ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2222/2022

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2022

I. Circumstanțele cauzei

I.1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2021, pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Spitalul Județean de Urgență Zalău la plata sumei de 500.000 RON cu titlu de daune morale ca urmare a încălcării drepturilor personalității, respectiv: dreptul la demnitate, la onoare, la imagine, la nume, la renume, la sănătate și la informație, prin acțiunea/inacțiunea unor cadre medicale/personal administrativ.

I.2. Sentința pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă

Prin sentința civilă nr. 1093 din data 16 decembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Sălaj, secția civilă a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Spitalul Județean de Urgență Zalău, având ca obiect pretenții, precum și cererea reclamantului privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

I.3. Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă

Prin decizia civilă nr. 178/A din data de 14 aprilie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1093 din data de 16 decembrie 2021 a Tribunalului Sălaj, secția civilă, pe care a menținut-o.

II. Calea de atac exercitată în cauză

II.1. Cererea de recurs

Împotriva deciziei civile nr. 178/A din data de 14 aprilie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs reclamantul A..

Invocând incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casare decizie recurate, pe care o apreciază a fi nelegală, și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel sau primei instanțe.

Astfel, a susținut că instanța a dat o interpretare eronată faptelor petrecute, cu scopul de a mușamaliza acțiunea penală a cadrelor medicale din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău, dar și a mărturiilor mincinoase.

Totodată, a apreciat că, în speță, sunt întrunite cele patru condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a fi atrasă răspunderea civilă delictuală, respectiv: prejudiciul, fapta ilicită, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția autorului faptei ilicite.

În ceea ce privește prejudiciul, a arătat că acesta este de ordin moral și pecuniar, drepturile personalității sale fiind grav încălcate prin acțiunea/inacțiunea cadrelor medicale și a agentului de poliție.

Făcând o scurtă prezentare a situație de fapt, a invocat faptul că, din cauza conduitei doamnei dr. B. și a acțiunii echipajelor de poliție i-a fost lezată demnitatea, iar ședințele de judecată au fost publice și martorii au mințit. Prin urmare, în opinia sa, există un prejudiciu moral.

În ceea ce privește prejudiciul material, a precizat că acesta constă în sumele de bani cheltuite pentru achitarea taxei judiciare de timbru și redactarea actelor de procedură.

A susținut că existența faptei ilicite a fost dovedită prin probele depuse la dosarul cauzei și face referire la: procesul-verbal de contravenție nr. x emis pe numele său de către agentul de poliție C., care a fost anulat, ca fiind nelegal emis, prin sentința civilă nr. 1520 din data de 29 octombrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de către Judecătoria Zalău; faptul că martorii audiați în dosarele nr. x/2021 și nr. y/2021 au mințit cu privire la faptele petrecute la data de 22 martie 2021 la Spitalul Județean de Urgență Zalău; respingerea de către instanța de fond a cererii sale de audiere a numitei D.; împrejurarea că dr. B. a refuzat să sune la Direcția de Sănătate Publică pentru a se informa cu privire la starea sa de sănătate înainte de a suna la 112; faptul că dr. B. și agentul de poliție aveau datoria de serviciu să verifice imaginile de pe camera de supraveghere, însă nu au făcut acest lucru; conduita instanței de fond care a refuzat să o audieze pe numita D. și care nu dispus verificarea declarațiilor date de martori.

Recurentul-reclamant a apreciat și că există legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, deoarece, dacă nu exista acea acuzație neprobată, potrivit căreia ar fi făcut scandal, drepturile personalității sale nu ar fi fost afectate.

De asemenea, a susținut că a probat vinovăția cadrelor medicale participante la eveniment, dar și a martorilor mincinoși - angajați în cadrul firmei de pază din cadrul Spitalului Județean de Urgență Zalău - prin anularea procesului-verbal de contravenție, prin declarațiile contrare date de către E. în fața a două instanțe de judecată, prin adresa trimisă de către Direcția de Sănătate Publică Sălaj, prin refuzul agentului de poliție C. și a dr. B. de a verifica imaginile de pe camera de supraveghere din holul spitalului, prin refuzul instanței de fond de a audia pe D., dar și prin refuzul instanței de fond de a verifica declarațiile date de martorul E. care se contrazic.

Printr-o altă critică formulată, recurentul-reclamant a invocat faptul că a probat toate acuzațiile aduse cadrelor medicale, agentului de poliție și martorilor mincinoși, însă instanțele de fond și de apel și-au îndeplinit sarcinile cu rea-credință și gravă neglijență, astfel că, prin motivările nelegale și nefondate pe lege a hotărârilor pronunțate în cauză, i-au adus grave prejudicii morale.

Recurentul-reclamant a arătat și că a probat, prin concluziile scrise depuse la dosar, faptul că martora F. a mințit, solicitând și verificarea pe teren, prin reconstituirea faptelor, a mărturiei mincinoase a acestei, însă instanța de apel s-a folosit de această mărturie mincinoasă în soluționarea cauzei; a reiterat și susținerea potrivit căreia instanța a respins solicitarea sa de audiere a șefei de laborator D., prin care dorea să își dovedească nevinovăția.

A mai invocat recurentul-reclamant și că instanța de apel a făcut și alte susțineri nelegale/nefondate cu referire la declarațiile martorului G., la verificările efectuate de echipajele de poliție și a concluzionat greșit, în opinia sa, că nu a făcut dovada că drepturile personalității sale au fost încălcate, precum și că, nefiind îndeplinită condiția existenței faptei ilicite, nu se mai pune problema verificării existenței celorlalte elemente necesare pentru antrenarea răspunderii civile delictuale.

O altă critică formulată de recurentul-reclamant vizează cele reținute de către instanța de apel în sensul că tribunalul nu a încălcat dispozițiile legale ce reglementează citarea părților.

Astfel, a apreciat că instanța de apel trebuia să ia act de faptul că tribunalul nu a respectat legea și nu a dispus citarea părților conform prevederilor art. 153 alin. (2) C. proc. civ., sentința pronunțată în cauză fiind lovită de nulitate.

A subliniat că este nelegală constarea instanței de apel referitoare la faptul că nu a fost citat pentru termenul de judecată din data de 2 decembrie 2021, întrucât avea termen în cunoștință, în condițiile în care nu este vinovat pentru faptul că legiuitorul a edictat legi proaste, greu de aplicat de judecători și greu de înțeles de justițiabili.

Totodată, a arătat că instanța de apel a reținut în mod eronat că nu a solicitat citarea părților, întrucât a formulat o atare cerere - nr. 2419 din data de 18 octombrie 2021 -, care a fost admisă de către prima instanță prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2021.

De asemenea, în opinia recurentului-reclamant, argumentele instanței de apel prezentate în cuprinsul motivării deciziei recurate sunt simple păreri ilicite, bazate pe declarațiile mincinoase ale martorilor și pe motivarea nelegală a sentinței atacate, în condițiile în care a probat vinovăția cadrelor medicale, precum și caracterul mincinos al declarațiilor date de martorii audiați.

Recurentul-reclamant a considerat că este greșită și constatarea instanței de apel potrivit căreia judecătorul care a soluționat cauza în primă instanță nu era obligat să formuleze cerere de abținere, având în vedere că a formulat plângere penală la SIIJ împotriva acesteia.

A mai susținut recurentul-reclamant și faptul că în mod greșit instanța de apel a reținut ca fiind reală situația de fapt stabilită de către prima instanță, chiar dacă probele administrate dovedeau o altă situație de fapt, context în care, a înțeles să solicite instanței de recurs să cerceteze probele pe care le-a administrat în cauză.

În continuare, recurentul-reclamant a criticat cele reținute de către instanța de apel în sensul că nu a prezentat un document medical din care să reiasă faptul că nu era infectat, precum și că, din declarația martorei F., a rezultat că ar fi făcut scandal în holul laboratorului.

A reiterat și a subliniat faptul că prima instanță a refuzat audierea șefei laboratorului și verificarea declarațiilor martorilor, probe care i-ar fi dovedit nevinovăția, precum și că nu este vina sa că prepușii intimatului-pârât nu au avut informații cu privire la istoricul său medical.

Recurentul-reclamant a precizat și că a probat susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, instanța de apel reținând în mod greșit că nu a făcut acest lucru, precum și că nu a dovedit că declarațiile martorilor sunt mincinoase.

II.2. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimatul-pârât Spitalul Județean de Urgență Zalău a solicitat respingerea recursului, apreciind că hotărârea recurată este legală, iar partea adversă nu a făcut dovada acuzațiilor formulate la adresa personalului medical.

În termen legal, recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinare, prin care a combătut apărările formulate de către partea adversă și a solicitat înlăturarea acestora ca nelegale.

II.3. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, sub nr. x/2021,la data de 20 iunie 2022.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., în temeiul art. 471

1

alin. (5) din același act normativ, prin rezoluția din data de 8 septembrie 2022, s-a fixat termen de judecată, cu citarea părților în ședință publică, la data de 15 noiembrie 2022, termen la care, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare prin prisma excepției nulității recursului.

II.4. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă

În condițiile art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând excepția nulității recursului prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, deși recurentul-reclamant a invocat incidența motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., această invocare este una formală, în condițiile în care partea nu a indicat în concret care sunt normele de procedură nesocotite de către instanța de apel și nici nu a dezvoltat critici care să susțină o lipsă a motivelor pe care se întemeiază hotărârea recurată sau existența unor motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei.

Pe de altă parte, aspectele arătate în cuprinsul cererii de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare strict reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., nereprezentând critici de nelegalitate formulate la adresa hotărârii atacate.

Astfel, susținând că sunt îndeplinite condițiile impuse de lege pentru atragerea răspunderii civile delictuale, recurentul-reclamant s-a referit pe larg la probele administrate în cauză și la respingerea solicitărilor sale de audiere a șefei de laborator din cadrul spitalului intimat-pârât, precum și de verificare a declarațiilor martorilor, pe care le apreciază a fi mincinoase, criticând valoarea probantă dată de instanță acestora și contestând realitatea situație de fapt stabilită în speță pe baza acestora.

Or, instanța de apel, în cadrul caracterului devolutiv al apelului, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

În speță, prin criticile dezvoltate în memoriul de recurs, recurentul-reclamant, în realitate, urmărește repunerea în discuție a probelor și reconsiderarea concludeței acestora de către instanța de recurs, prin stabilirea unei alte situații de fapt decât cea stabilită de instanțele de fond, ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Aceste susțineri îndreptate împotriva celor reținute de instanța de apel cu privire la probele administrate în cauză și la situația de fapt a speței vizează temeinicia hotărârii și nu nelegalitatea acesteia, astfel că nu pot fi supuse analizei instanței de recurs.

Pot forma obiect al cercetării judecătorești în recurs doar criticile care vizează nelegalitatea deciziei recurate, aceste limite ale judecății în recurs rezultând din prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., conform căruia recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, și din partea introductivă a art. 488 alin. (1) din același cod, potrivit căreia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

În ceea ce privește susținerile recurentului-reclamant prin care acesta afirmă că în mod greșit instanța de apel a apreciat că normele privind citarea părților au fost respectate de către prima instanță, precum și că, prin raportare la art. 43 alin. (2) C. proc. civ., drepturile acestuia nu au fost în niciun fel vătămate, Înalta Curte constată că, din această perspectivă, partea nu aduce critici concrete de nelegalitate a hotărârii recurate, ci repune în discuție aceleași chestiuni, reiterând cele invocate prin cererea de apel și asupra cărora instanța de apel s-a pronunțat, omițând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curții de apel.

Pe de altă parte, nemulțumirea recurentului-reclamat cu privire la soluția dată acestor motive de apel de către instanță, fără a se arata în ce constă în concret nesocotirea sau aplicarea greșită a normelor legale incidente speței, precum și cu referire la modul în care legiuitorul a înțeles să edicteze dispozițiile legale ce reglementează procedura de citare a părților nu pot fi convertite în veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii recurate, apte de a fi încadrate în vreunul dintre motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Prin urmare, cum calea de atac a recursului este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii recurate sub aspectul legalității acesteia, o atare analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării unor motive de nelegalitate, grefate pe considerentele deciziei atacate, dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., obligație care revine, sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către parte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 178/A din data de 14 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 noiembrie 2022.