ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație, în baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 40 din 15 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. b) teza 1 C. proc. pen. cu referire la art. 4 C. pen., a fost achitat inculpatul A., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. (1) și (3) C. pen. anterior (parte vătămată B.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. anterior (victime C., D., E. și F.).

În baza art. 25 alin. (5) și art. 397 C. proc. pen., a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă exercitată de partea civilă B., cu domiciliul procesual ales la G. - Societate civilă de avocați în Zalău, str. Unirii, nr. 13, Clădirea Manager, etaj 1, jud. Sălaj.

S-a respins ca nefondată acțiunea civilă exercitată de partea civilă H., partea civilă I., partea civilă J., partea civilă K., partea civilă Spitalul Județean de Urgență Zalău, partea civilă L., partea civilă M., partea civilă N., partea civilă O., partea civilă P., partea civilă Q., partea civilă R., partea civilă S., partea civilă T., partea civilă I., partea civilă U., partea civilă V., partea civilă W., partea civilă X., partea civilă Y., partea civilă Z., partea civilă AA., partea civilă BB., partea civilă M., partea civilă I., partea civilă CC..

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, părțile civile J., R., S., T., I., U., CC., Y., X., Z., V., W., Q., M., BB., K., O., P., N., H. și AA. și partea vătămată B..

Prin Decizia penală nr. 779/A/2017 din 16 mai 2017, Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și părțile civile I., J., R., S., T., I., U., H., N., Q., K. și BB. împotriva Sentinței penale nr. 40 din 15 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desființat-o în ce privește soluția de achitare a inculpatului A. pentru infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. anterior și respingerea acțiunilor civile formulate de părțile civile arătate și, în rejudecare:

A fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) și art. 5 C. pen.

Au fost admise acțiunile civile formulate de părțile civile I., J., R., S., T., I., U., H., N., Q., K. și BB. ca fiind întemeiate și, în consecință, s-a constatat calitatea de partea responsabilă civilmente a Fondului de protecție a victimelor străzii.

A fost obligat Fondul de protecție a victimelor străzii să plătească părții civile I. - 5.000 RON, părții civile J. - 3.000 RON, părții civile H. și N. - 5.000 RON și părții civile K. - 3800 RON cu titlu de despăgubiri materiale.

A fost obligat Fondul de protecție a victimelor străzii să plătească părții civile I. (mama) 10.000 euro cu titlu de daune morale.

A fost obligat Fondul de protecție a victimelor străzii să plătească părții civile J. (soție) 20.000 euro, iar părților civile J., R., S., T., I., U. (fiice) câte 40.000 euro pentru fiecare cu titlu de daune morale.

A fost obligat Fondul de protecție a victimelor străzii să plătească părților civile H. și N. (părinți) câte 10.000 euro fiecare, iar părții civile Q. (fiu) 40.000 euro cu titlu de daune morale.

A fost obligat Fondul de protecție a victimelor străzii să plătească părții civile K. (soție) 20.000 euro, iar părții civile BB. (fiică) 40.000 euro cu titlu de daune morale.

A fost obligat Fondul de protecție a victimelor străzii să plătească părților civile minore R., S., T., I., U., BB. și Q., câte 100 euro lunar pentru fiecare, cu titlu de indemnizație lunară începând cu data accidentului (19.09.2008) și până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

A fost respins ca inadmisibil apelul părții vătămate B..

Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de părțile civile CC., V., W., X., Y., Z., AA., O., P. și M. împotriva aceleiași hotărâri.

Au fost obligați apelanții B., CC., V., W., X., Y., Z., AA., O., P. și M. să plătească statului câte 300 le fiecare cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor rămânând în sarcina statului.

PENTru a decide astfel, analizând probatoriul administrat, Curtea de Apel a constatat că fapta inculpatului A., care în ziua de 19 septembrie 2008, în timp ce conducea autoturismul pe drumurile publice a promovat un accident rutier datorită nerespectării dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 195/2002, în urma căruia a survenit decesul numiților C., DD., EE. și F., întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă. De asemenea, instanța de apel a apreciat că în cauză există o culpă comună a inculpatului și părții vătămate, inculpatului A. reținându-se că a pătruns pe contrasens efectuând o manevră spre stânga pentru evitarea pietonilor (o culpă de 80%), iar părții vătămate B. depășirea cu 21 km/h a limitei legale de viteză (o culpă de 20%), conform raportului de expertiză criminalistică din 14.10.2016 efectuat de Institutul de Expertize Criminalistice București (evident în condițiile rectificării erorii materiale evidente în ce privește vitezele de deplasare ale celor două vehicule implicate în accident).

Curtea a reținut existența unor împrejurări legate de fapta comisă (culpă comună) care diminuează gravitatea infracțiunii, periculozitatea inculpatului și, implicit, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, această situându-se între 2 ani și 7 ani potrivit art. 76 C. pen.

Având în vedere că de la momentul săvârșirii faptei și până la judecarea cauzei au intervenit două legi penale, fapta fiind comisă sub imperiul vechiul C. pen. (art. 178 alin. (1), (2), (5) C. pen. - cu pedeapsă de la 2 la 10 ani) și judecată definitiv după intrarea în vigoare a noului C. pen. care are un regim sancționator mai aspru, (pedeapsă de la 3 ani la 10 ani și 6 luni), dar cu posibilitatea reținerii circumstanței atenuante prev. de art. 75 pct. 2 lit. b) C. pen., instanța de apel a apreciat că ultima reglementare este mai favorabilă inculpatului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs în casație inculpatul A., invocând cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. (s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege).

Prin motivele de recurs în casație, recurentul inculpat a arătat că instanța de apel a comparat dispozițiile art. 178 alin. (1), (2), (5) C. pen. anterior, care prevedeau pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani, cu dispozițiile C. pen. în vigoare, care prevăd pentru fapta comisă închisoare de la 3 ani la 10 ani și 6 luni. De asemenea, instanța a ajuns la concluzia că, în cauză, se impune reținerea unei circumstanțe atenuante judiciare legate de împrejurările comiterii faptei, considerând că aceasta se încadrează în dispozițiile art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. în vigoare. Prin urmare, instanța de apel a reținut existența unor împrejurări legate de fapta comisă (culpă comună) care diminuează gravitatea infracțiunii, periculozitatea inculpatului și care determină, implicit, reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, această situându-se între 2 ani și 7 ani potrivit art. 76 C. pen. în vigoare. De asemenea, recurentul inculpat a susținut că circumstanța atenuantă reținută de instanța de apel are corespondent și în prevederile art. 74 C. pen. anterior, circumstanțele atenuante judiciare fiind prevăzute exemplificativ în vechea reglementare. În aceste condiții, a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, ca efect al reținerii circumstanței atenuante, limitele de pedeapsă prevăzute sunt închisoarea între 15 zile și 2 ani.

Prin urmare, a apreciat că pedeapsa aplicată de instanța de apel de 3 ani și 6 luni închisoare este în afara limitelor legale, care în cauză erau închisoare între 15 zile și 2 ani, conform art. 178 alin. (1), (2), (5) C. pen. anterior rap. la art. 74 alin. (2) C. pen. anterior cu aplicarea art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, în condițiile art. 5 C. pen.

Prin încheierea din data de 24 octombrie 2017, cererea de recurs în casație a fost admisă în principiu, fixându-se termen pentru examinarea pe fond a recursului în casație la data de 5 decembrie 2017.

Examinând recursul în casație în temeiul art. 447 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție este obligată să verifice, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Drept urmare, orice chestiune de fapt analizată de instanța de fond, respectiv de apel, intră în puterea lucrului judecat și excede cenzurii instanței învestită cu judecarea recursului în casație.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac ce trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității și principiul respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează numai legalitatea anumitor hotărâri definitive indicate de lege și numai anumite motive expres și limitativ prevăzute, fără ca pe calea recursului în casație să se poată invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție să poată analiza orice nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante, prevăzându-le în art. 438 C. proc. pen.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege."

Prin "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică și de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei, a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel. De regulă, se consideră că o pedeapsă depășește limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute pentru o anumită infracțiune. Există însă situații în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, ca și consecință a reținerii unor împrejurări care au drept consecință reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări țin de individualizarea legală a pedepsei și pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (circumstanțele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracțiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare, etc.), dar pot fi și de natură procesuală (judecarea cauzei în procedura recunoașterii învinuirii).

În esență, inculpatul A. a formulat recurs în casație invocând incidența cazului de casare prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., susținând că pedeapsa aplicată este nelegală, în sensul că, în mod eronat, în analiza incidenței art. 5 C. pen., instanța de apel a stabilit că noua lege este mai favorabilă prin reținerea circumstanței atenuate prev. de art. 75 pct. 2 lit. b) C. pen., fapt ce a condus la aplicarea unei pedepse mai mari decât cea la care s-ar fi ajuns prin stabilirea C. pen. anterior - ca lege penală mai favorabilă, cu reținerea aceleiași circumstanțe atenuante, dar potrivit art. 74 alin. (2) din același cod.

Înalta Curte reține că recurentul inculpat a fost condamnat de instanța de apel la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare cu executare în regim de detenție pentru infracțiunea de ucidere din culpă, faptă comisă sub imperiul legii vechi. După momentul săvârșirii faptei și până la judecarea definitivă a cauzei, a intrat în vigoare noul C. pen., iar norma incriminatorie este aceeași sub aspectul conținutului constitutiv. Sub aspect sancționator, infracțiunea prev. de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. anterior prevedea o pedeapsă de la 2 la 10 ani închisoare, în timp ce legea nouă - art. 192 alin. (1), (2), (3) C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 3 ani la 10 ani și 6 luni.

Instanța de apel a constatat existența unei circumstanțe atenuante, respectiv culpa comună a inculpatului și a victimei și, aplicând legea nouă, a reținut dispozițiile art. 75 pct. 2 lit. b) C. pen. care vizează împrejurări legate de fapta comisă și care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului, cu consecința reducerii cu o treime a limitelor de pedeapsă (noile limite fiind de la 2 ani la 7 ani).

Prin Decizia nr. 10/2014 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, Înalta Curte a statuat că "Mecanismul de aplicare a legii mai favorabile în situații tranzitorii determinate de intrarea în vigoare a unei legi noi care modifică atât cadrul circumstanțelor atenuante, cât și efectele acestora, presupune, în concret, analizarea consecințelor faptei raportate la legea aflată în vigoare la data săvârșirii ei, respectiv încadrarea juridică pentru care inculpatul a fost condamnat cu reținerea circumstanțelor atenuante și consecințele faptei în urma intrării în vigoare a legii noi, precum și compararea limitelor de pedeapsă în raport cu fiecare dintre conținuturile stabilite anterior, cu precizarea că se va avea în vedere caracterul unitar al dispozițiilor referitoare la pedeapsă și circumstanțele de individualizare în raport cu încadrarea juridică dată faptei.

În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, determinarea legii mai favorabile în cazul circumstanțelor atenuante presupune, întotdeauna, examinarea prealabilă a tuturor dispozițiilor legale din fiecare lege în parte, privitoare la aplicarea pedepsei, raportându-le la împrejurările în care s-a săvârșit fapta și la persoana infractorului, spre a putea constata pe baza căror dispoziții se ajunge în cazul dat la o pedeapsă mai ușoară. Instanța soluționează această problemă calculând pedeapsa pe baza dispozițiilor privitoare la circumstanțele atenuante, raportate la împrejurările de fapt, din fiecare lege în parte și comparând între ele limitele de pedeapsă astfel stabilite".

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că, deși instanța de apel a reținut existența unei anumite împrejurări cu valoare de circumstanță atenuantă, nu a analizat incidența și efectele acesteia și din perspectiva legii penale vechi și a aplicat o pedeapsă nelegală. Potrivit C. pen. anterior, circumstanța atenuantă identificată în cauză - culpa comună - se circumscrie dispozițiilor art. 74 alin. (2) C. pen. anterior, iar pedeapsa ce ar fi trebuit aplicată conform art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior se situa sub limita minimă de 2 ani închisoare prevăzută pentru infracțiunea prev. de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. anterior. În același timp, se constată că această pedeapsă se situează și sub minimul de 2 ani închisoare prevăzut de art. 192 alin. (1), (2), (3) C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. (prin reducerea cu 1/3 a limitelor de pedeapsă), fiind inferioară pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin decizia recurată.

Este adevărat că această comparație trebuia efectuată în cadrul procesului de stabilire a legii penale mai favorabile, iar jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul că alegerea legii mai blânde nu poate fi analizată în cadrul recursului în casație (în acest sens, inclusiv deciziile nr. 367/2014 și nr. 32/2015 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, menționate în motivele scrise de recurs în casație).

În egală măsură, în jurisprudența instanței supreme s-a stabilit: "Cazul de recurs în casație prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curți de Casație și Justiție să cenzureze reținerea sau nereținerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenței unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reținută o astfel de cauză" (Decizia nr. 23/RC/19.01.2017, publicată, www.scj.ro).

Or, în speță, fără ca instanța de recurs în casație să analizeze criteriile înseși de stabilire a legii penale mai favorabile, nelegalitatea constatată, cu efect asupra stabilirii pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege constă în aceea că, deși instanța de apel a reținut circumstanța atenuantă a culpei comune, nu i-a dat relevanță potrivit legii penale în vigoare la data comiterii faptei (C. pen. din 1968) și a aplicat o pedeapsă mai mare decât maximul prevăzut de legea veche.

Astfel, în raport de încadrarea juridică și circumstanța atenuantă, astfel cum au fost stabilite de către instanța de apel, pedeapsa ce trebuia să fie aplicată inculpatului nu putea depăși 1 an, 11 luni și 29 de zile închisoare (potrivit art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. anterior, pedeapsa se coboară sub minimul de 2 ani prev. de art. 178 alin. (1), (2) și (5) C. pen. anterior, până la minimul general de 15 zile închisoare). Cu toate acestea, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare, care, din această perspectivă, se situează în afara limitelor legale.

În consecință, se constată că, în cauza de față, modalitatea de aplicare a legii penale mai favorabile constituie un element determinant, de influențare a pedepsei și, în concret, se circumscrie noțiunii de pedeapsă aplicată în afara limitelor prevăzute de lege, legiuitorul nedistingând între cauzele pentru care pedeapsa a fost aplicată în mod greșit, indiferent că acest lucru a survenit în urma unei greșite reduceri sau agravări a pedepsei sau, dimpotrivă, a omisiunii de a da eficiență unor circumstanțe atenuante sau agravante reținute prin hotărârea atacată, ori a unor cauze de reducere sau majorare a pedepsei.

În principiu, în calea extraordinară de atac a recursului în casație, nu se poate analiza modalitatea de stabilire a legii penale mai favorabile, însă, în speță, aceasta a fost stabilită exclusiv prin raportare la un criteriu pe care legiuitorul l-a considerat esențial a fi cenzurat pe calea recursului în casație, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

În aceste condiții, dat fiind scopul căii de atac, respectiv analiza conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile, dar și importanța deosebită a legalității sancțiunii ce se execută, Înalta Curte apreciază că prin intermediul acestei căi extraordinare de atac, instanța supremă are competența de a verifica, comparativ, limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre legile succesive, în raport de încadrarea juridică și circumstanțele atenuante sau agravante reținute de instanța de apel, atunci când aceasta a influențat aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, cum este cazul în speță.

De altfel, făcând abstracție de problematica aplicării legii penale mai favorabile, se constată că, în mod evident, aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare decât cel determinat de reținerea unei circumstanțe atenuante, se încadrează în nelegalitățile avute în vedere de legiuitor conform cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În acest sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, care a statuat că o asemenea problemă de drept poate fi analizată în recurs în casație: "Stabilirea unei pedepse în alte limite decât cele care rezultă în urma aplicării dispozițiilor legale privitoare la efectele circumstanțelor atenuante, reținute de instanță, se încadrează în cazul de recurs în casație reglementat în art. 438 alin. (1) pct. 12 din noul C. proc. pen. referitor la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege" (Decizia nr. 66/RC din 16 iunie 2014, publicată, www.scj.ro).

Față de cele ce preced, în baza art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 779 din 16 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2011, va casa în parte decizia recurată și va trimite instanței de apel cauza, spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și părțile civile I., J., R., S., T., I., U., H., N., Q., K. și BB., numai în ceea ce privește aplicarea pedepsei inculpatului A..

Va menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Trimiterea cauzei la instanța de apel este determinată de faptul că Înalta Curte poate doar să constate nelegalitatea, dar nu poate proceda ea însăși la rejudecare, deoarece, în cadrul soluționării apelurilor declarate de parchet și părțile civile, se impune stabilirea unei pedepse în limite legale, respectiv coborârea pedepsei sub minimul special de 2 ani până la minimul general prevăzut de C. pen. din 1968, respectiv 15 zile închisoare, ceea ce implică un proces de individualizare a sancțiunii, care nu poate fi realizat de instanța de recurs în casație.

Drept urmare, conform art. 449 alin. (4) și art. 450 C. proc. pen., Înalta Curte stabilește că rejudecarea va fi reluată doar în ceea ce privește aplicarea pedepsei în condițiile reținerii circumstanței atenuante a culpei comune, urmând ca instanța de apel să evalueze consecințele reținerii acestei circumstanțe din perspectiva C. pen. anterior și să aplice o pedeapsă în limitele legale.

Urmare a casării deciziei, se va dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 40 din data de 15 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 779 din 16 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2011 și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 779 din 16 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2011.

Casează, în parte, decizia penală recurată, numai cu privire la latura penală, și trimite cauza la Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca și părțile civile I., J., R., S., T., I., U., H., N., Q., K. și BB., numai în ceea ce privește aplicarea pedepsei inculpatului A..

Menține celelalte dispoziții ale deciziei penale recurate.

Dispune anularea formelor de executare emise pe numele inculpatului A. în baza Sentinței penale nr. 40 din data de 15 ianuarie 2015 a Judecătoriei Cluj-Napoca, definitivă prin Decizia penală nr. 779 din 16 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în dosarul nr. x/2011 și punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 decembrie 2017.

Procesat de GGC - CL