ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2023

HOTĂRÂRE

10.05.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1147/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 mai 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01.10.2021 pe rolul Judecătoriei Șimleu Silvaniei, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună justificarea dreptului său de ipotecă legală, obligând pârâta să remită înscrisul necesar în formă autentică sau, în ipoteza împotrivirii, să dispună suplinirea consimțământului acesteia.

La 02.11.2021, reclamanta și-a completat cererea, solicitând și intabularea în cartea funciară a dreptului de ipotecă garantând o creanță de 4.407.159,64 RON, arătând că a fost înscrisă cu această sumă în tabelul definitiv actualizat al creanțelor împotriva pârâtei, întocmit în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Sălaj.

Raportat la modificarea acțiunii, instanța de fond a stabilit o taxă judiciară de timbru de 47.676,59 RON, achitată de reclamantă la 03.12.2021; cererea de reexaminare a fost respinsă prin încheierea din 15.11.2021, instanța reținând că acțiunea nu se timbrează potrivit regulilor aplicabile cererilor de carte funciară, ci potrivit art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin sentința civilă nr. 464/23.05.2022, Judecătoria Șimleu Silvaniei a admis atât excepția inadmisibilității, cât și excepția prescripției dreptului material la acțiune și, în consecință, a respins cererea.

În esență, evocând art. 88 și art. 75 din Legea nr. 85/2014, instanța de fond a reținut că acestea tind la suspendarea de drept a oricărei acțiuni ce vizează patrimoniul debitorului, inclusiv a celor care tind la grevarea acestuia și, în consecință, a stabilit că demersul judiciar este lipsit de finalitate. Totodată, data formulării acțiunii, 01.10.2021, a fost considerată ca situându-se în afara prescripției, prin raportare la data finalizării lucrărilor de construire, 06.08.2014.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A.

Prin decizia civilă nr. 638/13.10.2022, Tribunalul Sălaj a admis apelul, a anulat hotărârea primei instanțe și a dispus trimiterea cauzei acesteia, spre rejudecare. Instanța de control judiciar a constatat greșita soluționare a excepțiilor inadmisibilității și prescripției dreptului material la acțiune, doar, pe de o parte, fără stabilirea prealabilă a ordinii impuse de art. 248 C. proc. civ. și, pe altă parte, din perspectiva calculării greșite a termenului de prescripție și a aplicării eronate a art. 75 și 88 din Legea nr. 85/2014, în raport cu data înscrierii provizorii a dreptului de ipotecă.

Împotriva deciziei civile, a declarat recurs pârâta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C., solicitând admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii recurate, cu consecința respingerii apelului S.C. A. S.A.

Recursul a fost înaintat Curții de Apel Cluj, secția I civilă, care - prin decizia civilă nr. 56/R/09.02.2023 - a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea secției a II-a Civile a instanței.

Pentru a decide astfel, a reținut că litigiul, care derivă din activitatea profesională a pârâtei S.C. B. S.R.L., a fost soluționat în primă instanță de Judecătoria Șimleu Silvaniei, iar în apel de secția Civilă a Tribunalului Sălaj, instanță structurată numai în două secții, penală și civilă.

În contrast, a evidențiat că la nivelul Curții de Apel Cluj există secții organizate potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, iar cauzele cu profesioniști sunt soluționate de către secția a II-a Civilă.

Evocând decizia nr. 17/17.09.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii și reiterând că pretențiile reclamantei derivă dintr-un contract de antrepriză generală, specific activității pe care o derulează profesioniștii, această instanță a apreciat că litigiul este unul cu profesioniști și revine în competența materială procesuală a secției a II-a civile a Curții de Apel Cluj.

La rândul său, prin decizia civilă nr. 73/16.03.2023, secția a II-a civilă a Curții de Apel Cluj a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea secției I Civile din cadrul aceleiași instanțe, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a decide astfel, s-a raportat la considerentele deciziei nr. 18/17.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent pentru soluționarea recursului în interesul legii, reținând că acțiunile care au ca obiect nulitatea, anularea, încheierea, executarea sau desființarea contractelor încheiate în contextul derulării activității de producție, distribuție și consum al bunurilor materiale sunt de competența instanțelor/secțiilor specializate. Subsecvent, a reținut că litigiul dedus judecății în prezentul dosar nu se încadrează între litigiile enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, întrucât are ca obiect o acțiune de carte funciară, fără legătură cu activitatea profesioniștilor sau a întreprinderilor. A subliniat, totodată, că actul juridic din care derivă disputa litigioasă, contractul de antrepriză, nu face obiectul cauzei.

Constatând existența unui conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., între instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va pronunța regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Curții de Apel Cluj, pentru următoarele considerente:

Așa cum relevă în mod just instanțele aflate în conflict, competența instanței de recurs nu poate deriva, în litigiul dedus judecății, din cea a instanțelor de fond, în fața cărora a fost dedus spre soluționare unor secții unificate: secția mixtă a Judecătoriei Șimleu Silvaniei și secția civilă a Tribunalului Sălaj, unde nu sunt constituite completuri de apel specializate pentru soluționarea cauzelor cu profesioniști.

Statuările divergente ale celor două secții ale Curții de Apel Cluj în privința competenței materiale procesuale derivă din calificarea naturii juridice a pricinii, care devine necesară pentru prima dată în recurs, întrucât, în parcursul procesual al cauzei, această instanță este prima care cuprinde structuri specializate.

În acest context, Înalta Curte reține că soluționarea conflictului de competență impune a se verifica cu titlu prealabil, dacă instanțele de fond, indiferent de împrejurarea că nu au judecat în secții sau completuri specializate, au dat actelor și faptelor deduse judecății o calificare juridică; în caz afirmativ, aceasta se impune instanței de control judiciar în faza verificării competenței, în care nu se poate încă examina legalitatea hotărârii atacate.

Raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța supremă reține că judecătorul este cel care dă sau stabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, în primul caz, dacă partea însăși nu a indicat un temei juridic, iar în cel de-al doilea, dacă partea a invocat un temei juridic greșit sau impropriu pretențiilor formulate.

În cauza de față, calificarea dată de instanțele de fond ar clasifica litigiul în categoria celor rezultând din exploatarea unei întreprinderi, întrucât conflictul opune două secții civile, dintre care una specializată în soluționarea cauzelor de genul celor avute în vedere, cu titlu exemplificativ, de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Sunt relevante statuările Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, expuse în decizia nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 237 din 06.04.2017 (în continuare "decizia nr. 18/2016"), în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) și art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Examinând hotărârile pronunțate în etapele devolutive ale cauzei, Înalta Curte observă că instanța de fond a calificat acțiunea drept evaluabilă în bani și nu ca pe o acțiune de carte funciară care nu pune în discuție fondul dreptului; aceeași instanță a fixat termenul de început al cursului prescripției extinctive prin raportare la data finalizării lucrărilor ce au făcut obiectul contractului de antrepriză generală nr. x/14.03.2014 încheiat de părțile litigante.

Acestea fiind limitele în care instanțele de fond au calificat actele și faptele deduse judecății, instanța supremă va reține, în consecutivitatea impusă de decizia nr. 18/2016, că este necesar a verifica în ce măsură prezentul proces relevă elemente comune cu cele enumerate exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Analiza contractului de antrepriză generală nr. x/14.03.2014 relevă că reclamanta și-a asumat preluarea în antrepriză generală a execuției lucrărilor pentru realizarea obiectivului "amenajare bazine existente, construire clădire recepție și restaurant, amplasare căsuțe lemn" situat în Băile Boghiș, jud. Sălaj, com. Boghiș, în conformitate cu proiectul tehnic pus la dispoziție de pârâtă, ca beneficiar. Aceasta impune concluzia că părțile au contractat în exercitarea activității lor profesionale și că pretențiile litigioase decurg din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

Totodată, instanța supremă reiterează că, deși reclamanta a configurat actul sesizator ca o acțiune în justificare tabulară reglementată de art. 899 C. civ., instanțele de fond au exclus acțiunea din categoria cererilor în materie de carte funciară care nu pun în discuție fondul dreptului. În aceste condiții, dezlegarea cauzei este susceptibilă a pretinde nu numai aplicarea normelor juridice ce reglementează publicitatea imobiliară, ci și interpretarea contractului, din moment ce ipoteca ce garantează antreprenorului plata prețului cuvenit pentru lucrare este circumscrisă efectelor contractului, în raport cu prevederile art. 1.869 C. civ.

Mai mult, examinarea cadrului procesual schițat în recurs reflectă că instanța de control judiciar este chemată să statueze, în primul rând, asupra efectelor pe care le produc în cauză art. 75 și 88 ale Legii nr. 85/2014, cu privire la care instanța de apel, opus primei instanțe, a considerat că nu au aptitudinea de a invalida de plano cererea introductivă.

Aceste elemente ce definesc procesul de față impun repartizarea recursului în competența materială procesuală a jurisdicției specializate, care soluționează nu numai litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci și pe acelea care privesc activitatea curentă a profesioniștilor.

Așa fiind, reținând că la nivelul Curții de Apel Cluj sunt constituite secții specializate organizate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, în vigoare la data sesizării instanțelor, iar secția a II-a Civilă soluționează cauzele cu profesioniști, instanța supremă constată că acesteia îi revine competența de a soluționa prezentul recurs.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea secției a II-a Civile a Curții de Apel Cluj.