îndreptare de eroare materială din 7 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală.
S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și în totalitate încheierea din data de 7 octombrie 2016, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția I penală și, rejudecând, în fond, între altele:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, aplicată inculpatului A., în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor și sporul de 3 ani închisoare.
În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de spălare a banilor, prevăzută în art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 C. pen. și a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 5 C. pen.
S-a înlăturat din conținutul pedepselor complementare și accesorii aplicate inculpatului interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 64 alin. (1) lit. a) teza I C. pen. anterior.
S-a redus durata pedepselor principale și complementare aplicate inculpatului, după cum urmează:
- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;
- 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 248
1
C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.;
- 5 ani închisoare și 5 ani interzicerea, ca pedeapsă complementară, a drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pentru infracțiunea de abuz în serviciu prevăzută în art. 13
2
din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 248 C. pen. anterior raportat la art. 248
1
C. pen. anterior, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. anterior, art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen. anterior și art. 5 C. pen.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 alin. (1) lit. b) și art. 36 alin. (1) C. pen. anterior, s-au contopit pedepsele de 5 ani închisoare, 8 ani închisoare și 5 ani închisoare astfel reduse cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, care a fost sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca, în final, inculpatul A. să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.
În baza art. 71 C. pen. anterior, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 35 alin. (2) și (3) C. pen. anterior, s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) și c) (dreptul de a ocupa o funcție de conducere, gestiune sau control în cadrul unei entități juridice de drept sau interes public) C. pen. anterior, pe o durată de 5 ani după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Evaluând, prioritar, contestația la executare formulată, între alții, de condamnatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție notează, în principal, următoarele:
Constituind un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii, prin contestația la executare nu se pot pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârii penale definitive în baza căreia se face executarea, ci exclusiv nelegalitatea ce ar rezulta din punerea în executare a acesteia.
Ca urmare, nelămurirea cu privire la hotărârea ce se execută - caz de contestație la executare prevăzut în teza I a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., invocat în cauză, ca și împiedicarea la executare - caz de contestație prevăzut în teza a II-a a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., trebuie să vizeze limitele în care se execută hotărârea contestată, iar nu însăși valabilitatea acesteia în privința soluției pe care o conține, care a intrat în puterea lucrului judecat.
Procedând, în continuare, la evaluarea contestației la executare formulată de condamnatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție o apreciază neîntemeiată.
În acest sens reține că, prin cererea formulată, condamnatul A. a criticat, în fapt, modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante aplicate în apel prin decizia contestată, susținând că instanța de control judiciar trebuia să includă, în procesul de contopire a pedepselor, și pedepsele la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București (definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), iar nu numai pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța (definitivă prin decizia penală nr. 768/P din 29 iunie 2016 a Curții de Apel Constanța).
Altfel spus, invocând faptul că prin sentința penală nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța pedeapsa de 5 ani închisoare anterior menționată a fost contopită cu pedepsele la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București (definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), contestatorul a solicitat, în cadrul prevăzut în art. 598 C. proc. pen., contopirea celor din urmă pedepse, aplicate de Curtea de Apel București, cu pedepsele care au fost contopite prin decizia contestată, precum și stabilirea faptului că legea penală mai favorabilă aplicabilă concursului de infracțiuni conturat este legea veche, astfel că sporul facultativ de 2 ani aplicat este îndestulător în cadrul sancționator nou conturat.
O astfel de solicitare nu poate fi însă valorificată prin prisma contestației la executare, procedeu jurisdicțional prin intermediul căruia se soluționează exclusiv incidente prevăzute limitativ de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive, cu scopul de a se asigura legalitatea executării hotărârilor judecătorești, fără a se putea, însă, modifica soluția pronunțată, care se bucură de autoritate de lucru judecat.
Prin demersul judiciar de față, contestatorul A. nu invocă vreun incident ivit în executarea deciziei contestate, ci critică însăși soluția dispusă prin aceasta cu privire la regimul sancționator aplicat pluralității de infracțiuni reținute în sarcina sa.
O atare solicitare ignoră, însă, cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 70/2007, pronunțată în recurs în interesul legii (publicată în M. Of. nr. 539 din 17 iulie 2008), prin care s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei aplicate pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate infracțiunilor concurente, pentru care există o condamnare definitivă, în cazul în care contopirea nu a fost dispusă de către prima instanță.
Efectele acestei decizii obligatorii a instanței supreme, pronunțată sub imperiul Codului de procedură penală anterior, se mențin și în prezent, conform art. 474
1
C. proc. pen., deoarece problema constatării, direct în calea de atac, a unei pluralități de infracțiuni sub forma concursului subzistă și în noua codificare procesual penală.
Or, situația particulară a contestatorului condamnat, pe numele căruia există două mandate de executare a pedepsei închisorii: unul vizând pedeapsa 10 ani închisoare emis în baza deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, contestată în cauza de față, și unul vizând pedeapsa de 7 ani și 4 luni închisoare, emis în baza sentinței penale nr. 59/P din 9 aprilie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Constanța (definitivă prin decizia penală nr. 295 din 31 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), în ambele condamnări fiind avută în vedere pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 387 din 28 octombrie 2015 a Tribunalului Constanța, nu poate fi circumscrisă vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau unei împiedicări la executarea acesteia, în înțelesul dat acestor sintagme prin dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 148 din 10 iulie 2017 a Curții de Apel București (definitivă prin decizia penală nr. 32/A din 7 februarie 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) nu au fost avute în vedere în procesul de contopire realizat în primă instanță, prin sentința penală nr. 142/F din 29 iulie 2016 a Curții de Apel București, Secția I penală, astfel că pluralitatea de infracțiuni constatată prin acea sentință nu putea fi valorificată direct de către instanța de apel învestită cu soluționarea căilor de atac declarate împotriva acestei ultime hotărâri.
Situația invocată de condamnat este esențial specifică ipotezei în care, în cursul executării pedepsei, se constată, pe baza altei hotărâri definitive, existența concursului de infracțiuni între faptele pentru care au fost aplicate pedepse prin două hotărâri definitive distincte, ipoteză de modificare a pedepsei expres reglementată în art. 585 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
În consecință, neaducând în discuție caracterul echivoc sau lipsit de precizie al hotărârii a cărei executare se contestă, solicitarea condamnatului A. nu poate fi tranșată pe calea unei contestații la executare întemeiate pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., ci, eventual, a unei cereri de contopire a pedepselor, în condițiile prevăzute în art. 585 C. proc. pen., demersul judiciar formulat în speță fiind, în mod evident, neîntemeiat.
Corelativ acestei concluzii, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că și cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de condamnatul A. este neîntemeiată. Solicitarea de completare a dispozitivului deciziei contestate, în maniera invocată de contestator, nu poate fi realizată în condițiile prevăzute în art. 278 C. proc. pen., întrucât se tinde, în realitate, la însăși modificarea soluției pronunțate de instanța de apel, iar nu la îndreptarea unei simple erori materiale evidente strecurate, eventual, în hotărârea definitivă ce se execută.
Pentru considerentele prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 599 raportat la art. 597 C. proc. pen., între altele, a respins, ca nefondate, contestația la executare și cererea de îndreptare de eroare materială formulate de condamnatul A. împotriva deciziei penale nr. 239/A din 11 iulie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală.