Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
Data
8 aprilie 2021

Decizia nr. 813/2021 — ÎCCJ, Secția I civilă

Ședința publică din data de 8 aprilie 2021 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

DECIDE Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 14/A din 4 februarie 2020 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă. Dispune obligarea recurentului reclamant la plata taxelor judiciare de timbru constând în suma de 14.123,79 RON, pentru prima instanță, și suma de 3.787,26 RON, pentru etapa procesuală a apelului. Dispune obligarea intimatei pârâtă Comisia Județeană Sălaj pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 3.787,26 RON, pentru apelul incident. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 aprilie 2021.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.