ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1669/2021

Ședința publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept, reclamantul a invocat Ordinul nr. 109/2007 privind aprobarea normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activitățile specifice serviciului de salubrizare a localităților, dispozițiile art. 183 Codul de procedură fiscală, dispozițiile art. 1270, 1516, 1530-1531, 1616 din C. civ.

Reclamantul a depus la dosar precizări, prin care și-a micșorat cuantumul pretențiilor, arătând că în urma încasării sumei de 47.366 RON, obligația de plată a pârâtei este în cuantum de 397.503,84 RON.

Prin sentința civilă nr. 104 din 14 februarie 2020, pronunțată de Tribunalului Sălaj, secția civilă, s-a dmis în parte cererea de chemare în judecată formulată și precizată de reclamantul Municipiul Zalău, prin primar, a fost obligată pârâta A. S.R.L. să plătească reclamantului suma de 13.387,36 RON, reprezentând majorări de întârziere calculate la sumele din facturile emise și încasate în perioada ianuarie 2017- noiembrie 2018, iar, în rest, a fost respinsă cererea ca neîntemeiată.

Prin decizia civilă nr. 501 din 16 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, s-a respins apelul formulat de reclamantul Municipiul Zalău.

În dezvoltarea motivelor de casare invocate, recurentul susține că, în mod greșit, instanța de apel nu a încuviințat proba cu expertiză contabilă deoarece era necesar pentru a clarifica divergentele și modul diferit de interpretare a modalitații de reflectare în contabilitate a sumelor prescrise precum și a sumelor ramase de încasat.

În continuare, recurentul prezintă situația de fapt și face aprecieri asupra probelor, subliniind că prin semnarea protocolului intimata-pârâtă A. S.R.L. s-a angaiat la depunerea documentelor justificative, însă aceasta nu a depus nicio diligență pentru a comunica recurentului situația cu clienții neîncasati, motiv pentru care suma cu titlu de fond de dezvoltare solicitată prin acțiune s-a stabilit în baza ultimei situatii depuse de societate, respectiv cea prin adresa din 18.12.2018.

Prin urmare, recurentul consideră că intimata a dat dovadă de rea-credință, prin tergiversarea prezentării documentelor, astfel încât prin trecerea timpului să poată invoca situații obiective de imposibilitate de încasare a unor sume, cum ar fi prescripția creanțelor sau insolvabilitatea debitorilor.

Recurentul susține că instanța de apel a motivat în mod greșit hotărârea exclusiv pe existența raportului de inspecție fiscală, neluând în calcul tot probatoriul administrat, întrucât actele întocmite de către inspectorii A.N.A.F. nu prezintă relevanță în cauză.

În situația în care raportul de inspecție fiscală ar fi conținut sumele clientilor scazuți din contabilitate ca fiind prescrise sau imposibil de recuperat, atunci susține recurentul că ar fi putut constitui o probă concludentă iar sumele scăzute din contabilitatea intimatei ar fi influențat și valoarea fondului de dezvoltare care trebuie achitat acestuia.

Recurentul mai arată că intimata în mod nejustificat și-a diminuat sumele ramase de încasat cu sumele prescrise și imposibil de încasat, deoarece conform clauzelor contractuale aceasta avea obligația de a urmariri încasarea acestor sume si de recuperare a lor în termenul de prescripție prevazut de lege iar neîncasarea acestora se datoreaza culpei sale exclusive întrucât a stat în pasivitate și nu a depus toate diligențele necesare pentru recuperarea lor.

Chiar dacă instanțele au reținut în motivare că există situații obiective de imposibilitate de încasare a acestor sume, recurentul consideră că această situație se datoreaza culpei exclusive a intimatei, care după semnarea actului adițional nr. x nu a depus toate diligențele de recuperare a creanțelor scadente.

Intimata nu a specificat în nicio adresă transmisă că sumele care sunt prescrise si cele imposibil de încasat, cuprinse în tabelul cu calculul fondului de dezvoltare, au fost operate în balanța contabilă a societații și în declarațiile fiscale și nu a prezentat documente în acest sens.

În consecință, recurentul susține că se impune efectuarea unei expertize contabile sau cel puțin să se încuviințeze proba cu listele de inventar anuale începand cu anul 2017 până la zi, privind inventarul clienților neîncasati și fișa analitică contabilă care să corespundă cu balanța de verificare contabilă anuală, din care să rezulte suma certă, cuantificabilă a fondului de dezvoltare datorat Municipiului Zalău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a, la 24 decembrie 2020.

La 12 martie 2021 intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru nerespectarea obligației prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., în sensul dezvoltării motivelor de nelegalitatea ale deciziei recurate, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

La 30 martie 2021 recurentul Municipiul Zalău a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimată, prin care a solicitat respingerea apărărilor intimatei și admiterea recursului.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 248 alin. (1) din același cod, excepția nulității recursului, invocată de intimata A. S.R.L. prin întâmpinare, soluționarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepții, urmează să anuleze recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Art. 483 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde "motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat" iar, potrivit art. 486 alin. (3) din același cod, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Din analiza dispozițiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege este sancționată cu nulitatea cererii de recurs, întrucât recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Prin urmare, controlul judiciar exercitat pe calea recursului nu se poate realiza decât dacă sunt aduse critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și se arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea și evaluarea situației de fapt și a probelor administrate în cauză rămân în atribuția exclusivă a instanțelor de fond, ca instanțe devolutive.

În cauză, se constată că recursul declarat, deși este întemeiat formal pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., nu cuprinde critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin criticile formulate, recurentul prezintă starea de fapt reținută de instanța de apel și face o analiză proprie a probelor administrate, considerând că s-ar fi impus încuviițarea probei cu expertiză contabilă sau a înscrisurilor reprezentând listele de inventar anuale referitoare la inventarul clienților neîncasati și fișa analitică contabilă, din care să rezulte suma certă, cuantificabilă a fondului de dezvoltare datorată.

Înalta Curte, constată că aceste susțineri ale recurentei privesc aspecte referitoare la aprecierea situației de fapt și a probelor administrate, fiind critici de netemeinicie, prin care nu se identifică dispoziția legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greșitei aplicări de către instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Mai mult, motivarea recursului cuprinde o reluare a aspectelor învederate instanțelor de fond, fără a prezenta argumente din care să rezulte că raționamentul instanței de apel nu corespunde normelor legale incidente.

Astfel, simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părțile au avut la dispoziție o judecată în fond, în fața primei instanțe și o rejudecare a fondului în apel.

Totodată, reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că argumentele recurentei nu vizează critici de nelegalitate și nu pot fi examinate prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., de strictă interpretare, sub sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică care să atragă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod, va anula recursul declarat de reclamantul Municipiul Zalău, împotriva deciziei civile nr. 501 din 16 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Referitor la cererea intimatei-pârâte A. S.R.L. privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține că în conformitate cu art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei".

Prin raportare la această dispoziție legală, aplicabilă și în recurs potrivit art. 494 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata-pârâtă nu a depus la dosarul cauzei dovezi care să ateste efectuarea cheltuielilor de judecată întrucât factura fiscală depusă nu a fost însoțită de vreo dovadă privind achitarea onorariului avocațial.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge cererea intimatei-pârâte privind obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul Municipiul Zalău, împotriva deciziei civile nr. 501 din 16 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Respinge cererea privind cheltuielile de judecată formulata de intimata-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 septembrie 2021.