ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 927/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului civil de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23.01.2018, pe rolul Judecătoriei Zalău, sub nr. x/2018, și declinată în favoarea Tribunalului Sălaj prin sentința civilă nr. 563/12.04.2018 a Judecătoriei Zalău, reclamantul Județul Sălaj a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., obligarea pârâtului să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 2219 mp situat în Zalău str. x, proprietatea publică a județului Sălaj, notat în CF x Zalău și CF x Zalău, precum și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică a județului Sălaj pentru suprafața de 2219 mp teren, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 6 din 08 ianuarie 2019, Tribunalul Sălaj, secția civilă a respins, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și excepția inadmisibilității, invocate de pârâtul A.; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul Județul Sălaj, prin Președintele Consiliului Județean Sălaj; a obligat pârâtul A. să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul-teren în suprafață totală de 2219 mp situat administrativ în mun. Zalău, str. x, înscris în CF x Zalău, nr. cad. x și în CF x, nr. cad. x, identificat în Anexa 2 din raportul de expertiză, parte integrantă din prezenta hotărâre; a respins, ca neîntemeiată, cererea privind rectificarea CF x Zalău și CF x Zalău și înscrierea dreptului de proprietate al reclamantului; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1965 RON cheltuieli de judecată; a obligat reclamantul la plata către pârât a sumei de 500 RON cheltuieli de judecată parțiale; a compensat datoriile reciproce ale părților și a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1465 RON cheltuieli de judecată rămase după compensare.

Prin decizia civilă nr. 89 A din 23 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței civile nr. 6 din 08.01.2019 a Tribunalului Sălaj; a admis apelul declarat de reclamantul Județul Sălaj împotriva aceleiași sentințe, pe care a schimbat-o după cum urmează: a admis în tot acțiunea civilă înaintată de reclamantul Județul Sălaj împotriva pârâtului A.; a admis și capetele de cerere având ca obiect rectificarea CF nr. x Zalău și CF nr. x Zalău și înscrierea în aceste cărți funciare a dreptului de proprietate al reclamantului; a dispus radierea din CF nr. x Zalău a dreptului de proprietate al pârâtului A., înscris sub B+2, privitor la imobilul teren intravilan în suprafață de 1110 mp, având nr. cadastral/nr. topografic x; a dispus radierea din CF nr. x Zalău a dreptului de proprietate al pârâtului A., înscris sub B+2, privitor la imobilul teren intravilan în suprafață de 1109 mp, având nr. cadastral/nr. topografic x; a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamantului Județul Sălaj asupra imobilelor sus-arătate, cu titlu de lege; a menținut dispozițiile din sentință având ca obiect admiterea capătului de cerere în revendicarea suprafeței de 2219 mp teren; a obligat pârâtul la a-i plăti reclamantului suma de 1.965 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a declarat recurs pârâtul A..

Recurentul-pârât a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate, cu consecința schimbării, în parte, a sentinței Tribunalului Sălaj, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant, în principal ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.

A criticat pârâtul decizia instanței de apel, în esență, sub următoarele aspecte:

Curtea de apel a reținut, în mod eronat, faptul că apartenența terenului în litigiu la domeniul public al Județului Sălaj a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, situație în care nu s-a mai apreciat ca fiind necesară verificarea existentei însuși dreptului de proprietate invocat de către reclamantul Județul Sălaj.

Dezvoltând acest motiv de recurs, pârâtul a arătat că prin acțiunea introductivă reclamantul Județul Sălaj a pretins că este titularul dreptului de proprietate publică asupra terenului în suprafață de 2219 mp, înscris în CF nr. x Zalău si, respectiv, în CF nr. x Zalău, ca proprietatea celui dintâi, în baza certificatului de moștenitor nr. x/17.09.2013, astfel că potrivit art. 563 și art. 865 din C. civ., apărarea dreptului de proprietate publică, pe calea acțiunii în revendicare, impunea obligatoriu dovedirea calității sale de titular al dreptului de proprietate. Însă, a susținut recurentul, reclamantul nu a indicat în acțiune și nu a depus în probațiune vreun înscris cu care să ateste faptul că ar fi proprietarul terenului.

Astfel, singurul înscris de care s-a prevalat pârâtul pentru dovedirea dreptului de proprietate publică îl reprezintă un extras din Anexa la H.G. nr. 966/2002 privind atestarea domeniului public al județului Sălaj, precum și al municipiului Zalău, orașelor și comunelor din județul Sălaj, în care figurează o "Gospodărie anexă" cu suprafață construită de 130 mp și un teren aferent de 4.300 mp, imobile situate în municipiul Zalău pe strada x.

Or, în certificatul de atestare fiscală nr. x/29.01.2018 este indicată doar valoarea impozabilă a construcțiilor, nu și a terenului, construcții care nu fac obiectul litigiului și care, potrivit celor consemnate în act, reprezintă proprietatea privată, și nu publică a Județului Sălaj, fiind dobândite "la data de 01.01.2009", contrar stării de fapt expusă în acțiune. În ce privește terenul, acesta nu are indicată valoarea impozabilă și reprezintă proprietatea privată a Județului Sălaj, și nu publică, cum se susține în cererea de chemare în judecată.

A mai arătat recurentul că cele două parcele de teren în suprafață de 1.109 mp (înscrisă în CF nr. x Zalău) și, respectiv, 1.110 mp (înscrisă în CF nr. x Zalău) figurează în evidentele fiscale ale Primăriei Municipiului Zalău ca fiind în proprietatea privată a sa, fapt dovedit de înscrisul "Lista cu terenuri anul 2018" emis de organul fiscal. De asemenea, a arătat recurentul, în raportul de expertiză judiciară topografică, expertul a indicat faptul că există o construcție în suprafață de 98 mp, în stare avansată de degradare, amplasată pe o parcelă de teren în suprafață de 811 mp, învecinată cu terenul recurentului, parcelă de teren cu privire la care expertul a menționat că "nu pare a fi folosit dar revendicat de Consiliul Județean Sălaj".

Or, a susținut recurentul, pârâtul se află într-o evidentă eroare cu privire la terenul pe care îl revendică, ceea ce, coroborat cu nedovedirea dreptului de proprietate, nu putea conduce decât la respingerea acțiunii în revendicare.

Ca atare, în condițiile în care recurentul nu a susținut că expertul nu ar fi identificat corect terenurile în litigiu, ci că raportul de expertiză dovedește faptul că terenurile descrise în acțiune ca fiind ocupate de construcții și revendicate nu sunt aceleași cu terenurile aflate în proprietatea sa, apare evident că motivarea instanței de apel este străină de natura cauzei.

În continuare, recurentul a susținut că în acțiunea introductivă nu se face vorbire despre existența vreunui act administrativ prin care imobilul să fi ajuns în proprietatea județului Sălaj, afirmându-se doar că terenul a fost cuprins în proprietatea publică a județului în baza prevederilor O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995, potrivit cu care "Terenurile și clădirile în care își desfășoară activitatea unitățile de învățământ special de stat fac parte din domeniul public județean și sunt în administrarea Consiliului Județean în a cărui rază teritorială își desfășoară activitatea." Or, în opinia recurentului, această susținere, însușită de către instanța de apel, este contrazisă de înscrisurile depuse la dosar (adresa nr. x/14.05.2008 emisă de Primăria Municipiului Zalău, adresa nr. x/27.01.2009 emisă de Inspectoratul Școlar al județului Sălaj, copia CF nr. x Zalău nr. top x, protocolul de predare-preluare din 26.06.2001 încheiat între Inspectoratul Școlar Județean și Consiliul Județean Sălaj, protocolul de predare-preluare din 14.02.2002 încheiat între Consiliul Județean Sălaj și Direcția Generală pentru Protecția Copilului, declarația numitului B. dată în dosarul de urmărire penală nr. 3569/P/2008, rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău din 21.05.2009 dată în dosarul penal sus-menționat).

A mai arătat recurentul că atât Hotărârea Consiliului Sălaj nr. 24/2001 privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al județului Sălaj, cât și H.G. nr. 966/2002 nu reprezintă altceva decât un inventar al bunurilor, neavând caracter constitutiv de drept de proprietate. În Anexa la H.G. nr. 966/2002 nu este indicat vreun act de proprietate al Județului Sălaj cu privire la terenul în suprafață de 4300 mp și nici actul administrativ prin care terenul ar fi trecut din domeniul privat al municipiului Zalău, în domeniul public al Județului Sălaj.

A evocat recurentul decizia de speță a instanței supreme, nr. 1080 din 28.02.2012, susținând că atestarea domeniului public nu are caracter constitutiv de drepturi, ci declarativ, iar validitatea unei astfel de operațiuni este condiționată de existența, ca premisă, a unui mod legal de dobândire a proprietății publice.

În opinia recurentului, singurul drept de proprietate dovedit cu privire la terenul revendicat este cel al Municipiului Zalău, care l-a cumpărat în anul 1912, fiind cuprins în rezerva comisiei locale de fond funciar, din care tatăl recurentului a fost pus în posesie.

În consecință, raportat la prevederile art. 864 din C. civ., care reglementează stingerea dreptului de proprietate publică, și având în vedere constatarea expertului judiciar în sensul că în prezent terenul nu este ocupat de nicio construcție, nu ar mai putea fi invocat de către reclamant "uzul sau interesul public", dreptul de proprietate publică fiind stins odată cu "pierirea" construcțiilor.

Sub un alt aspect, recurentul a arătat că, deși prin sentința civilă nr. 2834/2007 s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr. x/2006 cu privire la suprafața de 3219 mp teren intravilan, totuși hotărârea judecătorească nu face vorbire despre actul doveditor al proprietății publice a Județului Sălaj cu privire la acesta.

În realitate, în litigiul anterior, instanța a avut în vedere concluziile raportului de expertiză topografică din care reieșea că există o suprapunere între terenul de 3219 mp înscris în titlul de proprietate nr. x/2006 al autorului recurentului și terenul de 4300 mp menționat în H.G. nr. 966/2002. Nu a fost analizat modul în care terenul litigios ar fi ajuns efectiv în proprietatea Județului Sălaj, analiza rezumându-se la reținerea faptului că acesta a fost cuprins în domeniul public al județului, ceea ce în accepțiunea instanței echivala cu dovadă absolută a dreptului de proprietate publică.

În plus, în dosarul anterior, nr. x/2006, instanța nu a fost investită cu constatarea dreptului de proprietate publică a Județului Sălaj și, prin urmare, simplul fapt că în considerentele hotărârii s-a reținut că terenul litigios ar fi fost cuprins în domeniul public prin efectul legii, fără administrarea de probe în acest sens, nu reprezintă o dovadă a dreptului de proprietate și nu poate fi reținută cu titlu de autoritate de lucru judecat cu privire la dovedirea acestui drept.

A criticat recurentul și soluția de admitere a apelului reclamantului Județul Sălaj, cu consecința admiterii în întregime a acțiunii, arătând că motivarea instanței de apel reprezintă o încălcare/aplicare greșită a normelor de drept material, întrucât petitul privind "rectificarea CF x Zalău și CF x Zalău" este inadmisibil cât timp nu a fost precedat de o cerere de constatare a nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a săvârșit înscrierea, fiind evocată în sprijinul acestei susțineri decizia de speță a instanței supreme nr. 5691/2005.

Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 26 august 2019 și a fost repartizat aleatoriu completului filtru nr. 6.

Prin rezoluția din data de 28 august 2019, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20 februarie 2020, completul filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 89 A din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă și a fixat termen de judecată în ședință publică la data de 21 mai 2020.

Intimatul-reclamant Județul Sălaj prin președintele Consiliului Județean Sălaj a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei recurate.

În susținerea poziției sale procesuale, intimatul a arătat că nu sunt motive de recurs care să justifice admiterea excepției inadmisibilității acțiunii, iar criticile recurentului reprezintă o reiterare a susținerilor din apel, care au fost analizate de instanța de apel și nu mai pot forma obiectul acestei căi extraordinare de atac.

A susținut intimatul că recurentul-pârât nu deține niciun înscris prin care să dovedească dreptul de proprietate pretins, întrucât atât titlul de proprietate, cât și înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate al antecesorului său au fost anulate printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă. Cele două parcele de teren notate în cartea funciară, revendicate, provin din dezmembrarea unui teren cuprins într-un titlu de proprietate anulat și pentru care s-a dispus și anularea intabulării, prin sentința civilă nr. 2834/2007 pronunțată în dosarul nr. x/2006, definitivă.

Drept urmare, în opinia intimatului, nu fac obiectul cauzei alegațiile privind dovada dreptului de proprietate publică, câtă vreme acestea trebuiau să fie invocate în dosarul având ca obiect anularea titlului de proprietate și a înscrierii în cartea funciară. De altfel, recurentul a contestat, fără succes, dreptul de proprietate publică în multe acțiuni civile având ca obiect anularea parțială a H.G nr. 966/2002.

Jurisprudența evocată în cererea de recurs a fost preluată trunchiat, cu referire la pasaje care nu au legătură cu speța.

S-a mai apărat intimatul, susținând că a dobândit imobilul construcții și teren în baza O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995, iar imobilul revendicat face parte din domeniul public al Județului Sălaj, fiind potrivit prevederilor legale inalienabil, insesizabil și imprescriptibil.

A mai arătat intimatul că promovarea acțiunii s-a făcut în contextul în care, deși dreptul de proprietate este recunoscut inclusiv printr-o hotărâre judecătorească definitivă, totuși nu îl poate valorifica, întrucât oficiul de cadastru și publicitate imobiliară refuză notarea în cartea funciară a dreptului său.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, reiterând aspectele dezvoltate în cererea de recurs, prin raportare la apărările din cuprinsul întâmpinării intimatului.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Prealabil, Înalta Curte are în vedere faptul că drept temei al recursului declarat au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., însă criticile concrete formulate pot fi subsumate numai motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8, întrucât cea dintâi teză de nelegalitate a fost invocată formal, nefiind argumentată de critici susceptibile de cenzură în recurs din perspectiva viciului motivării (cu totul) străine de natura cauzei.

Pe de o parte, recurentul-pârât a susținut, în esență, că decizia curții de apel a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 563 și 865 din C. civ., întrucât s-a reținut eronat calitatea reclamantului Județul Sălaj de titular al dreptului de proprietare publică asupra terenului litigios (în suprafață totală de 2219 mp, situat în municipiul Zalău, str. x), stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 2834/2007 a Judecătoriei Zalău, irevocabilă, fără a fi examinat, în revendicarea pendinte, modul pretins legal de dobândire a dreptului de proprietate publică, în condițiile în care înscrierea în inventarului domeniului public prin H.G. nr. 966/2002 și Hotărârea nr. 24/2001 a Consiliului Județean Sălaj nu are efect constitutiv de drepturi.

Pe de altă parte, recurentul-pârât a susținut, în esență, că instanța de apel a nesocotit limitele efectelor admiterii acțiunii în revendicare prevăzute de art. 566 din C. civ., în sensul că în mod greșit a admis cererea în rectificarea înscrierilor din cartea funciară (CF x și CF x Zalău, asupra celor două suprafețe de teren litigios - 1110 mp având nr. cadastral x și 1109 mp având nr. cadastral x) și a) dispus întabularea dreptului de proprietate publică al Județului Sălaj și radierea dreptului de proprietate privată al recurentului, în condițiile în care nu exista o cerere de constatare a nevalabilității înscrierii sau titlului în temeiul căruia s-a efectuat întabularea dreptului său cu titlu de moștenire (certificat de moștenitor nr. x/2013 emis de BNP C.).

Luând în examinare primul motiv de recurs, Înalta Curte reține că sunt nefondate toate criticile de nelegalitate aduse soluției date de instanțele de fond revendicării imobiliare.

Astfel cum este definită în doctrină și reglementată în art. 865 raportat la art. 563 din C. civ., acțiunea în revendicarea întemeiată pe dreptul de proprietate publică este acțiunea prin care statul, prin reprezentantul său, sau o comunitate locală, în calitate de reclamant, care nu are stăpânirea materială a bunului, cheamă în judecată pe pârât, care are această stăpânire, solicitând instanței să-i recunoască dreptul de proprietate publică și să dispună obligarea pârâtului la restituirea stăpânirii materiale a bunului.

Titularul dreptului de proprietate publică este ținută a face dovada titlului său de proprietate, adică a modului legal prin care a dobândit bunul domenial, în condițiile dreptului comun.

Este locul aici a aminti și faptul că, într-adevăr, înscrierea bunului în inventarul întocmit și aprobat conform art. 19-21 din Legea nr. 213/1998 creează doar o prezumție de apartenență la domeniul public, iar nu o prezumție de proprietate în favoarea statului sau a unei comunități locale.

În litigiul pendinte, reclamantul Județul Sălaj și-a întemeiat calitatea de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului litigios, pe H.G. nr. 966/2002 privind atestarea domeniului public al Județului Sălaj și efectul pozitiv al lucrului judecat prin sentința civilă nr. 2834/2007 a Judecătoriei Zalău (prin care s-au anulat titlul și intabularea dreptului de proprietate al autorului pârâtului), afirmând că modul de dobândire a dreptului de proprietate publică îl constituie O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr. 84/1995.

Ca atare, din perspectiva forței doveditoare a titlului exhibat de reclamant, Înalta Curte are în vedere, similar instanțelor de fond și apel, faptul că recurentul-pârât avea la îndemână calea atacării în justiție, în fața instanței de contencios administrativ, potrivit normelor de drept comun din Legea nr. 213/1998 (în forma aplicabilă raportului juridic litigios), a actelor administrative prin care s-a delimitat domeniul public al unității administrativ-teritoriale și aprobat inventarul bunurilor domeniale.

Drept urmare, contrar susținerilor recurentului, este deplin legală argumentația curții de apel care a reținut că, atâta vreme cât H.G. nr. 966/2002 și Hotărârea nr. 24/2001 a Consiliului Județean Sălaj nu au fost anulate sau desființate pe calea contenciosului administrativ, acestea rămân producătoare de efecte juridice, consfințind un anumit tip de situație juridică avută în vedere în litigiul anterior, care a vizat valabilitatea titlului de proprietate al autorului recurentului.

Cu referire la titlul opus de pârâtul-recurent, Înalta Curte are în vedere că acesta invocă întabularea dreptului de proprietate, cu titlu de moștenire de la tatăl D., fiind de observat faptul că prin hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 2834/2007) au fost anulate titlul de proprietate nr. x/2006 (parțial, pentru suprafața de 3219 mp ce include și terenul litigios) și întabularea dreptului de proprietate al autorului reclamantului.

Este de remarcat, în context, și aspectul că titlul de proprietate anterior menționat a fost emis în procedura de stabilire a dreptului de proprietate conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, însuși recurentul afirmând în motivele de recurs că terenul litigios a fost dobândit în proprietate în anul 1912, prin cumpărare, de Municipiul Zalău și cuprins în rezerva la dispoziția comisiei locale de fond funciar din care a fost pus în posesie și autorul său.

În lumina prezentării realizate în cele ce preced, referitor la actele pe care părțile litigante și le opun reciproc, drept titlu de proprietate, Înalta Curte constată că, într-o manieră detaliată și cu un raționament juridic corect, logic și convingător, instanțele de fond și de apel au reținut efectul pozitiv al lucrului judecat în procesul anterior, sub aspectul chestiunii litigioase privind calitatea Județului Sălaj de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului revendicat, după cum se va argumenta în continuare.

De necontestat, autoritatea de lucru judecat reprezintă principalul efect procesual al unei hotărâri judecătorești definitive, iar încălcarea acesteia constituie un grav motiv de nelegalitate. Aceasta întrucât, fiind expresia puterii judecătorului de a tranșa litigiile, o hotărâre judecătorească definitivă are forța, recunoscută de lege, de a se opune redeschiderii ulterioare a aceleiași judecăți și reluării verificărilor jurisprudențiale asupra aspectelor tranșate, asigurând astfel stabilitatea și securitatea raporturilor juridice.

Similar instanțelor de fond și de apel, Înalta Curte are în vedere că art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. consacră efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că aceasta se poate prevala într-o nouă judecată de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat, fără ca partea adversă sau instanța să mai poată lua în discuție existența dreptului.

Funcțiunea lucrului judecat privește atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârii judecătorești, fiind vorba, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., atât de considerentele decisive, cele care constituie fundamentul hotărârii, explicația soluției din dispozitiv, cât și de considerentele decizorii, care conțin o soluție asupra unei chestiuni litigioase supuse dezbaterii în cursul procesului, tranșând aspecte ale litigiului care, datorită modalității în care sunt supuse dezbaterii, nu-și pot găsi rezolvarea în conținutul dispozitivului decât într-o manieră indirectă.

Cum, în speță, hotărârea judecătorească având atașat efectul lucrului judecat a fost pronunțată într-un proces guvernat de dispozițiile C. proc. civ. din 1865, care nu conține dispoziții similare, curtea de apel a notat judicios argumentul că, și în doctrina și jurisprudența dezvoltate pe marginea reglementării anterioare, identificarea efectelor lucrului judecat era realizată, constant și consecvent, prin raportare la aceleași exigențe, subordonat imperativului de ordine publică de a se evita pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii.

Așadar, este deplin legală decizia curții de apel care a reținut efectul pozitiv al lucrului judecat, în chestiunea litigioasă a calității reclamantului Județul Sălaj de titular al dreptului de proprietate publică asupra terenului revendicat.

Aceasta întrucât, astfel cum a reținut și curtea de apel, prin sentința civilă nr. 2834/2007 a Judecătoriei Zalău, irevocabilă, a fost admisă cererea reclamantului Consiliul Județean Sălaj introdusă împotriva pârâților D. (autorul recurentului) și Comisia locală de fond funciar Zalău, dispunându-se "anularea parțială a titlului de proprietate x/2006, respectiv a suprafeței de 3219 mp intravilan", precum și "anularea întabulării din CF x nr. cad. x Zalău".

În motivarea sentinței s-a arătat, între alte argumente, că terenul litigios a fost cuprins în domeniul public al Județului Sălaj în baza O.U.G. nr. 206/2000 pentru modificarea Legii învățământului nr. 84/1995, că terenul în suprafață de 3219 mp al pârâtului se suprapune peste terenul de 4300 mp menționat în H.G. nr. 966/2002, precum și, conclusiv, că "atâta vreme cât terenul se află în domeniul public al Județului Sălaj încă din 2002, titlul de proprietate a fost emis greșit în favoarea pârâtului D.".

Or, în mod judicios observă curtea de apel aspectul că sus-redatele considerente ale sentinței susțin în mod direct și necesar soluția cuprinsă în dispozitiv, constituind temeiul în raport de care s-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate emis în favoarea autorului recurentului.

Drept urmare, Înalta Curte are în vedere că, pe de o parte, rezultă cu suficientă claritate împrejurarea că apartenența terenului litigios la domeniul public al Județului Sălaj a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat, iar, pe de altă parte, că ulterior pronunțării sentinței civile nr. 2834/2007 nu a intervenit un fapt juridic nou, în sens larg, care să modifice, total sau parțial, situația juridică a părților litigante cu privire la terenul în discuție, astfel că dezlegarea dată chestiunii litigioase, prin evocata sentință, își păstrează pe deplin actualitatea și efectele juridice.

Astfel fiind, contrar susținerilor recurentului, chestiunea calității de titular al dreptului de proprietate publică nu mai putea fi repusă în discuție în litigiul pendinte, decât cu nesocotirea autorității de lucru judecat a ceea ce s-a statuat deja în procesul anterior, pe aspectul tranșat și care a vizat dreptul recunoscut în favoarea Județului Sălaj.

În consecință, curtea de apel era împiedicată a mai examina modul de dobândire a dreptului de proprietate publică, ce a stat la baza înscrierii în inventarul domeniului public, astfel că nu pot fi primite nici criticile recurentului axate pe teza dobândirii pretins nelegale a bunului domenial, cu referire la înscrisurile prezentate detaliat în memoriul de recurs.

Fără temei juridic este și susținerea recurentului cum că efectul lucrului judecat ar fi fost suprimat prin lipsa unui petit având ca obiect constatarea dreptului de proprietate publică al Județului Sălaj, în litigiul anterior.

Chestiunea titularului dreptului de proprietate a fost, incontestabil, tranșată în litigiul anterior, în favoarea unității administrativ-teritoriale, constituind tocmai fundamentul soluției de anulare a titlului de proprietate al autorului recurentului.

De altfel, chiar și în construcția argumentativă propusă de recurent, chestiunea litigioasă tranșată în procesul anterior ar dobândi cel puțin valențele unor considerente decizorii care, asemenea celor decisive, au atașat efectul pozitiv al lucrului judecat, conform art. 430 alin. (2) teza finală din C. proc. civ.

Înalta Curte are în vedere, sub un alt aspect, că efectul autorității de lucru judecat este atașat hotărârii judecătorești, indiferent de calitatea soluției pronunțate.

Prin urmare, conformându-se, firesc, lucrului deja judecat în dosarul nr. x/2006 al Judecătoriei Zalău, curtea de apel a subliniat judicios în motivarea deciziei ce formează obiectul prezentului recurs, aspectul potrivit cu care este lipsit de relevanță faptul că respectiva instanță nu ar fi făcut o analiză mai amplă cu privire la baza legală a dreptului de proprietate publică al Județului Sălaj asupra terenului în litigiu, cu referire la actele normative care guvernează sub aspect juridic acest drept, căci pertinența și, eventual, caracterul întemeiat al unor astfel de critici puteau fi analizate exclusiv în cadrul precedentului proces, prin intermediul căilor de atac exercitate împotriva sentinței, conform legii.

Cu referire la critica recurentului prin care se susține că motivarea deciziei instanței de apel este străină de natura cauzei, Înalta Curte urmează a respinge întrucât, pe de o parte, nu este încadrabilă în teza de nelegalitate prevăzută de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. care vizează ipoteza unor considerente cu totul ("numai") străine de natura cauzei, iar, pe de altă parte, tinde în realitate la reaprecierea constatărilor și concluziilor raportului de expertiză topografică, ceea ce constituie un veritabil control de temeinicie, incompatibil cu structura recursului.

Nu poate fi primită nici critica recurentului prin care se susține, raportat concluziilor raportului de expertiză, stingerea dreptului de proprietate publică odată cu "pieirea" construcțiilor, potrivit dispozițiilor art. 864 din C. civ., întrucât acest motiv a fost invocat direct în recurs, omisso medio, cu nesocotirea dispozițiilor art. 488 alin. (2) coroborat cu art. 459 alin. (2) teza I din C. proc. civ.

Luând în examinare motivul de recurs prin care se susține greșita soluționare a cererii de rectificare a cărții funciare, Înalta Curte reține că în mod corect a reformat curtea de apel sentința pronunțată de tribunal, în sensul în care a dispus radierea dreptului de proprietate al pârâtului A., înscris cu titlu de moștenire, și, corelativ, întabularea dreptului de proprietate al reclamantului Județul Sălaj, cu titlu de lege.

Distinct de argumentul că o acțiune civilă de tipul celei în discuție excedează domeniul de reglementare al art. 566 din C. civ. (pretins a fi fost încălcat de decizia recurată), care se referă la efectele specifice ale admiterii unei acțiuni în revendicare, Înalta Curte are în vedere raționamentul juridic corect al instanței de apel care a reținut că, în calitatea sa de moștenitor, pârâtul nu putea dobândi decât drepturile care îi aparțineau tatălui său, în limitele și condițiile specifice acestora, fiind de principiu că succesibilul nu poate primi mai mult decât s-a aflat în patrimoniul autorului său.

Ca atare, prin efectul anulării titlului de proprietate, terenul litigios nu mai făcea parte din patrimoniul autorului recurentului și, în consecință, nu putea fi transmis valabil prin moștenire, subzistând posibilitatea pentru persoana interesată, așa cum este și cazul Județului Sălaj, de a solicita efectuarea cuvenitelor rectificări la nivelul cărții funciare, în acest fel fiind asigurată efectivitatea dreptului de proprietate publică al Județului Sălaj, afirmat cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea menționată anterior.

Contrar susținerilor recurentului, radierea dreptului de proprietate al acestuia și, corelativ, întabularea dreptului de proprietate al Județului Sălaj nu erau condiționate de preexistența unei cereri de constatare a nevalabilității înscrierii sau titlului celui dintâi, în condițiile în care sentința civilă nr. 2834/2007 a consfințit cu autoritate de lucru judecat dreptul de proprietate publică al Județului Sălaj, anulând titlul de proprietate al autorului recurentului.

Drept urmare, similar raționamentului curții de apel, Înalta Curte reține, în accepțiunea prevederilor art. 908 alin. (1) pct. 3 din C. civ., că au încetat condițiile de existență a dreptului de proprietate intabulat, fiind anulat însuși titlul de proprietate care a stat la baza înscrierii în cartea funciară, ceea ce înseamnă că au încetat inclusiv efectele actului juridic în temeiul căruia autorul și, mai apoi, recurentul însuși au obținut înscrierea dreptului în cartea funciară.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 89 A din 23 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 mai 2020.