ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 494/2022

Ședința publică din data de 2 martie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sălaj, la data de 13.10.2020, sub nr. x/2020, reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata către acesta a sumei de 395.673 RON: 220.025 RON reprezentând plată nedatorată - valoarea serviciilor facturate, achitate dar neprestate și suma de 175.648,44 RON reprezentând majorări de întârziere aferente sumei de 220.025 RON, calculată până la data de 30.09.2020, la plata majorărilor de întârziere în cuantum de 0,1 % pentru fiecare zi, aferente debitului de 220.025 RON, începând cu data de 01.10.2020 (data redactării prezentei acțiuni), până la data plății integrale și efective a debitului, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului litigiu.

Prin sentința civilă nr. 264 din 25.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Sălaj s-a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta S.C. A. S.R.L..

S-a respins ca prescrisă acțiunea introdusă de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. în ceea ce privește pretențiile aferente facturii nr. x/26.01.2017.

S-a respins în rest ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată introdusă de reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

A fost obligat reclamantul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU a-i achita pârâtei S.C. A. S.R.L. suma de 6000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Spitalul Județean de Urgență Zalău.

Prin decizia nr. 491/2021 din 28 septembrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul declarat de Spitalul Județean de Urgență Sălaj împotriva sentinței civile nr. 264 din 25.03.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Sălaj, pe care a păstrat-o în întregime.

Împotriva acestei decizii, pârâtul Spitalul Județean de Urgență Sălaj a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate si trimiterea dosarului spre rejudecare instanței de apel.

Recurentul-reclamant a susținut că decizia recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, s-a menționat că instanța de apel a încălcat prevederile C. proc. civ. referitoare la principiul disponibilității, respectiv art. 9 alin. (2).

Astfel, recurentul-reclamant a susținut că, deși, a învestit instanța cu o acțiune în restituirea plății nedatorate, întemeiată pe art. 1341 C. civ., curtea de apel a transformat obiectul acțiunii într-o acțiune în răspundere civilă contractuală.

Referitor la obiectul procesului, a arătat recurentul, instanța este ținută de cererea reclamantului, neputând depăși limitele acesteia, iar, în cazul în care formulările reclamantului sunt improprii, neputându-se determina exact obiectul, instanța este obligată să solicite părții precizarea necesară.

Totodată, în baza rolului activ judecătorul este obligată să dea cererii calificarea corespunzătoare în raport de conținutul ei și nu după denumirea dată de parte, conform dispozițiilor art. 22 din C. proc. civ.. Insă, conform alin. (5) al acestui articol, judecătorul nu poate schimba denumirea sau temeiul juridic in cazul în care părțile au stabilit calificarea juridică și motivele de drept asupra cărora au înțeles să limiteze dezbaterile.

De asemenea, nerespectarea principiilor care guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții.

Într-o altă critică, recurentul-reclamant a susținut că instanța de apel și-a depășit limitele cu care a fost învestită, a schimbat în mod nelegal obiectul și calificarea juridică a actului dedus judecății. Astfel, cererea sa nu s-a judecat, încălcându-se prevederile art. 22 alin. (2) și (6) C. proc. civ.

Cu toate că instanța a fost învestită cu soluționarea unei acțiuni în restituirea plății nedatorate, aceasta a analizat situația dedusă judecății din perspectiva unei acțiuni în răspundere contractuală, fapt care contravine textelor legale precitate.

Așadar, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, nu a analizat raționamentul juridic al reclamantului și probele propuse și încuviințate de instanță, aspect care este cu prisosință evidențiat de înseși considerentele deciziei recurate în paginile 11 și 12 ale acesteia.

Intimata-pârâtă a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

Recurentul-reclamant a transmis răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează a o admite și, în consecință, va anula recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Alin. (3) al aceluiași articol stipulează că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul formulează critici de nelegalitate ale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Aceasta întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, autorul acestuia trebuind să invoce motivele în tiparele fixate de lege.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Se constată că recurentul a indicat formal în susținerea recursului dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-8 ale textului de lege anterior menționat.

Deși a indicat dispozițiile art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la principiul disponibilității, art. 22 alin. (2) și (6) din același cod, în motivarea recursului, recurentul s-a rezumat strict la a-și exprima nemulțumirea cu privire la soluția pronunțată de instanța de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că argumentele expuse de recurent sunt generice sau pur teoretice, fără a fi expuse în concret critici de nelegalitate care să poată fi circumscrise vreunuia dintre motivele de casare prevăzute de lege.

Susținerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți exprimate în etapa procesuală anterioară, dar care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

In fapt, aceleași motive care vizează netemeinicia au fost deduse instanței de apel spre judecată și sunt acum readuse în discuție în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu ignorarea instituției recursului, trecând peste faptul că instanța de casație nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât nu ne aflăm înaintea celei de-a treia instanțe a fondului.

Nici simpla reiterare în cererea de recurs a unora din criticile expuse și în cererea de apel, fără a se arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, și nici redarea unora din considerentele deciziei recurate în susținerea nelegalității acesteia, nu întrunesc cerințele care se cere a fi îndeplinite de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Aceste prevederi impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din același cod, iar modul de redactare a cererii de recurs nu permite determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestite cu verificarea legalității hotărârii recurate.

Afirmațiile recurentului în sensul că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra ceea ce s-a cerut, nu a analizat raționamentul juridic al reclamantului și probele propuse și încuviințate de instanță (aspect evidențiat de înseși considerentele deciziei recurate aflate la paginile 11 și 12 ale acesteia), nu pot face obiect de analiză în recurs, în condițiile în care nu s-a arătat în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, și, în consecință, va anula recursul, constatând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementată de dispozițiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere, totodată, și inexistența motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă.

Anulează recursul declarat de recurentul-reclamant SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ZALĂU împotriva deciziei nr. 491/2021 din 28 septembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 martie 2022.