ÎCCJ, decizie (scj.ro #146176)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Continuarea procesului penal. Confiscare

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 18, art. 438 alin. (1) pct. 8

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 234/RC din 26 iunie 2018

Prin sentința nr. 210 din 9 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul București, Secția I penală, s-au dispus, în principal, următoarele:

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu reținerea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.

În baza art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 396 alin. (1) și (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A., cercetat sub aspectul săvârșirii instigării la infracțiunea de delapidare prevăzută în art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 215

1

alin. (1) și (2) C. pen. anterior (art. 47 C. pen. raportat la art. 295 C. pen.).

S-a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin această hotărâre sunt concurente cu fapta pentru care același inculpat a fost condamnat la o pedeapsă de 1 închisoare prin sentința penală nr. 126 din 3 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, precum și cu fapta pentru care acesta a fost condamnat prin sentința nr. 671 din 2 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost descontopită pedeapsa principală rezultantă de 2 ani închisoare și pedeapsa complementară de 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, aplicate prin sentința nr. 671 din 2 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor, după cum urmează:

- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 126 din 3 februarie 2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 20 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București;

- pedeapsa de 2 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. anterior, aplicată prin sentința nr. 671 din 2 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 38 C. pen., art. 40 C. pen. și art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele principale anterior menționate, astfel cum au fost repuse în individualitatea lor, cu pedepsele aplicate prin sentință, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse, astfel că inculpatul va executa pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) și (3) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen. pe o durată de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (6) C. pen., a fost menținută măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpatul A. a sumei de 50.000 euro și de 20.000 euro, măsură dispusă în baza art. 118 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior prin sentința nr. 671 din 2 octombrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 404 alin. (5) C. proc. pen. și art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului A. drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen., pedeapsă accesorie ce se va executa conform prevederilor art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 33 din Legea nr. 656/2002 raportat la art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a echivalentului în lei a sumei de 7.289.406 USD, sumă supusă procesului de spălare a banilor.

Prin decizia nr. 243/A din 21 februarie 2017 a Curții de Apel București, Secția I penală, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul formulat de procuror împotriva sentinței nr. 210 din 9 februarie 2015 a Tribunalului București, Secția I penală, a fost desființată, în parte, sentința penală și, rejudecând pe fond:

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 6 ani și 4 luni închisoare, cu pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen. pe o perioadă de 2 ani, repunând în individualitatea lor pedepsele componente.

În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor penale reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpatului A. în infracțiunile prevăzute în art. 47 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) și alin. (2) C. pen., art. 309 C. pen. și art. 5 C. pen. și în art. 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 155 alin. (4) C. pen., s-a dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A., pentru infracțiunea de instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută în art. 47 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) și alin. (2) C. pen., art. 309 C. pen. și art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. b) și c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 19 din Legea nr. 682/2002, art. 79 alin. (3) C. pen. și art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare, la care, potrivit art. 36 alin. (1) C. pen., s-a adăugat sporul de 3 ani pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor, în formă continuată, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (1) C. pen., s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen. pe o perioadă de 5 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis, ca pedeapsă accesorie, aceleași drepturi prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen.

A fost respinsă solicitarea Ministerului Public de contopire a pedepsei închisorii aplicată în această cauză cu pedeapsa de 1 an închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 126 din 3 februarie 2012 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin decizia penală nr. 1289 din 20 iunie 2012 a Curții de Apel București și cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința nr. 671 din 2 octombrie 2012 a Tribunalului București, Secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 264 din 24 ianuarie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În temeiul art. 107 alin. (2) și alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., precum și al art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a luat măsura de siguranță a confiscării speciale de la inculpat a sumelor de 137.403.630.106 lei vechi (5.529.321 dolari S.U.A.) și de 7.289.406 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la cursul B.N.R.

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat, între alții, de apelantul intimat inculpat A. împotriva aceleiași sentințe penale.

Împotriva deciziei nr. 243/A din 21 februarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I penală, a declarat recurs în casație inculpatul A.

În cuprinsul motivelor de recurs în casație, s-au invocat dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, recurentul a menționat că, în mod greșit, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal, fără a-i acorda posibilitatea să solicite, în baza art. 18 C. proc. pen., continuarea procesului penal.

În acest sens, a precizat că instanța de fond, în temeiul art. 396 alin. (1) și alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea de instigare la delapidare prevăzută în art. 25 C. pen. anterior raportat la art. 215

1

alin. (1) și alin. (2) C. pen. anterior, iar curtea de apel a dispus, în temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., cu aplicarea art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 155 alin. (4) C. pen., încetarea procesului penal pentru infracțiunea de instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută în art. 47 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) și alin. (2) C. pen., art. 309 C. pen. și art. 5 C. pen., ca efect al intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.

În plus, recurentul a apreciat că, în mod nelegal, instanța de apel a dispus, în temeiul art. 107 alin. (2) și alin. (3) C. pen. raportat la art. 112 alin. (1) lit. a) C. pen., precum și al art. 33 alin. (1) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de 137.403.630.106 lei vechi (5.529.321 dolari S.U.A.) și de 7.289.406 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la cursul B.N.R., sume ce se presupunea de către organul de urmărire penală ca au fost produsul infracțiunii de instigare la delapidare.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 12 iunie 2018, cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu în ceea ce privește motivele circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că, în raport cu motivele concrete invocate de recurent, care a criticat soluția de încetare a procesului penal dispusă cu privire la infracțiunea de instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, pentru că nu i s-a acordat posibilitatea de a solicita continuarea procesului penal, recursul în casație este admisibil pentru motivele circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen.

Cât privește referirea la greșita confiscare dispusă de către instanța de apel cu privire la sumele de 137.403.630.106 lei vechi (5.529.321 dolari S.U.A.) și de 7.289.406 dolari S.U.A., în echivalentul în lei la cursul B.N.R., sume ce ar reprezenta produsul infracțiunii de instigare la delapidare, s-a constatat că nu poate constitui un motiv distinct de recurs în casație, deoarece nu se circumscrie cazului prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., invocat de recurent, dar nici vreunuia dintre celelalte cazuri prevăzute în art. 438 C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., în limitele stabilite prin încheierea de admitere în principiu, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul în casație este nefondat.

Prioritar, trebuie subliniat că recursul în casație este o cale extraordinară de atac, prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege, care vizează exclusiv legalitatea hotărârii.

Referitor la cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acesta privește situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e)-j) C. proc. pen.

Pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate.

Astfel, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că, prin decizia penală nr. 243/A din 21 februarie 2017, Curtea de Apel București a constatat, în temeiul art. 154 alin. (1) lit. c) C. pen. raportat la art. 155 alin. (4) C. pen., că a intervenit prescripția răspunderii penale a inculpatului A. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave, prevăzută în art. 47 C. pen. raportat la art. 295 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 308 alin. (1) și alin. (2) C. pen. și art. 309 C. pen.

În legătură cu această soluție, apărătorul ales al recurentului a susținut, în esență, că este nelegală, întrucât nu i s-a dat posibilitatea inculpatului A. să-și exprime poziția procesuală, respectiv să solicite continuarea procesului penal.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, potrivit art. 18 C. proc. pen., în caz de amnistie, de prescripție, de retragere a plângerii prealabile, de existență a unei cauze de nepedepsire sau de neimputabilitate ori în cazul renunțării la urmărirea penală, suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.

De asemenea, conform art. 396 alin. (7) și (8) C. proc. pen., dacă inculpatul a cerut continuarea procesului penal potrivit art. 18 și se constată, ca urmare a continuării procesului, că sunt incidente cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată pronunță achitarea, iar dacă se constată că nu sunt incidente cazurile prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. a)-d), instanța de judecată pronunță încetarea procesului penal.

Așadar, prin solicitarea continuării procesului penal, inculpatul urmărește ca instanța, în baza probelor administrate, să constate, după caz, că fapta nu există, nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege, că nu există probe că o persoană a săvârșit infracțiunea ori că există o cauză justificativă sau de neimputabilitate. În toate aceste ipoteze, luând act de cererea inculpatului de continuare a procesului penal, instanța, în urma coroborării probelor administrate, dispune soluția achitării, iar nu soluția încetării procesului penal.

Cu alte cuvinte, dispozițiile anterior menționate reglementează posibilitatea persoanei acuzate de comiterea unei infracțiuni de a solicita efectuarea unei analize asupra fondului acuzației penale.

Pe de altă parte, în situația în care se constată ca fiind împlinit termenul de prescripție, iar inculpatul nu solicită, în mod expres, continuarea procesului penal, instanța pronunță încetarea procesului.

În cauza dedusă judecății, se observă că inculpatul nu a solicitat continuarea procesului penal, poziția procesuală a acestuia fiind în sensul de a se constata împlinirea termenului de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea de instigare la delapidare cu consecințe deosebit de grave și, pe care de consecință, de a se pronunța o soluție de încetare a procesului penal.

În acest sens, se observă că, prin concluziile scrise depuse de apărătorul ales al inculpatului A., la data de 13 septembrie 2016, s-a solicitat încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la delapidare, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. De asemenea, s-a solicitat instanței să ia act că inculpatul nu dorește continuarea procesului penal pentru infracțiunea anterior menționată.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că apărătorul ales al inculpatului A. a solicitat atât prin concluziile scrise depuse la data de 1 februarie 2017, cât și la termenul din 18 ianuarie 2017, când s-a dat cuvântul în dezbaterea apelului, încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la delapidare.

Ca atare, având în vedere manifestarea expresă de voință a inculpatului, exprimată prin intermediul apărătorului ales, respectiv că nu solicită continuarea procesului penal, ci încetarea procesului, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, instanța de apel a constatat împlinirea termenului de prescripție, fără a analiza fondul acuzației penale.

Analizând, în continuare, susținerile apărării, în sensul că inculpatul nu a fost prezent în fața curții de apel la judecarea dosarului pentru a-și manifesta, personal, poziția procesuală, Înalta Curte de Casație și Justiție observă că inculpatul a fost citat pentru fiecare termen de judecată, însă a ales să nu se prezinte. De asemenea, ulterior termenului din 14 septembrie 2016, când s-a constatat lipsa de procedură cu inculpatul A., acesta a fost citat pentru fiecare termen de judecată la locul de deținere, însă a formulat cereri de judecare a cauzei în lipsă, conform art. 364 alin. (4) C. proc. pen. Cu toate acestea, inculpatul a fost reprezentat la aproape toate termenele de judecată acordate în cauză (cu excepția a două termene, când, de altfel, cauza s-a amânat pentru lipsa avocatului inculpatului) de apărătorul său ales.

Mai mult, instanța de apel, la termenul din 27 aprilie 2016, a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului (prin încheierea pronunțată la acea dată, având în vedere că avocatul a lipsit la acel termen) să precizeze dacă acesta dorește continuarea procesului penal în raport cu infracțiunea de instigare la delapidare, iar la termenul din 22 iunie 2016, a pus în vedere apărătorului ales al inculpatului să aducă la cunoștința acestuia că este necesară prezența sa, în vederea audierii.

Urmare a acestor dispoziții ale instanței, apărătorul ales al inculpatului a depus, la data de 13 septembrie 2016, atât o cerere prin care a solicitat ca inculpatul să fie judecat în lipsă, potrivit art. 364 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere starea precară de sănătate a acestuia, cât și concluzii scrise, referitor la poziția procesuală a inculpatului (prin care, așa cum s-a menționat și anterior, a solicitat să se constate că a intervenit prescripția răspunderii penale și să se ia act că nu se solicită continuarea procesului penal).

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, potrivit art. 364 alin. (4) C. proc. pen., pe tot parcursul judecății, inculpatul, inclusiv în cazul în care este privat de libertate, poate cere, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul său ales sau din oficiu.

Așadar, una dintre excepțiile de la regula potrivit căreia judecata cauzei are loc în prezența inculpatului aflat în stare de arest este aceea în care inculpatul solicită, în scris, să fie judecat în lipsă, fiind reprezentat de avocatul ales. Or, așa cum s-a arătat anterior, în cauza dedusă judecății, inculpatul A. nu s-a prezentat în fața instanței de apel în perioada în care se afla în stare de libertate, deși a fost legal citat, iar, ulterior, când se afla în stare de deținere, a solicitat, în mod expres, să fie judecat în lipsă la termenele din 12 octombrie 2016, 24 noiembrie 2016, 27 decembrie 2016 și 18 ianuarie 2017 (când au avut loc dezbaterile), exercitându-și, astfel, un drept prevăzut de lege. Mai mult, așa cum s-a subliniat în cele ce preced, cu excepția a două termene, inculpatul a fost reprezentat de apărătorul ales al acestuia.

Or, potrivit art. 92 alin. (7) C. proc. pen., în cursul judecății, avocatul are dreptul să consulte actele dosarului, să îl asiste pe inculpat, să exercite drepturile procesuale ale acestuia, să formuleze plângeri, cereri, memorii, excepții și obiecțiuni.

De altfel, și în jurisprudența instanței supreme s-a statuat, implicit, dreptul apărătorului ales de a solicita să se constate împlinirea termenului de prescripție. În acest sens, în decizia nr. 389/A din 29 octombrie 2015 s-a reținut că, „în conformitate cu dispozițiile art. 18 C. proc. pen., toți inculpații, prin apărătorii aleși, și-au manifestat opțiunea de a nu solicita continuarea procesului penal”, iar în decizia nr. 3032 din 25 noiembrie 2014 s-a constatat că „apărarea inculpatului a solicitat încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție specială a răspunderii penale.”

Prin urmare, contrar celor susținute de apărare, inculpatul a avut posibilitatea să își exprime, personal, poziția procesuală, fiind citat pentru fiecare termen de judecată (deci având cunoștință de existența procesului penal), dar a ales să își exercite drepturile procesuale care îi confereau dreptul de a nu participa la soluționarea cauzei, însă de a fi reprezentat de apărătorul ales (art. 364 alin. 4 C. proc. pen., art. 92 alin. 7 C. proc. pen.).

În aceste condiții, constatând că în cauză nu a existat o solicitare a inculpatului de continuare a procesului penal, Înalta Curte de Casație și Justiție conchide că, în mod legal, instanța de apel a dispus încetarea procesului penal.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva deciziei nr. 243/A din 21 februarie 2017 a Curții de Apel București, Secția I penală.