Decizia nr. 493/2022 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 19 noiembrie 2018, pe rolul Tribunalului Sălaj, secția civilă, sub nr. x/2018, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Zalău, a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună modificarea în parte a dispoziției nr. 1718 din data de 18 octombrie 2018 privind soluționarea notificării nr. x din data de 2 noiembrie 2001 depusă de către reclamant în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001, după cum urmează: A) să dispună modificarea art. 1 pct. 2, respectiv: a) să constate calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și să dispună acordarea de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru cota de 1/1 din imobilul construcții în suprafață totală de 283 stânjeni pătrați (1.018 mp), înscrise în CF nr. x Crișeni sub nr. top x; b) să constate calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și să dispună, în principal, restituirea în natură, în cotă de 1/1, a imobilelor terenuri intravilane înscrise în CF nr. x Crișeni, sub numerele top x iar, în subsidiar, în cazul în care acestea nu pot fi restituite în natură, să dispună acordarea de măsuri compensatorii, în cotă de 1/1, în condițiile Legii nr. 165/2013. B) să dispună modificarea art. 4 în care se prevede că "Odată cu intrarea în vigoare a prezentei dispoziții se abrogă dispoziția Primarului Municipiului Zalău nr. 2197 din data de 20 noiembrie 2017", respectiv să se dispună modificarea dispoziției Primarului Municipiului Zalău nr. 2197 din data de 20 noiembrie 2017 prin redirecționarea (în parte) a soluționării notificării nr. x din 2 noiembrie 2001 cu privire la următoarele terenuri: - în ce privește imobilul teren înscris în CF nr. x Crișeni nr. top x, să fie redirecționată notificarea spre competentă soluționare Comisiei locale de fond funciar Zalău; - în ce privește imobilele terenuri înscrise în CF nr. x Crișeni de la nr. top x până la nr. top x, să fie redirecționată notificarea spre competentă soluționare în favoarea U.A.T. Comuna Crișeni, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Sălaj, secția civilă: Prin sentința civilă nr. 180 din data de 8 martie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Sălaj, secția civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Zalău, și în consecință: A constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul construcții înscrise în CF nr. x Crișeni, sub nr. top. x în suprafață de 283 stânjeni pătrați (1.018 mp) care a făcut obiectul notificării înregistrate la B.E.J. B. sub nr. x din data de 2 noiembrie 2001. A dispus modificarea în parte a art. 1 din dispoziția nr. 1718 din data de 18 octombrie 2018 privind soluționarea notificării înregistrate la B.E.J. B. sub nr. x din data de 2 noiembrie 2001, în sensul acordării de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru cota de 1/1 din imobilul mai sus individualizat. A obligat pe pârât la emiterea în favoarea reclamantului a deciziei conținând propunerea de acordare de măsuri compensatorii în condițiile Legii nr. 165/2013 pentru cota de 1/1 din imobilul mai sus individualizat. A respins ca nefondate celelalte petite formulate de reclamant. A obligat pe pârât la plata în favoarea reclamantului a sumei de 375 RON cu titlu de cheltuieli de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul A. și pârâtul Primarul Municipiului Zalău.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în soluționarea apelului: Prin decizia civilă nr. 143A din data de 20 iunie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din data data de 12 septembrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis în parte apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 180 din data de 8 martie 2019 a Tribunalului Sălaj, secția civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că: a dispus anularea art. 4 din dispoziția nr. 1718 din data de 18 octombrie 2018 emisă de Primarul Municipiului Zalău; a obligat pe pârât să plătească reclamantului suma de 750 RON cheltuieli de judecată parțiale la fond. A menținut restul dispozițiilor sentinței. A obligat pe intimatul Primarul Municipiului Zalău să plătească apelantului suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel. A respins apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Zalău împotriva aceleași sentințe. Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 22 iulie 2019, sub nr. x/2019, revizuentul Primarul Municipiului Zalău a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1 și 8 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 143A din data de 20 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Decizia pronunțată asupra revizuirii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă: Prin decizia nr. 1566 din data de 1 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost completată prin decizia nr. 2122 din data de 19 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. formulată de revizuentul-pârât Primarul Municipiului Zalău împotriva deciziei nr. 143A din data de 20 iunie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă și l-a obligat pe revizuentul-pârât Primarul Municipiului Zalău la plata sumei de 1.000 RON către intimatul-reclamant A.. Totodată, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire, întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă asupra revizuirii: Prin decizia civilă nr. 19/A din data de 3 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a constatat perimată cererea de revizuire formulată de pârâtul Primarul Municipiului Zalău împotriva deciziei civile nr. 143A din data de 12 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în dosarul nr. x/2018, pe care a menținut-o. A obligat pe revizuent să plătească intimatului suma de 2.000 RON cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 19/A din data de 3 februarie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă a declarat recurs revizuentul Primarul Municipiului Zalău. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât Primarul Municipiului Zalău a arătat că, la termenul de judecată din data de 20 mai 2020, intimatul-reclamant, prin avocat, a depus note de ședință prin care a adus la cunoștința instanței de judecată faptul că, în data de 26 martie 2020, a avut loc decesul intimatului-reclamant A., anexând certificatul de deces seria x din data de 27 martie 2020, și menționând că unicul moștenitor al defunctului este fiul acestuia, însă, din cauza restricțiilor de circulație luate în vederea evitării infectărilor cu SARS-COV-2, nu a fost posibilă dezbaterea succesiunii; a învederat că sunt incidente dispozițiile art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și a solicitat suspendarea de drept a judecății până la introducerea în cauză a moștenitorului intimatului-reclamant A.. Recurentul-pârât a mai precizat și că, prin încheierea de ședință din data de 20 mai 2020, instanța, față de cele arătate prin notele de ședință anterior menționate, în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata, pentru introducerea în cauză a moștenitorilor intimatului-reclamant A.. Raportat la dispozițiile art. 164 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., invocă nulitatea procedurii de înmânare a citației/altor acte de procedură, arătând că, din procesul-verbal de înmânare a citației/altor acte de procedură, lipsesc mențiunile privind numele, prenumele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea. A subliniat faptul că încheierea de suspendare a judecării cauzei nu i-a fost comunicată în conformitate cu prevederile art. 164 C. proc. civ., procedura de comunicare fiind nulă, astfel încât nu se poate cunoaște care este momentul de la care începe să curgă termenul de perimare. În opinia recurentului-pârât, soluția curții de apel este nefondată, întrucât a avut în vedere motive care nu îi pot fi imputate. Astfel, a invocat faptul că în mod greșit curtea de apel a reținut că ar fi avut posibilitatea de a face dovada privind moștenitorii defunctului prin înscrisurile depuse la dosar, precum și a faptului că există certificat de calitate de moștenitor după intimatul-reclamant A. - acest act nu se regăsește la dosar și nici nu i-a fost comunicat. Recurentul-pârât a arătat și că nu avea ce demersuri să efectueze pentru a afla moștenitorii intimatului-reclamant, în condițiile în care acesta a decedat în Cluj-Napoca și avea domiciliul în Germania. A precizat că nu cunoaște numele moștenitorilor, adresa acestora, țara în care domiciliază, iar aceste demersuri nu pot fi efectuate având în vedere și legislația privind protejarea datelor cu caracter personal. Totodată, a susținut că se poate observa lipsa de reacție a avocatului intimatului-reclamant, care a indus în eroare instanța de judecată cu afirmația că unicul moștenitor al intimatului este fiul acestuia, având în vedere că, din certificatul de calitate de moștenitor nr. 42 din data de 13 iulie 2020, rezultă că moștenitorii defunctului sunt dr. A., în calitate de fiu, și C., în calitate de soție supraviețuitoare. Prin urmare, a apreciat că perimarea cererii de revizuire este nelegală, având în vedere că avocatul intimatului-reclamant s-a obligat să depună acte din care să rezulte moștenitorii defunctului, însă acesta a ascuns adevărul și nu a depus certificatul de calitate de moștenitor pe care îl deținea încă din luna august 2020. Printr-o altă critică adusă hotărârii recurate, a arătat că, în speță, cheltuielile de judecată acordate nu sunt justificate, cuantum acestora fiind unul mare în raport de munca prestată de avocat. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză: Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-reclamant dr. A. a solicitat în principal, anularea recursului ca nemotivat, iar, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat; a solicitat obligarea recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată. Susținând caracterul nefondat al recursului, intimatul-reclamant, în esență, a arătat că dispozițiile art. 415 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu prevăd că cererea de redeschidere a procesului poate/trebuie a fi făcută exclusiv de către moștenitorii defunctului, în fapt putând fi formulată de oricare parte din proces, în speță de către partea interesată în continuarea judecății cauzei, iar instanța nu poate să dispună din oficiu reluarea judecății în condițiile prevederilor anterior evocate. Totodată, a mai apreciat că recurentul-pârât nu putea invoca faptul că a fost împiedicat să ceară repunerea cauzei pe rol pentru că nu ar fi fost dezbătută succesiunea și că, prin urmare, chiar dacă ar fi indicat moștenitorii acestuia, nu ar fi putut dovedi calitatea de moștenitor, în condițiile în care, pe de o parte, singurul act necesar pentru verificarea evidențelor succesorale era certificatul de deces al defunctului, care fusese depus la dosar, iar, pe de altă parte, recurentul-pârât nu a depus la dosar dovada că s-ar fi adresat Camerei Notarilor Publici Cluj pentru a verifica dacă s-a dezbătut succesiunea. De asemenea, față de susținerile recurentului-pârât potrivit cărora acestuia nu i-ar fi fost comunicată încheierea din data de 20 mai 2020, a arătat că la dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Cluj, secția I civilă se află dovada de înmânare a acestei hotărâri, care atestă faptul că la data de 28 mai 2020 aceasta a fost înmânată numitei D.. - funcționar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenței care a semnat de primire, fiind aplicată, totodată, ștampila Primăriei Municipiului Zalău; același funcționar, în cauză, a semnat de primire și a aplicat ștampila pe mai multe dovezi de înmânare a unor citații și acte de procedură a căror primire nu a fost contestată de către recurentul-pârât. Recurentul-pârât Primarul Municipiului Zalău a depus răspuns la întâmpinare, prin care, în esență, a reluat cele arătate prin cererea de recurs și, în plus, a menționat că mai există un certificat de moștenitor și legatar nr. 77 din data de 26 octombrie 2020 care nu a fost depus instanței la termenul la care a fost întocmit, tocmai pentru a eluda prevederile legale. A solicitat admiterea recursului, repunerea cauzei pe rol și soluționarea cererii de revizuire formulată prin admiterea acesteia.

Procedura de filtru: Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar, prin încheierea de ședință din data de 1 februarie 2022, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen la data de 15 martie 2022, cu citarea părților, în ședință publică, pentru judecarea pe fond a căi de atac. Prin aceeași încheiere a fost introdus în cauză, în calitate de intimat-reclamant, dr. A., moștenitorul intimatului-reclamant decedat A.. La termenul de judecată din data de 15 martie 2022, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deși recurentul-pârât a invocat incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin criticile aduse se invocă încălcarea unor norme de procedură, astfel că, susținerile acestuia urmează a fi analizate prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în care sunt încadrabile. În speță, recurentul-pârât a criticat decizia recurată atât în ceea ce privește constarea perimării cererii de revizuire, cât și cu referire la cuantumul cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat prin aceasta. Criticile prin care partea susține nelegalitatea soluției de constatare a perimării cererii de revizuire sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit alin. (2) termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. În speță, prin încheierea din data de 20 mai 2020, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a dispus, în baza art. 412 alin. (1) pct. 1 teza I C. proc. civ., suspendarea judecării cererii de revizuire formulate de revizuentul-pârât Primarul Municipiului Zalău împotriva deciziei civile nr. 143A din data de 20 iunie 2019 a aceleiași instanțe, reținând că, în data de 26 martie 2020, s-a produs decesul intimatului A.. Potrivit dispozițiilor art. 412 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora. Odată îndeplinite condițiile stabilite de textul legal anterior menționat, instanța de judecată este obligată să dispună suspendarea judecății. Totodată, potrivit dispozițiilor art. 415 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata se reia "prin cererea de redeschidere a procesului, făcută cu arătarea moștenitorilor, tutorelui sau curatorului, a celui reprezentat de mandatarul defunct, a noului mandatar ori, după caz, a părții interesate, a lichidatorului, a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar, în cazurile prevăzute la art. 412 alin. (1) pct. 1-6". Prin urmare, aceste dispoziții legale prevăd remediul procedural în cazul în care a fost dispusă măsura suspendării cauzei până la introducerea în cauză a moștenitorilor, însă una dintre părți dorește continuarea judecății. Cererea de repunere pe rol a cauzei se depune la instanța care a dispus măsura suspendării, însă înainte de împlinirea termenului de perimare prevăzut de dispozițiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ. Totodată, pentru a interveni perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții. Aceasta este și situația în speța dedusă judecății, părțile lăsând să treacă un interval de timp mai mare de 6 luni fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii de revizuire, de la data suspendării acesteia în data 20 mai 2020, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în speță. Recurentul-pârât susține că în cauză în mod nelegal s-a constatat perimarea cererii de revizuire având în vedere că procedura de comunicare a încheierii de suspendare a judecății este nulă, în raport de prevederile art. 164 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., pe procesul-verbal de înmânare nefiind menționate numele, prenumele și calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea actului de procedură. În opinia părții, nefiind comunicată încheierea de suspendare nu se poate cunoaște momentul de la care începe să curgă termenul de perimare. Or, din perspectiva momentului de la care începe să curgă termenul de perimare, ceea ce prezintă relevanță este data la care s-a dispus suspendarea judecății și nu momentul la care această măsură a fost comunicată părților. Data de la care trebuie calculat termenul de perimare este data pronunțării încheierii de suspendare a judecății pricinii, indiferent dacă încheierea de suspendare a fost sau nu comunicată părților, întrucât atât luarea măsurii suspendării, cât și lăsarea cauzei în nelucrare se datorează culpei părților, lipsei de stăruință a acestora în vederea judecării litigiului. Această împrejurare rezultă și din interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de către instanță. Prin urmare, acest termen nu curge de la data comunicării actului de procedură (adică de la data comunicării încheierii de suspendare), ci de la data efectuării actului de procedură respectiv (adică de la data dispoziției instanței de suspendare a procesului). Ca atare, actul de procedură care marchează începerea curgerii termenului de perimare nu este "actul de comunicare", ci însuși actul îndeplinit de instanță, din perspectiva curgerii termenului de perimare fiind fără relevanță dacă actul de procedură este comunicat ori nu. În același sens, prin decizia Curții Constituționale nr. 254 din data de 4 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 416 alin. (2) C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 973 din data de 22 octombrie 2020, instanța de contencios constituțional a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului București, secția a III-a civilă și a constatat că dispozițiile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în raport cu criticile formulate. Astfel, Curtea Constituțională a arătat că "nu poate reține critica potrivit căreia prevederile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituționale pe motiv că termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de instanță, chiar și atunci când nu a fost adus la cunoștința părții, pentru ca aceasta să fie conștientă de toate consecințele ce decurg din îndeplinirea sa". În acest sens, Curtea a subliniat "că procesul civil este guvernat de principiul publicității, părțile având posibilitatea de a lua cunoștință fără niciun fel de restricții de întregul parcurs procesual. Ca atare, cu o minimă diligență, pot afla în timp util despre efectuarea oricărui act procedural. În ceea ce privește importanța în ansamblul procesului a diverselor acte, fiecare dintre părți o va aprecia în mod subiectiv, în funcție de propriile interese procesuale. Textul de lege criticat este însă suficient de clar încât să semnaleze părților că lăsarea în nelucrare a unei pricini timp de 6 luni conduce la perimarea acesteia". Totodată, a reținut că: "Partea nu poate să se prevaleze de faptul că nu i-a fost comunicată îndeplinirea unui anumit act procedural de la care începe să curgă acest termen. O asemenea susținere nu ar putea fi argumentată logic, întrucât întotdeauna va exista un act procedural de care partea va avea cunoștință și de la care, teoretic, va începe să curgă termenul de perimare. În condițiile citării legale, se prezumă că partea cunoaște toate actele îndeplinite, indiferent că se comunică sau nu ori dacă au fost efectuate de părți ori de instanță. Mai mult, ținând cont de obligația exercitării cu bună-credință a drepturilor, inclusiv a celor procesuale, chiar dacă în cauză a fost îndeplinit un anumit act pe care, potrivit legii, instanța nu avea obligația să îl comunice și de care partea nu ia cunoștință, aceasta va trebui să aibă în vedere calculul termenului de perimare de la ultimul act procedural despre a cărui efectuare știa deja. Partea nu poate invoca, în apărarea sa, faptul că actul nu i-a fost comunicat, de vreme ce comportamentul său pentru evitarea perimării cauzei ar fi trebuit să fie raportat la actul a cărui existență o cunoștea și care este anterior celui de a cărei necomunicare se prevalează. Într-o asemenea ipoteză devine incident principiul nemo auditur propriam turpitudinem alegans, care lipsește de pertinență criticile de neconstituționalitate formulate prin prisma unui astfel de argument, în condițiile în care persoana interesată, deși cunoștea sau ar fi trebuit să cunoască momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, invocând, de fapt, propria sa culpă". În speță, în dosarul având ca obiect cererea de revizuire a cărei perimare a fost constatată prin decizia recurată, recurentul-pârât a fost citat în mod legal pentru toate termenele de judecată acordate în cauză, inclusiv la cele la care a fost dispusă suspendarea judecății și, respectiv, s-a constatat perimarea . Prin urmare, recurentul-pârât, titularul ale cererii de revizuire, avea îndatorirea procesuală de a urmări desfășurarea și finalizarea procesului, astfel că acesta nu poate invoca în calea de atac a recursului lipsa sa de stăruință în judecarea litigiului de față. De altfel, deși, astfel cum s-a arătat anterior, în speță nu reprezintă relevanță momentul comunicării hotărârii prin care s-a dispus suspendarea judecății, Înalta Curte, contrar susținerilor recurentului-pârât, constată că, din dosarul de revizuire al curții de apel, rezultă că încheierea de suspendare a judecății a fost comunicată recurentului-pârât la data de 28 mai 2020, potrivit mențiunilor de pe procesul-verbal de înmânare, procedura de comunicare a acestui act de procedură fiind legal îndeplinită, prin raportare la prevederile art. 164 C. proc. civ. - inclusiv din perspectiva cerințelor impuse de alin. (1) lit. d) al acestui articol, invocat de către recurentul-pârât (se menționează că actul a fost înmânat numitului D.., în calitate de funcționar sau persoană însărcinată cu primirea corespondenței). În susținerea aplicării greșite a dispozițiilor art. 416 C. proc. civ., recurentul-pârât a mai invocat faptul că nu avea ce demersuri să facă pentru a afla moștenitorii intimatului-reclamant, în condițiile în care acesta a decedat în Cluj Napoca și avea domiciliul în Germania, iar obligația introducerii în cauză a moștenitorilor aparține avocatului părții adverse. Or, potrivit art. 415 alin. (2) C. proc. civ., cererea de redeschidere a procesului, în cazul suspendării dispuse în temeiul art. 412 alin. (1) pct. 1 din același act normativ, poate fi formulată de către partea interesată, prin urmare, de oricare dintre părți, care stăruie în soluționarea pricinii. În condițiile în care moștenitorii defunctului nu au un interes direct și nemijlocit de a interveni în proces și a cere redeschiderea acestuia, dat fiind faptul că o eventuală perimare a revizuirii ar valida o hotărâre pe care o apreciază a le fi favorabilă, nimic nu o împiedică pe cealaltă parte să formuleze o atare cerere, chiar dacă este terț față de succesiune. În speță, recurentul-pârât nu și-a exprimat dorința și nici nu a stăruit în judecarea litigiului, întrucât nu a formulat nicio cerere de repunere pe rol a judecății cererii de revizuire pe parcursul perioadei de peste 6 luni de zile de la momentul suspendării, cerere în care ar fi putut chiar să indice minime demersuri pe care le-ar fi întreprins pentru aflarea moștenitorilor defunctului sau dovezi ale imposibilității efectuării unor astfel de verificări. Ca atare, în raport de cele anterior reținute, Înalta Curte constată că în mod legal, față de prevederile art. 416 C. proc. civ., curtea de apel, prin decizia pronunțată la data de 3 februarie 2021, a constatat perimarea cererii de revizuire, în condițiile în care cauza a rămas în nelucrare din vina părților, care nu au formulat vreo cerere de repunere a cauzei pe rol, mai mult de 6 luni de la termenul de judecată din data de 20 mai 2020, când a fost dispusă suspendarea. În ceea ce privește critica recurentului-pârât prin care acesta a susținut că nu se justifică, față de munca prestată de avocat, cuantumul mare al cheltuielilor de judecată la plata cărora a fost obligat, Înalta Curte reține că în fază procesuală a recursului pot fi analizate doar pretinse motive de nelegalitate a hotărârii recurate, apte de a fi încadrate în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Or, prin decizia nr. 3 din data de 20 ianuarie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din data 5 martie 2020, obligatorie potrivit art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., s-a statuat că: "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..". Ca atare, cum, în raport ce cele dezlegate prin decizia pronunțată în interesul legii anterior evocată, aceste susțineri ale recurentului-pârât, reprezentând critici de netemeinicie și nu de nelegalitate a hotărârii recurate, nu pot fi circumscrise în vreunul dintre motivele de casare reglementate de lege și nu pot fi supuse analizei instanței de recurs. Prin urmare, față de cele anterior reținute, constatând conformitatea hotărârii atacate cu dispozițiile legale aplicabile speței, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat. Totodată, față de soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză (respingerea, ca nefondat, a recursului), constată că partea care a pierdut procesul este recurentul-pârât și îl va obliga pe acesta la plata către intimatul-reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 RON, solicitate și dovedite de către parte prin chitanța nr. x din data de 13 aprilie 2021, reținând, totodată, caracterul proporțional al acestora în raport cu complexitatea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat. PENTRU ACESTE MOTIVE,