ÎCCJ, decizie (scj.ro #133953)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. Prescripția răspunderii penale

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

-

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 8

În ipoteza în care instanța de apel a constatat că noul Cod penal constituie legea penală mai favorabilă și că, în raport cu dispozițiile art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., termenul general de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit, iar primul act de procedură îndeplinit în cauză sub imperiul reglementării anterioare nu a întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, întrucât a fost efectuat ulterior împlinirii termenului general de prescripție a răspunderii penale calculat potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) și (2) C. pen., nu este incident cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., termenul general de prescripție a răspunderii penale fiind împlinit în raport cu ansamblul dispozițiilor noului Cod penal.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 39/RC din 2 februarie 2017

Prin sentința penală nr. 466 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Judecătoria Constanța, s-au dispus următoarele:

În baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatei A. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii de 2 ani pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, perioadă în care s-a stabilit că inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. a) - e) C. pen.

În baza art. 396 alin. (1) și (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen., s-a stabilit pedeapsa de 2 ani închisoare în sarcina inculpatei B. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii de 2 ani pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, perioadă în care s-a stabilit că inculpata trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. a) - e) C. pen.

La termenul de judecată din 9 iulie 2014, inculpatele, prin apărători, au invocat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale pentru faptele deduse judecății, în raport cu dispozițiile art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen.

Prima instanță a reținut că faptele inculpatelor, săvârșite la 17 decembrie 2007 și respectiv la 24 ianuarie 2008, au început să fie urmărite penal sub imperiul codurilor anterioare (penal și de procedură penală), iar urmărirea penală a fost terminată la 27 ianuarie 2014 (data întocmirii rechizitoriului), înainte de intrarea în vigoare a noilor reglementări.

Totodată, prima instanță a constatat că efectuarea actelor de procedură în cursul urmăririi penale au avut efect întreruptiv al cursului prescripției răspunderii penale, potrivit dispozițiilor art. 123 C. pen. anterior, în vigoare la acel moment, astfel încât s-a apreciat că organului judiciar nu i se poate imputa rămânerea în pasivitate în cauză.

S-a mai arătat că, deși la acest moment termenul de prescripție a răspunderii penale s-a redus, corespunzător noii încadrări juridice (art. 244 alin. 1 și 2 C. pen.) de la 10 ani la 5 ani, aceasta nu înseamnă că un act de procedură efectuat cu respectarea legii în vigoare la momentul îndeplinirii lui va fi lipsit de efectele sale (în cazul de față de efectul de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale). În aprecierea instanței, o asemenea interpretare ar face ca noile dispoziții penale, mai favorabile în materia prescripției răspunderii penale, să-și dubleze efectul: o dată prin reducerea termenului de la 10 ani la 5 ani (ceea ce este de necontestat) și, a doua oară, prin considerarea că acesta s-a împlinit chiar înainte de intrarea în vigoare a noului cod, prin care se instituie aceasta. Față de cele expuse, prima instanță a reținut că, în cauză, devin incidente dispozițiile art. 155 alin. (4) C. pen., în raport cu care termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele deduse judecății nu s-a împlinit.

Prin decizia nr. 1147/P din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Banca C., iar în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de procuror și inculpata B. împotriva aceleiași sentințe penale, iar, conform art. 419 C. proc. pen., au fost extinse efectele apelurilor față de inculpata A.

A fost desființată sentința penală apelată și, rejudecând, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit față de inculpatele B. și A. sub aspectul infracțiunii prevăzute în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale.

Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, curtea de apel a constatat că, de la data comiterii faptelor reținute prin actul de sesizare și până la soluționarea definitivă a cauzei, a intrat în vigoare, la data de 1 februarie 2014, noua codificare, care prevede în art. 5 că, atunci când de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă.

S-a mai reținut că, prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile art. 5 C. pen. sunt constituționale, în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.

Analizând incidența dispozițiilor legale anterior menționate în raport de condițiile de incriminare a faptelor deduse judecății, de sancționare penală și de tragere la răspundere penală a inculpatelor, curtea de apel a constatat că faptele constituie înșelăciune, conform art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior (sancționată cu închisoare de la 3 la 15 ani), iar potrivit actualei reglementări constituie tot infracțiunea de înșelăciune, prevăzută în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen. (sancționată cu închisoare de la 1 la 5 ani), astfel încât s-a apreciat că, sub aspectul pedepsei principale, dispozițiile noii codificări reprezintă legea mai favorabilă, având în vedere limitele de pedeapsă mai reduse.

S-a mai arătat că, potrivit art. 122 alin. (1) lit. b) C. pen. anterior, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 10 ani, iar conform noilor prevederi (art. 154 alin. 1 lit. d C. pen.), termenul de prescripție este de 5 ani.

De asemenea, curtea de apel a constatat că inculpatele A. și B. sunt acuzate că ar fi săvârșit infracțiunile de înșelăciune la datele de 17 decembrie 2007 și respectiv 24 ianuarie 2008, termenul de prescripție generală de 5 ani, care curge potrivit art. 154 alin. (2) C. pen., fiind împlinit la data de 16 decembrie 2012 și respectiv 23 ianuarie 2013. S-a mai precizat că, în cauză, s-a dispus începerea urmării penale pentru infracțiunile de înșelăciune la data de 18 noiembrie 2013, ulterior împlinirii termenului de prescripție generală a răspunderii penale, astfel că actul procesual menționat nu a produs efect întreruptiv cu privire la cursul prescripției.

Prin urmare, s-a apreciat că, și în ceea ce privește condițiile de tragere la răspundere penală, actuala reglementare reprezintă legea penală mai favorabilă celor două inculpate, în speță fiind incident cazul de împiedicare a exercitării acțiunii penale prevăzut în art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.

S-a constatat, așadar, că soluția primei instanțe este contrară considerentelor Deciziei nr. 265/2014 a Curții Constituționale, că deși s-a reținut actuala reglementare ca lege mai favorabilă, atât în ceea ce privește limitele de pedeapsă, cât și modalitatea de executare stabilită, analizând incidența dispozițiilor privind prescripția răspunderii penale, s-a apreciat că, la momentul realizării actelor de procedură în cursul urmăririi penale, acestea au avut efectul întreruptiv al cursului prescripției răspunderii penale, potrivit dispozițiilor art. 123 C. pen. anterior. Totodată, deși s-a reținut efectul întreruptiv al cursului prescripției în temeiul codificării anterioare, instanța de fond a arătat că, în cauză, devin incidente dispozițiile din actuala reglementare, în raport cu care s-a apreciat că termenul de prescripție a răspunderii penale pentru faptele deduse judecății nu s-a împlinit.

În aprecierea curții de apel, argumentația primei instanțe a fost eronată, întrucât aceasta avea obligația de a analiza global incidența legii penale mai favorabile, cu prioritate în ceea ce privește condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatelor.

Totodată, instanța de apel a apreciat că trebuie avute în vedere și considerentele deciziei nr. 21 din 6 octombrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva hotărârii instanței de apel, la data de 26 ianuarie 2016, partea civilă D. a declarat recurs în casație.

În cuprinsul cererii de recurs, prin prisma cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., s-a arătat, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatele A. și B., întrucât instanța a fost sesizată cu rechizitoriu la data de 27 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a noii codificări, că actele de urmărire penală efectuate în cauză au întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, potrivit art. 123 C. pen. anterior, astfel încât, în mod corect, s-a început urmărirea penală la 18 noiembrie 2013, în cadrul termenului general de prescripție a răspunderii penale (10 ani), conform prevederilor Codului penal anterior. Prin urmare, în mod greșit, instanța de control judiciar a analizat și aplicat retroactiv dispozițiile noii codificări referitoare la termenul de prescripție (5 ani), cu consecința încetării procesului penal.

Prin încheierea nr. 500/RC pronunțată la 17 noiembrie 2016, apreciind că sunt îndeplinite cerințele prevăzute în art. 434 C. proc. pen. - art. 438 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de partea civilă D. împotriva deciziei nr. 1147/P din 3 decembrie 2015 a Curții de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și a dispus trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării căii extraordinare de atac promovată de recurentă.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază recursul în casație formulat de partea civilă D. ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recurenta parte civilă și-a întemeiat cererea pe cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., arătând, în esență, că în mod greșit s-a dispus încetarea procesului penal pentru inculpatele A. și B. prin aplicarea retroactivă a dispozițiilor art. 154 C. pen. (care stabilesc un termen de prescripție a răspunderii penale de 5 ani), întrucât instanța a fost sesizată cu rechizitoriu la 27 ianuarie 2014, anterior intrării în vigoare a noii codificări, că actele de urmărire penală au întrerupt cursul prescripției răspunderii penale, potrivit art. 123 C. pen. anterior, urmărirea penală fiind începută, în mod corect, la 18 noiembrie 2013, în cadrul termenului general de prescripție a răspunderii penale (10 ani), conform reglementării anterioare, motiv pentru care se impune admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în condițiile art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării, în situațiile în care s-a dispus în mod greșit încetarea procesului penal pentru oricare dintre motivele prevăzute în art. 16 alin. (1) lit. e) - j) C. proc. pen., respectiv lipsește plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condițiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Este de menționat că, din perspectiva cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., pentru a se constata acest motiv de nelegalitate, existența cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunțării hotărârii definitive atacate, analiza fiind strict limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de prescripție, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în raport cu încadrarea juridică a faptei și legea penală mai favorabilă, stabilite, cu caracter definitiv, de instanța de apel, însă având în vedere eventuala incidență a unor cauze de suspendare sau întrerupere a cursului acestui termen.

Astfel, în speță, se constată că prin decizia atacată instanța de apel a constatat, în temeiul art. 154 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. pen., că a intervenit prescripția răspunderii penale a inculpatelor A. și B. pentru infracțiunile prevăzute în art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., constând în prezentarea, cu ocazia încheierii unor contracte de credit cu Banca C., a adeverințelor de salariu emise de societatea E. și a contractelor individuale de muncă care atestau, contrar realității, calitatea de angajat al societății, obținând astfel câte un credit de 15.000 euro și cauzând unității bancare o pagubă reprezentând credit neachitat, dobânzi restante și dobânzi majorate, iar fidejusorului D., o pagubă reprezentând sumele ce i-au fost poprite din veniturile salariale, în procedura de executare silită.

Potrivit dispozițiilor art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, atunci când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani, iar conform alin. (2), acesta începe să curgă de la data săvârșirii infracțiunii.

Înalta Curte de Casație și Justiție constată, pe de o parte, că potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., pedeapsa închisorii pentru infracțiunea de înșelăciune este de maxim 5 ani, iar, pe de altă parte, că faptele inculpatelor au fost săvârșite la 17 decembrie 2007 și respectiv 24 ianuarie 2008, astfel încât termenul de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit pentru A. la data de 16 decembrie 2012, iar pentru B. la 23 ianuarie 2013.

Totodată, se mai observă că prin rezoluția din 18 noiembrie 2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța s-a dispus începerea urmăriri penale față de A. și B. pentru săvârșirea, între altele, a câte unei infracțiuni de înșelăciune prevăzută în art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. anterior, astfel încât îndeplinirea ulterioară, în cauză, a acestui prim act de procedură nu a putut conduce la întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, în sensul prevăzut de dispozițiile art. 155 alin. (1) C. pen.

În aceste condiții, Înalta Curte de Casație și Justiție, raportându-se la limitele de pedeapsă prevăzute de lege (maxim 5 ani) pentru infracțiunea de înșelăciune reținută în sarcina inculpatelor A. și B., în raport cu încadrarea juridică a faptei (art. 244 alin. 1 și 2 C. pen.) și legea penală mai favorabilă (actuala codificare), stabilite cu caracter definitiv de instanța de apel, constată că, în cauză, termenul general de prescripție a răspunderii penale s-a împlinit la data de 16 decembrie 2012 (pentru A.) și respectiv 23 ianuarie 2013 (pentru B.), având în vedere și împrejurarea că nu a existat niciun act de întrerupere a acestui termen, așa cum s-a menționat anterior, astfel încât, în mod corect, s-a dispus încetarea procesului penal.

Pentru considerentele dezvoltate anterior, având în vedere că în cauză nu este incident temeiul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen. întrucât, în mod corect, s-a dispus încetarea procesului penal ca urmare a împlinirii termenului de prescripție a răspunderii penale, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de partea civilă D. împotriva deciziei nr. 1147/P din 3 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.