ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1009/2023

Ședința publică din data de 7 iunie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 04.11.2019, sub nr. dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. și C. S.A., să se dispună radierea ipotecii convenționale înscrise în CF-urile indicate în anexa nr. 1 la cererea de chemare în judecată, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 5, 76, 102, 201 din Legea 71/2011, prevederile art. 33 ale Legii nr. 7/1996, precum și dispozițiile art. 16 alin. (2) și art. 18 din Decretul nr. 167/1958, precum și dispozițiile art. 5 și 22 din C. proc. civ.

Prin încheierea din 5 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2019, a fost admisă excepția necompetenței materiale funcționale procesuale a secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și în consecință, s-a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea secției I civilă din cadrul Tribunalului Maramureș, dosarul fiind înregistrat sub nr. x/2019*.

Pârâta C. România S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a C. (România) S.A. și excepția inadmisibilității acțiunii în rectificare de carte funciară, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar la termenul de judecată din 03.09.2020, reclamanta a învederat instanței că înțelege să solicite, în principal, să se dispună radierea ipotecii convenționale înscrise în CF-urile din anexa nr. 1 la cererea de chemare în judecată, ca efect al prescripției, iar în subsidiar, constatând intervenția prescripției executării silite, să se dispună radierea ipotecii convenționale înscrise în CF-urile din anexa nr. 1.

Pârâta B. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Prin sentința nr. 557/2022 din 07 aprilie 2022, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. România S.A., invocată de această pârâtă; a respins excepția autorității de lucru judecat, invocată de reclamantă; a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte; a admis excepția inadmisibilității cererii subsidiare de constatare a prescripției executării silite și radierii ipotecilor convenționale înscrise în cartea funciară, invocată de pârâta B.; a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată și respectiv modificată la data de 03.09.2020, de către reclamantă; a obligat reclamanta la plata către pârâta B. a sumei de 1.737,59 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 383/A/2022 din 13 octombrie 2022, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței; a obligat reclamanta să plătească pârâtului B. suma de 1.764,87 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A..

În motivarea recursului formulat, partea a susținut următoarele critici de nelegalitate împotriva deciziei atacate, extrase din cuprinsul mai amplu al memoriului de recurs (care, în cea mai mare parte a sa, reiterează memoriul de apel):

- Atât instanța de apel, cât și prima instanță au soluționat cauza prin admiterea excepției inadmisibilității cererii, fără a analiza fondul cauzei, motiv pentru care dreptul recurentei reclamante este afectat în chiar substanța sa.

Evocă hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în 15.02.2007 în cauza Boldea contra României, prin care s-a reținut că motivarea hotărârii trebuie să fie una efectivă și, în același sens, trimite la jurisprudența instanțelor naționale, respectiv deciziile nr. 2333/R/CA/29.06.2015 și nr. 109/C/08.02.2012 ale Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În plus, pretinde că instanțele de fond nu și-au motivat hotărârile sub toate criticile invocate, omițând a cerceta petitul subsidiar cu care au fost învestite, iar o hotărâre care nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, fac imposibilă analiza din partea instanței de cenzură.

Deși curtea de apel face o analiză din perspectiva executării silite din dosarul de executare nr. 195/ex/2016, nu are în vedere criticile pe fondul dreptului antamate de către recurentă.

În sensul criticilor formulate indică hotărârea din 01.07.2008, pronunțată de CEDO în cauza Calmanovici contra României, iar cu titlu de practică judecătorească, invocă decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție: decizia nr. 2517/29.05.2014, decizia nr. 413/29.01.2013.

Critică modul în care instanța a făcut analiza cauzei, abordând o teză străină acesteia, motiv pentru care consideră că a adus atingere raportului procesual în substanța sa.

Dreptul la apărare este negat, în condițiile în care instanța, contrar dispozițiilor art. 5 C. proc. civ., raportează întreaga disertație la un singur vehicul procesual - contestația la executare - specific unei proceduri speciale, excluzând orice procedură de drept comun (în condițiile în care apreciază aplicabilă doar teza nulității sau rezilierii actului juridic), motiv pentru care se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

Pe cale de consecință, constatându-se prescripția dreptului de a obține executarea silită, se constată implicit că efectele actului juridic în baza căruia s-a înscris dreptul în cartea funciară au încetat, impunându-se, astfel, rectificarea cărții funciare, prin radierea ipotecilor înscrise.

Consideră și că în această situație s-ar denega un drept, contrar art. 5 din C. proc. civ., precum și accesul efectiv la o procedură, în condițiile în care pe fond instanța respinge, ca inadmisibilă, iar în contestațiile la executare, instanțele de executare resping, ca tardivă, critica, tema prescripției rămânând neanalizată în niciuna dintre proceduri - fie ea specială sau generală.

Arată că, la acest moment, creanțele derivând din toate titlurile executorii deținute împotriva reclamantei sunt prescrise, atât în ceea ce privește contractul de limită de credit nr. x/2007, cât și cele două contracte de garanție imobiliară (nr. x/17.08.2007 și nr. 6555/24.10.2008), alături de care sunt prescrise și efectele de comerț.

- Precizează că executările silite demarate până la momentul promovării acțiunii au fost desființate, respectiv: formele de executarea silită din dosarul execuțional nr. x/2011 al BEJ D. au fost desființate prin sentința civilă nr. 3714/11.04.2012, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2011, definitivă prin decizia nr. 11545/29.11.2013 a Curții de Apel Cluj; executarea silită demarată de același executor în dosarul execuțional nr. x/2014 a fost desființată prin sentința civilă nr. 2045/25.03.2015, pronunțată de Judecătoria Baia Mare în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 100/A/05.02.2016 a Tribunalului Maramureș.

Arată că prin această din urmă hotărâre a Judecătoriei Baia Mare, rămasă definitivă, s-a constatat prescripția executării silite, cu consecința desființării actelor de executare, motiv pentru care, atât considerentele, cât și dispozitivul hotărârii se impun cu autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, în raport de dispozițiile art. 430 C. proc. civ.

În drept, în raport de dispozițiile coroborate ale art. 201 din Legea nr. 71/2011, coroborat cu dispozițiile art. 76 și urm. din același act normativ, a considerat ca nefiind aplicabile dispozițiile art. 907, 908 raportat la art. 876 din C. civ., ci dispozițiile art. 33 ale Legii nr. 7/1996.

- În ceea ce privește prescripția, consideră că sunt aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958.

Susține că singurul raport contractual cu creditorul bancar este reprezentat de contractul de credit nr. x/17.08.2007.

Pornind de la contract, contemporan cu acesta, s-au asumat și celelalte contracte de garanție/acte adiționale care, în raport de principiul tempus regit actum, sunt guvernate de legea sub care s-au născut, respectiv C. civ. de la 1864, ca normă generală.

Invocă, în acest sens, prevederile art. 5, art. 102 și art. 201 din Legea nr. 71/2011, precum și prevederile art. 16 alin. (2) și art. 18 din Decretul nr. 167/1958, dar și dezlegările obligatorii date prin deciziile nr. 1/2014 și nr. 13/2022 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii.

Drept urmare, consideră ca fiind eronate și contradictorii concluziile instanțelor de fond, din moment ce în înseși considerentele deciziei atacate instanța analizează, în mod succint, considerentele deciziilor pronunțate în dosarele nr. x/2014 și y/2011, conform cărora se constată prescris dreptul creditoarei de a obține executarea silită în temeiul unor bilete la ordin și pe cale de consecință, a creanței izvorâte din contractul de credit nr. x/17.08.2007 subliniind:

"raportat la scadența biletului la ordin emis în 17.08.2007 de S.C. E. S.R.L. și avalizat de reclamanți, scadență care este în data de 11.03.2010 și având în vedere data formulării cererii de executare silită, 02.12.2014, executarea silită pornită împotriva reclamanților este prescrisă."

Pe de altă parte, făcându-se referire la soluția pronunțată în dosarul nr. x/2015, prima instanță a reținut următoarele:

"concluzionând, tribunalul a apreciat că în cadrul urmăririi silite debitorul are posibilitatea să se apere invocând prescripția executării doar pe calea contestației la executare - acțiune în realizare - care constituie din acest punct de vedere o cale de stabilire a lipsei de drept a creditorului."

Susține recurenta că este contradictorie și eronată hotărârea primei instanțe întrucât, pe de o parte, apreciază că este necesară existența unei hotărâri definitive care să constate ineficacitatea titlului înscrierii, iar, pe de altă parte, ignoră cu desăvârșire existența acestora, cu toate că le trece în revistă și le analizează.

În aceeși notă contradictorie, deși se apreciază necesitatea existenței unei acțiuni care să constate, cu titlu principal, ineficacitatea titlului, prima instanță pierde din vedere că a fost învestită cu un astfel de petit, în subsidiar.

Or, pe cale de consecință, prima instanță ar fi trebuit să admită acțiunea, astfel cum a fost formulată, fără a obliga reclamanta să promoveze multiple proceduri, fiind nevoită a realiza numeroase cheltuieli și chiar o probatio diabolica.

Susține aceasta întrucât instanța învestită cu o acțiune în constatarea prescripției (dosarul nr. x/2015) consideră că se impune exercitarea unei acțiuni în realizare - contestație la executare - argumentând, în mod eronat că exista o executare silită în desfășurare (executările fiind anulate la momentul promovării acțiunii), în timp ce instanța învestită cu o acțiune în realizare (în prezenta cauza) consideră că aceasta este inadmisibilă, apreciind, în mod eronat, că împlinirea prescripției poate fi valorificată prin vehiculul procesual - "contestație la executare" - care, de jure, nu este o acțiune în realizare, ci o procedură de verificare a legalității executării silite, astfel încât raționamentul primei instanțe este nelegal.

De asemenea, mai arată și că, în timp ce instanțele învestite cu judecarea unor contestații la executare constată prescris dreptul de a obține executarea silită în temeiul biletelor la ordin și a contractului de credit (dosarele nr. x/2014 și nr. y/2011), instanțele învestite cu judecarea unor contestații la executare având la bază contractul de ipotecă, făcând abstracție de dispozițiile imperative ale Decretului nr. 167/1958, resping contestațiile, ca tardive.

Pe cale de contestație la executare nu poate fi desființat titlul, altul decât un bilet la ordin, în condițiile în care pentru toate celelalte situații există proceduri de fond care, în raport de dispozițiile art. 714 alin. (3) C. proc. civ., devin prioritare.

Concluzionează prin aceea că este contrară dispozițiilor art. 6 din CEDO și respectiv art. 6 C. proc. civ., maniera în care instanța a înțeles să procedeze, obligând reclamantă a uza de o acțiune în realizare - contestație la executare, pentru a se constata prescripția fiecărui titlu executoriu, în condițiile în care există peste 20 de astfel de titluri, cu aceeași sorginte.

Invocă, așadar, admisibilitatea acțiunii principale, sens în care se referă la doctrina juridică și la practica judecătorească.

Prin urmare, dat fiind caracterul accesoriu al contractului de ipotecă în raport de o creanță principală, făcând trimitere și la considerentele deciziei nr. 13/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, solicită admiterea recursului.

Intimata-pârâtă B., prin mandatar F. S.R.L., prin SCA "G." SPARL, a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, dat fiind faptul că recurenta nu a indicat normele de drept material presupus încălcate, precum și că argumentele acesteia exced oricărei legături cu presupusa încălcare a unei norme de drept material, dezvoltarea motivelor de recurs nefăcând posibilă încadrarea lor în niciun motiv de casare prevăzut de lege.

Pe fond a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, motivat de faptul că rectificarea de carte funciară nu este o acțiune de sine-stătătoare, chiar dacă este formulată pe cale principală, ci are caracter subsidiar, venind după soluționarea, pe cale amiabilă sau judiciară, a chestiunii de fond, cu privire la care se solicită rectificarea.

Prin urmare, din moment ce, în cauză, nu există o hotărâre judecătorească care să aducă atingere substanței dreptului de ipotecă înscris în cartea funciară și nici o declarație notarială a creditorului ipotecar, în mod corect a fost respinsă cererea, ca inadmisibilă.

A mai arătat și că instanța a analizat și capătul de cerere subsidiar, în raport de care s-a reținut, pe de o parte, că în dosarul nr. x/2015 (soluționat definitiv) s-a reținut că poate fi solicitată constatarea prescripției doar pe calea unei contestații la executare, în condițiile în care este demarată o astfel de executare și pe de altă parte, a admis excepția inadmisibilității capătului de cerere subsidiar. De asemenea, a precizat și că în cazul de față constatarea intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită se poate face doar pe calea unei contestații la executare, acțiunea în constatare fiind inadmisibilă, conform art. 35 C. proc. civ.

A invocat și că reclamantei nu i se îngrădește dreptul de acces la o instanță, ci i se arată că modalitatea de a obține ceea ce urmărește este reprezentată de o altă cale decât cea aleasă în prezentul litigiu.

În final a precizat că soluția adoptată în dosarul nr. x/2015 se opune cu autoritate de lucru judecat, astfel încât ceea ce a fost deja tranșat printr-un litigiu definitiv nu mai poate fi pus în discuția părților.

De asemenea, în cauză a fost depusă întâmpinare și de către B., prin mandatar F. S.R.L., prin avocat H., prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În argumentarea excepției inadmisibilității recursului a făcut referire la dispozițiile art. 33 alin. (2) coroborate cu art. 31 din Legea nr. 7/1996, care stabilesc faptul că hotărârea pronunțată cu privire la o acțiune în rectificare de carte funciară poate fi atacată numai cu apel.

În ceea ce privește excepția nulității recursului a arătat că recurenta nu a indicat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar nici nu a formulat critici concrete privind judecata realizată de instanța de apel, ci se referă în principal la soluția primei instanțe, iar nu la soluția instanței de apel.

Pe fondul recursului a arătat că pronunțarea soluției inadmisibilității a presupus cercetarea fondului cererii, soluția pronunțată fiind corectă.

A precizat și că în dosarele nr. x/2011 și nr. y/2014 nu au fost pronunțate hotărâri prin care să se constate că este prescris dreptul de a cere executarea silită în baza contractului de credit și a contractului de ipotecă.

Concluzionează prin aceea că soluția instanței de apel este corectă, dată fiind lipsa unei hotărâri judecătorești prin care să se constate intervenirea prescripției executării silite a titlurilor executorii, constând în contractele de ipotecă încheiate de părți, precum și prin aceea că reclamanta nu are posibilitatea de alegere între două proceduri diferite - una specială, a contestației la executare și alta generală, a acțiunii în constatare, ci avea obligația de a urma procedura specială.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, pentru aceleași considerente cu cele invocate prin întâmpinarea depusă de către intimata B., iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Pe fondul recursului a menționat că prima instanță a procedat la cercetarea fondului cererii, cercetare care a presupus și verificarea îndeplinirii condițiilor legale, care, din moment ce au fost găsite ca fiind neîntemeiate, s-a dispus, în mod legal și temeinic, respingerea acțiunii, ca inadmisibilă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând memoriul de recurs dedus judecății, Înalta Curte reține că acesta conține, în cea mai mare parte a sa, o reproducere paragraf cu paragraf a memoriului de apel (ceea ce și explică regăsirea în cuprinsul său a numeroase trimiteri la dezlegările/constatările primei instanțe ori critici la adresa raționamentelor și argumentelor acesteia, expunerea detaliată a unor teme ce nu au fost cercetate în cauză, precum cea a prescripției, etc.) care a făcut deja obiectul analizei ample și amănunțite a instanței de apel. Dată fiind această particularitate, cercetarea sa nu va urma modul exhaustiv de prezentare a problematicii cauzei utilizate de parte - de altfel, improprie unui memoriu de recurs care, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ar trebui să supună examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile chiar în circumstanțe de felul celor regăsite în cauză, în care instanța de apel a validat integral raționamentul primei instanțe (apărătorul reclamantei justificându-și în acest fel maniera redactării memoriului de recurs de tipul copy-paste, deși hotărârile celor două instanțe sunt departe de a urma acest model, existând diferențe consistente între acestea, de structurare a raționamentelor și abordării criticilor părții) ci, se va rezuma la verificarea corectitudinii raționamentelor esențiale ale instanței de apel care au fundamentat soluția adoptată în cauză, în limitele criticilor rezultate/deduse ca fiind formulate și care se circumscriu dispozițiilor legale ale art. 488 alin. (1) pct. 6 și 5 din C. proc. civ. (apărarea intimatei-pârâte B., în sensul nulității recursului pentru lipsă de critici ori pentru neîncadrarea acestora neputând fi reținută).

Cu aceste precizări, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al recursului formulat, în considerarea celor ce urmează.

- În mod nefondat emite recurenta-reclamantă critici de încălcare a dreptului său la un proces echitabil ori a dreptului la apărare și de încălcare de către instanțe a dispozițiilor art. 5 din C. proc. civ., toate deduse din împrejurarea soluționării cererii de chemare în judecată pe cale de excepție (respectiv, cea a inadmisibilității acțiunii, astfel cum a fost precizată, sub aspectul capătului principal și celui subsidiar), fără a analiza fondul cauzei.

Reținând că, pe cale principală, reclamanta a dedus judecății o cerere de rectificare a cărții funciare prin radierea ipotecii convenționale, în afara condițiilor legale prevăzute în cuprinsul art. 33 și 34 din Legea nr. 7/1996, în mod corect instanțele de fond au stabilit că solicitarea părții este inadmisibilă.

Astfel, pe de o parte, acestea au reținut că rectificarea de carte funciară nu este o acțiune de sine stătătoare, chiar dacă este formulată pe cale principală, ci are caracter subsidiar în raport cu soluționarea pe cale amiabilă sau judiciară a chestiunii de fond cu privire la care se solicită rectificarea (în speță, în legătură cu existenta ipotecii convenționale), iar pe de altă parte, că prin niciuna din hotărârile judecătorești de care s-a prevalat reclamanta instanțele nu au statuat nimic nici legat de contractele de ipotecă și nici de eventuala prescriere a dreptului de executare silită a creanței având ca sursă contractul de limită de credit nr. x/2007, analiza instanțelor verificând conținutul hotărârilor pronunțate în dosarele nr. x/2011 și nr. y/2014

Așadar, nefiind întrunite condițiile legale date de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 pentru introducerea unei cereri în rectificare de carte funciară, s-a reținut corect inadmisibilitatea solicitării principale din cererea reclamantei subsecvent concluziei, dedusă din observarea probelor prezentate, în sensul că nicio instanță de judecată nu a decis până în prezent asupra încetării existenței sau a nevalabilității ipotecii ori în privința intervenirii prescripției dreptului de a cere executarea silită a creanței izvorâtă din contractul de limită de credit nr. x/2007 ori a ipotecii convenționale destinată să asigure realizarea acesteia.

Totodată, inadmisibilitatea cererii subsidiare a reclamantei, privitoare la constatarea intervenirii prescripției executării silite a creanței izvorâte din contractul de limită de credit nr. x/2007 și garantate cu contractele de ipotecă nr. x/2007 și nr. y/2008, a fost dedusă din aplicarea prevederilor art. 35 din C. proc. civ. (relative la inadmisibilitatea acțiunii în constatare cât timp partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege), subsecvent observației că în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2011 instanțele ce au soluționat contestațiile la executare formulate de reclamantă nu s-au pronunțat cu privire la prescripția dreptului de a cere executarea silită a contratului de credit nr. x (ci cu privire la prescripția dreptului de a cerere executarea silită a unui alt titlu executoriu, reprezentat de biletul la ordin emis de S.C. HSC S.R.L. la 17.08.2007 și devenit scadent la 11.03.2010) și constatării că la acest moment există în desfășurare executări silite împotriva reclamantei și a altor debitori pentru realizarea împrumutului acordat în baza contractului de credit nr. x/2007, titlurile executorii fiind reprezentate chiar de cele două contracte de ipotecă imobiliare (dosar execuțional nr. x/2016).

Față de aceste împrejurări, s-a apreciat că reclamanta avea acces la acțiunea în constatarea prescrierii dreptului de a cere executarea silită, prin raportare la actele de executare demarate de creditoare până în anul 2014, sub rezerva inexistenței altor acte de executare ulterioare, însă atâta timp cât între părți se derulează o nouă executare silită (cea care face obiectul dosarului execuțional nr. x/2016), partea nu poate deduce judecății chestiunea prescripției executării silite decât pe calea specială anume prevăzută în acest sens, a contestației la executare, iar nu concomitent pe două căi, cea a dreptului comun (sub forma acțiunii în constatare deduse prezentei judecăți) și cea specială a contestației la executare.

În mod nefondat critică reclamanta raționamentul corelat al instanțelor, ce vizează solicitările principală și subsidiară din cererea sa, afirmând o încălcare a dispozițiilor art. 34 pct. 3 din Legea nr. 7/1996 (dedusă, ca atare, din reproducerea textului de lege anterior indicat, în cuprinsul memoriului de recurs), cât timp pentru a avea acces la acțiunea (în rectificare de carte funciară) dată de acest text de lege, ea trebuia să facă în mod adecvat dovada condiției legale incluse în aceeași normă - dar pe care o omite voit când îi redă conținutul - relativă la "dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 3) nu mai sunt întrunite condițiile de existența a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea".

Așadar, pentru a se înscrie în tiparul legal al normei a cărei incidență o invocă, reclamanta trebuia să facă dovada că printr-o hotărâre judecătorească definitivă anterioară s-a constatat că nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului de ipotecă convențională sau că au încetat efectele actelor juridice în temeiul cărora s-a făcut înscrierea, respectiv fie cele ale contractului de limită de credit nr. x/2007, fie cele ale contractelor de garanție imobiliară nr. x/2007 și nr. x/2008. În puterea lor de evaluare a probelor, instanțele de fond au stabilit, examinând hotărârile judecătorești din litigiile anterior purtate între părți, că această dovadă nu există.

În măsura în care reclamanta a înțeles să deducă prezentei judecăți, pe cale incidentală, orice fel de împrejurări vizând încetarea efectelor actelor juridice de garanție imobiliară (în speță, cele subordonate sancțiunii prescripției extinctive a dreptului la executare silită), aceasta trebuia să se asigure în privința respectării tuturor condițiilor legale de promovare a unei atare acțiuni, câtă vreme, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din C. proc. civ., cel care are interes poate să ceară constatarea existenței ori inexistenței unui drept (cel al creditoarei, de a cere executarea silită a creanței și garanțiilor ce o însoțesc), cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege. Or, așa cum corect indică instanța de apel - într-o uniformitate jurisprudențială cu o altă soluție similară pronunțată între părți prin sentința civilă nr. 908/18.05.2018 a Tribunalului Maramureș - calea specifică și adecvată a acțiunii în realizare aflată la dispoziția reclamantei pentru invocarea prescripției dreptului creditoarei la executarea silită a creanței este cea a contestației la executare, cale specifică deschisă părții atâta timp cât împotriva sa există în curs o procedură execuțională, cea din dosarul execuțional nr. x/ex./2016.

Împrejurarea arătată de recurentă, anume că tema prescripției extinctive a dreptului creditoarei de a cere executarea silită ar fi rămas neexaminată din cauza respingerii contestației sale la executare ca tardivă, nu demonstrează nelegalitatea argumentului instanței de apel, care a reținut corect că partea nu are posibilitatea de alegere între două proceduri diferite, cea specială, a contestației la executare și cea a dreptului comun, sub forma acțiunii în constatare pentru valorificarea prescripției executării silite. Modul deficitar în care partea s-a adresat, eventual, instanței de executare, pe calea contestației la executare ține de diligența sa în respectarea legii și în valorificarea drepturilor procesuale proprii, neîndreptățind-o, din acest motiv, să-și deschidă noi căi de valorificare a apărărilor specifice procedurii execuționale.

Calea acțiunii în constatarea existenței sau inexistenței unui drept e deschisă celor ce nu au calea unei acțiuni în realizare, iar nu și acelora care, deși au avut-o, nu au valorificat-o ori au valorificat-o cu nerespectarea exigențelor legale specifice.

Argumentul anterior al instanței de apel a mai fost criticat de recurentă, prin apărătorul său, contestându-se natura de acțiune în realizare a contestației la executare, despre care a afirmat că nu reprezintă altceva decât "o acțiune ce vizează legalitatea unui act de executare" sau "un vehicul de verificare a legalității unui act de executare silită și a executării silite înseși". Conținutul acestor susțineri este exact, numai că el nu este de natură să infirme ceea ce partea urmărește, anume caracterul de acțiune în realizare al acestei căi procesuale specifice, ci, dimpotrivă, îl evidențiază cât timp pe calea contestației la executare instanța nu constată situații juridice de drept, ci dispune, tranșează conflictul între părți, fie anulând acte de executare nelegale ori executări silite în întregul lor, fie menținându-le ca legale.

Revenind la criticile din cuprinsul memoriului de recurs, este adevărat că instanțele au fost învestite, printr-un petit subsidiar, a se pronunța asupra cauzei de încetare a efectelor actelor juridice de garanței imobiliară, pe care reclamanta a subsumat-o prescripției extinctive a dreptului la executare silită, numai că această învestire, la rândul său, a avut loc cu nesocotirea exigențelor procedurale în care legea procesual-civilă permite formularea unei cereri în constatare, instanțele de fond evidențiind în mod detaliat cauzele de inadmisibilitate ce afectează ambele solicitări ale reclamantei, atât cele din petitul principal, cât și cele din petitul subsidiar al cererii, astfel cum a fost precizată.

Prin urmare, neexaminarea fondului cauzei (înțelegând prin aceasta a chestiunii prescripției dreptului creditoarei la executarea silită a creanței izvorâte din contractul de limită de credit nr. x/2007 sau a granțiilor imobiliare ce o însoțesc) este consecința nu a modului nelegal în care s-ar fi înfăptuit judecata pricinii de către instanțele de fond, ci a modului deficitar, cu nerespectarea exigențelor legale prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996 și a celor instituite prin art. 35 din C. proc. civ., în care recurenta și-a construit demersul procesual. De asemenea, este improprie și inadecvată jurisprudența națională și cea a CEDO pe care o invocă recurenta, atunci când susține o nemotivare ori o neexaminare a tuturor aspectelor de fapt și de drept ale cauzei, deoarece în speță nu se regăsește o situație precum cea care se dorește exemplificată de parte. Motivarea instanței de apel este, contrar criticilor reclamantei, una amplă și acoperitoare, care tratează și tranșează asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, asupra tuturor apărărilor susținute în proces de ambele părți, neexistând în speță un caz de nemotivare ori de motivare incompletă sau pe aspecte străine cauzei.

În mod nefondat și doar printr-o voită omisiune a dezlegărilor și considerentelor deciziei atacate, susține recurenta că hotărârea atacată ar fi omis să se pronunțe asupra petitului subsidiar, când considerentele instanței de apel regăsite la filele x sunt dedicate chiar criticilor "ce vizează soluția pronunțată pe cererile formulate în subsidiar", considerente care, de altfel, au fost combătute de parte atunci când afirmă că, deși există o analiză din perspectiva executării silite din dosarul nr. x/2016, nu ar fi fost avute în vedere criticile sale pe fondul dreptului.

În mod evident, nu pot fi primite ca fondate criticile recurentei de neantamare a chestiunilor pe fondul dreptului ori de încălcare de către instanțe a dispozițiilor art. 5 din C. proc. civ., cât timp există o justificare legală și pertinentă din partea celor două instanțe, ce nu a fost infirmată prin criticile susținute în recurs, a neexaminării acestui fond.

- Deși cu prilejul dezbaterilor asupra recursului, recurenta prin apărător a invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte reține că memoriul scris nu dezvoltă critici care să se circumscrie acestui motiv legal de recurs, destinat verificării situațiilor de încălcare prin judecata de apel înfăptuită a autorității de lucru judecat.

Prin considerentele deciziei din apel, curtea de apel a expus argumentat de ce nu a putut reține sau valorifica în cauză o autoritate de lucru judecat a hotărârilor pronunțate în litigiile anterior purtate între părți în dosarele nr. x/2014 și nr. y/2011, prin care instanțele s-au pronunțat cu privire la prescripția executării silite a unui alt titlu executoriu, reprezentat de un bilet la ordin, și la lipsa calității de creditor a celui ce a inițiat executarea silită în temeiul biletului la ordin. De asemenea, instanța de apel a arătat că între cauza pendinte și cele soluționate în dosarele anterior menționate nu există decât o comunitate de părți, lipsind o comunitate de obiect și cauză.

Fără să combată aceste considerente, recurenta a invocat oral o nelegalitate a deciziei atacate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., iar prin motivele scrise s-a raportat la evaluarea acestei situații de către instanța de apel ca relevând o motivare contradictorie, deoarece consideră că hotărârile pronunțate în cele două cauze anterior menționate ar fi cele ce i-ar deschide calea unei acțiuni în rectificarea cărții funciare sub aspectul radierii ipotecii convenționale, acele hotărâri a căror necesitate și existență prealabilă a fost invocată și de instanțele de fond.

De bună seamă, astfel de critici nu pot fi primite, pe de o parte întrucât nu s-a indicat greșita dezlegare pe care instanța de apel ar fi dat-o sub aspectul verificării incidenței autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești ce au soluționat cele două cauze anterioare, iar pe de altă parte întrucât ceea ce s-a tranșat în legătură cu prescripția dreptului la executarea silită a biletului la ordin, nu poate fundamenta o acțiune în rectificarea cărților funciare sub aspectul radierii ipotecilor convenționale (în legătură cu care instanța de apel reține că stau la baza unei executări silite în curs, cea care face obiectul dosarului nr. x/2016), cât timp modificările intervenite ori încetarea condițiilor de existență a actului la care se referă art. 34 al Legii nr. 7/1996, trebuie să fie în mod direct legate de dreptul vizat prin rectificare.

În considerarea tuturor acestor aspecte, apreciind asupra legalității hotărârii pronunțate în apel, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat și cererea intimatei-pârâte B. de acordare a cheltuielilor de judecată în recurs, pentru motivul nedepunerii dovezilor referitoare la acestea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei nr. 383/A/2022 din 13 octombrie 2022 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Respinge cererea intimatei-pârâte B., prin mandatar F. S.R.L., de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 7 iunie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.