ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ

ÎCCJ, decizie (scj.ro #133321)

CAMERĂ

other

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, decizie (scj.ro #133321) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Recurs în casație. Cazul prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Soluții

Cuprins pe materii:

Drept procesual penal. Partea specială. Judecata. Căile extraordinare de atac. Recursul în casație

Indice alfabetic:

Drept procesual penal

recurs în casație

C. proc. pen.,

art. 438 alin. (1) pct. 12

În ipoteza în care instanța de apel, prin dispozitivul deciziei, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare - în condițiile în care pedeapsa rezultantă aplicată în primă instanță, în mod legal, conform art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este de 4 ani închisoare -, iar printr-o încheiere de îndreptare a erorilor materiale, contrar art. 278 C. proc. pen., reduce pedepsele aplicate pentru infracțiunile concurente, ca efect al reținerii circumstanțelor atenuante și reduce pedeapsa rezultantă la 2 ani și 8 luni închisoare prin aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., este incident cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., pedeapsa rezultantă aplicată de către instanța de apel fiind în alte limite decât cele prevăzute de lege. În această ipoteză, impunându-se individualizarea pedepselor și a modalității de executare, Înalta Curte de Casație și Justiție admite recursul în casație, casează decizia și încheierea de îndreptare a erorilor materiale, dispunând rejudecarea de către instanța de apel, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 357/RC din 27 septembrie 2016

Prin sentința penală nr. 82/P din 20 octombrie 2015, pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a dispus condamnarea inculpatului A. la pedepsele de câte 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) și art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a constatat că infracțiunile sunt în concurs, s-a dispus contopirea celor două pedepse principale în pedeapsa de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa principală de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o perioadă de 1 an.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

Împotriva sentinței penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț a declarat apel inculpatul A., motivele de apel invocate oral de către apărătorii apelantului inculpat făcând referire la individualizarea pedepselor aplicate, solicitându-se în consecință reducerea acestora, precum și schimbarea modalității de executare prin aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea sub supraveghere. În acest sens au fost invocate și aspecte privitoare la situația de fapt care, în opinia apărătorilor, atenuează vinovăția apelantului.

Luând în considerare motivele de apel invocate, pe baza ansamblului probatoriu administrat în cauză, instanța de control judiciar a apreciat apelul ca fiind fondat.

Referitor la situația de fapt, s-a constatat că prima instanță a reținut în mod justificat vinovăția inculpatului, pe baza unor probe certe, neechivoce, care nu au putut fi contestate de către inculpat.

S-a observat, în schimb, că în cauză există împrejurări de natură să atenueze vinovăția inculpatului și să diminueze gravitatea faptelor comise, existând posibilitatea reținerii de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

Așadar, fără a fi pusă în discuție certitudinea primirii de către inculpat a unor foloase constând în sume de bani și produse alimentare, pentru ca acesta să îndeplinească acte din sfera atribuțiilor sale de serviciu, respectiv să asigure un regim favorabil de detenție denunțătorului B., nu pot fi negate împrejurările factuale pe fondul cărora au fost săvârșite faptele, de natură să conducă la diminuarea gravității faptelor și a periculozității inculpatului.

Aspectele arătate se impun a fi valorificate în planul individualizări sancțiunii penale, prin reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea pedepselor aplicate inculpatului.

Totodată, sub aspectul modalității de executare, ținând seama de vârsta inculpatului, comportamentul anterior al acestuia, circumstanțele familiale și materiale ale acestuia, s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate.

În consecință, prin decizia nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a desființat în parte sentința apelată, sub aspectul modalității de executare a pedepsei principale rezultante față de inculpatul A., s-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat termen de supraveghere de 3 ani.

În temeiul art. 93 alin. (1) și (2) C. pen., s-a impus inculpatului ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor de existență; să nu părăsească teritoriul României fără încuviințarea instanței.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității pe o durată de 60 de zile, în cadrul Primăriei C.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de Familie, în temeiul art. 278 C. proc. pen., s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul dispozitivului deciziei penale nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în sensul că:

La alin. 2 se va consemna astfel: „Desființează în parte sentința apelată, sub aspectul cuantumului pedepselor principale și pedepsei principale rezultante și a modalității de executare a pedepsei principale rezultante față de inculpatul A., reține cauza spre rejudecare și, în fond:” în loc de „Desființează în parte sentința apelată, sub aspectul modalității de executare a pedepsei principale rezultante față de inculpatul A., reține cauza spre rejudecare și, în fond”, cum din eroare s-a trecut.

După alin. 2 se vor introduce alin. 3 și 4 cu următorul conținut: „Reduce pedepsele principale aplicate inculpatului A. la câte 2 ani închisoare, ca efect al reținerii prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. Reduce cuantumul pedepsei principale rezultante la 2 ani și 8 luni închisoare.”

La alin. 5 se va consemna astfel: „În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului A.” în loc de „În temeiul art. 91 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.”, cum din eroare s-a trecut.

Împotriva deciziei nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs în casație Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău.

În motivarea recursului în casație s-a arătat că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Bacău este nelegală, întrucât s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, deși Tribunalul Neamț îl condamnase pe inculpat la două pedepse de 3 ani închisoare, iar în urma aplicării regulilor prevăzute în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a rezultat pedeapsa de 4 ani închisoare.

De asemenea, s-a menționat că încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 142 din 4 februarie 2016 reprezintă, în fapt, o rejudecare a apelului și nu se încadrează în dispozițiile art. 278 C. proc. pen., care reglementează doar rectificarea unor greșeli formale de consemnare în hotărâri a unor date care rezultă în mod cert din dosar. Astfel, s-a subliniat că, printr-o încheiere de îndreptare de eroare materială, nu se pot reține circumstanțe atenuate, nu se poate reduce pedeapsa și nu se poate dispune o nouă soluție.

Totodată, s-a arătat că pedeapsa stabilită de instanța de apel este sub minimul special, deși nu a fost reținută vreo cauză de atenuare, iar potrivit jurisprudenței recente a instanței supreme, această situație se încadrează în cazul de recurs în casație reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, decizia nr. 246/RC din 13 octombrie 2014).

Prin încheierea din camera de consiliu nr. 200/RC din data de 31 mai 2016, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a fost admisă în principiu cererea de recurs în casație și s-a trimis cauza completului competent în vederea judecării pe fond a recursului în casație.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că examinarea cauzei în recurs în casație are o dublă limitare: pe de o parte, dispozițiile ce reglementează soluționarea pe fond a acestei căi extraordinare de atac, pe de altă parte, limitele admiterii în principiu.

În speță, așa cum s-a arătat, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., ce a fost avut în vedere și la examinarea admisibilității în principiu, așa încât la soluționarea recursului în casație vor fi avute în vedere criticile ce se încadrează în dispozițiile legale menționate.

Din această perspectivă, examinând cauza în temeiul art. 442-444 C. proc. pen. și prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Înainte de analiza concretă a criticilor formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, se impun anumite considerații teoretice asupra căii extraordinare de atac a recursului în casație:

Eventualele erori intervenite în activitatea de judecată, fie în privința stabilirii faptelor, fie în ceea ce privește aplicarea legii, pot fi înlăturate în urma exercitării controlului judiciar, prin intermediul căilor de atac ordinare sau extraordinare.

Potrivit noului Cod de procedură penală, recursul a devenit o cale extraordinară de atac (reglementată sub denumirea de „recurs în casație” - Partea specială, Titlul III, Capitolul V, Secțiunea a 2-a), prin care se atacă hotărâri definitive, care au intrat în autoritatea lucrului judecat și care poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.

Astfel, potrivit art. 433 C. proc. pen., scopul acestei căi de atac este judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar conform art. 447 C. proc. pen., pe calea recursului în casație instanța verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Spre deosebire de recursul reglementat de Codul de procedură penală anterior, care era o cale ordinară de atac, recursul în casație este o cale extraordinară de atac, de anulare, al cărei scop este, astfel cum s-a arătat anterior, de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării atunci când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., invocat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău, este corespondentul fostului art. 385

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. anterior, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013. Drept urmare, jurisprudența referitoare la acest caz de casare poate fi valorificată pentru a stabili incidența cazului de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Din această perspectivă, se constată că pot fi încadrate în dispozițiile legale menționate erorile care se produc în legătură cu aplicarea pedepsei de către instanța de fond prin stabilirea unei pedepse neprevăzută de lege sau prin depășirea limitelor legale.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău a invocat cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că pedeapsa aplicată de Curtea de Apel Bacău este nelegală, întrucât s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare, deși Tribunalul Neamț îl condamnase pe inculpat la două pedepse de 3 ani închisoare, iar în urma aplicării regulilor prevăzute în art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. a rezultat pedeapsa de 4 ani închisoare. S-a arătat că pedeapsa stabilită de instanța de apel este sub minimul special, deși nu a fost reținută vreo cauză de atenuare, iar potrivit jurisprudenței recente a instanței supreme, această situație se încadrează în cazul de recurs în casație reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. Totodată, s-a menționat că încheierea de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei penale nr. 142 din 4 februarie 2016 reprezintă, în fapt, o rejudecare a apelului și nu se încadrează în dispozițiile art. 278 C. proc. pen.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că, în speță, prin sentința penală nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț s-a dispus condamnarea inculpatului A. la două pedepse de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea a două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin decizia nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț, s-a desființat în parte sentința apelată, sub aspectul modalității de executare a pedepsei principale rezultante față de inculpatul A., s-a reținut cauza spre rejudecare și, în fond:

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare aplicată inculpatului A.

În temeiul art. 92 C. pen., s-a fixat un termen de supraveghere de 3 ani.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

După cum se poate observa, prin decizia nr. 142 din 4 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, instanța de apel, fără să modifice cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului A. pentru cele două infracțiuni de luare de mită prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare.

Conform dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Sporul prevăzut de dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. este obligatoriu și trebuia adăugat pedepsei care s-a stabilit că este cea mai grea. Fiind vorba de două pedepse de 3 ani închisoare, una reprezintă pedeapsa cea mai grea, iar sporul de o treime din cealaltă este de 1 an, astfel încât pedeapsa rezultantă este de 4 ani închisoare.

Prin urmare, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale rezultante de 3 ani închisoare, Curtea de Apel Bacău a aplicat o pedeapsă rezultantă în alte limite decât cele prevăzute de lege, cu încălcarea dispozițiilor care reglementează calculul pedepsei în caz de concurs de infracțiuni, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (în acest sens sunt avute în vedere și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 75/RC din 26 februarie 2015, nr. 184/RC din 27 mai 2015 și nr. 63/RC din 2 martie 2016).

Este adevărat că prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 4 februarie 2016 s-a dispus reducerea pedepselor principale aplicate inculpatului A. la câte 2 ani închisoare, ca efect al reținerii prevederilor art. 75 alin. (2) lit. b), art. 76 alin. (1) C. pen. și reducerea cuantumului pedepsei principale rezultante la 2 ani și 8 luni închisoare.

Conform dispozițiilor art. 278 alin. (1) C. proc. pen., erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi și libertăți sau de cameră preliminară ori de instanța care a întocmit actul, la cererea celui interesat ori din oficiu.

Erorile materiale se referă la erorile în activitatea de consemnare într-un act procedural a constatărilor organului judiciar ce rezultă din actele dosarului. Erorile evidente reprezintă acea diferență de necontestat dintre ceea ce rezultă din conținutul materialului documentar din dosar și ceea ce s-a consemnat în actul ce conține eroarea, ce poate fi stabilită prin simpla comparație între acestea, fără a fi necesară o operațiune de evaluare, interpretare sau judecată. Evidența erorii constă în lipsa oricărui dubiu, neimpunându-se reaprecierea, activitatea de deliberare sau de exprimare a unei convingeri.

Pedeapsa care se aplică inculpatului constituie una din dispozițiile esențiale, în caz de condamnare, a unei hotărâri penale, conform art. 404 C. proc. pen. și aceasta se stabilește în urma procesului de deliberare cu privire la chestiunile de fapt care se referă la temeinicia învinuirii aduse inculpatului, cu privire la existența faptei și a vinovăției inculpatului.

În consecință, reținerea circumstanțelor atenuante judiciare, reducerea cuantumului pedepselor principale și corelativ reducerea cuantumului pedepsei rezultante nu se poate realiza pe calea unei încheieri de îndreptare a erorii materiale.

Nelegalitatea constatată, cu privire la aplicarea pedepsei rezultante în alte limite decât cele prevăzute de lege, nu poate fi înlăturată prin rejudecarea cauzei de către instanța supremă, deoarece implică chestiuni de apreciere referitoare la individualizarea pedepselor și modul de executare a acestora, nefiind astfel aplicabile dispozițiile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., ci cele ale art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.

În aceste limite, cauza va fi trimisă spre rejudecarea apelului declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț, fără ca în rejudecare să mai poată fi invocate și examinate alte chestiuni decât cele referitoare la stabilirea pedepsei și modalitatea de executare a acesteia.

Drept urmare, în temeiul dispozițiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în casație formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Bacău împotriva deciziei nr. 142 din 4 februarie 2016 și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din data de 4 februarie 2016, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

A casat decizia și încheierea menționate anterior și a trimis cauza Curții de Apel Bacău, spre rejudecarea apelului declarat de A. împotriva sentinței penale nr. 82/P din 20 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul Neamț, doar în ceea ce privește individualizarea pedepselor și a modalității de executare.

§ Cauze similare